Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Preţul muncii extraşcolare

Tot mai mulţi tineri germani încep să muncească nu numai în timpul vacanţelor, ci şi pe parcursul anului şcolar. „În întreaga naţiune, cel puţin o treime dintre tinerii de la 13 ani în sus lucrează în medie peste trei ore pe săptămână“, precizează revista Der Spiegel. În statul german Hesse, proporţia elevilor aflaţi în ultimul an de liceu care încep să presteze tot felul de munci este între 50 şi 80 la sută. Rareori se întâmplă ca aceşti tineri să fie nevoiţi să-şi ajute familia. Dimpotrivă, vor să-şi permită ultimele modele de telefoane mobile, de haine de marcă şi de automobile, precum şi să aibă sentimentul de independenţă pe care îl dă un loc de muncă. Însă toate acestea au un preţ! „Nu e ceva neobişnuit ca elevii să aţipească cu capul pe bancă din cauza orelor de muncă prestată cu o zi înainte sau chiar dimineaţa devreme“, afirmă Thomas Müller, director de liceu. „Ei preferă luxul zilei de azi în locul instruirii pentru ziua de mâine.“ Knud Dittmann, un alt director, adaugă: „Odată ce îşi însuşesc mentalitatea societăţii de consum, copiii acceptă să plătească cu note mici şi chiar cu repetenţia“.

Antropoidele mari în pericol

„În următorii 30 de ani, habitatul din junglă al maimuţelor mari va fi distrus dacă oamenii nu iau măsuri drastice în acest sens“, precizează agenţia de presă Reuters. Iată ce au afirmat oficialii Naţiunilor Unite cu ocazia ultimului Summit al Pământului, ţinut la Johannesburg (Africa de Sud): „Până în 2030, mai bine de 90 la sută din habitatul maimuţelor mari din Africa va fi relativ distrus dacă se continuă în ritmul actual să se construiască drumuri, să se înfiinţeze centre de exploatare minieră şi să se facă alte lucrări de acest gen“. Populaţiile de maimuţe din acest habitat ce se degradează pe zi ce trece au cunoscut deja o reducere masivă. Potrivit estimărilor, populaţia actuală de cimpanzei este de 200 000, comparativ cu cele aproximativ 2 000 000 de exemplare existente în urmă cu un secol. Mai mult decât atât, au mai rămas doar câteva mii de gorile de şes şi câteva sute de gorile de munte. Potrivit agenţiei Reuters, „O.N.U. colaborează cu cercetători, cu ecologişti, cu guverne şi cu localnici la alcătuirea unor programe de refacere a populaţiilor de maimuţe mari din cele 24 de ţări în care se află acestea“.

Televizorul influenţează opinia oamenilor cu privire la istorie

„Britanicii consideră moartea Dianei, Prinţesa de Wales, drept cel mai important eveniment al istoriei naţiunii din ultimii 100 de ani, mai important decât izbucnirea celui de-al doilea război mondial sau decât câştigarea dreptului la vot de către femei“, se afirmă în ziarul londonez The Times. Într-un sondaj efectuat pentru canalul de televiziune History Channel, peste 1 000 de persoane au fost rugate ca din zece evenimente să specifice pe care îl considerau cel mai important în istoria Marii Britanii din ultimii 100 de ani. Moartea prinţesei a fost considerată cel mai important eveniment de 22 la sută dintre aceştia, începutul celui de-al doilea război mondial, de 21 la sută, iar câştigarea dreptului la vot de către femei, de 15 la sută. Când li s-a pus aceeaşi întrebare în ce priveşte evenimentele mondiale, 41 la sută au menţionat atacul din 11 septembrie, 19 la sută lansarea bombei atomice asupra Hiroşimei, iar 11 la sută căderea Zidului Berlinului. În ziarul The Times se mai spunea că „opinia [majorităţii] oamenilor cu privire la istorie este influenţată în mare măsură de ceea ce au văzut în ultimul timp la televizor“.

Există o legătură între divorţ şi rezultatele şcolare?

În urma unui studiu recent condus în Franţa de Institutul Naţional de Studii Demografice s-a descoperit că elevii ai căror părinţi au divorţat nu obţin rezultate şcolare la fel de bune ca elevii ai căror părinţii sunt împreună, precizează cotidianul francez Le Monde. Copiii ai căror părinţi se separă înainte ca ei să ajungă la vârsta maturităţii părăsesc şcoala în medie cu şase luni sau chiar cu un an înaintea celor ai căror părinţii rămân căsătoriţi, iar aceasta indiferent de originea lor socială sau culturală. Acelaşi lucru este valabil şi în ce priveşte familiile înstărite. Deşi majoritatea copiilor ce provin din aceste familii îşi iau examenele de bacalaureat, la cei ce provin din cămine dezbinate riscul de a nu-şi lua diploma de absolvire a liceului este de două mai mare decât la ceilalţi. În Franţa, 40 la sută dintre căsnicii se sfârşesc prin divorţ.

„Efectele secundare“ ale narcoticelor

În ultimele luni, în Peru au murit cinci oameni din cauză că au băut apă de la izvoare din junglă care fuseseră contaminate în urma cultivării de coca şi a proceselor de producere a cocainei, precizează ziarul El Comercio din Lima. Printre substanţele chimice toxice folosite la obţinerea cocainei se numără kerosenul, acidul sulfuric şi amoniacul. „Aceste decese au survenit în urma consumării apei luate din izvoare sau râuri în care traficanţii de droguri aruncă deşeurile chimice cu un nivel de toxicitate foarte ridicat“, se mai spunea în ziar. Chiar şi poliţiştii de la brigada antidrog care distrug laboratoarele clandestine unde se produc droguri au fost afectaţi de contactul cu reziduurile otrăvitoare. Multor locuitori din junglă „le sunt afectate în mod ireversibil anumite organe“ ca urmare a consumării apei poluate. „Însă foarte trist este faptul că mulţi dintre aceşti locuitori nu sunt conştienţi de pericolul la care sunt expuşi“, a spus Jonathan Jacobson, de la Biroul Antidrog al Ambasadei Statelor Unite, din Lima. „Fără îndoială că aceşti oameni nu au nimic de-a face cu cultivarea de coca şi obţinerea de droguri.“

Băuturile carbogazoase în alimentaţia mexicană

Mexicul este al doilea mare consumator de băuturi carbogazoase din lume după Statele Unite, iar aceste băuturi sunt printre primele zece produse ce alcătuiesc alimentaţia mexicană, consumate de 60 la sută dintre familii, se spune în ziarul Reforma. Aceasta îi îngrijorează pe specialiştii în domeniul sănătăţii. După părerea lor, familiile ar trebui să aloce o mai mare parte din buget pentru a cumpăra lapte, fructe, legume şi alte alimente esenţiale creşterii şi dezvoltării copiilor, şi nu produse care „nu asigură nici o substanţă nutritivă corpului şi care, dimpotrivă, conţin mulţi carbohidraţi, consumarea acestora ducând în cele din urmă la obezitate“, se afirmă în Reforma. Printre efectele negative ale consumului mare de băuturi carbogazoase, îndeosebi ale celor pe bază de cola, se numără cariile dentare şi osteoporoza, se afirmă în ziar.

Pastilele agravează durerile de cap

„Neurologul Michael Anthony este de părere că, la aproape 10 la sută dintre cei ce acuză dureri de cap, acestea sunt induse de «abuzul de analgezice»“, se afirmă în ziarul australian The Daily Telegraph, din Sydney. „Din cauza încrederii exagerate în medicamentele date fără reţetă, aceste persoane ajung să aibă dureri de cap în fiecare zi în loc de o dată pe săptămână.“ Profesorul Anthony, care predă la Universitatea din New South Wales, a descoperit că „bolnavii care iau prea frecvent tablete pentru dureri de cap au un deficit de serotonină“, o substanţă care împiedică dilatarea vaselor sanguine. „Nivelul scăzut de serotonină contribuie la dilatarea arterelor, ceea ce provoacă dureri de cap“, remarcă el. Profesorul Anthony le recomandă celor ce au migrene să folosească medicamente specifice pentru această afecţiune şi prescrise de medicul curant, în loc să ia pastile eliberate fără reţetă. El adaugă: „Dacă [bolnavii] iau tablete [analgezice] de mai mult de trei ori pe săptămână, chiar şi numai o doză de trei ori pe săptămână, în decurs de câteva luni durerile lor de cap se vor agrava“.

Atenuarea greţei matinale

„Se estimează că între 70 şi 80 la sută dintre femeile însărcinate suferă din cauza greţei matinale“, se afirmă în ziarul australian Sun-Herald. Dimineaţa, când se trezesc, aceste femei aflate în primele luni de sarcină au senzaţia de greaţă, deseori însoţită de vărsături. Una dintre cauzele suspectate este creşterea nivelului de progesteron pe parcursul sarcinii, care poate duce la creşterea cantităţii sucurilor gastrice. În plus, „greaţa poate fi accentuată de un simţ olfactiv deosebit de dezvoltat al femeii însărcinate“. Deşi nu există un tratament universal pentru greaţa matinală, în ziar li se recomanda femeilor gravide să evite locurile unde este prea cald, deoarece căldura poate induce senzaţia de vomă, să tragă câte un pui de somn, să doarmă suficient şi să miroasă o lămâie tăiată. „Încercaţi să mâncaţi biscuiţi săraţi sau cereale uscate înainte de a vă ridica din pat. Întotdeauna, daţi-vă jos din pat încet“, se mai spunea în ziar. „Consumaţi frecvent gustări bogate în proteine.“ În articol se mai arăta că „există şi un aspect pozitiv al greţei matinale. În urma studiilor recente s-a descoperit că riscul avortului spontan e mai scăzut în cazul viitoarelor mame care au senzaţie de greaţă dimineaţa“.