Faptele apostolilor 11:1-30

11  Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și oamenii națiunilor primiseră cuvântul lui Dumnezeu.  Și, când Petru a urcat la Ierusalim, cei ce susțineau circumcizia+ au început să-l critice*  spunând: „Ai intrat în casa unor oameni necircumciși și ai mâncat cu ei”.  Atunci Petru a început să le explice situația în detaliu, zicând:  „Când eram în orașul Iope și mă rugam, am avut o viziune: ceva* ca o pânză mare de in cobora din cer, fiind lăsată în jos de cele patru colțuri; și a ajuns până la mine+.  Uitându-mă cu atenție în ea, am observat patrupede de pe pământ, fiare, reptile* și păsări ale cerului.  De asemenea, am auzit un glas, care mi-a spus: «Ridică-te, Petru, înjunghie și mănâncă!».  Dar eu am zis: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu mi-a intrat în gură ceva pângărit sau necurat!».  Atunci glasul din cer s-a auzit a doua oară și a spus: «Nu mai numi pângărite lucrurile pe care Dumnezeu le-a curățat!». 10  Aceasta s-a petrecut și a treia oară și totul a fost luat înapoi în cer. 11  Și iată că în clipa aceea trei bărbați trimiși la mine din Cezareea stăteau în fața casei în care eram noi+. 12  Atunci spiritul mi-a spus să mă duc cu ei fără să ezit. Iar acești șase frați au mers și ei cu mine și am intrat în casa acelui om. 13  El ne-a relatat cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: «Trimite niște oameni la Iope și cheamă-l pe Simon, numit și Petru+, 14  iar el îți va spune cum puteți fi salvați tu și toată casa ta». 15  Apoi, când am început să vorbesc, spiritul sfânt a coborât peste ei, așa cum a coborât și peste noi la început+. 16  Atunci mi-am amintit de cuvintele Domnului, când zicea: «Ioan a botezat cu apă+, dar voi veți fi botezați cu spirit sfânt+». 17  Așadar, dacă Dumnezeu le-a dat același dar fără plată pe care ni l-a dat și nouă, celor ce am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu să-l împiedic pe* Dumnezeu+?”. 18  Când au auzit aceste lucruri, s-au liniștit* și l-au glorificat pe Dumnezeu zicând: „Așadar, Dumnezeu le-a dat și oamenilor națiunilor posibilitatea de a se căi pentru a primi viață+!”. 19  Cei care fuseseră împrăștiați+ de persecuția* izbucnită odată cu moartea lui Ștefan au ajuns până în Fenicia+, în Cipru și în Antiohia, dar spuneau cuvântul numai iudeilor+. 20  Însă printre ei erau niște bărbați din Cipru și din Cirena care au venit la Antiohia și au început să le predice vorbitorilor de limbă greacă, anunțând vestea bună despre Domnul Isus. 21  Mâna lui Iehova era cu ei și un mare număr de oameni au devenit credincioși și l-au urmat pe Domnul+. 22  Vestea despre ei a ajuns la urechile congregației din Ierusalim, iar Barnaba+ a fost trimis la Antiohia. 23  Când a sosit și a văzut bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, el s-a bucurat și i-a încurajat pe toți să-i rămână fideli Domnului cu o inimă hotărâtă+, 24  căci era un om bun, plin de spirit sfânt și de credință. Și o mulțime mare a crezut în Domnul+. 25  Atunci el a plecat la Tars ca să-l caute pe Saul+. 26  Când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Astfel, un an întreg s-au întrunit cu congregația și au predat unei mulțimi numeroase. Și, prin voința divină, discipolii au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia+. 27  În zilele acelea, niște profeți+ au coborât de la Ierusalim la Antiohia. 28  Unul dintre ei, pe nume Agab+, s-a ridicat și a prezis prin spirit că o mare foamete se va abate asupra întregului pământ locuit+. Și aceasta s-a întâmplat pe vremea lui Claudiu+. 29  Atunci discipolii au hotărât să trimită, fiecare după posibilități+, ajutoare+ pentru frații care locuiau în Iudeea. 30  Și așa au făcut, trimițându-le la bătrâni prin Barnaba și Saul+.

Note de subsol

Sau „s-au luat la ceartă cu el”.
Lit. „un fel de obiect (vas)”.
Sau „târâtoare”.
Sau „să stau în calea lui”.
Lit. „au tăcut”.
Lit. „necazul”.

Note de studiu

Antiohia: Acest oraș, menționat aici pentru prima dată în Biblie, se afla la circa 500 km nord de Ierusalim. Antiohia a devenit capitala provinciei romane Siria în 64 î.e.n. În secolul I e.n., Antiohia din Siria era al treilea oraș ca mărime din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria. Deși admirat datorită frumuseții și influenței pe care o exercita pe plan politic, comercial și cultural, orașul a devenit cunoscut și pentru degradarea morală a locuitorilor săi. Din câte se pare, comunitatea mare de evrei din Antiohia a făcut mulți prozeliți în rândul vorbitorilor de limbă greacă de acolo. Unul dintre aceștia a fost Nicolae, care, mai târziu, s-a convertit la creștinism. Barnaba și apostolul Pavel au predicat și au predat un an în Antiohia, iar Pavel a făcut din acest oraș punctul de plecare al călătoriilor sale misionare. Continuatorii lui Cristos „au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia” prin voință divină. (Vezi notele de studiu de la Fa 11:26.) Antiohia la care se face referire în acest verset nu trebuie confundată cu Antiohia din Pisidia, menționată în Fa 13:14. (Vezi nota de studiu de la Fa 13:14 și Ap. B13.)

Antiohia din Pisidia: Oraș din provincia romană Galatia. Întrucât se afla la granița dintre Frigia și Pisidia, este posibil ca, în diferite momente din istorie, orașul să fi aparținut uneia sau alteia dintre aceste regiuni. Ruinele lui se află în apropiere de actualul Yalvaç, din Turcia. Antiohia din Pisidia este menționată aici și în Fa 14:19, 21. Oricine călătorea de la Perga, oraș situat în apropierea coastei Mării Mediterane, la Antiohia din Pisidia avea de parcurs un drum dificil. Acest oraș se afla la o altitudine de aproximativ 1 100 m deasupra nivelului mării (vezi Ap. B13), iar potecile de munte erau periculoase și mișunau de tâlhari. „Antiohia din Pisidia” nu trebuie confundată cu Antiohia din Siria. (Fa 6:5; 11:19; 13:1; 14:26; 15:22; 18:22) În Faptele, majoritatea ocurențelor numelui Antiohia se referă la Antiohia din Siria, nu la Antiohia din Pisidia.

Antiohia: Acest oraș din Siria era situat pe malul fluviului Orontes, la aproximativ 32 km în amonte de Seleucia, port la Marea Mediterană. În secolul I e.n., Antiohia din Siria era al treilea oraș ca mărime și bogăție din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria. În Antiohia era o mare comunitate de evrei și nu existau animozități între evrei și neevrei în acea perioadă. Antiohia din Siria oferea, din câte se pare, climatul favorabil pentru implementarea unei noi măsuri: acum discipolii le predicau și neevreilor necircumciși, nu doar evreilor. (Vezi nota de studiu de la vorbitorilor de limbă greacă, din acest verset.) Acest oraș Antiohia nu trebuie confundat cu Antiohia din Pisidia, care se afla în Asia Mică. (Vezi notele de studiu de la Fa 6:5; 13:14 și Ap. B13.)

vorbitorilor de limbă greacă: Lit. „eleniștilor”. Sensul termenului grecesc folosit aici (Hellēnistḗs) este determinat de context. În Fa 6:1 este foarte probabil ca acest termen să aibă sensul de „iudeii de limbă greacă”. (Vezi nota de studiu de la Fa 6:1.) Din acest motiv, unii erudiți au tras concluzia că discipolii din Antiohia din Siria trebuie să le fi predicat celor circumciși, evrei sau prozeliți, care vorbeau greaca. Totuși, ceea ce este descris aici se referă, din câte se pare, la o schimbare de direcție în ce privește predicarea în Antiohia. Așa cum se menționează în Fa 11:19, în trecut li se predicase cuvântul lui Dumnezeu doar evreilor din Antiohia, dar acum se pare că mesajul se răspândea și la neevreii de acolo. Probabil că Barnaba a fost trimis la Antiohia ca să-i încurajeze pe acești noi discipoli care comunicau în greacă. (Fa 11:22, 23) Unele manuscrise vechi folosesc în acest context termenul Héllēnas (însemnând „greci”; vezi Fa 16:3) în locul termenului Hellēnistḗs. Prin urmare, mai multe traduceri conțin redarea „greci” sau „neevrei”. Aceste cuvinte sugerează că cei cărora li se predicase în Antiohia nu erau adepți ai religiei iudaice. Totuși, este posibil ca, în acest context, să se facă referire atât la evreii, cât și la neevreii care vorbeau limba greacă, motiv pentru care în Traducerea lumii noi a fost aleasă redarea „vorbitorilor de limbă greacă”. Acești oameni care vorbeau greaca proveneau, probabil, din diferite grupuri naționale, dar au adoptat limba greacă și, după cât se pare, obiceiurile grecești.

iudeii de limbă greacă: Lit. „eleniștii”. Cuvântul grecesc Hellēnistḗs nu se găsește în literatura greacă sau ebraico-elenistică, dar contextul justifică redarea „iudeii de limbă greacă”, așa cum afirmă multe lexicoane. La acea vreme, toți discipolii creștini din Ierusalim, inclusiv cei vorbitori de greacă, erau de origine evreiască sau neevrei convertiți la iudaism. (Fa 10:28, 35, 44-48) Termenul redat prin „iudeii de limbă greacă” este folosit în antiteză cu termenul redat prin ‘iudeii de limbă ebraică’ (lit. „evreii”, forma de plural a cuvântului grecesc Ebraíos). Prin urmare, „eleniștii” erau evrei care vorbeau între ei în greacă și care veniseră la Ierusalim din diverse regiuni ale Imperiului Roman, posibil chiar și din Decapole. Spre deosebire de ei, majoritatea iudeilor vorbitori de ebraică erau, probabil, din Iudeea și din Galileea. Ambele grupuri de creștini proveneau, din câte se pare, din medii culturale oarecum diferite. (Vezi nota de studiu de la Fa 9:29.)

Mâna lui Iehova: Această sintagmă apare deseori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „mână” și Tetragramă. (Unele exemple sunt: Ex 9:3; Nu 11:23; Ju 2:15; Rut 1:13; 1Sa 5:6, 9; 7:13; 12:15; 1Re 18:46; Ezr 7:6; Iov 12:9; Is 19:16; 40:2; Eze 1:3.) În Biblie, cuvântul „mână” este folosit deseori cu sens metaforic, simbolizând puterea. Întrucât prin intermediul mâinii este exercitată puterea brațului, termenul „mână” poate transmite și ideea de exercitare a puterii. Sintagma grecească tradusă prin „mâna lui Iehova” apare și în Lu 1:66 și Fa 13:11. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:6, 66 și Ap. C3, partea introductivă; Fa 11:21.)

mâna lui Iehova: Această sintagmă apare deseori în Scripturile ebraice, fiind formată din termenul ebraic pentru „mână” și Tetragramă. (Ex 9:3; Nu 11:23; Ju 2:15; Ru 1:13; 1Sa 5:6, 9; 7:13; 12:15; 1Re 18:46; Ezr 7:6; Iov 12:9; Is 19:16; 40:2; Eze 1:3) Sintagma grecească tradusă prin „mâna lui Iehova” apare și în Fa 11:21; 13:11. (Vezi notele de studiu de la Lu 1:69; Fa 11:21 și Ap. C3, partea introductivă; Lu 1:66.)

mâna: Acest termen este folosit deseori în sens metaforic, simbolizând puterea. Întrucât prin intermediul mâinii este exercitată puterea brațului, termenul „mână” poate transmite și ideea de exercitare a puterii.

Iehova: În Traducerea lumii noi, aceasta este prima ocurență a numelui divin în evanghelia lui Luca. Deși în manuscrisele grecești disponibile aici apare termenul Kýrios (Domnul), există motive întemeiate pentru a crede că, în textul original, versetul conținea numele divin, care, ulterior, a fost înlocuit cu titlul Domnul. (Vezi Ap. C1 și C3, partea introductivă; Lu 1:6.) Primele două capitole din relatarea lui Luca abundă în referiri directe și indirecte la expresii și pasaje din Scripturile ebraice în care este folosit numele divin. De exemplu, expresia poruncile și legile, precum și alte combinații similare de termeni juridici pot fi găsite în Scripturile ebraice în contexte în care apare numele divin sau în care sunt consemnate declarații ale lui Iehova. (Ge 26:2, 5; Nu 36:13; De 4:40; 27:10; Eze 36:23, 27)

prin voința divină . . . au fost numiți: Majoritatea traducerilor biblice redau acest fragment pur și simplu prin „au fost numiți”. Totuși, aici nu sunt folosite cuvintele grecești traduse, în mod obișnuit, prin „a numi”. (Mt 1:16; 2:23; Mr 11:17; Lu 1:32, 60; Fa 1:12, 19) În acest verset, precum și în majoritatea celor nouă ocurențe din Scripturile grecești creștine, termenul khrēmatízō se referă în mod clar la lucruri care vin de la Dumnezeu, adică de origine divină. (Mt 2:12, 22; Lu 2:26; Fa 10:22; 11:26; Ro 7:3; Ev 8:5; 11:7; 12:25) De exemplu, în Fa 10:22 acest termen este folosit împreună cu expresia „printr-un înger sfânt”, iar în Mt 2:12, 22, cu referire la visele de inspirație divină. Substantivul înrudit khrēmatismós apare în Ro 11:4, iar majoritatea lexicoanelor și a traducerilor biblice folosesc redări precum „răspunsul divin”, „răspunsul dumnezeiesc”, „cuvântul divin”, „a răspuns Dumnezeu”. Este posibil ca Iehova să-i fi îndemnat pe Saul și pe Barnaba să folosească numele „creștini”. Unii sunt de părere că populația păgână din Antiohia i-ar fi numit „creștini” în semn de dispreț sau de batjocură, dar termenul grecesc khrēmatízō, folosit aici, arată cu claritate că acest nume le fusese atribuit de Dumnezeu. Este puțin probabil ca evreii să-i fi numit pe continuatorii lui Isus „creștini” (din greacă) sau „mesianiști” (din ebraică). Evreii îl respinseseră pe Isus în calitate de Mesia, sau Cristos. Prin urmare, dacă le-ar fi dat continuatorilor săi numele de „creștini”, ei ar fi recunoscut în mod tacit că Isus era Unsul, sau Cristosul.

creștini: Termenul grecesc Khristianós, însemnând „continuator al lui Cristos”, apare doar de trei ori în Scripturile grecești creștine. (Fa 11:26; 26:28; 1Pe 4:16) El derivă de la Khristós, care înseamnă Cristos, sau Uns. Creștinii urmează atât exemplul, cât și învățăturile lui Isus, „Cristosul”, sau cel uns de Iehova. (Lu 2:26; 4:18) Numele de „creștini” a fost dat, „prin voința divină”, probabil în anul 44 e.n., când au avut loc evenimentele menționate în acest verset. Din câte se pare, numele era bine cunoscut când Pavel a fost audiat de regele Irod Agripa al II-lea, în jurul anului 58 e.n., întrucât regele știa cine erau creștinii. (Fa 26:28) Istoricul Tacitus arată că aproximativ în 64 e.n., termenul „creștin” era folosit de locuitorii Romei. În plus, între anii 62 și 64 e.n., Petru și-a redactat prima scrisoare adresată creștinilor răspândiți pe teritoriul Imperiului Roman. În acea perioadă, numele de „creștin” pare să fi fost larg răspândit și bine cunoscut. (1Pe 1:1, 2; 4:16) Purtând acest nume dat de Dumnezeu, discipolii lui Isus nu mai puteau fi considerați o sectă iudaică.

o mare foamete: Această calamitate, survenită în jurul anului 46 e.n., a fost atestată de Josephus, care a făcut și el referire la ‘marea foamete’ din timpul domniei împăratului roman Claudiu. Perioadele de foamete îi afectau îndeosebi pe cei săraci, care nu aveau rezerve de bani și de hrană. Prin urmare, creștinii din Antiohia s-au simțit îndemnați să le trimită ajutoare fraților lor nevoiași din Iudeea.

pe vremea lui Claudiu: Împăratul roman Claudiu, care a domnit între anii 41 și 54 e.n., a avut la începutul domniei sale o atitudine binevoitoare față de evrei. Spre sfârșitul domniei însă, el și-a schimbat atitudinea, expulzându-i pe toți evreii din Roma. (Fa 18:2) Se spune că Claudiu a fost otrăvit cu ciuperci de cea de-a patra soție a sa. El a fost succedat la tron de Nero.

ajutoare: Sau „lucrarea de ajutorare”. Aceasta este prima mențiune referitoare la trimiterea de ajutoare de către creștini colaboratorilor lor care locuiau în altă parte a lumii. Termenul grecesc diakonía, redat deseori prin „serviciu”, este folosit și cu sensul de „lucrarea de ajutorare” în Fa 12:25 și „serviciul pentru sfinți” în 2Co 8:4. Sensul cu care este folosit cuvântul grecesc diakonía în Scripturile grecești creștine arată că serviciul creștin vizează două aspecte. Un aspect este „misiunea [o formă a lui diakonía] împăcării”, adică lucrarea de predicare și de predare. (2Co 5:18-20; 1Ti 2:3-6) Celălalt aspect are legătură cu serviciul înfăptuit în favoarea colaboratorilor creștini, așa cum se menționează în acest verset. Pavel a spus: „Sunt diferite moduri de a sluji [forma de plural a lui diakonía], dar este același Domn”. (1Co 12:4-6, 11) El a arătat că fiecare dintre aceste aspecte ale serviciului creștin constituie „un serviciu sacru”. (Ro 12:1, 6-8)

bătrânilor: Lit. „bărbaților în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune. Deși termenul se referă uneori la vârstă (de exemplu, în Lu 15:25 este redat prin „fiul mai mare”, iar în Fa 2:17, prin „bătrânii”), el nu-i desemnează doar pe cei vârstnici. În acest verset, termenul face referire la conducătorii națiunii evreiești, care sunt menționați deseori împreună cu preoții principali și cu scribii. Sanhedrinul era format din bărbați care aparțineau acestor trei grupuri. (Mt 21:23; 26:3, 47, 57; 27:1, 41; 28:12; vezi Glosarul, „Bătrân”)

la bătrâni: Lit. „la bărbații în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune, deși termenul este folosit uneori și cu referire la bărbații vârstnici. (Vezi nota de studiu de la Mt 16:21.) În antica națiune Israel, bătrânii aveau responsabilitatea de a conduce și de a administra comunitatea (De 25:7-9; Ios 20:4; Rut 4:1-12) sau națiunea (Ju 21:16; 1Sa 4:3; 8:4; 1Re 20:7). Termenul este folosit pentru prima dată în legătură cu congregația creștină în acest verset. Asemenea bătrânilor din națiunea Israel propriu-zisă, bătrânii din Israelul spiritual aveau responsabilitatea de a îndruma congregația. În acest context, bătrânii au fost cei care au primit ajutoarele și au supravegheat distribuirea lor congregațiilor din Iudeea.

Multimedia

Iope
Iope

Acest material video prezintă portul maritim Iope, situat pe coasta mediteraneeană, la jumătatea distanței dintre muntele Carmel și Gaza. În 1950, Yafo (în arabă, Jaffa) a fuzionat cu Tel Aviv-ul. În prezent, pe locul anticului Iope se află orașul Tel Aviv-Yafo. Iope era situat pe o colină stâncoasă, la o înălțime de aproximativ 35 m, având un port natural format dintr-un lanț de stânci joase, aflate la circa 100 m de coastă. În Iope, tirienii au adus lemn din pădurile Libanului, sub formă de plute, pentru construirea templului lui Solomon. (2Cr 2:16) Mai târziu, tot din Iope, profetul Iona s-a îmbarcat pe o corabie cu destinația Tarsis pentru a scăpa de misiunea primită. (Ion 1:3) În secolul I e.n., în Iope exista o congregație creștină, din care făcea parte Dorca (Tabita), pe care Petru a înviat-o. (Fa 9:36-42) În timp ce se afla în Iope, în casa lui Simon tăbăcarul, Petru a primit o viziune care l-a pregătit să-i predice unui neevreu pe nume Corneliu. (Fa 9:43; 10:6, 9-17).

Antiohia din Siria, unul dintre primele centre ale activității creștine
Antiohia din Siria, unul dintre primele centre ale activității creștine

Antiohia din Siria a fost capitala provinciei romane Siria. În secolul întâi, Antiohia din Siria, Roma și Alexandria erau considerate cele mai importante orașe din Imperiul Roman. Orașul era construit pe malul estic al fluviului Orontes (1) și, inițial, cuprindea și o insulă (2). La câțiva kilometri de acest oraș, în aval, se găsea portul Seleucia. Antiohia se putea lăuda cu hipodromul (3) său, destinat curselor de cai și de care, unul dintre cele mai mari de la vremea aceea. Antiohia era renumită pentru impunătorul său drum străjuit de coloane (4), pe care Irod cel Mare l-a pavat cu marmură. Mai târziu, Tiberiu Cezar i-a adăugat colonade acoperite și l-a decorat cu mozaicuri și statui. În acest oraș multicultural exista o mare comunitate de evrei (5). Mulți dintre aceștia au devenit creștini. Antiohia a fost primul loc în care discipolii lui Isus au fost numiți creștini. (Fa 11:26) Cu timpul, mulți neevrei au acceptat adevărul. În aproximativ 49 e.n., când a apărut problema circumciziei, o delegație din care făceau parte Pavel și Barnaba a fost trimisă la corpul de guvernare din Ierusalim pentru a primi îndrumare. (Fa 15:1, 2, 30) Antiohia a fost punctul de plecare al lui Pavel în toate cele trei călătorii misionare. (Fa 13:1-3; 15:35, 40, 41; 18:22, 23) Harta alăturată cuprinde o schiță cu zidurile orașului, așa cum au fost ele pe parcursul mai multor secole.

Antiohia din Siria
Antiohia din Siria

Această imagine prezintă orașul Antakya din Turcia de azi. Pe acest loc s-a aflat vechiul oraș Antiohia, capitala provinciei romane Siria. Se spune că, în secolul I e.n., Antiohia din Siria era al treilea oraș ca mărime din lumea romană, după Roma și Alexandria. Conform opiniei unora, Antiohia avea 250 000 de locuitori sau chiar mai mult. După ce Ștefan a fost ucis de o gloată la Ierusalim și continuatorii lui Isus au început să fie persecutați, unii dintre discipolii lui Isus au mers la Antiohia. Ei au predicat vestea bună în rândul vorbitorilor de limbă greacă și au avut rezultate frumoase. (Fa 11:19-21) Mai târziu, Antiohia a fost punctul de plecare al călătoriilor misionare ale apostolului Pavel. „Prin voința divină, discipolii au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia”. (Fa 11:26) Antiohia din Siria nu trebuie confundată cu alt oraș numit Antiohia, aflat în Pisidia (în centrul Turciei) și menționat în Fa 13:14; 14:19, 21 și 2Ti 3:11.

Împăratul Claudiu
Împăratul Claudiu

Cartea Faptele îl menționează de două ori cu numele pe împăratul Claudiu. (Fa 11:28; 18:2) El i-a succedat la tron nepotului său Caligula (care a domnit între anii 37 și 41 e.n. și care nu este menționat în Scripturi). Claudiu a fost al patrulea împărat al Romei, domnind din 41 până în 54 e.n. În jurul anului 49 sau 50 e.n., Claudiu a dispus ca toți evreii să părăsească Roma. Din acest motiv, Priscila și Aquila s-au mutat la Corint, unde l-au întâlnit pe apostolul Pavel. Se spune că, în 54 e.n., Claudiu a fost otrăvit de cea de-a patra soție, fiind succedat la tron de Nero.