Botezul lui Clovis — 1 500 de ani de catolicism în Franţa

„ÎN NUMELE papei, bum!“ Această notă însoţea o bombă artizanală găsită într-o biserică franceză pe care papa Ioan Paul al II-lea urma să o viziteze în septembrie 1996. Atentatul nu a fost decât o dovadă a opoziţiei extreme cu care a fost întâmpinat papa cu ocazia celei de-a cincea vizite a sale pe teritoriul Franţei. Cu toate acestea, aproximativ 200 000 de oameni au venit în acel an în oraşul francez Reims pentru a se alătura papei la cea de-a 1 500-a aniversare a convertirii regelui franc Clovis la catolicism. Cine a fost acest rege, al cărui botez este numit botezul Franţei? Şi de ce a stârnit aniversarea botezului său asemenea controverse?

Un imperiu în declin

Clovis s-a născut în jurul anului 466 e.n. Tatăl lui a fost Childeric I, regele francilor salieni. După ce a fost subjugat de romani în 358 e.n., acestui trib germanic i s-a permis să se stabilească pe teritoriul care corespunde Belgiei de azi, cu condiţia să apere graniţa şi să trimită soldaţi pentru armata romană. Cu timpul, în urma legăturilor strânse cu populaţia galo-romană, aceşti franci s-au romanizat. Childeric I a fost un aliat al romanilor, luptând împotriva altor triburi germanice, cum ar fi vizigoţii şi saxonii, lucru pentru care populaţia galo-romană i-a fost foarte recunoscătoare.

Provincia romană Galia se întindea de la fluviul Rin, în nord, până la munţii Pirinei, în sud. Însă, după moartea generalului roman Aetius în 454 e.n., teritoriul a rămas fără conducător. Mai mult decât atât, căderea ultimului împărat roman, Romulus Augustulus, în 476 e.n., şi destrămarea Imperiului Roman de Apus au dus la o gravă instabilitate politică. În consecinţă, Galia era asemenea unei smochine coapte care aştepta să fie culeasă de unul dintre triburile stabilite între graniţele sale. Nu este deloc surprinzător că, după ce i-a succedat tatălui său la tron, Clovis a încercat să extindă frontierele regatului. În 486 e.n., el l-a învins pe ultimul reprezentant al Romei în Galia într-o bătălie dată în apropiere de oraşul Soissons. În urma acestei victorii, a obţinut controlul asupra întregului teritoriu cuprins între fluviul Somme, la nord, şi fluviul Loire, în partea central-vestică a Galiei.

Omul care avea să devină rege

Spre deosebire de celelalte triburi germanice, francii rămăseseră păgâni. Însă căsătoria cu Clotilda, o prinţesă burgundă, i-a schimbat lui  Clovis radical viaţa. Fiind o catolică zeloasă, Clotilda a căutat fără încetare să-şi convertească soţul. Potrivit scrierilor istorice din secolul al VI-lea e.n. ale lui Grégoire de Tours, în 496 e.n., în timpul bătăliei de la Tolbiac (Zülpich, Germania) împotriva alemanilor, Clovis a promis că va renunţa la religia păgână dacă Dumnezeul Clotildei avea să-i dea victoria. Deşi trupele lui Clovis erau cât pe ce să fie învinse, regele alemanilor a fost ucis, iar armata lui s-a predat. Clovis a tras concluzia că Dumnezeul Clotildei îl ajutase să iasă învingător. Potrivit tradiţiei, Clovis a fost botezat de „Sfântul“ Remigius la 24 decembrie 496 e.n., în catedrala din Reims. Însă unii consideră că botezul său a avut loc, după toate probabilităţile, mai târziu, şi anume în 498 sau 499 e.n.

Încercările lui Clovis de a prelua regatul Burgundiei, situat în sud-est, au eşuat. Însă campania pe care a dus-o împotriva vizigoţilor a fost încununată de succes prin victoria obţinută în anul 507 e.n. la Vouillé, în apropiere de Poitiers. Această victorie i-a dat posibilitatea să controleze cea mai mare parte a teritoriului din sud-vestul Galiei. Ca recunoaştere a ei, lui Clovis i-a fost acordat titlul onorific de consul de către Anastasius, împăratul Imperiului Roman de Răsărit. Prin urmare, el avea un statut superior tuturor celorlalţi regi din vest, iar populaţia galo-romană îl considera un conducător legitim.

După ce şi-a extins dominaţia spre est asupra teritoriului francilor, mărginit de Rin, Clovis şi-a stabilit capitala la Paris. În ultimii ani de viaţă, el şi-a consolidat regatul prin redactarea unui cod de legi, Legea salică, şi prin stabilirea clară a relaţiilor dintre Biserică şi Stat la conciliul bisericesc convocat la Orléans. Până la moartea sa, survenită, după cât se pare, la 27 noiembrie 511 e.n., el a domnit singur asupra a trei părţi din Galia.

În The New Encyclopædia Britannica, convertirea lui Clovis la religia catolică este numită „un moment decisiv în istoria Europei Occidentale“. De ce a fost convertirea acestui rege păgân atât de importantă? Deoarece, alegând catolicismul, Clovis s-a opus arianismului.

Controversa ariană

În jurul anului 320 e.n., Arie, un preot din Alexandria (Egipt), a început să răspândească idei radicale despre Trinitate. Arie nega faptul că Fiul era de aceeaşi natură cu Tatăl. Fiul nu putea fi Dumnezeu şi nici egal cu Tatăl deoarece a avut un început (Coloseni 1:15). În ce  priveşte spiritul sfânt, Arie îl considera o persoană, însă o persoană inferioară atât Tatălui, cât şi Fiului. Această învăţătură, care a câştigat o mare popularitate, a stârnit o opoziţie înverşunată din partea Bisericii. În 325 e.n., în urma conciliului de la Niceea, Arie a fost exilat, iar învăţăturile lui au fost interzise.

Însă acest fapt nu a pus capăt controversei. Disputele doctrinare au continuat timp de 60 de ani, iar împăraţii care s-au succedat la tron au susţinut când o părere, când alta. În cele din urmă, în 392 e.n., împăratul Theodosiu I a adoptat ca religie de stat în Imperiul Roman catolicismul ortodox (care susţinea doctrina Trinităţii). Între timp, goţii fuseseră convertiţi la arianism de Ulfila, un episcop germanic. Curând, şi alte triburi germanice au aderat la această formă de „creştinism“. *

În timpul lui Clovis, Biserica Catolică din Galia traversa o perioadă de criză. Vizigoţii ariani încercau să suprime catolicismul nepermiţând ca la moartea unui episcop funcţia episcopală să fie ocupată de altcineva. Mai mult decât atât, Biserica suferise două schisme papale, iar la Roma preoţii din facţiuni opozante se omorau unii pe alţii. În plus, unii scriitori catolici au lansat ideea că în anul 500 e.n. avea să vină sfârşitul lumii, fapt ce a amplificat confuzia deja existentă. Aşadar, convertirea la catolicism a cuceritorului franc a fost considerată un eveniment de bun augur, care anunţa „noul mileniu al sfinţilor“.

Însă care a fost motivaţia lui Clovis? Deşi motivele religioase nu pot fi excluse, cu siguranţă că el a avut în vedere şi unele obiective politice. Alegând catolicismul, Clovis a câştigat simpatia populaţiei galo-romane, care era în cea mai mare parte catolică, şi sprijinul influentei ierarhii bisericeşti. Acest lucru i-a asigurat un avantaj hotărâtor în faţa rivalilor săi politici. În The New Encyclopædia Britannica se spune: „Cucerirea Galiei [de către Clovis] a devenit un război de eliberare de sub jugul ereticilor ariani, pe care oamenii îi urau“.

Cine a fost în realitate Clovis?

În 1996, la începutul aniversării botezului lui Clovis, arhiepiscopul de Reims, Gérard Defois, l-a numit pe Clovis „simbolul unei convertiri bine gândite şi responsabile“. Însă medievistul francez Ernest Lavisse a afirmat: „Lui Clovis, convertirea nu i-a schimbat în nici un fel caracterul; principiile morale din evanghelii, principii ce promovează bunătatea şi pacea,  nu i-au atins inima“. Un alt istoric a declarat: „În loc de Odin [un zeu normand], el l-a invocat pe Cristos; în rest a rămas aceeaşi persoană“. Clovis a început să-şi consolideze domnia ucigându-i în mod sistematic pe toţi rivalii săi. Această acţiune ne aminteşte de Constantin, care, după aşa-zisa convertire la creştinism, şi-a exterminat „toate rudele până la cele de gradul şase“.

După moartea lui Clovis, au început să apară tot felul de legende care îl idealizau, ajungând dintr-un războinic crud să fie înfăţişat ca un sfânt vrednic de cinste. Scrisă cu aproape un secol mai târziu, lucrarea lui Grégoire de Tours e considerată o dovadă a efortului conştient de a-l asocia pe Clovis cu Constantin, primul împărat roman care a aderat la „creştinism“. În plus, prezentându-l pe Clovis ca având 30 de ani când s-a botezat, se pare că Grégoire a încercat să realizeze o asemănare între Clovis şi Cristos. — Luca 3:23.

Această idealizare a continuat în secolul al IX-lea datorită lui Hincmar, episcop de Reims. Într-o vreme în care catedralele îşi disputau pelerinii, prin biografia pe care i-a făcut-o predecesorului său, „Sfântul“ Remigius, Hincmar a încercat, probabil, să mărească prestigiul şi bogăţia Bisericii lui. În scrierea lui, Clovis este uns la botez cu uleiul dintr-un vas adus de un porumbel alb — aluzie clară la ungerea lui Isus cu spirit sfânt (Matei 3:16). Prin aceasta, Hincmar a stabilit o legătură între Clovis, Reims şi monarhie şi a acceptat ideea că Clovis a fost unsul Domnului. *

O aniversare controversată

Fostul preşedinte francez Charles de Gaulle a spus odată: „Pentru mine, istoria Franţei începe cu Clovis, ales rege de tribul francilor, cei care au dat Franţei numele lor“. Însă nu toţi văd lucrurile aşa. Cea de-a 1 500-a aniversare a botezului lui Clovis a fost controversată. Într-o naţiune în care Biserica şi Statul sunt separate oficial din 1905, mulţi cetăţeni au criticat participarea Statului la ceea ce ei au considerat a fi o sărbătoare religioasă. Când municipalitatea din Reims şi-a anunţat intenţia de a aloca fonduri pentru construirea platformei ce urma să fie folosită pe timpul vizitei papei, o organizaţie a obţinut din partea unui tribunal anularea deciziei ca fiind neconstituţională. Alţii au considerat că Biserica încerca să-şi reimpună autoritatea morală şi să joace din nou un rol în viaţa laică a Franţei. Ceea ce a complicat şi mai mult lucrurile a fost ideea că regele Clovis este un simbol al Frontului Naţional de extremă dreaptă şi al grupărilor catolice fundamentaliste.

Criticile altora au vizat aspectele de ordin istoric ale evenimentului. Botezul lui Clovis, au spus ei, nu a convertit Franţa la catolicism, deoarece această religie era deja înrădăcinată în rândul populaţiei galo-romane. În plus, botezul lui nici nu marchează naşterea Franţei ca naţiune, eveniment care, au susţinut unii, corespunde mai degrabă momentului dezintegrării regatului lui Carol cel Mare, în 843 e.n. Astfel, Carol cel Pleşuv, şi nu Clovis, ar fi primul rege al Franţei.

1 500 de ani de catolicism

Ce putem spune astăzi despre catolicismul din Franţa, după mai bine de 1 500 de ani în  care această ţară a fost numită „prima fiică a Bisericii“? Până în 1938, Franţa avea cei mai mulţi catolici din lume. Acum ea se află pe locul al şaselea, fiind devansată de ţări ca Filipine şi Statele Unite. Deşi în Franţa sunt 45 de milioane de catolici, numai 6 milioane merg cu regularitate la liturghie. Potrivit unui sondaj recent, 65% dintre catolicii francezi „nu iau în seamă învăţăturile Bisericii în ce priveşte sexualitatea“, iar pentru 5% dintre ei Isus „nu are nici o importanţă“. Asemenea tendinţe negative l-au îndemnat pe papă, în timpul vizitei pe care a făcut-o în Franţa în 1980, să pună următoarea întrebare: „Franţa, unde-ţi este promisiunea botezului tău?“

[Note de subsol]

[Harta de la pagina 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

SAXONII

Fluviul Rin

Fluviul Somme

Soissons

Reims

Paris

GALIA

Fluviul Loire

Vouillé

Poitiers

MUNŢII PIRINEI

VIZIGOŢII

Roma

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Botezul lui Clovis, reprezentat într-un manuscris din secolul al XIV-lea

[Provenienţa fotografiei]

© Cliché Bibliothèque nationale de France, Paris

[Legenda fotografiei de la pagina 28]

Sculptură reprezentând botezul lui Clovis (situat în centru) pe zidul exterior al Catedralei din Reims, Franţa

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Vizita papei Ioan Paul al II-lea în Franţa cu ocazia aniversării botezului lui Clovis a stârnit controverse