Invidia — Otravă pentru suflet!

Napoleon Bonaparte, Iulius Caesar şi Alexandru cel Mare. Toţi trei au cunoscut gloria şi puterea, însă au fost măcinaţi de un sentiment care poate otrăvi sufletul: invidia.

„Napoleon l-a invidiat pe Caesar, Caesar, pe Alexandru [cel Mare], iar Alexandru l-a invidiat, aş îndrăzni să afirm, chiar pe Hercule, care nici măcar nu a existat“, a scris filozoful englez Bertrand Russell. Invidia se poate strecura în inima unei persoane, indiferent de bogăţia, de calităţile sau de succesul acesteia.

Invidia este un sentiment de nemulţumire egoistă provocat de prosperitatea sau de avantajele cuiva. Evidenţiind diferenţa dintre invidie şi gelozie în contextul Bibliei, o lucrare de referinţă spune: „«Gelozia» . . . este dorinţa de a fi la fel de înstărit ca altcineva, iar «invidia», dorinţa de a priva pe cineva de bunurile sale“. Cel invidios nu este doar nemulţumit văzând bunurile altora, ci şi râvneşte la ele.

Dar cum se naşte invidia? Care sunt consecinţele ei? Şi ce putem face pentru a nu-i permite să pună stăpânire pe viaţa noastră?

CE ALIMENTEAZĂ INVIDIA?

Toţi oamenii imperfecţi au ‘spirit de invidie’ (Iac. 4:5). Însă există mai mulţi factori care pot hrăni această înclinaţie. Referindu-se la unul dintre ei, apostolul Pavel a scris: „Să nu fim înfumuraţi, luându-ne la întrecere unii cu alţii, invidiindu-ne unii pe alţii“ (Gal. 5:26). Spiritul de competiţie poate accentua tendinţa noastră imperfectă spre invidie. Cristina şi José * s-au convins singuri de acest adevăr.

Să luăm mai întâi exemplul Cristinei, o pionieră regulară: „Constat deseori că îi privesc pe alţii cu invidie. Mă compar cu ei şi mă opresc asupra lucrurilor pe care eu nu le am“. Cu o anumită ocazie, Cristina lua masa împreună cu un cuplu care slujeşte în lucrarea itinerantă. Gândindu-se că ea şi soţul ei, Eric, sunt cam de aceeaşi vârstă cu supraveghetorul de circumscripţie şi cu soţia lui şi că avuseseră responsabilităţi teocratice asemănătoare, Cristina şi-a spus: „Şi soţul meu este bătrân de congregaţie! Deci cum se face că ei sunt în lucrarea itinerantă, iar noi n-avem astfel de privilegii?“. Invidia, alimentată de spiritul de competiţie, a împiedicat-o să vadă lucrurile bune pe care le făceau ea şi soţul ei şi a determinat-o să nutrească un sentiment puternic de nemulţumire.

José şi-a dorit să devină slujitor auxiliar. Însă, când alţii au primit această responsabilitate teocratică înaintea lui, el a început să-i invidieze şi chiar să aibă resentimente faţă de coordonatorul corpului de bătrâni. „Din cauza invidiei, am ajuns să-l urăsc pe acest frate şi să-i atribui motivaţii greşite, mărturiseşte el. Când invidia pune  stăpânire pe tine, devii egocentric şi nu mai poţi judeca limpede.“

EXEMPLE DIN SCRIPTURI

În Biblie găsim multe exemple-avertisment (1 Cor. 10:11). Unele dintre ele ne arată cum se naşte invidia, dar şi cum ne otrăveşte ea viaţa dacă îi permitem să ne domine.

Să luăm exemplul lui Cain, fiul întâi născut al lui Adam şi al Evei. Cain a fost revoltat că Iehova a acceptat jertfa lui Abel, iar pe a lui a respins-o. El ar fi putut să-şi corecteze atitudinea, dar s-a lăsat orbit de invidie şi l-a ucis pe fratele său (Gen. 4:4–8). Biblia spune pe bună dreptate despre Cain că „provenea de la cel rău“, de la Satan (1 Ioan 3:12).

Cei zece fraţi ai lui Iosif erau invidioşi pentru că acesta era favoritul tatălui lor. Când Iosif le-a povestit visele sale profetice, ei l-au urât şi mai mult şi chiar au vrut să-l omoare. În cele din urmă, l-au vândut ca sclav şi, plini de cruzime, l-au făcut pe tatăl lor să creadă că Iosif murise (Gen. 37:4–11, 23–28, 31–33). După mulţi ani, ei şi-au recunoscut păcatul şi au spus: „Suntem vinovaţi faţă de fratele nostru, căci am văzut necazul sufletului său, când ne implora să-i arătăm îndurare, dar nu l-am ascultat“ (Gen. 42:21; 50:15–19).

În inimile lui Core, Datan şi Abiram s-a născut invidia când şi-au comparat privilegiile cu ale lui Moise şi ale lui Aaron. Ei l-au acuzat pe Moise că voia să fie deasupra tuturor, ‘stăpânind ca prinţ peste ceilalţi’ (Num. 16:13). Această acuzaţie era falsă (Num. 11:14, 15). Iehova însuşi îl numise pe Moise în fruntea poporului. Dar acei răzvrătiţi râvneau la poziţia lui Moise. În cele din urmă, din cauza invidiei lor, Iehova i-a pedepsit cu moartea (Ps. 106:16, 17).

Regele Solomon a înţeles foarte bine cât de departe poate merge invidia. O femeie al cărei nou-născut murise a încercat să o convingă pe altă mamă că, de fapt, copilul mort era al acesteia. La judecată, femeia mincinoasă chiar a fost de acord ca bebeluşul să fie ucis pentru rezolvarea disputei. Înţelegând cine era adevărata mamă, Solomon a poruncit ca bebeluşul să-i fie dat ei (1 Regi 3:16–27).

Invidia poate avea consecinţe grave. Exemplele biblice menţionate arată că ea poate duce la ură, nedreptate şi crimă. În fiecare situaţie, victima nu avea nicio vină. Ce putem face pentru ca invidia să nu pună stăpânire pe viaţa noastră? Care este antidotul la această otravă?

„ANTIDOTUL“

Să manifestăm iubire şi afecţiune frăţească. Apostolul Petru i-a îndemnat pe creştini: „Acum, că v-aţi purificat sufletul prin ascultarea de adevăr, ceea ce a dus la o afecţiune frăţească neipocrită, iubiţi-vă profund unii pe alţii, din inimă“ (1 Pet. 1:22). Dar ce este iubirea? Apostolul Pavel  a scris: „Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese“ (1 Cor. 13:4, 5). Fără îndoială, o astfel de iubire va înăbuşi tendinţa spre invidie (1 Pet. 2:1). În loc să-l invidieze pe David, Ionatan ‘l-a iubit ca pe sufletul lui’ (1 Sam. 18:1).

Să căutăm compania celor care îi slujesc lui Dumnezeu. Scriitorul Psalmului 73 i-a invidiat pe oamenii răi, care trăiau în lux şi nu aveau probleme. Totuşi, el a înlăturat din inimă invidia când a mers „în grandiosul sanctuar al lui Dumnezeu“ (Ps. 73:3–5, 17). Tovărăşia celorlalţi slujitori ai lui Iehova l-a ajutat să vadă binecuvântările de care se bucura ‘apropiindu-se de Dumnezeu’ (Ps. 73:28). În mod asemănător, participarea cu regularitate la întruniri, alături de fraţii de credinţă, poate avea acelaşi efect asupra noastră.

Să ne străduim să facem binele. Întrucât nutrea în inimă invidie şi ură, Cain a fost îndemnat de Dumnezeu ‘să facă binele’ (Gen. 4:7). Dar noi? Cum putem ‘face binele’? Isus a spus că ‘trebuie să-l iubim pe Iehova, Dumnezeul nostru, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea şi că trebuie să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine’ (Mat. 22:37–39). Bucuria pe care o simţim când punem pe primul loc serviciul sacru şi când îi ajutăm pe alţii este o parte importantă a antidotului la invidie. Participând din plin la lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli, noi îi slujim lui Iehova şi ne ajutăm semenii. Astfel, vom simţi că „binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte“ (Prov. 10:22).

‘Să ne bucurăm cu cei care se bucură.’ (Rom. 12:15) Isus s-a bucurat văzând succesul discipolilor săi şi a spus că ei vor avea în predicare realizări şi mai mari decât ale sale (Luca 10:17, 21; Ioan 14:12). Întrucât îi slujim în unitate lui Iehova, succesul fiecăruia dintre noi este o binecuvântare pentru toţi (1 Cor. 12:25, 26). Prin urmare, să nu fim invidioşi, ci să ne bucurăm când cineva primeşte responsabilităţi teocratice mai mari.

NU ESTE O LUPTĂ UŞOARĂ

Lupta cu invidia este greu de câştigat. Cristina recunoaşte: „Şi acum trebuie să mă împotrivesc tendinţei de a-i invidia pe alţii. Deşi urăsc acest sentiment, el nu dispare; trebuie să-l reprim mereu“. José a făcut şi el eforturi serioase în acest sens: „Iehova m-a ajutat să apreciez calităţile coordonatorului corpului de bătrâni. Am reuşit să-mi înving înclinaţia spre invidie în primul rând datorită relaţiei strânse cu Iehova“.

Invidia este o ‘lucrare a cărnii’, împotriva căreia toţi trebuie să luptăm (Gal. 5:19–21). Îndepărtând invidia din inima noastră, vom fi mai fericiţi şi vom bucura inima Tatălui nostru ceresc, Iehova.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 17]

‘Să ne bucurăm cu cei care se bucură’