Faptele apostolilor 4:1-37

4  Pe când cei doi vorbeau poporului, preoții, comandantul gărzilor de la templu+ și saducheii+ au venit la ei.  Aceștia erau supărați pentru că apostolii învățau poporul și anunțau deschis învierea din morți a lui Isus*+.  Astfel, i-au prins* și i-au ținut sub pază+ până a doua zi, fiindcă deja se înserase.  Totuși, mulți dintre cei care ascultaseră discursul au crezut, iar numărul bărbaților s-a ridicat la aproximativ 5 000+.  A doua zi, conducătorii, bătrânii și scribii s-au adunat la Ierusalim,  împreună cu Ana+, preotul principal, Caiafa+, Ioan, Alexandru și toți cei care erau rude cu preotul principal.  Ei i-au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut lucrul acesta+?”.  Atunci Petru, plin de spirit sfânt+, le-a zis: „Conducători ai poporului și bătrâni,  dacă astăzi suntem cercetați pentru binele făcut unui olog+, ca să aflați cum a fost vindecat omul acesta*, 10  să știți voi toți și tot poporul lui Israel că în numele lui Isus Cristos Nazarineanul+, pe care voi l-ați țintuit pe stâlp+, dar pe care Dumnezeu l-a sculat din morți+, da, prin el* stă omul acesta sănătos aici, în fața voastră. 11  Acest Isus este «piatra pe care voi, zidarii, ați considerat-o un nimic și care a devenit piatra unghiulară principală»+. 12  Și în nimeni altul nu este salvare, căci nu este sub cer niciun alt nume+ dat printre oameni prin care să putem fi salvați+”. 13  Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și înțelegând că erau oameni fără instruire și de rând+, au fost uimiți. Și și-au dat seama că fuseseră cu Isus+. 14  Privindu-l pe omul care fusese vindecat și care stătea în picioare lângă ei+, n-au mai avut ce să zică+. 15  Atunci le-au poruncit să iasă din sala Sanhedrinului și s-au sfătuit 16  zicând: „Ce să facem cu oamenii aceștia+? Pentru că, într-adevăr, prin ei s-a făcut un miracol* extraordinar, cunoscut de toți locuitorii Ierusalimului+, și nu-l putem contesta. 17  Dar, pentru ca lucrul acesta să nu se mai răspândească în popor, să-i amenințăm și să le spunem să nu mai vorbească nimănui în numele acestui om+”. 18  Atunci i-au chemat și le-au poruncit să nu mai vorbească și să nu mai predea în numele lui Isus. 19  Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi înșivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu+. 20  Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit”. 21  După ce i-au amenințat din nou, i-au eliberat, pentru că nu găsiseră niciun motiv să-i pedepsească și pentru că se temeau de popor+, fiindcă toți îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22  Căci omul care fusese vindecat prin acest miracol avea peste 40 de ani. 23  După ce au fost eliberați, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit ce le spuseseră preoții principali și bătrânii. 24  Auzind aceasta, și-au înălțat cu toții glasul către Dumnezeu și au zis: „Domn Suveran, tu ești Cel care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele+ 25  și care, prin spiritul sfânt, a spus prin gura strămoșului nostru David+, slujitorul tău: «De ce s-au agitat națiunile și de ce s-au gândit popoarele la lucruri deșarte? 26  Regii pământului și-au ocupat pozițiile și conducătorii s-au adunat ca un singur om împotriva lui Iehova și împotriva unsului său»+. 27  Căci, într-adevăr, atât Irod, cât și Ponțiu Pilat+, împreună cu oamenii națiunilor și cu popoarele lui Israel, s-au adunat în acest oraș împotriva sfântului tău slujitor Isus, pe care l-ai uns+, 28  ca să facă ceea ce mâna și voința* ta hotărâseră dinainte să se întâmple+. 29  Și acum, Iehova, îndreaptă-ți atenția spre amenințările lor și fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala, 30  în timp ce îți întinzi mâna ca să vindeci și în timp ce se fac semne și minuni+ prin numele sfântului tău slujitor Isus+”. 31  După ce au făcut această implorare, locul în care erau adunați s-a zguduit și toți s-au umplut de spirit sfânt+ și spuneau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală+. 32  Mulțimea celor care au crezut avea o singură inimă și un singur suflet și niciunul dintre ei nu spunea că vreun lucru pe care îl avea era al lui, ci aveau toate în comun+. 33  Și, cu multă putere, apostolii continuau să depună mărturie despre învierea Domnului Isus+; și peste toți era din belșug bunătate nemeritată. 34  Niciunul dintre ei nu era în nevoie+, fiindcă toți cei care aveau terenuri sau case le vindeau și aduceau valoarea lucrurilor vândute 35  și o puneau la picioarele apostolilor+. Apoi se împărțea fiecăruia, după cum avea nevoie+. 36  Iosif, numit de apostoli și Barnaba+ (care, tradus, înseamnă „Fiul mângâierii”), un levit originar din Cipru, 37  avea și el o bucată de pământ. El a vândut-o, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor+.

Note de subsol

Sau „învierea din morți dându-l ca exemplu pe Isus”.
Sau „i-au arestat”. Lit. „au pus mâinile pe ei”.
Sau „cine l-a salvat”.
Sau, posibil, „în numele acesta”.
Lit. „semn”.
Sau „sfatul”.

Note pentru studiu

cei doi: Lit. „ei”, adică Petru și Ioan.

comandantul gărzilor de la templu: Sintagma apare și în Fa 5:24, 26. În secolul I e.n., această funcție era deținută de un preot, primul ca autoritate după marele preot. Comandantul gărzilor avea responsabilitatea de a supraveghea activitatea preoților de la templu. De asemenea, el asigura ordinea în interiorul și în exteriorul templului cu ajutorul unui grup de leviți care îndeplineau rolul de forțe de ordine. Comandanții aflați în subordinea lui supravegheau activitatea leviților care deschideau dimineața porțile templului și le închideau seara. Aceste gărzi păzeau tezaurul templului, asigurau ordinea în rândul mulțimii și aveau grijă ca nimeni să nu intre în zonele cu acces restricționat. Leviții erau împărțiți în 24 de grupuri. Fiecare grup slujea prin rotație, câte o săptămână, de două ori pe an și avea, după cât se pare, un comandant care răspundea înaintea comandantului gărzilor de la templu. Comandanții gărzilor de la templu erau oameni influenți. Ei sunt menționați împreună cu preoții principali care au pus la cale uciderea lui Isus. În noaptea când Isus a fost trădat, ei au venit cu oamenii lor înarmați pentru a-l aresta. (Lu 22:4 [vezi nota de studiu], 52)

bătrânilor: Lit. „bărbaților în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Mt 21:23; 26:3, 47, 57; 27:1, 41; 28:12; vezi Glosarul, „Bătrân”)

Ana, preotul principal: Ana a fost numit mare preot în anul 6 sau 7 e.n. de către Quirinius, guvernatorul roman al Siriei, și a rămas în această funcție până în jurul anului 15 e.n. Chiar și după ce a fost destituit de către romani din funcția de mare preot, Ana a continuat, se pare, să exercite multă putere și influență ca mare preot onorific și să ocupe un loc de seamă în ierarhia iudaică. Cinci dintre fiii săi au deținut funcția de mare preot, iar ginerele său Caiafa a slujit ca mare preot aproximativ între anii 18 și 36 e.n. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:2.) În Ioa 18:13, 19, se face referire la Ana ca fiind „preotul principal”. Același cuvânt grecesc, arkhiereús, putea fi folosit atât cu privire la marele preot în exercițiu, cât și la un membru proeminent din clasa preoțească, inclusiv la un mare preot destituit. (Vezi Glosarul, „Preot principal”.)

Caiafa: Unul dintre marii preoți numiți de romani. El a deținut această funcție mai mult timp decât predecesorii săi imediați datorită abilităților sale diplomatice. Caiafa a fost numit mare preot în jurul anului 18 e.n. și a rămas în funcție până în jurul anului 36 e.n. El a fost cel care l-a interogat pe Isus și care apoi l-a predat lui Pilat. (Mt 26:3, 57; Ioa 11:49; 18:13, 14, 24, 28) Aceasta este singura ocurență din cartea Faptele în care Caiafa apare menționat cu numele. În celelalte ocurențe din Faptele se face referire la el ca fiind „marele preot”. (Fa 5:17, 21, 27; 7:1; 9:1)

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. Aceasta este prima dintre cele peste 40 de ocurențe ale verbului grecesc stauróō din Scripturile grecești creștine. Acest verb este înrudit cu substantivul staurós, redat prin „stâlp de tortură”. (Vezi notele de studiu de la Mt 10:38; 16:24; 27:32 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.) Verbul stauróō apare în Septuaginta în Es 7:9, în episodul în care regele poruncește ca Haman să fie atârnat pe un stâlp având peste 20 m înălțime. În greaca clasică, acest verb însemna „a îngrădi cu țăruși”, „a ridica o palisadă”.

Nazarineanul: Vezi nota de studiu de la Mr 10:47.

țintuit pe stâlp: Sau „atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

piatra unghiulară principală: Sau „piatra cea mai importantă”. Expresia ebraică din Ps 118:22 și cea grecească folosită aici înseamnă literalmente „capul unghiului”. Deși expresia a fost înțeleasă în mai multe moduri, se pare că se referă la piatra care este așezată în partea de sus a unei clădiri, în locul unde se îmbină doi pereți, pentru a-i ține împreună. Isus a citat profeția din Ps 118:22 și a aplicat-o la sine, arătând că el era „piatra unghiulară principală”. Piatra cea mai de sus a unei clădiri este ușor de remarcat, exact așa cum este Isus Cristos, piatra ce încununează congregația creștinilor unși, asemănată cu un templu spiritual.

piatra unghiulară principală: Vezi nota de studiu de la Mt 21:42.

îndrăzneala: Sau „fără teamă”. Cuvântul grecesc parrēsía a fost redat și prin „încredere”, „a vorbi cu libertate”. (1Io 5:14; vezi și n.s.) Acest substantiv și verbul înrudit parrēsiázomai, redate deseori prin „a vorbi cu îndrăzneală” și uneori prin „a vorbi deschis”, apar de mai multe ori în cartea Faptele, evidențiind o caracteristică a lucrării de predicare efectuate de primii creștini. (Fa 4:29, 31; 9:27, 28; 13:46; 14:3; 18:26; 19:8; 26:26)

fără instruire: Deși termenul grecesc agrámmatos folosit aici poate însemna „analfabet”, în acest context el se referă foarte probabil la cei care nu erau instruiți în școlile rabinice. Se pare că majoritatea evreilor din secolul I știau să citească și să scrie, îndeosebi pentru că multe școli erau organizate în incinta sinagogilor. Însă, asemenea lui Isus, Petru și Ioan nu studiaseră la școli rabinice. (Compară cu Ioa 7:15.) Elita religioasă din timpul lui Isus considera că aceste școli erau singurele centre atestate unde cineva putea primi educație religioasă. Fără îndoială, saducheii și fariseii considerau că Petru și Ioan nu erau calificați să predea sau să explice Legea. În plus, ambii discipoli proveneau din Galileea, regiune în care majoritatea oamenilor erau agricultori, păstori sau pescari. Conducătorii religioși și alți evrei din Ierusalim și din Iudeea îi disprețuiau pe cei originari din Galileea și îi considerau pe Petru și pe Ioan „oameni fără instruire și de rând”. (Ioa 7:45-52; Fa 2:7) Dar Dumnezeu nu îi privea în acest mod. (1Co 1:26-29; 2Co 3:5, 6; Iac 2:5) Până la moartea sa, Isus le dăduse atât lor, cât și celorlalți discipoli o vastă instruire. (Mt 10:1-42; Mr 6:7-13; Lu 8:1; 9:1-5; 10:1-42; 11:52) După înviere, el a continuat să-și instruiască discipolii prin intermediul spiritului sfânt. (Ioa 14:26; 16:13; 1Io 2:27)

sala Sanhedrinului: Sau „Sanhedrinul”. (Vezi nota de studiu de la Lu 22:66.)

miracol: Sau „semn”. Aici cuvântul grecesc sēmeíon, redat adesea prin „semn”, se referă la un eveniment miraculos care constituie dovada sprijinului divin.

Domn Suveran: Sensul de bază al termenului grecesc despótēs este acela de „domn”, „stăpân”, „proprietar”. (1Ti 6:1; Tit 2:9; 1Pe 2:18) Când apare în formule de adresare către Dumnezeu, de exemplu aici, în Lu 2:29 și în Re 6:10, termenul este redat prin sintagma „Domn Suveran” pentru a indica supremația domniei sale. Alte traduceri folosesc termeni precum „Domn”, „Stăpân”, „Stăpân peste toate” sau „Stăpân absolut”. Unele traduceri în ebraică ale Scripturilor grecești creștine conțin termenul ebraic ʼAdonái (Domn Suveran), iar cel puțin una dintre ele folosește aici Tetragrama.

pe care l-ai uns: Sau „pe care l-ai făcut Cristos (Mesia)”. Titlul Khristós (Cristos) derivă din verbul grecesc khríō, folosit aici. El se referă literalmente la turnarea uleiului asupra cuiva. În Scripturile grecești creștine, termenul este folosit numai în sens sacru și figurat, referindu-se la acțiunea lui Dumnezeu de a pune deoparte o persoană pentru o responsabilitate specială îndeplinită sub îndrumarea Sa. Acest verb grecesc apare și în Lu 4:18; Fa 10:38; 2Co 1:21 și Ev 1:9. Un alt verb grecesc, aleíphō, se referă la aplicarea propriu-zisă a unui ulei sau a unui unguent pe corp, de exemplu după spălare, la folosirea lui ca medicament sau la turnarea lui pe un corp pentru a-l pregăti de înmormântare. (Mt 6:17; Mr 6:13; 16:1; Lu 7:38, 46; Iac 5:14)

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 2:2, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

unsului său: Sau „Cristosului său”, „lui Mesia al său”. Termenul grecesc folosit în acest verset este Khristós, din care derivă titlul „Cristos”. În Ps 2:2, citat aici, este folosit echivalentul ebraic, mașíaḥ (cel uns), din care derivă titlul „Mesia”. (Vezi notele de studiu de la Lu 2:26; Ioa 1:41; Fa 4:27.)

pe care l-ai uns: Sau „pe care l-ai făcut Cristos (Mesia)”. Titlul Khristós (Cristos) derivă din verbul grecesc khríō, folosit aici. El se referă literalmente la turnarea uleiului asupra cuiva. În Scripturile grecești creștine, termenul este folosit numai în sens sacru și figurat, referindu-se la acțiunea lui Dumnezeu de a pune deoparte o persoană pentru o responsabilitate specială îndeplinită sub îndrumarea Sa. Acest verb grecesc apare și în Lu 4:18; Fa 10:38; 2Co 1:21 și Ev 1:9. Un alt verb grecesc, aleíphō, se referă la aplicarea propriu-zisă a unui ulei sau a unui unguent pe corp, de exemplu după spălare, la folosirea lui ca medicament sau la turnarea lui pe un corp pentru a-l pregăti de înmormântare. (Mt 6:17; Mr 6:13; 16:1; Lu 7:38, 46; Iac 5:14)

Iehova: În textul ebraic original, în Ps 2:2, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

Iehova: Cuvintele din acest verset fac parte dintr-o rugăciune adresată ‘Domnului Suveran’ (Fa 4:24b), expresie care constituie o redare a cuvântului grecesc despótēs și care este folosită și ca formulă de adresare către Dumnezeu în rugăciunea consemnată în Lu 2:29. În rugăciunea din cartea Faptele, Isus este numit ‘sfântul tău slujitor’. (Fa 4:27, 30) Rugăciunea discipolilor conține un citat din Ps 2:1, 2, unde apare numele divin. (Vezi nota de studiu de la Fa 4:26.) În plus, cererea Iehova, îndreaptă-ți atenția spre amenințările lor, adică spre amenințările Sanhedrinului, conține formulări asemănătoare celor din rugăciunile consemnate în Scripturile ebraice, precum cele din 2Re 19:16, 19 și Is 37:17, 20, unde apare numele divin. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 4:29.)

minuni: Sau „prevestiri”. În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc téras apare cu consecvență în asociere cu sēmeíon („semn”), ambii termeni fiind la plural. (Mt 24:24; Ioa 4:48; Fa 7:36; 14:3; 15:12; 2Co 12:12) În esență, téras se referă la ceva ce trezește teamă plină de admirație sau uluire. Când termenul se referă în mod clar la ceva care se va întâmpla în viitor, are și sensul de „prevestire”.

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

au făcut această implorare: Sau „s-au rugat cu ardoare (stăruitor)”. Verbul grecesc déomai se referă la o rugăciune plină de ardoare, în care sunt exprimate sentimente profunde. Substantivul înrudit déēsis, redat prin „implorare”, este definit drept „o rugăminte fierbinte, plină de umilință”. În Scripturile grecești creștine, acest substantiv este folosit doar în situația în care cineva i se adresează lui Dumnezeu. Chiar și Isus „i-a făcut implorări și cereri, cu strigăte puternice și lacrimi, Celui care putea să-l salveze de la moarte”. (Ev 5:7) Forma de plural „implorări” arată că Isus l-a implorat pe Iehova de mai multe ori. De exemplu, în grădina Ghetsimani, Isus s-a rugat cu ardoare, de repetate ori. (Mt 26:36-44; Lu 22:32)

cuvântul lui Dumnezeu: Această expresie apare de multe ori în cartea Faptele. (Fa 6:2, 7; 8:14; 11:1; 13:5, 7, 46; 17:13; 18:11) Aici ea se referă la mesajul creștin care provine de la Iehova Dumnezeu și care subliniază rolul important al lui Isus Cristos în realizarea scopului lui Dumnezeu.

avea o singură inimă și un singur suflet: Această expresie descrie unitatea și armonia din mijlocul mulțimii de credincioși. În Flp 1:27, expresia „cu un singur suflet” poate fi redată și prin „într-un gând” sau „ca un singur om”. În Scripturile ebraice, sintagma „o singură inimă” apare în 1Cr 12:38, n.s., și în 2Cr 30:12, n.s., și transmite ideea de unitate în dorință și acțiune. De asemenea, când sunt menționate împreună, cuvintele „inimă” și „suflet” fac referire la persoana lăuntrică în ansamblul ei. (De 4:29; 6:5; 10:12; 11:13; 26:16; 30:2, 6, 10) În acest context, sintagma grecească este folosită cu sens similar și poate fi redată prin „erau într-o unitate desăvârșită în gândire și în obiective”. Aceasta era în armonie cu rugăciunea în care Isus cerea ca discipolii săi să fie uniți, în pofida mediului diferit din care proveneau. (Ioa 17:21)

Fiul: În ebraică, aramaică și greacă, expresia „fiu al/fii ai” poate indica o calitate sau o caracteristică predominantă a unei persoane sau a unui grup de persoane. De exemplu, în De 3:18, sintagma „bărbații viteji”, sau războinicii curajoși, înseamnă literalmente „fii ai iscusinței”. În Iov 1:3, expresia „locuitorii Răsăritului” înseamnă literalmente „fii ai Răsăritului”. Cuvântul „netrebnic” din 1Sa 25:17 este o redare a expresiei literale „fiu al lui belial”, adică „fiu al zădărniciei”. În Scripturile grecești creștine, cei care urmează o anumită conduită sau care manifestă o anumită trăsătură sunt caracterizați prin expresii precum „fii ai Celui Preaînalt”, „fii ai luminii și fii ai zilei” și „fiii neascultării”. (Lu 6:35; 1Te 5:5; Ef 2:2)

Fiul mângâierii: Sau „Fiu al încurajării”. Este traducerea supranumelui Barnaba, dat unuia dintre discipolii care purtau numele Iosif. Întrucât Iosif era un nume obișnuit la evrei, apostolii l-au numit Barnaba probabil din motive practice. (Compară cu Fa 1:23.) Așa cum s-a explicat în nota de studiu de la Fiul, din acest verset, expresia era folosită uneori pentru a indica o calitate sau o caracteristică predominantă a unei persoane. Supranumele „Fiul mângâierii” evidențiază, din câte se pare, capacitatea remarcabilă a lui Iosif de a-i încuraja și de a-i mângâia pe alții. Luca relatează că Iosif (Barnaba) a fost trimis în Antiohia din Siria și „i-a încurajat” pe frații din congregația de acolo. (Fa 11:22, 23) Verbul grecesc parakaléō, redat aici prin „a încuraja”, este înrudit cu termenul grecesc paráklēsis, redat prin „mângâiere” în Fa 4:36. (Vezi nota de studiu de la Fiul, din acest verset.)

Multimedia

Sanhedrinul
Sanhedrinul

Curtea supremă evreiască, numită Marele Sanhedrin, avea 71 de membri. Ea se întrunea la Ierusalim. (Vezi Glosarul, „Sanhedrin”.) Potrivit cu Mișna, locurile erau dispuse în semicerc, pe trei rânduri. Hotărârile curții erau consemnate de doi scribi. Unele dintre elementele arhitecturale prezentate în imagine au la bază ruinele unei clădiri descoperite în Ierusalim, care este considerată de unii drept Sala Consiliului din secolul I e.n. (Vezi Apendicele B12, harta „Ierusalimul și împrejurimile”.)

1. Marele preot

2. Membrii Sanhedrinului

3. Inculpat

4. Secretari