Cititorii întreabă

De ce să folosim numele divin dacă nu i se cunoaşte pronunţia exactă?

În prezent nimeni nu poate şti cu exactitate cum se pronunţa numele divin în ebraica veche. Cu toate acestea, este demn de remarcat că numele personal al lui Dumnezeu apare în textul original al Bibliei de circa 7 000 de ori. Isus le-a dezvăluit oamenilor numele lui Dumnezeu şi i-a îndemnat pe discipoli să se roage pentru sfinţirea acestui nume (Matei 6:9; Ioan 17:6). Aşadar, un lucru este sigur: folosirea numelui divin este foarte importantă pentru creştini. Însă de ce nu se cunoaşte pronunţia lui iniţială? Din două motive principale.

Primul: Cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, printre evrei a apărut ideea superstiţioasă — devenită ulterior tradiţie — că ar fi greşit să se pronunţe numele divin. Astfel, cititorii s-au obişnuit să înlocuiască acest nume cu „Domnul“ ori de câte ori îl vedeau în Scripturi. Nemaifiind folosit secole la rând, pronunţia numelui divin a fost dată treptat uitării.

Al doilea: Cuvintele din ebraica veche se scriau fără vocale, asemănându-se cu abrevierile din multe limbi, cum este şi limba română. În lectura sa, cititorul intercala automat vocalele în cuvânt. Cu timpul a fost creat un sistem pentru ca pronunţia cuvintelor ebraice să nu fie uitată. Astfel, vocalele erau reprezentate prin diverse puncte, adăugate la fiecare cuvânt din Biblia ebraică. În cazul numelui divin însă, aceste puncte erau adăugate ca să-i amintească cititorului să pronunţe titlul înlocuitor „Domnul“ sau pur şi simplu nu erau adăugate deloc.

Prin urmare, din numele divin au supravieţuit doar cele patru consoane cunoscute drept Tetragrama. Potrivit dicţionarului Webster’s, ea constituie „cele patru litere ebraice, transliterate de obicei YHWH sau JHVH, care alcătuiesc numele personal al lui Dumnezeu, aşa cum apare el în Biblie“. Putem înţelege cu uşurinţă cum, adăugând vocale la JHVH, ajungem la forma cea mai cunoscută în limba română, „Iehova“.

Totuşi, unii erudiţi recomandă pronunţia „Yahweh“. Este ea mai apropiată de cea originală? Nu putem şti cu exactitate. De fapt, alţi erudiţi au menţionat motive pentru care pronunţia „Yahweh“ n-ar trebui folosită. La drept vorbind, modul în care sunt rostite numele biblice într-o limbă modernă nu se aseamănă probabil deloc cu cel original. Însă acesta este un amănunt care pe prea puţini îi deranjează, întrucât oamenii s-au obişnuit cu pronunţia modernă a numelor respective şi le recunosc cu uşurinţă. La fel stau lucrurile şi cu numele Iehova.

Creştinii din primul secol au fost numiţi ‘un popor pentru numele lui Dumnezeu’. Ei le-au vorbit altora despre acest nume şi i-au îndemnat să-l cheme, sau să-l invoce (Faptele 2:21; 15:14; Romani 10:13–15). Este evident, aşadar, că indiferent în ce limbă vorbim, pentru Dumnezeu este important să-i folosim numele, să cunoaştem semnificaţia acestuia şi să trăim în armonie cu ce reprezintă el.

[Text generic pe pagina 31]

Este demn de remarcat că numele personal al lui Dumnezeu apare în textul original al Bibliei de circa 7 000 de ori