După Luca 3:1-38

3  În al 15-lea an al domniei lui Tiberiu Cezar*, când Ponțiu Pilat+ era guvernatorul Iudeei, Irod,+ conducătorul Galileei, Filip, fratele lui, conducătorul ținutului Ituriei și al Trahonitei, iar Lisania, conducătorul Abilenei,  în zilele preotului principal Ana și ale lui Caiafa,+ cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan,+ fiul lui Zaharia,+ în pustiu.+  El a mers prin toată regiunea Iordanului, predicând botezul ca simbol al căinței pentru iertarea păcatelor,+  așa cum este scris în cartea profetului Isaia: „Glasul cuiva strigă în pustiu: «Pregătiți calea lui Iehova! Faceți drepte cărările sale!+  Orice vale trebuie umplută și orice munte și orice deal trebuie nivelate; căile strâmbe trebuie să devină drepte, iar căile denivelate, netede.  Și toți oamenii* vor vedea salvarea lui Dumnezeu*»”.+  Astfel, el le spunea mulțimilor care veneau la el ca să fie botezate: „Pui de vipere, cine v-a avertizat să fugiți de mânia care va veni?+  Dați roade care să arate căință. Să nu ziceți în sinea voastră: «Tatăl nostru este Avraam». Pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam din pietrele acestea.  De fapt, securea este deja la rădăcina pomilor. Orice pom care nu dă rod bun va fi tăiat și aruncat în foc”.+ 10  Mulțimile îl întrebau: „Atunci ce trebuie să facem?”. 11  El le răspundea: „Cine are două cămăși* să-i dea una celui ce n-are niciuna și cine are de mâncare să facă la fel”.+ 12  Chiar și încasatorii de impozite veneau să fie botezați+ și îl întrebau: „Învățătorule, ce trebuie să facem?”. 13  El le zicea: „Să nu cereți* mai mult decât impozitul stabilit”.+ 14  De asemenea, soldații îl întrebau: „Ce trebuie să facem?”. Iar el le spunea: „Să nu hărțuiți* pe nimeni și să nu aduceți nimănui acuzații false,+ ci să vă mulțumiți cu solda voastră”. 15  Tot poporul era în așteptare și toți se gândeau în inima lor cu privire la Ioan: „Să fie el Cristosul?”.+ 16  Ioan a răspuns, zicându-le tuturor: „Eu vă botez cu apă, dar vine cel care este mai puternic decât mine, căruia nu sunt demn să-i dezleg curelele de la sandale.+ El vă va boteza cu spirit sfânt și cu foc.+ 17  El are în mână lopata de vânturat ca să-și curețe bine aria de treierat și să-și strângă grâul în hambar; însă pleava o va arde într-un foc ce nu poate fi stins”. 18  Ioan le-a dat multe alte îndemnuri și a continuat să anunțe vestea bună poporului. 19  Dar Irod, conducătorul Galileei, fiindcă fusese mustrat de Ioan cu privire la Irodiada, soția fratelui său, și la toate faptele rele pe care el, Irod, le făcuse, 20  l-a aruncat pe Ioan în închisoare,+ adăugând și această faptă rea la toate celelalte. 21  Când tot poporul a fost botezat, a fost botezat și Isus.+ În timp ce se ruga, cerul s-a deschis+ 22  și spiritul sfânt, care a apărut ca un porumbel*, a coborât peste el, iar din cer s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul meu, cel iubit! Eu te-am aprobat”.+ 23  Isus+ avea cam 30 de ani+ când și-a început lucrarea și era, așa cum se credea,fiul lui Iosif,+fiul lui Eli, 24  fiul lui Matat,fiul lui Levi,fiul lui Melchi,fiul lui Ianai,fiul lui Iosif, 25  fiul lui Matatia,fiul lui Amos,fiul lui Naum,fiul lui Esli,fiul lui Nagai, 26  fiul lui Maat,fiul lui Matatia,fiul lui Semein,fiul lui Iosec,fiul lui Ioda, 27  fiul lui Ioanan,fiul lui Resa,fiul lui Zorobabel,+fiul lui Șealtiel,+fiul lui Neri, 28  fiul lui Melchi,fiul lui Adi,fiul lui Cosam,fiul lui Elmadam,fiul lui Er, 29  fiul lui Isus,fiul lui Eliezer,fiul lui Iorim,fiul lui Matat,fiul lui Levi, 30  fiul lui Simeon,fiul lui Iuda,fiul lui Iosif,fiul lui Ionam,fiul lui Eliachim, 31  fiul lui Melea,fiul lui Mena,fiul lui Matata,fiul lui Natan,+fiul lui David,+ 32  fiul lui Iese,+fiul lui Obed,+fiul lui Boaz,+fiul lui Salmon,+fiul lui Nahșon,+ 33  fiul lui Aminadab,+fiul lui Arni,fiul lui Hețron,+fiul lui Pereț,+fiul lui Iuda,+ 34  fiul lui Iacob,+fiul lui Isaac,+fiul lui Avraam,+fiul lui Terah,+fiul lui Nahor,+ 35  fiul lui Serug,+fiul lui Reu,+fiul lui Peleg,+fiul lui Eber,+fiul lui Șelah,+ 36  fiul lui Cainan,fiul lui Arpacșad,+fiul lui Sem,+fiul lui Noe,+fiul lui Lameh,+ 37  fiul lui Metusala,+fiul lui Enoh,+fiul lui Iared,+fiul lui Mahalaleel,+fiul lui Cainan,+ 38  fiul lui Enos,+fiul lui Set,+fiul lui Adam,+fiul lui Dumnezeu.

Note de subsol

Sau „împăratului Tiberiu”.
Lit. „toată carnea”.
Sau „mijlocul de salvare al lui Dumnezeu”, „salvarea de la Dumnezeu”.
Sau „o cămașă de schimb”.
Sau „Să nu strângeți”.
Sau „Să nu extorcați prin violență”, „Să nu intimidați”, „Să nu brutalizați”.
Sau „sub forma unui porumbel”.

Note de studiu

și-a început lucrarea: Sau „și-a început serviciul”, „a început să predea”. Lit. „a început”. Luca folosește același verb grecesc în Fa 1:21, 22 (tradus prin „de când”) și 10:37, 38 (tradus prin „începând”) cu referire la începutul serviciului pământesc al lui Isus. Serviciul său public a inclus predicarea, predarea și facerea de discipoli.

Paștele: Isus și-a început activitatea de predicare după botez, în toamna anului 29 e.n. Prin urmare, Paștele despre care se vorbește aici, celebrat la începutul serviciului său, trebuie să fi fost cel din primăvara anului 30 e.n. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:1 și Ap. A7.) Din compararea celor patru evanghelii reiese că, pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus, Paștele s-a ținut de patru ori, ceea ce duce la concluzia că serviciul lui Isus a durat trei ani și jumătate. Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca (numite deseori evanghelii sinoptice) nu menționează decât ultimul Paște, ziua în care Isus a murit. În evanghelia lui Ioan sunt menționate concret trei sărbători de Paște (Ioa 2:13; 6:4; 11:55), iar o alta este indicată, după toate probabilitățile, prin expresia „o sărbătoare a iudeilor”, în Ioa 5:1. Acest exemplu arată cât de importantă este compararea evangheliilor pentru a avea o imagine mai clară a vieții lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Ioa 5:1; 6:4; 11:55.)

conducătorul: Lit. „tetrarhul”. Termenul înseamnă „conducător al unui sfert” dintr-o provincie. El desemna un conducător al unei regiuni mai mici sau un prinț peste un anumit teritoriu care guverna doar cu acordul autorităților romane. Tetrarhia lui Irod Antipa cuprindea Galileea și Pereea. (Compară cu nota de studiu de la Mr 6:14.)

Regele Irod: Adică Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare. (Vezi Glosarul, „Irod”.) Matei și Luca folosesc titlul oficial roman al lui Antipa de „tetrarh”, sau „conducător”. (Vezi notele de studiu de la Mt 14:1; Lu 3:1.) Tetrarhia lui cuprindea Galileea și Pereea. Totuși, lui Irod Antipa i se spunea de obicei „rege”. Acest titlu este folosit o dată de Matei (Mt 14:9) și este singurul folosit de Marcu cu privire la Irod Antipa (Mr 6:22, 25, 26, 27).

Cezareei lui Filip: Oraș aflat la izvoarele râului Iordan, la o altitudine de 350 m. Este situat la aproximativ 40 km N de Marea Galileei și aproape de versantul sud-vestic al muntelui Hermon. Orașul a fost numit Cezareea de tetrarhul Filip, fiul lui Irod cel Mare, în onoarea împăratului roman. Pentru a nu fi confundat cu orașul-port cu același nume, a fost numit Cezareea lui Filip. (Vezi Ap. B10.)

al 15-lea an al domniei lui Tiberiu: Cezar August a murit în 17 august 14 e.n. (conform calendarului gregorian). În 15 septembrie, Tiberiu a acceptat ca Senatul roman să-l proclame împărat. Dacă numărăm anii domniei lui Tiberiu pornind de la moartea lui August, al 15-lea an de domnie a început în august 28 e.n. și s-a încheiat în august 29 e.n. Dacă numărăm anii pornind din momentul în care el a fost proclamat oficial împărat, al 15-lea an de domnie a durat din septembrie 28 e.n. până în septembrie 29 e.n. Din câte se pare, Ioan și-a început serviciul în primăvara (în emisfera nordică) anului 29 e.n., perioadă cuprinsă în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu. La acea dată, Ioan trebuie să fi avut în jur de 30 de ani, vârstă la care preoții levitici își începeau serviciul la templu. (Nu 4:2, 3) În mod asemănător, când Isus a fost botezat de Ioan și „și-a început lucrarea”, „avea cam 30 de ani”. (Lu 3:21-23) Având în vedere că Isus a murit primăvara, în luna nisan, serviciul său de trei ani și jumătate a început toamna, aproximativ în luna etanim (septembrie-octombrie). Probabil că Ioan era cu șase luni mai mare decât Isus și și-a început serviciul cu șase luni înaintea lui. (Luca, cap. 1) Așadar, este logic să credem că Ioan și-a început serviciul în primăvara anului 29 e.n. (Vezi notele de studiu de la Lu 3:23; Ioa 2:13.)

Irod: Adică Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare. (Vezi Glosarul.)

conducătorul: Lit. „tetrarhul”, adică un conducător al unei regiuni mai mici sau un prinț peste un anumit teritoriu care guverna doar cu acordul autorităților romane. (Vezi notele de studiu de la Mt 14:1; Mr 6:14.)

Filip, fratele lui: Adică fratele vitreg al lui Irod Antipa. Era fiul lui Irod cel Mare și al soției sale Cleopatra din Ierusalim. Este numit uneori „Filip tetrarhul” pentru a putea fi deosebit de un alt frate vitreg al său, pe care îl chema tot Filip (numit și Irod Filip) și care este menționat în Mt 14:3 și în Mr 6:17. (Vezi și nota de studiu de la Mt 16:13.)

Ituriei: Mic ținut aflat la N-E de Marea Galileei. Granițele Ituriei au variat de-a lungul timpului și, de aceea, sunt greu de identificat. Din câte se pare, acest ținut se afla în apropierea lanțurilor muntoase Liban și Antiliban. (Vezi Ap. B10.)

Trahonitei: Numele provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „bolovănos”, făcând probabil aluzie la terenul accidentat din acea zonă. Trahonita se afla pe teritoriul fostului Basan (De 3:3-14), fiind situată la est de Ituria și având o suprafață de numai 900 km2. Frontiera nordică a acestui teritoriu se afla la aproximativ 40 km S-E de Damasc.

Lisania: Conform relatării lui Luca, Lisania era „conducătorul [lit. tetrarhul]” regiunii romane Abilene în perioada în care Ioan Botezătorul și-a început serviciul. O inscripție descoperită la Abila, capitala Abilenei, situată în apropierea orașului sirian Damasc (vezi Ap. B10), confirmă că un tetrarh pe nume Lisania a domnit pe vremea împăratului roman Tiberiu. Această descoperire a dezmințit acuzațiile unor critici, care susțineau că Luca l-a confundat pe acest Lisania cu un rege numit tot Lisania, care domnise în Chalcis, o regiune vecină, și care fusese omorât în aproximativ 34 î.e.n., cu zeci de ani înainte de perioada menționată de Luca.

Abilenei: Tetrarhie (unitate administrativ-teritorială romană) numită după capitala sa, Abila. Se afla în regiunea munților Antiliban, la nord de muntele Hermon. (Vezi Glosarul, „Lanțul muntos Liban”.)

Zaharia: Provine dintr-un nume ebraic, care înseamnă „Iehova și-a adus aminte”.

pustiul Iudeei: Se referă la versantul estic al munților lui Iuda. Este o regiune pustie, lipsită de vegetație și în cea mai mare parte nelocuită, ce coboară spre malul vestic al râului Iordan și spre Marea Moartă; diferența de nivel este de 1 200 m. Ioan și-a început serviciul într-o parte a acestei regiuni, la nord de Marea Moartă.

preotului principal Ana și . . . Caiafa: Luca menționează că Ioan Botezătorul și-a început serviciul în zilele când preoția iudaică era dominată de acești doi bărbați influenți. Ana a fost numit mare preot în anul 6 sau 7 e.n. de către Quirinius, guvernatorul roman al Siriei, și a rămas în această funcție până în jurul anului 15 e.n. Chiar și după ce a fost destituit de către romani din funcția de mare preot, Ana a continuat, se pare, să exercite multă putere și influență ca mare preot onorific și să ocupe un loc de seamă în ierarhia iudaică. Cinci dintre fiii săi au deținut funcția de mare preot, iar ginerele său Caiafa a slujit ca mare preot aproximativ între anii 18 și 36 e.n. În 29 e.n., marele preot era Caiafa, totuși Ana a putut fi numit ‘preot principal’ datorită poziției sale proeminente. (Ioa 18:13, 24; Fa 4:6)

Ioan: Numai relatarea lui Luca îl prezintă pe Ioan drept fiul lui Zaharia. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:5.) În plus, numai Luca menționează că Ioan a primit un mesaj de la Dumnezeu. El a folosit expresia cuvântul lui Dumnezeu a venit, expresie similară celei din Septuaginta referitoare la profetul Ilie (1Re 17:2; 21:28 [20:28, LXX]), care l-a prefigurat pe Ioan. (Mt 11:14; 17:10-13) Toate cele trei evanghelii sinoptice (Matei, Marcu și Luca) menționează că Ioan era în pustiu, dar Matei precizează că era vorba despre „pustiul Iudeei”. Acesta era o regiune deșertică, lipsită de vegetație și în cea mai mare parte nelocuită, ce cobora spre malul vestic al râului Iordan și spre Marea Moartă, diferența de nivel fiind de circa 1 200 m. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:1.)

botezul ca simbol al căinței: Lit. „botezul căinței”. Botezul nu spăla păcatele. Mai degrabă, cei botezați de Ioan arătau în mod public că se căiau de păcatele comise împotriva Legii și că erau hotărâți să-și schimbe comportamentul. Având această atitudine penitentă, ei puteau fi conduși la Cristos. (Ga 3:24) Așadar, Ioan pregătea un popor care să poată vedea „salvarea” prevăzută de Dumnezeu. (Lu 3:3-6; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8, 11 și Glosarul, „Botez”; „Căință”)

botezul ca simbol al căinței: Vezi nota de studiu de la Mr 1:4.

Faceți drepte cărările sale: Expresia ar putea face aluzie la obiceiul unor conducători din vechime, care trimiteau oameni să pregătească drumul înaintea carului regal. Aceștia trebuiau să dea la o parte pietrele mari și chiar să niveleze dealuri și să construiască poduri peste ape și drumuri peste mlaștini.

Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Luca aplică această profeție la Ioan Botezătorul. Prin cuvintele Pregătiți calea lui Iehova, Ioan a arătat că el urma să fie precursorul lui Isus, care avea să-l reprezinte pe Tatăl său și să vină în numele Tatălui său. (Ioa 5:43; 8:29) În evanghelia apostolului Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la propria persoană. (Ioa 1:23)

Faceți drepte cărările sale: Vezi nota de studiu de la Mt 3:3.

vă botez: Sau „vă cufund”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Alte referințe biblice arată că botezul presupune cufundare completă. Cu o anumită ocazie, Ioan boteza într-un loc din Valea Iordanului, lângă Salim, „fiindcă acolo era multă apă”. (Ioa 3:23) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.

Pui de vipere: Fariseii și saducheii au fost numiți astfel deoarece răutatea și învățăturile lor false erau ca un venin ucigător pentru oamenii care aveau încredere în ei.

botezate: Sau „cufundate”, „scufundate”. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:11.)

Pui de vipere: Vezi nota de studiu de la Mt 3:7.

Căiți-vă: Termenul grecesc folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. În acest context, verbul „a se căi” este folosit cu referire la relația unei persoane cu Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:8, 11 și Glosarul, „Căință”.)

căinței: Lit. „schimbării în gândire”. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8 și Glosarul.)

roade care să arate căință: Termenul grecesc karpós, care înseamnă „rod”, „fruct”, are aici formă de plural și este folosit cu sens figurat. El face referire la acțiuni care indicau o schimbare în ce privește gândirea și atitudinea celor care îl ascultau pe Ioan. (Mt 3:8; Fa 26:20; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 11 și Glosarul, „Căință”)

încasatorii de impozite: Mulți evrei strângeau taxe pentru autoritățile romane. Oamenii îi urau pe acești evrei nu numai pentru că lucrau în interesul unei puteri străine, pe care o detestau, dar și pentru că cereau o taxă mai mare decât cea oficială. Încasatorii de impozite erau, în general, evitați de ceilalți evrei, care îi priveau la fel ca pe păcătoși și pe prostituate. (Mt 11:19; 21:32)

încasatorii de impozite: Vezi nota de studiu de la Mt 5:46.

am extorcat: Sau „am extorcat prin acuzație falsă”. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:14.)

soldații: Aceștia erau soldați evrei care desfășurau probabil un fel de activitate polițienească, ce presupunea colectarea de taxe vamale și de alte taxe. Fiind evrei, ei făceau parte dintr-o națiune care încheiase un legământ cu Iehova Dumnezeu. Totuși, era bine cunoscut faptul că soldații se făceau vinovați de extorcare și de alte infracțiuni. Prin urmare, dacă voiau să fie botezați ca simbol al căinței de păcate, ei aveau obligația să-și schimbe conduita și să nu mai comită infracțiuni. (Mt 3:8)

să nu aduceți nimănui acuzații false: Termenul grecesc tradus prin „a aduce acuzații false” (sykophantéō) este redat prin „a extorca” sau „a extorca prin acuzație falsă” în Lu 19:8. (Vezi nota de studiu de la Lu 19:8.) Unii consideră că verbul înseamnă literalmente „a denunța arătând smochinul”. Referitor la originea acestui verb s-au emis diferite ipoteze. Potrivit uneia, în Atena antică era interzis exportul de smochine din provincie, astfel că acela care îi denunța pe alții acuzându-i că au încercat să exporte smochine era numit „cel care arată smochinele”. Termenul a ajuns să desemneze o persoană care îi acuză în mod fals pe alții de dragul câștigului, sau un șantajist.

solda: Sau „salariul”, „plata”. Cuvântul grecesc folosit aici este un termen militar care face referire la salariul, banii de mâncare sau indemnizația pe care o primea un soldat. E posibil ca, inițial, solda să fi inclus alimente și alte lucruri necesare. Soldații evrei care au venit la Ioan desfășurau, probabil, un fel de activitate polițienească, ce presupunea în special colectarea de taxe vamale și de alte taxe. Probabil că Ioan a dat acest sfat întrucât majoritatea soldaților erau prost plătiți și, din câte se pare, aveau tendința să abuzeze de puterea lor pentru a-și suplimenta veniturile. Același termen grecesc apare și în expresia „pe propria cheltuială” din 1Co 9:7, unde Pavel se referă la salariul care i se cuvine unui „soldat” al lui Cristos.

era în așteptare: Sau „aștepta cu nerăbdare”. Această așteptare putea fi rezultatul mai multor evenimente: Îngerii le-au anunțat păstorilor nașterea lui Isus, iar aceștia, la rândul lor, au răspândit vestea. (Lu 2:8-11, 17, 18) Mai târziu, la templu, profetesa Ana a vorbit în public despre copil. (Lu 2:36-38) De asemenea, când astrologii au spus că au venit să-i aducă omagiu ‘regelui iudeilor care se născuse de curând’, cuvintele lor au avut un impact puternic asupra lui Irod, a preoților principali, a scribilor și a tuturor locuitorilor Ierusalimului. (Mt 2:1-4)

vă botez: Sau „vă cufund”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Alte referințe biblice arată că botezul presupune cufundare completă. Cu o anumită ocazie, Ioan boteza într-un loc din Valea Iordanului, lângă Salim, „fiindcă acolo era multă apă”. (Ioa 3:23) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.

sandalele: Faptul de a-i scoate și a-i duce cuiva sandalele sau de a-i dezlega curelele de la sandale (Mr 1:7; Lu 3:16; Ioa 1:27) era considerat o sarcină umilă, îndeplinită de obicei de un sclav.

lopata de vânturat: Cu o astfel de unealtă, care era făcută, probabil, din lemn, se aruncau în aer cerealele pentru ca vântul să împrăștie paiele și pleava.

pleava: Învelișul subțire, sau coaja, care acoperă boabele de cereale, precum orzul și grâul. De obicei, pleava era adunată și arsă pentru ca vântul să nu o sufle înapoi în grămada de cereale. Ioan face referire la practica de a vântura cerealele pentru a ilustra modul în care Mesia avea să separe grâul simbolic de pleavă.

foc ce nu poate fi stins: Aceste cuvinte arată că sistemul iudaic avea să fie complet distrus.

lopata de vânturat: Vezi nota de studiu de la Mt 3:12.

pleava: Vezi nota de studiu de la Mt 3:12.

foc ce nu poate fi stins: Vezi nota de studiu de la Mt 3:12.

conducătorul: Lit. „tetrarhul”. Termenul înseamnă „conducător al unui sfert” dintr-o provincie. El desemna un conducător al unei regiuni mai mici sau un prinț peste un anumit teritoriu care guverna doar cu acordul autorităților romane. Tetrarhia lui Irod Antipa cuprindea Galileea și Pereea. (Compară cu nota de studiu de la Mr 6:14.)

conducătorul: Vezi nota de studiu de la Mt 14:1.

cerurile: Termenul grecesc folosit aici se poate referi fie la cerurile fizice, fie la cerurile spirituale.

În timp ce se ruga: În evanghelia sa, Luca acordă o atenție deosebită rugăciunii. Câteva dintre rugăciunile lui Isus sunt amintite doar de Luca. De exemplu, Luca precizează aici că Isus se ruga în momentul botezului. Se pare că unele dintre cuvintele importante rostite de Isus cu acea ocazie au fost consemnate mai târziu de Pavel. (Ev 10:5-9) Alte ocazii în care doar Luca spune că Isus se ruga sunt menționate în Lu 5:16; 6:12; 9:18, 28; 11:1; 23:46.

cerul: Vezi nota de studiu de la Mt 3:16.

cerul s-a deschis: Din câte se pare, Dumnezeu i-a dat lui Isus capacitatea de a percepe lucrurile cerești, ceea ce a inclus probabil amintirea existenței sale preumane. Unele afirmații făcute de Isus după botez și mai ales rugăciunea profundă pe care a făcut-o în noaptea de Paște a anului 33 e.n. arată că el știa de existența sa preumană și că își amintea cuvintele și acțiunile Tatălui său, precum și gloria pe care o avusese în cer. (Ioa 6:46; 7:28, 29; 8:26, 28, 38; 14:2; 17:5) Este posibil ca aceste amintiri să-i fi fost redate lui Isus în momentul botezului și al ungerii sale.

din nor s-a auzit un glas: Este a doua dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care Iehova le vorbește direct oamenilor. (Vezi notele de studiu de la Lu 3:22; Ioa 12:28.)

un glas: Este ultima dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care Iehova le vorbește direct oamenilor. Prima ocazie, la botezul lui Isus, în 29 e.n., este consemnată în Mt 3:16, 17; Mr 1:11 și Lu 3:22. A doua, la transfigurarea lui Isus, în 32 e.n., este menționată în Mt 17:5; Mr 9:7 și Lu 9:35. A treia ocazie a fost în 33 e.n., cu puțin timp înainte de ultimul Paște ținut de Isus, și este consemnată doar în evanghelia lui Ioan. Iehova a răspuns la cererea pe care a făcut-o Isus atunci: „Tată, glorifică-ți numele!”.

Tu ești Fiul meu: În calitate de creatură spirituală, Isus a fost Fiul lui Dumnezeu. (Ioa 3:16) După ce s-a născut ca om, Isus a fost un „fiu al lui Dumnezeu” asemenea omului perfect Adam. (Lu 1:35; 3:38) Totuși, este logic să credem că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu reprezintă mai mult decât o simplă afirmație referitoare la identitatea lui Isus. Prin această declarație însoțită de turnarea spiritului sfânt, Dumnezeu a arătat, din câte se pare, că omul Isus era Fiul Său născut de spirit, adică ‘născut din nou’ cu speranța de a reveni la viață cerească și uns cu spirit pentru a fi Regele și Marele Preot desemnat de Dumnezeu. (Ioa 3:3-6; 6:51; compară cu Lu 1:31-33; Ev 2:17; 5:1, 4-10; 7:1-3)

Eu te-am aprobat: Sau „Îmi găsesc plăcerea în tine”, „Îmi aduci multă bucurie”. Aceeași expresie este folosită în Mt 12:18, care este un citat din Is 42:1 referitor la promisul Mesia, sau Cristos. Turnarea spiritului sfânt și această declarație făcută de Dumnezeu l-au identificat în mod clar pe Isus ca promisul Mesia. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:17; 12:18.)

ca un porumbel: Porumbeii erau folosiți în cadrul închinării aduse lui Dumnezeu, fiind oferiți ca jertfă. (Mr 11:15; Ioa 2:14-16) De asemenea, ei sunt un simbol al inocenței și al purității. (Mt 10:16) Porumbelul căruia Noe i-a dat drumul din arcă s-a întors cu o frunză de măslin, ceea ce a arătat că apele Potopului se retrăgeau (Ge 8:11) și că urma o perioadă de pace și de odihnă (Ge 5:29). Astfel, la botezul lui Isus, este posibil ca Iehova să fi folosit porumbelul pentru a evidenția rolul lui Isus de Mesia. El era Fiul lui Dumnezeu, pur și fără păcat, care avea să-și dea viața pentru omenire și să pună bazele unei perioade de pace și de odihnă, de care oamenii se vor bucura în timpul domniei sale ca Rege. Modul în care spiritul sfânt al lui Dumnezeu (forța sa activă) a coborât peste Isus la botez este posibil să fi semănat cu mișcările aripilor unui porumbel care coboară în zbor.

din cer s-a auzit un glas: Este prima dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care vocea lui Iehova este auzită de oameni. (Vezi notele de studiu de la Lu 9:35; Ioa 12:28.)

Tu ești Fiul meu: Vezi nota de studiu de la Mr 1:11.

Eu te-am aprobat: Vezi nota de studiu de la Mr 1:11.

Șealtiel, fiul lui Neri: Conform cu 1Cr 3:17 și cu Mt 1:12, Șealtiel era fiul lui Ieconia, nu al lui Neri. Probabil că Șealtiel s-a căsătorit cu fiica lui Neri, devenind ginerele acestuia, motiv pentru care putea fi numit „fiul lui Neri”. În listele genealogice ebraice nu era neobișnuit ca ginerele să fie numit fiu. Se pare că din rațiuni asemănătoare Luca l-a numit pe Iosif „fiul lui Eli”, care era, de fapt, tatăl Mariei. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:23.)

istoriei lui Isus Cristos: Matei urmărește genealogia lui Isus prin Solomon, un fiu al lui David. Luca, în schimb, urmărește genealogia prin Natan, un alt fiu al lui David. (Mt 1:6, 7; Lu 3:31) Matei arată că Isus are dreptul legal la tronul lui David, fiind un urmaș al lui Solomon prin Iosif, care era tatăl lui Isus din punct de vedere legal. Din câte se pare, Luca îi menționează pe strămoșii Mariei, arătând că Isus era un descendent biologic al lui David.

Iosif: În relatarea lui Matei nu se spune că lui Iosif „i s-a născut” Isus. (Vezi nota de studiu de la Mt 1:2.) Se spune doar că Iosif a fost soțul Mariei, cea din care s-a născut Isus. Astfel, genealogia întocmită de Matei evidențiază că Isus, deși nu a fost fiul biologic al lui Iosif, a fost fiul său adoptiv și, prin urmare, un moștenitor legal al lui David. Genealogia întocmită de Luca evidențiază că Isus, prin Maria, mama lui, este moștenitorul natural al lui David.

Șealtiel, fiul lui Neri: Conform cu 1Cr 3:17 și cu Mt 1:12, Șealtiel era fiul lui Ieconia, nu al lui Neri. Probabil că Șealtiel s-a căsătorit cu fiica lui Neri, devenind ginerele acestuia, motiv pentru care putea fi numit „fiul lui Neri”. În listele genealogice ebraice nu era neobișnuit ca ginerele să fie numit fiu. Se pare că din rațiuni asemănătoare Luca l-a numit pe Iosif „fiul lui Eli”, care era, de fapt, tatăl Mariei. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:23.)

și-a început lucrarea: Sau „și-a început serviciul”, „a început să predea”. Lit. „a început”. Luca folosește același verb grecesc în Fa 1:21, 22 (tradus prin „de când”) și 10:37, 38 (tradus prin „începând”) cu referire la începutul serviciului pământesc al lui Isus. Serviciul său public a inclus predicarea, predarea și facerea de discipoli.

era, așa cum se credea, fiul lui Iosif: Întrucât Isus fusese născut de spiritul sfânt, Iosif era, în realitate, tatăl adoptiv al lui Isus. Totuși, locuitorii Nazaretului văzuseră că Isus fusese crescut de Iosif și de Maria și, prin urmare, îl considerau fiul lui Iosif. Această idee reiese și din alte versete, precum Mt 13:55 și Lu 4:22, unde nazarinenii îl numeau pe Isus „fiul tâmplarului” sau „fiul lui Iosif”. Cu o anumită ocazie, oamenii care s-au poticnit din cauza cuvintelor lui Isus au spus: „Nu este acesta Isus, fiul lui Iosif? Nu îi cunoaștem noi pe tatăl și pe mama lui?”. (Ioa 6:42) De asemenea, Filip i-a spus lui Natanael: „Noi l-am găsit pe . . . Isus, fiul lui Iosif”. (Ioa 1:45) Afirmând că Isus „era, așa cum se credea, fiul lui Iosif”, Luca pur și simplu confirmă că aceasta era opinia generală.

așa cum se credea: Sau, posibil, „așa cum era stabilit prin lege”. Câțiva erudiți propun această ultimă variantă întrucât termenul grecesc permite o asemenea interpretare. În contextul de față, această redare ar transmite ideea că, potrivit registrelor genealogice ale vremii, Isus era din punct de vedere legal fiul lui Iosif. Totuși, redarea din Traducerea lumii noi este susținută de majoritatea bibliștilor.

Iosif, fiul lui Eli: Conform cu Mt 1:16, „lui Iacob i s-a născut Iosif, soțul Mariei”. În relatarea lui Luca, Iosif este numit „fiul lui Eli”, evident cu sensul de ginere al lui Eli. (Vezi o situație similară în nota de studiu de la Lu 3:27.) În genealogii, evreii obișnuiau să includă numai bărbați. De exemplu, dacă linia de descendență de la bunic la nepot se realiza prin intermediul unei fiice, ei consemnau numele ginerelui, nu pe cel al fiicei. Acesta poate fi motivul pentru care, în loc să o menționeze pe Maria, Luca îl menționează pe soțul ei, numindu-l fiu. În mod evident, Luca prezintă genealogia lui Isus prin Maria, deci se pare că Eli era tatăl Mariei și bunicul matern al lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 16; Lu 3:27.)

Iosif, fiul lui Eli: Conform cu Mt 1:16, „lui Iacob i s-a născut Iosif, soțul Mariei”. În relatarea lui Luca, Iosif este numit „fiul lui Eli”, evident cu sensul de ginere al lui Eli. (Vezi o situație similară în nota de studiu de la Lu 3:27.) În genealogii, evreii obișnuiau să includă numai bărbați. De exemplu, dacă linia de descendență de la bunic la nepot se realiza prin intermediul unei fiice, ei consemnau numele ginerelui, nu pe cel al fiicei. Acesta poate fi motivul pentru care, în loc să o menționeze pe Maria, Luca îl menționează pe soțul ei, numindu-l fiu. În mod evident, Luca prezintă genealogia lui Isus prin Maria, deci se pare că Eli era tatăl Mariei și bunicul matern al lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 16; Lu 3:27.)

Zorobabel, fiul lui Șealtiel: Deși este numit în mod frecvent „fiul lui Șealtiel” (Ezr 3:2, 8; 5:2; Ne 12:1; Hag 1:1, 12, 14; 2:2, 23; Mt 1:12), Zorobabel este prezentat o dată drept unul dintre „fiii lui Pedaia”, un frate al lui Șealtiel. (1Cr 3:17-19) Se pare că Zorobabel era fiul biologic al lui Pedaia, dar din punct de vedere legal era considerat fiul lui Șealtiel. În cazul în care Pedaia a murit când Zorobabel era copil, probabil că Șealtiel, fratele mai mare al lui Pedaia, l-a crescut pe Zorobabel ca pe copilul său. Sau, în cazul în care Șealtiel a murit fără să aibă copii și Pedaia s-a căsătorit cu soția acestuia (în baza căsătoriei între cumnați), fiul pe care l-a avut cu ea a fost recunoscut drept moștenitorul legal al lui Șealtiel.

Șealtiel, fiul lui Neri: Conform cu 1Cr 3:17 și cu Mt 1:12, Șealtiel era fiul lui Ieconia, nu al lui Neri. Probabil că Șealtiel s-a căsătorit cu fiica lui Neri, devenind ginerele acestuia, motiv pentru care putea fi numit „fiul lui Neri”. În listele genealogice ebraice nu era neobișnuit ca ginerele să fie numit fiu. Se pare că din rațiuni asemănătoare Luca l-a numit pe Iosif „fiul lui Eli”, care era, de fapt, tatăl Mariei. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:23.)

Isus: Corespunde numelui ebraic Ieșua, sau Iosua, o formă prescurtată a numelui Iehosua, care înseamnă „Iehova este salvare”.

Isus: Sau „Iosua (Ieșua)”. Unele manuscrise antice conțin aici redarea „Iose (Ioses)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 1:21.)

istoriei lui Isus Cristos: Matei urmărește genealogia lui Isus prin Solomon, un fiu al lui David. Luca, în schimb, urmărește genealogia prin Natan, un alt fiu al lui David. (Mt 1:6, 7; Lu 3:31) Matei arată că Isus are dreptul legal la tronul lui David, fiind un urmaș al lui Solomon prin Iosif, care era tatăl lui Isus din punct de vedere legal. Din câte se pare, Luca îi menționează pe strămoșii Mariei, arătând că Isus era un descendent biologic al lui David.

Iosif: În relatarea lui Matei nu se spune că lui Iosif „i s-a născut” Isus. (Vezi nota de studiu de la Mt 1:2.) Se spune doar că Iosif a fost soțul Mariei, cea din care s-a născut Isus. Astfel, genealogia întocmită de Matei evidențiază că Isus, deși nu a fost fiul biologic al lui Iosif, a fost fiul său adoptiv și, prin urmare, un moștenitor legal al lui David. Genealogia întocmită de Luca evidențiază că Isus, prin Maria, mama lui, este moștenitorul natural al lui David.

Iosif, fiul lui Eli: Conform cu Mt 1:16, „lui Iacob i s-a născut Iosif, soțul Mariei”. În relatarea lui Luca, Iosif este numit „fiul lui Eli”, evident cu sensul de ginere al lui Eli. (Vezi o situație similară în nota de studiu de la Lu 3:27.) În genealogii, evreii obișnuiau să includă numai bărbați. De exemplu, dacă linia de descendență de la bunic la nepot se realiza prin intermediul unei fiice, ei consemnau numele ginerelui, nu pe cel al fiicei. Acesta poate fi motivul pentru care, în loc să o menționeze pe Maria, Luca îl menționează pe soțul ei, numindu-l fiu. În mod evident, Luca prezintă genealogia lui Isus prin Maria, deci se pare că Eli era tatăl Mariei și bunicul matern al lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 16; Lu 3:27.)

Natan: Fiu al lui David și al Bat-Șebei; un strămoș al Mariei. (2Sa 5:13, 14; 1Cr 3:5) În Scripturile grecești creștine, el este menționat doar în acest verset. Multe dintre numele din genealogia lui Isus prezentată de Luca diferă de cele din genealogia prezentată de Matei. Acest lucru se explică prin faptul că Luca urmărește genealogia prin Natan, un fiu al lui David, în timp ce Matei urmărește genealogia prin Solomon, un alt fiu al lui David. (Mt 1:6, 7) Din câte se pare, Luca îi menționează pe strămoșii Mariei, ceea ce arată că Isus era un descendent biologic al lui David. Matei însă menționează că Isus este un urmaș al lui Solomon prin Iosif, care era tatăl lui Isus din punct de vedere legal, ceea ce arată că Isus are dreptul legal la tronul lui David. Atât Matei, cât și Luca sugerează că Iosif era tatăl adoptiv al lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 16; Lu 3:23.)

Salmon: Unele manuscrise grecești folosesc aici grafia „Sala”, iar altele, „Salmon”. Salmon s-a căsătorit cu Rahav din Ierihon, cu care a avut un fiu pe nume Boaz. (Ru 4:20-22; Mt 1:4, 5) În 1Cr 2:11 apare o grafie ebraică diferită a acestui nume. Acolo se spune: „Lui Salma i s-a născut Boaz”.

Arni: Variantă a numelui Ram (în greacă, Arám), care apare în Mt 1:3, 4. În 1Cr 2:9, Ram figurează printre „fiii care i s-au născut lui Hețron”, iar în Rut 4:19 se spune că „lui Hețron i s-a născut Ram”. Unele manuscrise folosesc numele „Ram” în acest verset din Luca, însă mai multe manuscrise demne de încredere folosesc varianta „Arni”.

fiul lui Cainan: Câteva manuscrise antice omit expresia „fiul lui Cainan”. Această omisiune concordă cu textul masoretic din Ge 10:24; 11:12, 13 și din 1Cr 1:18, unde Șelah este numit fiul lui Arpacșad. Totuși, numele lui Cainan figurează în aceste liste genealogice în manuscrisele disponibile ale Septuagintei, precum Codex Alexandrinus, care datează din secolul al V-lea e.n. Multe manuscrise ale evangheliei lui Luca confirmă existența expresiei „fiul lui Cainan” în acest verset, motiv pentru care ea apare în majoritatea traducerilor Bibliei.

fiul lui Adam: Luca prezintă genealogia lui Isus până la Adam, strămoșul întregii omeniri. Aceasta se armonizează cu obiectivul lui Luca de a consemna vestea bună pentru toți oamenii, atât pentru evrei, cât și pentru neevrei. Însă Matei, care pare să-și fi scris evanghelia îndeosebi pentru evrei, prezintă genealogia lui Isus până la Avraam. Caracterul universal al evangheliei lui Luca reiese și din următorul fapt: relatarea sa arată că oameni de tot felul puteau beneficia de lucrările și de mesajul lui Isus – un lepros samaritean, un încasator de impozite bogat și chiar un tâlhar ce agoniza pe un stâlp de tortură. (Lu 17:11-19; 19:2-10; 23:39-43)

Adam, fiul lui Dumnezeu: Această expresie face referire la începuturile omenirii și concordă cu relatarea din Geneza care spune că primul om a fost creat de Dumnezeu și după chipul lui Dumnezeu. (Ge 1:26, 27; 2:7) De asemenea, ea ne ajută să înțelegem mai bine declarații inspirate precum cele din Ro 5:12; 8:20, 21 și din 1Co 15:22, 45.

Multimedia

Tiberiu Cezar
Tiberiu Cezar

Tiberiu s-a născut în 42 î.e.n., iar în 14 e.n. a devenit al doilea împărat al Imperiului Roman. A încetat din viață în martie 37 e.n. Tiberiu a fost împărat pe toată durata serviciului lui Isus, deci el era Cezarul aflat la putere când Isus a spus cu referire la plata impozitului: „Dați Cezarului ce este al Cezarului”. (Mr 12:14-17; Mt 22:17-21; Lu 20:22-25)

Monedă bătută de Irod Antipa
Monedă bătută de Irod Antipa

Aceste fotografii arată aversul și reversul unei monede din aliaj de cupru, care a fost făcută cam în perioada în care Isus își desfășura serviciul pământesc. Moneda a fost realizată la porunca lui Irod Antipa, care era tetrarhul, sau conducătorul, Galileei și al Pereei. Din câte se pare, Isus trecea prin Pereea, teritoriul lui Irod, și se îndrepta spre Ierusalim când fariseii i-au spus că Irod voia să-l omoare. În răspunsul său, Isus l-a numit pe Irod ‘vulpe’. (Vezi nota de studiu de la Lu 13:32.) Întrucât majoritatea supușilor lui Irod erau evrei, monedele bătute de el aveau imprimate simboluri care nu îi ofensau, de pildă o ramură de palmier (1) și o cunună de frunze (2).

Pustiu
Pustiu

Termenii din limbile originale redați în Biblie prin „pustiu” (midbár, în ebraică, și érēmos, în greacă) se referă în general la un teritoriu necultivat și slab populat, care, în multe cazuri, era un teren arid, cu tufișuri și iarbă sau chiar cu pășuni. Dar termenii pot face referire și la regiuni total lipsite de apă, care pot fi considerate pe bună dreptate deșerturi. În general, pustiul la care se face referire în evanghelii este pustiul Iudeei. Aici a trăit și a predicat Ioan și tot aici Isus a fost ispitit de Diavol. (Mr 1:12)

Sandale
Sandale

În timpurile biblice, sandaua consta dintr-o talpă plată de piele, de lemn sau de fibre vegetale, fixată de picior cu niște curele de piele. Sandalele aveau valoare simbolică în unele tranzacții și erau menționate pentru a ilustra o anumită idee. De exemplu, conform Legii, dacă un bărbat refuza să încheie căsătoria între cumnați cu o văduvă dintre rudele sale, aceasta îi scotea sandaua, iar numele dezonorant cu care avea să fie cunoscută familia lui era „Casa celui căruia i s-a scos sandaua”. (De 25:9, 10) Transferul de proprietate sau transferul dreptului de răscumpărare era reprezentat prin gestul unei persoane de a-i da alteia sandaua sa. (Rut 4:7) Faptul de a-i dezlega cuiva curelele de la sandale sau de a-i duce sandalele era considerat o sarcină umilă, care era îndeplinită, de obicei, de un sclav. Ioan Botezătorul a făcut referire la această practică pentru a arăta că Cristos îi era superior.

Unelte de treierat
Unelte de treierat

Cele două sănii de treierat (1) reproduse în imaginea alăturată sunt întoarse invers, astfel că se pot vedea pietrele ascuțite care erau înfipte în talpa săniilor. (Is 41:15) După cum se poate vedea în imaginea a doua (2), un agricultor împrăștia snopii de cereale pe aria de treierat, se urca pe sanie și apoi era tras de un animal, de exemplu de un taur, peste cereale. Copitele animalului și pietrele ascuțite de pe talpa saniei tăiau și sfărâmau tulpinile cerealelor, astfel că boabele erau separate de restul plantei. Agricultorul lua apoi o furcă, sau o lopată, de vânturat (3) și arunca în aer cerealele treierate. Pleava era luată de vânt, iar boabele, care erau mai grele, cădeau pe pământ. Treieratul este menționat în Biblie ca simbol potrivit al modului în care Iehova îi va doborî și îi va zdrobi pe dușmanii săi. (Ier 51:33; Mi 4:12, 13) Ioan Botezătorul a menționat treieratul pentru a ilustra separarea celor drepți de cei răi.