După Matei 3:1-17
Note de studiu
Ioan: Echivalentul în limba română al numelui ebraic „Iehohanan”, sau „Iohanan”, care înseamnă „Iehova a arătat favoare”, „Iehova a fost binevoitor”.
Botezătorul: Sau „Cufundătorul”. Din câte se pare, termenul era folosit ca apelativ, ceea ce arată că botezul prin cufundare în apă era o caracteristică distinctivă a lui Ioan. În una dintre lucrările sale, istoricul evreu Flavius Josephus vorbește despre „Ioan, poreclit Botezătorul”. (Antichități iudaice, XVIII, V, 2)
să predice: Termenul grecesc înseamnă în esență „a face o declarație ca mesager public”. El evidențiază modul în care se face declarația. Aceasta este făcută în mod public, nu este o predică adresată unui grup anume.
pustiul Iudeei: Se referă la versantul estic al munților lui Iuda. Este o regiune pustie, lipsită de vegetație și în cea mai mare parte nelocuită, ce coboară spre malul vestic al râului Iordan și spre Marea Moartă; diferența de nivel este de 1 200 m. Ioan și-a început serviciul într-o parte a acestei regiuni, la nord de Marea Moartă.
Căiți-vă: Termenul grecesc folosit aici ar putea fi redat literalmente prin „a-și schimba mintea”, ceea ce transmite ideea de schimbare în gândire, atitudine și intenție. În acest context, verbul „a se căi” este folosit cu referire la relația unei persoane cu Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:8, 11 și Glosarul, „Căință”.)
Regatul: Aceasta este prima ocurență a termenului grecesc basileía, care se referă la un guvern condus de un rege sau la teritoriul și supușii unui rege. Dintre cele 162 de ocurențe ale termenului basileía în Scripturile grecești creștine, 55 se găsesc în relatarea lui Matei, iar majoritatea se referă la conducerea cerească a lui Dumnezeu. Matei îl folosește atât de des, încât evanghelia lui ar putea fi numită „Evanghelia Regatului”. (Vezi Glosarul, „Regatul lui Dumnezeu”.)
Regatul cerurilor: Această expresie apare de circa 30 de ori în Biblie, doar în Evanghelia după Matei. În evanghelia lui Marcu și a lui Luca se folosește o expresie echivalentă, „Regatul lui Dumnezeu”, ceea ce arată că „Regatul lui Dumnezeu” își are sediul în cerurile spirituale și guvernează de acolo. (Mt 21:43; Mr 1:15; Lu 4:43; Da 2:44; 2Ti 4:18)
s-a apropiat: Aici, verbul se referă la faptul că viitorul Rege al Regatului ceresc urma să apară în scurt timp.
Iehova: În textul ebraic original, în Is 40:3, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.) Matei aplică această profeție la Ioan Botezătorul, care a pregătit calea pentru Isus, reprezentantul lui Iehova. În Evanghelia după Ioan, Ioan Botezătorul aplică această profeție la sine. (Ioa 1:23)
Faceți drepte cărările sale: Expresia ar putea face aluzie la obiceiul unor conducători din vechime, care trimiteau oameni să pregătească drumul înaintea carului regal. Aceștia trebuiau să dea la o parte pietrele mari și chiar să niveleze dealuri și să construiască poduri peste ape și drumuri peste mlaștini.
purta un veșmânt din păr de cămilă: Veșmântul țesut din păr de cămilă și centura de piele ale lui Ioan amintesc de îmbrăcămintea profetului Ilie. (2Re 1:8; Ioa 1:21)
lăcuste: Potrivit Legii, aceste insecte bogate în proteine erau considerate curate și deci puteau fi consumate. (Le 11:21, 22)
miere sălbatică: Adică miere găsită în stupii sălbatici din pustiu, nu în stupii din gospodării. Nu era ceva neobișnuit ca oamenii care trăiau în pustiu să mănânce lăcuste și miere sălbatică.
își mărturiseau deschis păcatele: Acei oameni recunoșteau în mod public că păcătuiseră încălcând legământul Legii.
botezați: Sau „cufundați”. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:11.)
farisei: Vezi Glosarul.
saduchei: Vezi Glosarul.
Pui de vipere: Fariseii și saducheii au fost numiți astfel deoarece răutatea și învățăturile lor false erau ca un venin ucigător pentru oamenii care aveau încredere în ei.
rod care să arate căință: Expresia face referire la acțiuni care indicau o schimbare în ce privește gândirea și atitudinea celor care îl ascultau pe Ioan. (Lu 3:8; Fa 26:20; vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 11 și Glosarul, „Căință”)
vă botez: Sau „vă cufund”. Termenul grecesc baptízō înseamnă „a cufunda”, „a scufunda”. Alte referințe biblice arată că botezul presupune cufundare completă. Cu o anumită ocazie, Ioan boteza într-un loc din Valea Iordanului, lângă Salim, „fiindcă acolo era multă apă”. (Ioa 3:23) Când Filip l-a botezat pe eunucul etiopian, amândoi „au coborât în apă”. (Fa 8:38) Același cuvânt grecesc este folosit și în Septuaginta, în 2Re 5:14, unde se spune că Naaman „s-a cufundat în Iordan de șapte ori”.
căinței: Lit. „schimbării în gândire”. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2, 8 și Glosarul.)
este mai puternic: Expresia înseamnă „are mai multă autoritate”.
sandalele: Faptul de a-i scoate și a-i duce cuiva sandalele sau de a-i dezlega curelele de la sandale (Mr 1:7; Lu 3:16; Ioa 1:27) era considerat o sarcină umilă, îndeplinită de obicei de un sclav.
va boteza cu spirit sfânt și cu foc: Expresia se referă la ungerea cu spirit sfânt și la distrugerea prin foc. Botezul cu spirit sfânt a început la Penticosta din 33 e.n. Botezul cu foc a avut loc în 70 e.n., când armatele romane au distrus Ierusalimul și au incendiat templul.
lopata de vânturat: Cu o astfel de unealtă, care era făcută, probabil, din lemn, se aruncau în aer cerealele pentru ca vântul să împrăștie paiele și pleava.
pleava: Învelișul subțire, sau coaja, care acoperă boabele de cereale, precum orzul și grâul. De obicei, pleava era adunată și arsă pentru ca vântul să nu o sufle înapoi în grămada de cereale. Ioan face referire la practica de a vântura cerealele pentru a ilustra modul în care Mesia avea să separe grâul simbolic de pleavă.
foc ce nu poate fi stins: Aceste cuvinte arată că sistemul iudaic avea să fie complet distrus.
să îndeplinim tot ce este drept: Isus nu s-a botezat ca simbol al căinței întrucât era fără păcat și respectase legile drepte ale lui Dumnezeu în mod perfect. El nu s-a botezat nici pentru a i se dedica lui Dumnezeu întrucât deja făcea parte dintr-o națiune dedicată. Prin botezul său, Isus s-a prezentat înaintea lui Iehova pentru a înfăptui voința divină în calitate de Mesia. Aceasta presupunea, printre altele, să-și dea viața ca răscumpărare. Isus a acționat în armonie cu profeția referitoare la el din Ps 40:7, 8, care este explicată în Ev 10:5-9.
iată: Vezi nota de studiu de la Mt 1:20.
cerurile: Termenul grecesc folosit aici se poate referi fie la cerurile fizice, fie la cerurile spirituale.
cerurile s-au deschis: Se pare că Dumnezeu a făcut posibil ca Isus să discearnă și să înțeleagă lucrurile cerești, inclusiv să-și amintească de existența sa preumană.
ca un porumbel: Porumbeii erau folosiți în cadrul închinării aduse lui Dumnezeu, fiind oferiți ca jertfă. (Mr 11:15; Ioa 2:14-16) De asemenea, ei sunt un simbol al inocenței și al purității. (Mt 10:16) Porumbelul căruia Noe i-a dat drumul din arcă s-a întors cu o frunză de măslin, ceea ce a arătat că apele Potopului se retrăgeau (Ge 8:11) și că urma o perioadă de pace și de odihnă (Ge 5:29). Astfel, la botezul lui Isus, este posibil ca Iehova să fi folosit porumbelul pentru a evidenția rolul lui Isus de Mesia. El era Fiul lui Dumnezeu, pur și fără păcat, care avea să-și dea viața pentru omenire și să pună bazele unei perioade de pace și de odihnă, de care oamenii se vor bucura în timpul domniei sale ca Rege. Modul în care spiritul lui Dumnezeu (forța sa activă) a coborât peste Isus la botez este posibil să fi semănat cu mișcările aripilor unui porumbel care coboară în zbor.
din ceruri s-a auzit un glas: Este prima dintre cele trei ocazii, menționate în evanghelii, în care vocea lui Iehova este auzită de oameni. (Vezi notele de studiu de la Mt 17:5; Ioa 12:28.)
Acesta este Fiul meu: În calitate de creatură spirituală, Isus a fost Fiul lui Dumnezeu. (Ioa 3:16) După ce s-a născut ca om, Isus a fost un „fiu al lui Dumnezeu” asemenea omului perfect Adam. (Lu 1:35; 3:38) Totuși, este logic să credem că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu reprezintă mai mult decât o simplă afirmație referitoare la identitatea lui Isus. Prin această declarație însoțită de turnarea spiritului sfânt, Dumnezeu a arătat, din câte se pare, că omul Isus era Fiul Său născut de spirit, adică ‘născut din nou’ cu speranța de a reveni la viață cerească și uns cu spirit pentru a fi Regele și Marele Preot desemnat de Dumnezeu. (Ioa 3:3-6; 6:51; compară cu Lu 1:31-33; Ev 2:17; 5:1, 4-10; 7:1-3)
pe care l-am aprobat: Sau „în care îmi găsesc plăcerea”, „care îmi aduce multă bucurie”. Aceeași expresie este folosită în Mt 12:18, care este un citat din Is 42:1 referitor la promisul Mesia, sau Cristos. Turnarea spiritului sfânt și declarația făcută de Dumnezeu cu privire la Fiul său l-au identificat în mod clar pe Isus ca promisul Mesia. (Vezi nota de studiu de la Mt 12:18.)
Multimedia
În această regiune aridă, Ioan Botezătorul și-a început serviciul, iar Isus a fost ispitit de Diavol.
Termenii din limbile originale redați în Biblie prin „pustiu” (midbár, în ebraică, și érēmos, în greacă) se referă în general la un teritoriu necultivat și slab populat, care, în multe cazuri, era un teren arid, cu tufișuri și iarbă sau chiar cu pășuni. Dar termenii pot face referire și la regiuni total lipsite de apă, care pot fi considerate pe bună dreptate deșerturi. În general, pustiul la care se face referire în evanghelii este pustiul Iudeei. Aici a trăit și a predicat Ioan și tot aici Isus a fost ispitit de Diavol. (Mr 1:12)
Ioan purta un veșmânt țesut din păr de cămilă și avea în jurul mijlocului o centură, sau un brâu, de piele, în care puteau fi ținute obiecte mici. O îmbrăcăminte asemănătoare a purtat și profetul Ilie. (2Re 1:8) Țesătura din păr de cămilă era aspră, iar veșmintele făcute din această țesătură erau purtate de obicei de cei săraci. În schimb, oamenii bogați purtau veșminte moi, făcute din mătase sau din in. (Mt 11:7-9) Întrucât Ioan Botezătorul a fost nazireu din naștere, este posibil ca el să nu-și fi tuns părul niciodată. Din câte se pare, hainele și înfățișarea sa dădeau imediat de înțeles că ducea o viață simplă, complet dedicată înfăptuirii voinței lui Dumnezeu.
Așa cum este folosit în Biblie, termenul „lăcuste” se poate referi la mai multe tipuri de insecte cu antene scurte, în special la cele care migrează în roiuri mari. Potrivit unui studiu realizat la Ierusalim, lăcustele de deșert conțin 75% proteine. În prezent, ele se consumă coapte, fierte, prăjite sau uscate. Picioarele și aripile sunt, de obicei, aruncate. Despre aceste insecte bogate în proteine se spune că au un gust asemănător cu al creveților sau al crabilor.
În imaginile alăturate se pot vedea un stup construit de albine sălbatice (1) și un fagure plin cu miere (2). Mierea pe care o consuma Ioan era, probabil, produsă de o specie autohtonă de albine sălbatice, numită Apis mellifera syriaca. Această specie agresivă este bine adaptată la clima caldă și uscată din pustiul Iudeei, dar nu este potrivită pentru apicultură. Totuși, încă din secolul al IX-lea î.e.n., în Israel se creșteau albine în cilindri de lut. Numeroase fragmente ale unor astfel de stupi au fost descoperite în mijlocul unei zone urbane antice (numite în prezent Tel Rehov), din Valea Iordanului. Mierea din acești stupi era produsă de o specie de albine care a fost importată, din câte se pare, de pe teritoriul Turciei din prezent.
Fariseii au interpretat cuvintele din De 6:6-8 și 11:18 în sens literal. Întrucât se considerau drepți și erau superstițioși, ei își legau la mâna stângă o casetă cu pasaje din Scripturi, iar uneori își legau o astfel de casetă și pe frunte. În plus, fariseii nu se mulțumeau să-și facă franjuri la poalele veșmintelor, așa cum prevedea Legea, ci îi lungeau ca să iasă în evidență. (Nu 15:38; Mt 23:5)
Atât Ioan Botezătorul, cât și Isus i-au numit pe conducătorii religioși din timpul acela „pui de vipere” deoarece învățăturile lor false erau ca un venin ucigător pentru oamenii care aveau încredere în ei. (Mt 3:7; 12:34) În fotografia alăturată se poate vedea o viperă cu coarne (Cerastes cerastes), care se recunoaște ușor după cele două coarne mici și ascuțite, situate deasupra fiecărui ochi. Alte specii periculoase de vipere întâlnite în Israel sunt vipera cu corn (Vipera ammodytes), din Valea Iordanului, și vipera palestiniană (Vipera palaestina).
În timpurile biblice, sandaua consta dintr-o talpă plată de piele, de lemn sau de fibre vegetale, fixată de picior cu niște curele de piele. Sandalele aveau valoare simbolică în unele tranzacții și erau menționate pentru a ilustra o anumită idee. De exemplu, conform Legii, dacă un bărbat refuza să încheie căsătoria între cumnați cu o văduvă dintre rudele sale, aceasta îi scotea sandaua, iar numele dezonorant cu care avea să fie cunoscută familia lui era „Casa celui căruia i s-a scos sandaua”. (De 25:9, 10) Transferul de proprietate sau transferul dreptului de răscumpărare era reprezentat prin gestul unei persoane de a-i da alteia sandaua sa. (Rut 4:7) Faptul de a-i dezlega cuiva curelele de la sandale sau de a-i duce sandalele era considerat o sarcină umilă, care era îndeplinită, de obicei, de un sclav. Ioan Botezătorul a făcut referire la această practică pentru a arăta că Cristos îi era superior.
Folosind o furcă sau o lopată de vânturat, agricultorul arunca în aer cerealele treierate. Boabele cădeau pe pământ, iar pleava, fiind mai ușoară, era luată de vânt. Agricultorul repeta această operațiune de mai multe ori, până când toate boabele erau separate de pleavă.
Cele două sănii de treierat (1) reproduse în imaginea alăturată sunt întoarse invers, astfel că se pot vedea pietrele ascuțite care erau înfipte în talpa săniilor. (Is 41:15) După cum se poate vedea în imaginea a doua (2), un agricultor împrăștia snopii de cereale pe aria de treierat, se urca pe sanie și apoi era tras de un animal, de exemplu de un taur, peste cereale. Copitele animalului și pietrele ascuțite de pe talpa saniei tăiau și sfărâmau tulpinile cerealelor, astfel că boabele erau separate de restul plantei. Agricultorul lua apoi o furcă, sau o lopată, de vânturat (3) și arunca în aer cerealele treierate. Pleava era luată de vânt, iar boabele, care erau mai grele, cădeau pe pământ. Treieratul este menționat în Biblie ca simbol potrivit al modului în care Iehova îi va doborî și îi va zdrobi pe dușmanii săi. (Ier 51:33; Mi 4:12, 13) Ioan Botezătorul a menționat treieratul pentru a ilustra separarea celor drepți de cei răi.
Ioan l-a botezat pe Isus în râul Iordan; nu se știe exact unde a avut loc botezul.