Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ei „au plecat cu corabia spre Cipru“

Ei „au plecat cu corabia spre Cipru“

Ei „au plecat cu corabia spre Cipru“

CU ACESTE cuvinte cartea Faptele începe descrierea călătoriei în Cipru, în jurul anului 47 e.n., a misionarilor creştini Pavel, Barnaba şi Ioan Marcu (Faptele 13:4). Atunci, ca şi astăzi, Ciprul se bucura de o poziţie geografică privilegiată în bazinul răsăritean al Mediteranei.

Râvnită de romani, insula a ajuns sub stăpânirea lor în 58 î.e.n. Istoria de până atunci a Ciprului fusese plină de evenimente, teritoriul fiind cucerit succesiv de fenicieni, de greci, de asirieni, de perşi şi de egipteni. În evul mediu, a fost ocupat de cruciaţi, de franci şi de veneţieni, iar apoi de otomani. În 1914, britanicii au anexat Ciprul, care s-a aflat sub stăpânirea lor până în 1960, când a devenit independent.

În prezent, una dintre principalele surse de venit ale insulei este turismul. Însă, pe timpul lui Pavel, Ciprul era bogat în resurse naturale, pe care romanii le-au exploatat pentru a îmbogăţi vistieriile Romei. Încă de timpuriu, s-au descoperit pe insulă zăcăminte de cupru şi se crede că până spre sfârşitul dominaţiei romane s-au extras peste 250 000 de tone de cupru. Pentru topirea cuprului s-a defrişat o bună parte din pădurile dese ale Ciprului. Multe dintre ele nu mai existau când Pavel a păşit pe această insulă.

Ciprul sub dominaţie romană

Potrivit cu Encyclopædia Britannica, Ciprul i-a fost dat Egiptului de către Iulius Caesar, iar după el, de către Marcus Antonius. Însă, sub Augustus, insula i-a fost retrocedată Romei şi era guvernată — potrivit precizării făcute de Luca, scriitorul cărţii biblice Faptele — de un proconsul, direct subordonat Romei. Când Pavel a predicat în Cipru, proconsul al insulei era Sergius Paulus. — Faptele 13:7.

Pax Romana, pacea internaţională impusă de Roma, a favorizat dezvoltarea exploatării şi prelucrării minereurilor, ceea ce a dus la înflorirea comerţului. Alte venituri se datorau prezenţei pe insulă a legiunilor romane şi a pelerinilor care veneau în număr mare s-o venereze pe zeiţa Afrodita, protectoarea insulei. Drept urmare, s-au construit noi drumuri, porturi şi clădiri publice bogat ornamentate. Limba oficială a rămas greaca. În afara împăratului roman, erau adorate zeităţi ca Afrodita, Apolo şi Zeus. Locuitorii insulei trăiau în belşug şi se bucurau de o intensă viaţă socială şi culturală.

Acesta era climatul pe care l-a găsit Pavel când a venit în Cipru pentru a-i învăţa pe oameni despre Cristos. Totuşi, creştinismul pătrunsese pe această insulă înainte de venirea apostolului. Din cartea Faptele aflăm că, în secolul I — după moartea lui Ştefan, primul creştin martirizat —, în Cipru s-au refugiat câţiva creştini (Faptele 11:19). Barnaba, însoţitorul lui Pavel, era originar din Cipru şi, cunoscând foarte bine insula, el i-a fost cu siguranţă un ghid bun în această călătorie misionară. — Faptele 4:36; 13:2.

Pe urmele lui Pavel

Deşi itinerarul călătoriei lui Pavel în Cipru nu e uşor de reconstituit, arheologii au reuşit să-şi facă o idee despre impresionanta reţea de drumuri din perioada romană. Datorită particularităţilor geografice ale insulei, majoritatea drumurilor moderne de astăzi urmează aceleaşi rute ca drumurile pe care au mers, din câte se pare, şi primii misionari.

Pavel, Barnaba şi Marcu au luat corabia din Seleucia şi au mers până în portul Salamina. Dar de ce în Salamina, de vreme ce capitala şi principalul oraş-port al insulei era Pafosul? Un motiv este că Salamina era situată pe ţărmul răsăritean, la numai 200 de kilometri de Seleucia, aflată pe continentul asiatic. Deşi în timpul stăpânirii romane capitala insulei s-a mutat de la Salamina la Pafos, Salamina a rămas centrul comercial, de învăţământ şi cultural al insulei. Aici exista o comunitate evreiască destul de mare, iar misionarii au început să „vestească cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor“. — Faptele 13:5.

Pe locul străvechiului oraş Salamina nu mai există astăzi decât ruine. Totuşi, descoperirile arheologice depun mărturie despre gloria şi prosperitatea de odinioară a oraşului. Piaţa — centrul vieţii religioase şi politice — este cunoscută ca fiind cea mai mare agora romană dezgropată în bazinul Mediteranei. Ruinele ei, care datează din vremea împăratului Augustus, au scos la iveală mozaicuri pavimentare cu modele complexe, gimnazii, un impresionant ansamblu de băi publice, un stadion şi un amfiteatru, morminte somptuoase şi un teatru imens, cu o capacitate de 15 000 de locuri. În apropiere se află ruinele unui templu impunător dedicat lui Zeus.

Dar Zeus n-a putut face nimic pentru a ocroti oraşul de cutremurele care l-au zguduit. Un mare cutremur din anul 15 î.e.n. a distrus din temelii aproape întreaga Salamina, însă ulterior, pe timpul domniei lui Augustus, oraşul a fost reconstruit. În 77 e.n., un alt cutremur a ras oraşul, care a fost încă o dată reconstruit. În secolul al IV-lea, Salamina a fost zdruncinată de mai multe cutremure, pierzându-şi definitiv gloria. În evul mediu, portul acestui oraş era părăsit fiind acoperit cu aluviuni.

Nu ştim cum au reacţionat locuitorii Salaminei la mesajul lui Pavel. Însă el a trebuit să predice şi în alte comunităţi. De aici, misionarii au avut de ales între trei drumuri principale: unul spre ţărmul nordic, peste lanţul muntos Kirénia; altul spre vest, prin câmpia Mesaória, situată în partea centrală a insulei, şi cel de-al treilea de-a lungul ţărmului sudic.

Tradiţia spune că Pavel a ales a treia rută. Acest drum traversa terenuri agricole fertile cu un pământ roşu caracteristic. Spre sud-vest, la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri, drumul trecea prin apropierea oraşului Larnaca, apoi îşi schimba brusc direcţia spre nord, îndreptându-se spre interiorul insulei.

„Au străbătut toată insula“

Drumul ajungea imediat în oraşul antic Ledra, pe locul căruia s-a construit Nicosia, actuala capitală a insulei. Din oraşul-stat de odinioară n-a mai rămas nimic. Există însă, printre zidurile veneţiene care înconjoară centrul Nicosiei, o stradă îngustă şi aglomerată, ce poartă numele vechiului oraş. Nu ştim dacă Pavel a trecut sau nu prin Ledra. Biblia spune doar că misionarii „au străbătut toată insula“ (Faptele 13:6). Lucrarea The Wycliffe Historical Geography of Bible Lands face următoarea remarcă: „Aceasta a însemnat probabil că ei au trecut pe la aproape toate comunităţile evreieşti din Cipru“.

Cu siguranţă, Pavel a dorit să ajungă la cât mai mulţi oameni de pe insulă. De aceea, e posibil ca el să fi mers spre sud, pe un drum ce lega Ledra de Amathus şi de Kourion — două mari oraşe cosmopolite cu o populaţie înfloritoare.

Kourionul era situat pe nişte stânci abrupte, ce se înălţau aproape perpendicular pe plajele ţărmului. Acest impunător centru greco-roman a fost zguduit de acelaşi cutremur care a distrus Salamina în 77 e.n. Aici se află vestigiile unui templu dedicat lui Apollo, datând din anul 100 e.n. Stadionul avea 6 000 de locuri. Luxul în care trăiau mulţi locuitori ai străvechiului Kourion se poate vedea în frumoasele mozaicuri ce decorau chiar şi pardoselile caselor particulare.

Spre Pafos

Din Kourion, pitorescul drum se îndreaptă spre vest. După ce străbate o regiune viticolă, urcă aproape imperceptibil până când, brusc, coboară într-o pantă abruptă după care şerpuieşte printre stânci ajungând la plajele cu pietriş. În mitologia greacă se spune că zeiţa Afrodita s-a născut în acest loc din spuma mării.

În Cipru, Afrodita era cea mai îndrăgită dintre divinităţile greceşti, fiind venerată cu ardoare până în veacul al II-lea e.n. Centrul cultului Afroditei era Pafosul. Aici se organiza în fiecare primăvară o mare serbare în cinstea ei. Cu această ocazie veneau în Pafos pelerini din Asia Mică, Egipt, Grecia şi chiar din îndepărtata Persie. Când Ciprul a ajuns sub stăpânirea Ptolemeilor, ciprioţii au cunoscut cultul faraonilor.

Pafosul era capitala romană a Ciprului şi reşedinţa proconsulului. Aici s-au bătut monede de bronz. Şi acest oraş a fost distrus de cutremurul din anul 15 î.e.n. şi, la fel ca în cazul Salaminei, Augustus a furnizat fondurile necesare pentru reconstruirea oraşului. Săpăturile au scos la iveală luxul în care trăia în secolul I aristocraţia din Pafos — străzi largi, vilae (case particulare) bogat ornamentate, şcoli de muzică, gimnazii şi un amfiteatru.

Acesta a fost Pafosul vizitat de Pavel, Barnaba şi Ioan Marcu. Tot aici proconsulul Sergius Paulus, „un bărbat inteligent“, a căutat „stăruitor să audă cuvântul lui Dumnezeu“, cu toată împotrivirea vrăjitorului Elima. Proconsulul a fost „uluit de învăţătura lui Iehova“. — Faptele 13:6–12.

După ce şi-au încheiat cu succes lucrarea de predicare în Cipru, misionarii şi-au continuat activitatea în Asia Mică. Această primă călătorie misionară a lui Pavel a constituit un moment important în răspândirea creştinismului. Cartea St. Paul’s Journeys in the Greek Orient o numeşte „adevăratul început al misiunii creştine şi al . . . carierei misionare a lui Pavel“. În aceeaşi lucrare se mai spune: „Aflându-se la întretăierea drumurilor maritime ce duceau în Siria, Asia Mică şi Grecia, Ciprul părea locul ideal pentru începerea unei călătorii misionare“. Dar acesta n-a fost decât un prim pas. După douăzeci de secole, lucrarea misionară creştină continuă şi se poate spune că vestea bună despre Regatul lui Iehova a ajuns literalmente „până în cea mai îndepărtată parte a pământului“. — Faptele 1:8.

[Hărţile de la pagina 20]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CIPRU

NICOSIA (Ledra)

Salamina

Pafos

Kourion

Amathus

Larnaca

MUNŢII KIRÉNIA

CÂMPIA MESAÓRIA

MUNŢII TRÓODOS

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Umplându-se cu spirit sfânt, Pavel i-a luat vederea vrăjitorului Elima din Pafos