Salt la conţinut

Salt la cuprins

Copilării grăbite

Copilării grăbite

 Copilării grăbite

URUITUL avionului cu un singur motor se auzea din ce în ce mai tare în timp ce micul aparat de zbor prindea viteză pe pistă pentru a decola şi a se îndrepta spre cerul posomorât al zilei. Era un eveniment foarte mediatizat. Se vorbise mult la ştiri despre el şi se făcuseră fotografii, reporterii nemaicontenind cu întrebările pline de admiraţie şi cu complimentele. Cine era în centrul întregii atenţii? Nu era nici pilotul, care era singurul pilot de meserie aflat la bord, şi nici pasagerul, un bărbat, ci fiica acestuia. Ea avea şapte ani.

Fetiţa urma să piloteze avionul. Ea trebuia să depăşească un record şi să se încadreze într-un orar foarte strict. Reporterii aşteptau la locul de aterizare. Aşadar, în pofida condiţiilor atmosferice nefavorabile, cei trei s-au îmbarcat. Copilul era aşezat pe o pernă, ca să poată vedea peste panoul de comandă, şi folosea un sistem de prelungire a pedalelor ca să poată ajunge ele.

Din nefericire, zborul a fost foarte scurt. Intrând pe neaşteptate într-o furtună, avionul şi-a pierdut direcţia şi portanţa, iar apoi s-a prăbuşit, toate acestea cu preţul vieţii celor trei persoane aflate la bord. Mass-media a reacţionat imediat, exprimările de durere luând locul laudelor. Câţiva reporteri şi editori se întrebau dacă nu cumva şi presa jucase un anumit rol în această tragedie. Mulţi oameni au cerut cu insistenţă ca nici un copil să nu mai piloteze avioane. În Statele Unite s-au emis chiar legi în această privinţă. Însă în spatele senzaţionalului şi al soluţiilor de suprafaţă propuse se ascundeau cauze mai profunde.

Această tragedie i-a făcut pe mulţi oameni să se gândească serios la o tendinţă ce se face simţită  tot mai mult în zilele noastre. Copiii de azi trec în grabă prin copilărie, fiind obligaţi să-şi asume sarcini de adulţi de la o vârstă foarte fragedă. Deşi nu sunt întotdeauna atât de dramatice sau tragice, consecinţele sunt grave şi de durată. Să analizăm câţiva factori care pot duce la această „grăbire“ a copilăriei.

Instruiţi în grabă

Este absolut normal ca părinţii să fie dornici să-şi vadă copiii reuşind în viaţă. Însă când această dorinţă devine o obsesie, părinţii ajung să pună prea devreme pe umerii copiilor sarcini prea grele pentru vârsta lor. Adesea acest proces începe fără ca părinţii să-şi dea seama. De exemplu, din ce în ce mai mulţi părinţi îşi angrenează copiii în activităţi extraşcolare, precum sportul, muzica sau baletul. De multe ori, la aceste activităţi se adaugă şi meditaţiile.

Bineînţeles, cultivarea talentelor sau a înclinaţiilor copilului nu este în sine un lucru greşit. Însă, cu certitudine, există şi pericolul excesului, îndeosebi când copiii par să fie aproape la fel de stresaţi ca adulţii copleşiţi de problemele cotidiene. Iată ce se afirma în revista Time: „Copiii, care odinioară se bucurau de copilărie, acum trebuie să se îngrijoreze cu privire la fel şi fel de cursuri; copiii, care ar trebui să se lase purtaţi de elanul copilăresc ce-i caracterizează, urmăresc acum scopuri nobile asemenea unor «albine lucrătoare»“.

Unii părinţi speră să-i lanseze pe copiii lor ca atleţi, muzicieni sau actori de mare talent. Chiar înainte de naşterea fiilor lor, părinţii şi-i înscriu la anumite grădiniţe pentru ca şansele de reuşită ale copiilor să fie mai mari. Ba mai mult, unele mame se înscriu la „universităţi prenatale“, unde copiilor încă nenăscuţi li se oferă educaţie muzicală. Obiectivul este acela de a le stimula creierul aflat în dezvoltare.

În unele ţări, capacităţile de citire sau de gândire matematică ale copiilor sunt evaluate încă înainte ca aceştia să împlinească vârsta de 6 ani. Unii au început să-şi exprime îngrijorarea că aceste metode de evaluare ar putea afecta dezvoltarea afectivă a copilului. Ce i se întâmplă, de pildă, unui copil care nu „reuşeşte“ la grădiniţă? David Elkind, autorul cărţii The Hurried Child, face observaţia că şcolile tind să-i trieze prea devreme pe copii. Elkind spune că motivele ţin mai mult de organizare decât de actul educaţional: cu alte cuvinte, nu se urmăreşte educarea lor eficientă.

Ce preţ se plăteşte prin constrângerea copiilor de a deveni prea devreme mici adulţi competitivi? Dr. Elkind este tulburat de rapiditatea cu care societatea a adoptat ideea de a-i face pe copii capabili să poarte poveri de adulţi. Iată ce afirmă el:  „Aceasta reflectă tendinţa noastră de a considera «normale» tensiunile tot mai mari şi mai necruţătoare la care sunt supuşi tinerii noştri“. Într-adevăr, noţiunea de „normal“ în ceea ce-i priveşte pe copii pare să fie într-o permanentă schimbare.

Cursa pentru victorie

Multor părinţi li se pare absolut firesc, chiar recomandabil, să le imprime copiilor ideea că victoria înseamnă totul, îndeosebi în sport. În zilele noastre, medaliile olimpice sunt un imbold pentru mulţi copii. Pentru a savura bucuria de o clipă a victoriei şi a-şi asigura un trai îndestulător la maturitate, unii copii sunt pur şi simplu zoriţi să treacă prin copilărie sau chiar obligaţi să renunţe la ea.

Să ne gândim, de pildă, la gimnaste. Ele încep cu antrenamentele riguroase de la o vârstă fragedă, făptura lor măruntă fiind supusă unor tensiuni fizice enorme. Ele se pregătesc fizic şi mintal ani de zile pentru Olimpiade. Bineînţeles, numai câteva vor câştiga. Vor considera oare cele care nu câştigă că a meritat să-şi sacrifice o mare parte a tinereţii pentru acele rezultate? În cele din urmă, chiar şi câştigătoarele vor avea, probabil, îndoieli asupra acestui lucru.

Din punct de vedere afectiv, aceste fetiţe se simt obligate să treacă repede prin copilărie mânate de dorinţa nestăvilită de a deveni campioane. Însă din punct de vedere fizic, antrenamentele riguroase pot fi un impediment în dezvoltarea lor normală. La unele, creşterea oaselor este oprită, iar la multe comportamentul alimentar este perturbat. În cazul multor gimnaste, instalarea pubertăţii va fi întârziată, chiar ani de zile. Spre deosebire de acestea, multe fetiţe se află într-o situaţie diametral opusă. În cazul lor, pubertatea apare prea devreme. — Vezi chenarul de mai sus.

Copii care au totul, în afară de copilărie

Dacă ne-am lua după ce vedem în lumea divertismentelor, am putea ajunge să credem că acei copii copleşiţi cu tot felul de bunuri materiale au parte de o copilărie ideală. Unii părinţii muncesc din greu ca să le asigure copiilor lor tot confortul material: o locuinţă luxoasă, distracţii nelimitate şi haine scumpe.

Cu toate acestea, numeroşi copii care cresc într-un astfel de mediu ajung să consume alcool în exces, să se drogheze şi să fie irascibili şi rebeli. De ce? Deoarece mulţi dintre ei nutresc resentimente adânci din cauză că se simt neglijaţi. Copiii au nevoie de părinţi care să-şi facă timp să-i iubească şi să se îngrijească de ei. Părinţii prea ocupaţi ca să facă acest lucru se amăgesc crezând că muncesc  pentru a le asigura copiilor lor fericirea. De fapt, ei fac chiar contrariul.

Vorbind despre „familiile ce aparţin categoriilor socio-economice înalte în care ambii părinţi muncesc“, dr. Judith Paphazy spune că adesea aceştia „îşi răsfaţă copiii cu tot felul de lucruri, deoarece în subconştient ştiu că goana lor după bunuri materiale este în detrimentul familiei“. După părerea ei, aceşti părinţi încearcă „să compenseze lipsurile unei îngrijiri părinteşti corespunzătoare“.

De multe ori, copiii plătesc scump. Deşi au parte de lux, lor le lipsesc „ingredientele“ esenţiale ale unei copilării fericite, şi anume timpul şi iubirea părinţilor. Fără îndrumare şi disciplină, ei ajung prea devreme şi fără a fi pregătiţi în faţa unor întrebări „prea adulte“: Să mă droghez? Să am relaţii sexuale? şi Să mă manifest violent când mă enervez? Probabil, vor afla răspunsul de la prieteni, de la televizor sau de la personajele din filme. De multe ori, din cauza consecinţelor, copilăria lor se sfârşeşte brusc; uneori chiar tragic.

Obligaţi să fie „celălalt adult“

Când o familie cu doi părinţi ajunge pe neaşteptate familie monoparentală, probabil din cauza morţii, a separării sau a divorţului, copiii suferă pe plan afectiv. E-adevărat, multe familii monoparentale se descurcă bine. Însă unor copii din aceste familii copilăria le e grăbită.

Este absolut normal ca un părinte fără partener să sufere din când în când de singurătate. Din acest motiv, unii îşi lasă copilul, de regulă pe cel mai mare, să-şi asume rolul de „celălalt adult“ din familie. Din cauza disperării, părintele i s-ar putea destăinui, împovărându-l cu probleme pe care la vârsta lui nu le poate purta. Unii părinţi fără partener ajung excesiv de dependenţi din punct de vedere afectiv de acest copil.

Alţii renunţă la toate responsabilităţile, obligându-şi copilul să-şi asume rolul de adult în familie. Când au fugit de-acasă şi au început să trăiască pe străzi, Carmen şi sora ei, menţionate mai înainte, au vrut să scape chiar de o situaţie de acest gen. Ele însele nişte copii, aceste fete trebuiau să-şi asume rolul de părinţi pentru fraţii lor mai mici. Povara apăsa mult prea greu pe umerii lor.

Fără îndoială, a grăbi copilăria acestor mici fiinţe prezintă un mare pericol, care ar trebui evitat cu orice preţ. Există însă o veste bună: Adulţii pot lua măsuri practice ca să le asigure vlăstarelor lor o copilărie fericită. Care sunt acestea? Să examinăm câteva răspunsuri care s-au dovedit valide de-a lungul timpului.

[Chenarul de la pagina 6]

Problemele pubertăţii precoce

Se instalează pubertatea mai devreme la fetele din zilele noastre? În rândul oamenilor de ştiinţă, această chestiune este destul de controversată. Unii spun că, pe la jumătatea secolului al XIX-lea, vârsta medie la care fetele intrau în perioada de pubertate era de 17 ani, pe când în prezent este sub 13 ani. Potrivit unui studiu efectuat în 1997 asupra a 17 000 de fete, la aproximativ 15 la sută dintre fetele albe şi la 50 la sută dintre fetele de culoare din Statele Unite semnele pubertăţii s-au făcut simţite de la vârsta de opt ani! Totuşi, unii medici pun la îndoială aceste descoperiri şi îi sfătuiesc pe părinţi să nu considere că aceste semne de dezvoltare precoce sunt „normale“.

În orice caz, situaţia îi pune în dificultate atât de părinţi, cât şi pe copii. Iată ce se spune în revista Time: „Chiar mai tulburător decât schimbările fizice este efectul psihologic pe care-l poate avea dezvoltarea sexuală prematură asupra copiilor, care ar trebui să citească poveşti, nu să se apere de «lupi». . . . Şi aşa copilăria este o perioadă foarte scurtă“. În articol se punea următoarea întrebare îngrijorătoare: „Dacă trupul fetiţelor le face să arate ca nişte adulte înainte ca inima şi mintea lor să fie pregătite pentru asta, ce anume se va pierde pentru totdeauna?“

De multe ori, ceea ce se pierde este chiar inocenţa, iar aceasta din cauza exploatării sexuale. O mamă a spus lucrurilor pe nume: „Fetele care arată mai mature decât vârsta lor sunt ca mierea [pentru albine]. Îi atrag pe băieţii mai mari“. Preţul plătit pentru că sunt forţate să cedeze presiunilor exercitate asupra lor ca să-şi înceapă viaţa sexuală la o vârstă fragedă e foarte mare. O tânără nu va mai putea avea o conştiinţă curată, îşi poate pierde respectul de sine şi chiar sănătatea fizică şi afectivă.

[Legenda fotografiei de la pagina 5]

Un program prea încărcat poate cauza probleme

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Imprimarea unui spirit competitiv exagerat în copii poate umbri frumuseţea sporturilor şi a jocurilor

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Lucrurile materiale nu înlocuiesc responsabilitatea de părinte