Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cuvântul rostit la textele sacre — Scrisul şi primii creştini

De la cuvântul rostit la textele sacre — Scrisul şi primii creştini

 De la cuvântul rostit la textele sacre — Scrisul şi primii creştini

GENERAŢII la rând de credincioşi au dedicat ore nesfârşite citirii, studierii şi analizării unora dintre cele mai importante scrieri care au existat vreodată: cărţile ce compun Noul Testament, cum sunt cunoscute în general Scripturile greceşti creştine. Aceste scrieri, precum şi cele ce alcătuiesc restul Bibliei, au influenţat fundamental lumea în care trăim, au definit normele morale şi etice şi au constituit o sursă de inspiraţie pentru nenumărate opere de artă şi opere literare. Dar, mai presus de toate, ele au ajutat milioane de oameni, probabil chiar şi pe tine, să dobândească o cunoştinţă exactă despre Dumnezeu şi despre Isus Cristos (Ioan 17:3).

Evangheliile, ca de altfel şi restul cărţilor Scripturilor greceşti creştine, nu au fost scrise imediat după moartea lui Isus Cristos. Se pare că Matei şi-a scris Evanghelia după aproximativ 7 sau 8 ani, iar Ioan, după aproximativ 65 de ani. Dar cum au reuşit ei să consemneze cuvintele şi faptele lui Isus cu atâta exactitate? Desigur, spiritul sfânt al lui Dumnezeu a avut un rol însemnat în acest sens (Ioan 14:16, 26). Totuşi, rămâne o întrebare: Cum au fost transmise învăţăturile lui Isus până au devenit, în cele din urmă, o parte a Sfintelor Scripturi?

„Practic analfabeţi“?

În secolul trecut, unii au emis ipoteza că primii discipoli ai lui Isus nu au aşternut în scris cuvintele şi faptele sale, ci le-au transmis prin viu grai. De pildă, un biblist a spus: „De la lucrarea publică a lui Isus până la consemnarea cuvintelor sale de către scriitorii Evangheliilor au trecut câţiva zeci de ani. În această perioadă, toate informaţiile despre Isus au fost transmise pe cale orală“. Unii cercetători  chiar susţin că primii discipoli creştini „erau practic analfabeţi“. * Mai mult, ei spun că, în toţi aceşti ani de transmitere orală, relatările despre activitatea lui Isus au suferit schimbări, unele lucruri fiind exagerate sau adaptate, iar altele, adăugate. Astfel, în opinia lor, rezultatul nu este nicidecum o reflectare fidelă a realităţii.

Altă teorie susţinută de unii biblişti este că discipolii apropiaţi ai lui Isus, care erau evrei, au folosit probabil metoda rabinică de predare — memorarea prin repetiţie —, care a asigurat transmiterea cu exactitate pe cale orală a informaţiilor despre activitatea lui Isus. Dar s-au bizuit discipolii numai pe cuvântul rostit? Sau a jucat şi scrisul un rol în păstrarea relatărilor despre Isus? Deşi nu putem exprima o opinie categorică, este posibil ca scrisul să fi avut un rol important în această privinţă.

O societate în care oamenii ştiau să scrie

În secolul I, oamenii din toate categoriile sociale ştiau să scrie şi să citească. În acest sens, Alan Millard, profesor de ebraică şi limbi antice semitice, face următoarea remarcă: „Foarte mulţi oameni din toate păturile sociale ştiau să scrie în greacă, arameică şi ebraică“. El adaugă: „Acesta a fost contextul social în care a predicat Isus“.

În legătură cu afirmaţia că textul Evangheliilor „a fost redactat într-o societate de analfabeţi“, profesorul Millard scrie: „Acest lucru nu poate corespunde realităţii, întrucât se pare că majoritatea oamenilor ştiau să scrie . . . Prin urmare, erau mereu prezente persoane care ar  fi putut consemna cele auzite, fie pentru ele însele, fie pentru a-i informa pe alţii“.

Se pare că în secolul I se găseau foarte uşor tăbliţe cerate pentru scris. De ce se poate afirma acest lucru? De exemplu, în primul capitol al Evangheliei după Luca este descris episodul în care Zaharia, rămas pentru un timp mut, a fost întrebat ce nume dorea să i se pună fiului său. În versetul 63 se spune: „El a cerut [probabil, prin gesturi] o tăbliţă şi a scris: «Ioan este numele lui»“. Potrivit dicţionarelor de termeni biblici, cuvântul „tăbliţă“ s-ar putea referi aici la o placă din lemn acoperită cu un strat de ceară, folosită ca suport de scris. Probabil că unul dintre cei prezenţi avea la el o astfel de tăbliţă, iar Zaharia a scris pe ea.

Un alt exemplu arată că scrierea pe tăbliţe era o practică foarte cunoscută la acea vreme. În cartea Faptele citim că Petru a vorbit la templu în faţa unei mulţimi, îndemnându-i pe oameni: „Căiţi-vă . . . ca să vi se şteargă păcatele“ (Faptele 3:11, 19). Verbul „a şterge“ provine dintr-un verb grecesc care înseamnă „a îndepărta, a înlătura prin ştergere“. The New International Dictionary of New Testament Theology explică: „Imaginea cea mai plauzibilă pe care acest verb o ilustrează aici, şi probabil peste tot, este aceea a netezirii suprafeţei unei tăbliţe de scris cerate pentru a putea fi folosită din nou“.

Din Evanghelii înţelegem că printre continuatorii lui Isus şi printre oamenii care veneau să-l asculte au fost şi persoane a căror ocupaţie presupunea să ştie să scrie. De pildă, Biblia vorbeşte despre încasatorii de impozite Matei şi Zacheu (Matei 9:9; Luca 19:2), despre un preşedinte al sinagogii (Marcu 5:22), despre un ofiţer de armată (Matei 8:5), despre Ioana, soţia unui înalt demnitar de la curtea lui Irod Antipa (Luca 8:3), precum şi despre scribi, farisei, saduchei şi membri ai Sanhedrinului (Matei 21:23, 45; 22:23; 26:59). Fără îndoială că mulţi, dacă nu chiar toţi apostolii şi discipolii lui Isus, ştiau să scrie.

Cercetători, învăţători şi scriitori

Pentru a preda învăţăturile creştine, discipolii trebuiau nu numai să ştie ce a spus şi a făcut Isus, ci şi să înţeleagă cum s-au împlinit Legea şi profeţiile din Scripturile ebraice în persoana lui. Este interesant că Luca a consemnat un episod în care Isus s-a întâlnit cu discipolii la scurtă vreme după învierea sa. Ce a făcut Isus? „Începând de la Moise şi de la toţi Profeţii, le-a explicat lucrurile privitoare la el din întreaga Scriptură.“ La puţin timp după această întâlnire, Isus le-a spus discipolilor: „«Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi: că toate lucrurile scrise despre mine în legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi trebuie să se împlinească». Atunci el le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile“ (Luca 24:27, 44, 45). Mai târziu, discipolii „şi-au amintit“ explicaţiile pe care le primiseră de la Isus (Ioan 12:16).

Din aceste relatări biblice reiese că apostolii şi discipolii trebuie să fi cercetat şi studiat cu sârguinţă Scripturile pentru a înţelege pe deplin  semnificaţia lucrurilor pe care le-au văzut şi le-au auzit cu privire la Domnul lor, Isus Cristos (Luca 1:1–4; Faptele 17:11). Iată ce scrie în acest sens Harry Gamble, profesor de studii religioase la Universitatea din Virginia: „Nu poate fi contestat faptul că la începutul creştinismului existau creştini, probabil chiar grupuri de creştini, care studiau atent şi explicau semnificaţia Scripturilor ebraice, punând cap la cap texte ce dovedeau convingerile creştine şi folosindu-le apoi în lucrarea de predicare“.

Toate acestea arată că primii discipoli ai lui Isus nu s-au bizuit doar pe transmiterea informaţiilor pe cale orală. Ei făceau cercetări, citeau şi scriau, şi aceasta cu mult zel. Astfel, pot fi numiţi pe drept cuvânt cercetători, învăţători şi scriitori. Însă, lucrul cel mai important, discipolii s-au bizuit pe îndrumarea spiritului sfânt. Isus i-a asigurat că „spiritul adevărului“ avea să le reamintească tot ceea ce le spusese el (Ioan 14:17, 26). Spiritul sfânt al lui Dumnezeu i-a ajutat să-şi amintească şi să consemneze faptele şi cuvintele lui Isus, inclusiv cuvântările mai lungi, precum Predica de pe munte (Matei, capitolele 5–7). Tot spiritul le-a dezvăluit evangheliştilor şi ceea ce a simţit Isus în unele situaţii, precum şi cuvintele rostite de el în rugăciune (Matei 4:2; 9:36; Ioan 17:1–26).

Deşi scriitorii Evangheliilor s-au folosit fără îndoială atât de surse orale, cât şi de surse scrise, a existat o sursă mult mai demnă de încredere, net superioară: Iehova Dumnezeu. De aceea, putem avea convingerea absolută că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu“ şi că ne învaţă şi ne îndrumă să înfăptuim voinţa Sa (2 Timotei 3:16).

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 14]

Printre continuatorii lui Isus au fost şi oameni a căror ocupaţie presupunea să ştie să scrie

[Text generic pe pagina 15]

Spiritul sfânt al lui Dumnezeu i-a ajutat pe primii discipoli ai lui Isus să-şi amintească şi să consemneze cuvintele şi faptele sale

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 15]

 Au fost apostolii analfabeţi?

„Văzând . . . îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi înţelegând că erau oameni fără carte şi de rând“, conducătorii poporului şi bătrânii din Ierusalim „s-au mirat“ (Faptele 4:13). Erau apostolii oameni fără carte, cu alte cuvinte analfabeţi? Iată cum comentează The New Interpreter’s Bible această afirmaţie: „După cât se pare, expresiile folosite aici nu trebuie înţelese literalmente, în sensul că Petru [şi Ioan] nu ştiau să scrie şi să citească şi nu erau instruiţi. Ele pur şi simplu scot în evidenţă diferenţa frapantă de clasă socială dintre apostoli şi cei ce îi judecau“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

„El a cerut o tăbliţă şi a scris: «Ioan este numele lui»“

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Tăbliţă cerată şi instrumente de scris (sec. I sau sec. al II-lea e.n.)

[Provenienţa fotografiei]

© British Museum/Art Resource, NY