Salt la conţinut

Salt la cuprins

Creştere în rândurile locuitorilor atât de diferiţi ai Ugandei

Creştere în rândurile locuitorilor atât de diferiţi ai Ugandei

Creştere în rândurile locuitorilor atât de diferiţi ai Ugandei

SITUATĂ între două braţe ale adâncii fose Rift Valley, din Africa de Est, şi fiind străbătută de ecuator, Uganda este o ţară de o frumuseţe remarcabilă. Are relief variat, vegetaţie luxuriantă şi o faună interesantă. Întrucât se află pe întinsul podiş înalt al Africii, are o climă temperată, iar dealurile creează peisaje fascinante ce se întind pe sute de kilometri.

Deşi are o suprafaţă relativ mică, Uganda se numără printre puţinele ţări în care peisajele variază de la glaciar la tropical. Ea se întinde, începând de la piscurile înzăpezite ale munţilor Moon, din masivul muntos Ruwenzori, situat la vest, până la ţinutul semiarid din est. Pe câmpiile Ugandei se pot întâlni elefanţi, bivoli şi lei. Munţii şi pădurile ei dese adăpostesc gorile, cimpanzei, precum şi peste 1 000 de specii de păsări. O mare parte a continentului african este afectată de secetă şi foamete, însă Uganda are o mulţime de râuri şi lacuri, ca, de pildă, lacul Victoria, al doilea lac cu apă dulce din lume. Din acesta, mai precis din extremitatea nordică a lacului Victoria, izvorăşte fluviul Nil. Nu este deci de mirare că omul de stat britanic Winston Churchill a numit această ţară „perla Africii“!

În prezent, „perla“ străluceşte

Principala atracţie a Ugandei este însă populaţia ei alcătuită din oameni prietenoşi, ospitalieri şi foarte diferiţi. Această ţară, predominant „creştină“ poate fi descrisă ca un amestec de numeroase grupuri etnice şi culturi. Chiar şi în prezent, apartenenţii acestora se disting prin tradiţii şi îmbrăcăminte.

În ultimii ani, tot mai mulţi ugandezi sunt receptivi la vestea bună conţinută de Biblie, al cărei mesaj se referă la timpul când pacea va fi instaurată pentru totdeauna pe întregul pământ (Psalmul 37:11; Revelaţia 21:4). Este dificil să le duci acest mesaj tuturor, într-o ţară care are dimensiuni asemănătoare cu ale Marii Britanii.

De la un început slab, primul botez în lacul Victoria al unui localnic care s-a dedicat ca Martor al lui Iehova în 1955, ‘cel mic’ a devenit în cele din urmă o mie în 1992. De atunci a avut loc o creştere continuă, în armonie cu declaraţia încurajatoare a lui Dumnezeu: „Eu, [Iehova], voi grăbi aceste lucruri, la timpul lor“. — Isaia 60:22.

Depăşirea barierelor lingvistice

Deşi nu este limba maternă a majorităţii ugandezilor, limba oficială a ţării este engleza care se foloseşte pe scară largă, îndeosebi în instituţiile de învăţământ. Astfel, ca să ajungă la oameni cu vestea bună, Martorii lui Iehova acordă atenţie şi altor limbi de mare circulaţie. A fost necesar să se procedeze aşa, deoarece mai bine de 80 de procente din cei 25 de milioane de locuitori ai ţării trăiesc în regiuni rurale sau în oraşe mici, unde comunică în principal în limba lor maternă. Sensibilizarea inimii oamenilor ce aparţin acestor grupuri lingvistice şi satisfacerea necesităţilor lor spirituale pretind multe eforturi.

Cu toate acestea, Martorii lui Iehova se străduiesc să satisfacă aceste necesităţi, depunându-le mărturie oamenilor în propria lor limbă şi traducând literatura biblică în mai multe limbi. La filiala ce se află în capitală, Kampala, echipele de traducere slujesc pentru patru grupuri lingvistice: acholi, lhukonzo, luganda şi runyaNkore. În plus, la congresele creştine organizate în ţară, s-a înregistrat o asistenţă excelentă ce depăşeşte de peste două ori numărul Martorilor lui Iehova din Uganda. Aceasta arată clar că eforturile de a le duce vestea bună numeroaselor grupuri lingvistice contribuie la o creştere spirituală rapidă. Şi nu numai la atât.

Pionierii sunt în fruntea lucrării

Congregaţiile sprijină cu multă bucurie campaniile anuale, cu o durată de circa trei luni, pe parcursul cărora se ajunge cu vestea bună în teritorii izolate (Faptele 16:9). În fruntea acestei lucrări se află tot mai mulţi pionieri tineri şi plini de zel, sau evanghelizatori cu timp integral. Ei călătoresc în zone izolate unde, în unele cazuri, vestea bună nu a mai fost auzită.

Două Martore au fost repartizate pentru trei luni ca pioniere speciale la Bushenyi, un orăşel din vestul Ugandei. Ele au colaborat în lucrarea de predicare şi au organizat întruniri împreună cu o soră, singurul Martor al lui Iehova din zonă. În mai puţin de o lună, cele două pioniere purtau cu regularitate discuţii biblice cu 40 de persoane, dintre care 17 au început să frecventeze întrunirile Martorilor lui Iehova. Pionierele relatează: „Câteva persoane cărora le-am lăsat broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi? * ne-au vizitat acasă, la câteva zile după aceea, aducându-ne câteva coli pe care îşi notaseră răspunsurile la întrebările din broşură. Doreau să ştie dacă răspunsurile lor erau corecte“. În prezent, în acel oraş există o congregaţie care are o Sală a Regatului proprie.

Doi pionieri au mers într-un teritoriu din vestul Ugandei, unde nu se ajunsese cu vestea bună. Iată ce au scris ei: „Oamenii sunt cu adevărat însetaţi după adevărul biblic. Pe parcursul celor trei luni petrecute aici, am reuşit să iniţiem şi să conducem 86 de studii biblice“. Curând după aceea, în zonă s-a format un grup de Martori.

Alţi lucrători zeloşi

Unii dintre pionierii zeloşi slujesc de mulţi ani. Înainte de a deveni Martor al lui Iehova, Patrick cânta la clarinet în orchestra aviaţiei preşedintelui ugandez Idi Amin. În 1983, la şase luni de la botezul său, Patrick a intrat în rândurile miniştrilor cu timp integral. În prezent este supraveghetor itinerant, vizitând şi încurajând congregaţiile.

Margaret a fost botezată în 1962. În pofida celor aproape 80 de ani ai săi şi a faptului că nu se poate deplasa cu uşurinţă din cauza problemelor cu articulaţia şoldului, Margaret petrece în fiecare lună 70 de ore împărtăşindu-le vecinilor speranţa ei bazată pe Biblie. Îşi întinde literatura pe o băncuţă din faţa casei şi începe conversaţii cu orice trecător care vrea să asculte vestea bună despre o lume nouă şi paşnică.

Simon, un fermier din estul Ugandei, căuta de 16 ani adevărul. În 1995, a găsit câteva publicaţii tipărite de Martorii lui Iehova. Cele citite i-au stârnit dorinţa de a cunoaşte mai multe despre Regatul lui Dumnezeu şi despre scopul minunat al lui Iehova cu privire la pământ. În Kamuli, unde locuia el, nu erau Martori, aşa că Simon a călătorit 140 de kilometri până la Kampala ca să-i caute. Azi, în acest sat există o congregaţie.

„Suntem aici ca să rămânem“

La fel ca în alte regiuni ale Africii, multe persoane se aşteaptă ca un grup religios să aibă un loc de închinare corespunzător. Acest lucru părea să ridice o problemă imposibil de rezolvat pentru câteva congregaţii ale Martorilor lui Iehova, întrucât nu dispuneau de suma necesară pentru construirea unei Săli a Regatului. Nu se poate descrie în cuvinte recunoştinţa fraţilor care, spre sfârşitul anului 1999, au fost martori la instituirea programului pentru construirea rapidă de Săli ale Regatului în lumea întreagă. Pe parcursul următorilor cinci ani, în Uganda s-a finalizat construirea a 40 de noi Săli ale Regatului. În prezent, aproape fiecare congregaţie îşi are propria Sală a Regatului, modestă, dar adecvată. Mesajul transmis de aceste lucrări de construcţie comunităţilor locale este: „Suntem aici ca să rămânem“. Aceasta a contribuit la o frumoasă creştere.

O congregaţie mică din nordul Ugandei obişnuia să-şi ţină întrunirile la umbra unui pâlc de mango cu frunziş bogat. Când s-a obţinut un teren, lucrările la Sala Regatului au început imediat. Fraţii din echipa de construcţie au colaborat cu Martorii locali. Un fost politician foarte cunoscut în zonă a rămas impresionat de această activitate şi le-a oferit fraţilor garajul său ca să aibă unde să-şi ţină întrunirile până când Sala Regatului avea să fie gata. Mai mult decât atât, a acceptat un studiu biblic cu unul dintre voluntarii la construcţie. Acum, el este un vestitor botezat plin de zel şi fericit că îi aduce închinare lui Iehova în această frumoasă Sală a Regatului nou-construită!

În timpul construirii unei Săli a Regatului în sud-estul ţării, un zidar din localitate a fost atât de impresionat de atitudinea prietenoasă, iubirea şi spiritul de cooperare pe care le-a observat în mijlocul fraţilor, încât s-a oferit să-i ajute la lucru. Spre încheierea construcţiei, a lucrat chiar o noapte întreagă pentru ca fraţii să poată termina lucrările la Sala Regatului ce urma să fie dedicată în dimineaţa următoare. El a spus: „Voi sunteţi singurii care într-adevăr arătaţi iubire unul faţă de altul, nu vă mulţumiţi doar să vorbiţi despre ea“.

Creştere promiţătoare în mijlocul necazurilor

Întrucât în Uganda se parcurg noi teritorii, există o creştere constantă a numărului de Martori, iar întrunirile congregaţiilor sunt frecventate de multe persoane interesate. Însă ceea ce merită toată atenţia este numărul mare de refugiaţi ce vin în Uganda. Războiul civil din ţările vecine i-a afectat şi pe membrii poporului lui Iehova. Martorii din taberele de refugiaţi au dovedit o remarcabilă încredere în Iehova. Un fost oficial dintr-o ţară vecină, care avusese o contribuţie la persecutarea Martorilor pe vremea când în ţara respectivă era interdicţie, îşi aminteşte de stilul lui de viaţă confortabil. După ce a studiat Biblia în una dintre taberele de refugiaţi şi a devenit Martor al lui Iehova, a spus: „Nici prosperitatea materială, nici o înaltă poziţie socială în această lume nu au valoare. Deşi acum sunt sărac şi bolnav, viaţa mea este mai bună ca oricând. Îl cunosc pe Iehova şi îi sunt recunoscător pentru privilegiul rugăciunii. Pe lângă faptul că am o speranţă sigură de viitor, ştiu şi de ce trebuie să îndurăm problemele din prezent. Simt o pace lăuntrică pe care nu am mai gustat-o niciodată înainte“.

Potrivit unei zicale, dacă înfigi seara un băţ în solul fertil al Ugandei, dimineaţa va avea rădăcini. Creşterea spirituală din această ţară arată că şi solul spiritual este foarte fertil. Îi mulţumim lui Iehova Dumnezeu că a permis timp ca tot mai mulţi dintre locuitorii atât de diferiţi ai Ugandei să înveţe despre Regatul său. Isus a asemănat valoarea Regatului cu aceea a unei ‘perle de mare valoare’. Şi din ce în ce mai mulţi locuitori ai Ugandei ajung să înţeleagă acest lucru. — Matei 13:45, 46.

[Notă de subsol]

^ par. 13 Publicată de Martorii lui Iehova.

[Hărţile de la pagina 8]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

SUDAN

UGANDA

Fluviul Nil

Kamuli

Tororo

Kampala

Bushenyi

Lacul Victoria

KENYA

TANZANIA

RWANDA

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Trei dintre numeroşii pionieri zeloşi

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Patrick

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Margaret

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Simon

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Congres de district ţinut la Tororo

[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]

Fundal: © Uganda Tourist Board