Salt la conţinut

Salt la cuprins

Adevărul despre unele sărbători populare

Adevărul despre unele sărbători populare

 Adevărul despre unele sărbători populare

VRĂJITOARE şi fantome, dovleci şi focuri în aer liber, farse şi dulciuri. „Veşmintele“ Halloweenului sunt uşor de recunoscut. Dar ce se ascunde în spatele acestei sărbători şi a celorlalte asemănătoare ei? Halloweenul mai este cunoscut sub numele All Hallow Even, adică ajunul Zilei Tuturor Sfinţilor. Însă acest nume ce pare a fi creştin ascunde origini care nu sunt deloc sfinte. De fapt, erudiţii afirmă că, urmărind rădăcinile Halloweenului, ajungem înapoi în istorie cu mult timp înainte de apariţia creştinismului — pe vremea când vechii celţi populau Britania şi Irlanda. Folosind un calendar lunar, celţii au împărţit anul în două anotimpuri — lunile întunecate de iarnă şi lunile luminoase de vară. În prima seară cu lună plină de la data de 1 noiembrie, celţii organizau sărbătoarea Samhain *, care înseamnă „sfârşitul verii“.

 Această sărbătoare, care marca începutul noului an celtic, avea loc la sfârşitul verii, când recoltele erau deja strânse, iar turmele şi cirezile erau coborâte de la locurile de păşunat şi duse în adăposturi. Întrucât zilele începeau să se scurteze, celţii credeau că soarele trebuia reînsufleţit prin diverse ritualuri şi jertfe. Ei stingeau toate focurile din vetre ca semn al morţii vechiului an şi inaugurau noul an cu focuri sacre în aer liber, de la care toţi membrii comunităţii îşi reaprindeau focul în vetre. În plus, se credea că aceste focuri mari — care se regăsesc în prezent în Marea Britanie de Noaptea lui Guy Fawkes şi în Brazilia cu ocazia sărbătorilor din iunie — înspăimântau şi alungau spiritele rele.

Celţii credeau că, în timpul Samhainului, vălul care despărţea lumea oamenilor de lumea supranaturală era înlăturat, iar spiritele, atât cele bune, cât şi cele rele, bântuiau pământul. Se zicea că sufletele morţilor se întorceau la casele lor, iar familiile acestora obişnuiau să pună mâncare şi băutură pentru musafirii lor fantomatici, în speranţa că îi vor îmbuna şi că vor alunga ghinionul. Aşadar, în prezent, când copiii se costumează în fantome sau vrăjitoare şi merg din casă în casă cerând să li se dea ceva de Halloween că dacă nu vor face o glumă răutăcioasă, ei repetă fără să-şi dea seama anticele ritualuri de Samhain. Jean Markale scrie următoarele în cartea sa Halloween, histoire et traditions (Halloweenul — istorie şi tradiţii): „Când primesc ceva în mână, copiii stabilesc, într-un sens simbolic pe care ei nu-l înţeleg, un schimb frăţesc între lumea vizibilă şi cea invizibilă. Din acest motiv, purtarea măştilor şi a costumelor de Halloween . . . este, în realitate, o ceremonie sacră“.

Întrucât credeau că bariera dintre domeniul fizic şi cel supranatural era înlăturată, celţii considerau că oamenii puteau trece fără nici o dificultate în lumea spiritelor. Aşadar, Samhainul era un moment deosebit de propice pentru a afla secretele viitorului. Ca să afle ce le rezerva viitorul în privinţa căsătoriei, a bolilor şi a morţii, ei foloseau mere sau alune, ambele fructe fiind considerate roadele unor arbori sacri. De exemplu, într-un butoi plin cu apă se puneau mai multe mere, fiecare măr purtând un semn ce identifica proprietarul. Prinzând un măr cu gura, fără vreun alt ajutor, se credea că un tânăr sau o tânără putea afla cu cine urma să se căsătorească. Această practică de divinaţie a supravieţuit până în zilele noastre sub forma jocului de Halloween în care concurenţii încearcă să prindă cu gura un măr.

Samhainul se mai caracteriza prin chefuri şi prin renunţarea la orice restricţii. „Dacă nu erau respinse, valorile tradiţionale erau inversate“, afirmă Markale. „Ceea ce, de regulă, era  interzis, acum era permis, iar ceea ce era permis era interzis.“ Şi azi, Halloweenul reflectă acelaşi spirit, ceea ce, fără îndoială, constituie în mare măsură o explicaţie a popularităţii lui tot mai mari. În aceeaşi ordine de idei, The Encyclopedia of Religion descrie Halloweenul din zilele noastre drept „un timp în care şi adulţii pot trece peste barierele culturale şi pot renunţa la propria identitate petrecând o seară de frivolităţi fără limite. Astfel, elementul de bază al sărbătorii celtice, şi anume o seară pe an în care oamenii scapă de realităţile vieţii cotidiene şi nu mai ţin seama de nimic, se regăseşte neschimbat şi în secolul al XX-lea“.

Rivalitate religioasă

După foametea din secolul al XIX-lea, când a fost o criză de cartofi, irlandezii care au emigrat în Statele Unite au dus cu ei şi Halloweenul cu obiceiurile lui. De aici, el a revenit în ultimii ani în Europa. Însă popularitatea tot mai mare de care se bucură Halloweenul nu e privită cu ochi buni de toţi. Aşa cum arată şi ziarul Le Monde, „Halloweenul, care coincide cu Ziua Tuturor Sfinţilor şi Ziua Morţilor (1 şi 2 noiembrie) şi care ar putea chiar să le ia locul acestor două sărbători, îi face fericiţi pe proprietarii de magazine, dar îi alarmează pe preoţi“.

În Franţa, reprezentanţii Bisericii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la declinul înregistrat de aceste sărbători catolice tradiţionale în favoarea Halloweenului, considerând acest lucru drept un semn de „păgânizare a societăţii“. Stanislas Lalanne, care a luat cuvântul la Conferinţa Episcopilor Catolici organizată în Franţa, este de părere că Halloweenul „denaturează semnificaţia vieţii şi a morţii“. Episcopul de Nisa, Jean Bonfils, a afirmat că „această sărbătoare şi ritualurile ei n-au nici o legătură cu cultura noastră creştină mediteraneană“ şi i-a îndemnat pe catolici să lupte împotriva „celei mai importante sărbători a sataniştilor din întreaga lume“.

Referindu-se la faptul că francezii au abandonat tradiţiile catolice în favoarea unor asemenea sărbători păgâne, Hippolyte Simon, episcop de Clermont-Ferrand, a spus: „E ca şi cum societatea franceză ar căuta un fel de religie civilă care poate să înlocuiască simbolismul creştin“. Într-o carte, el a scris: „De Halloween se imită morţii, iar «fantomele» lor revin printre noi pentru a ne înspăimânta şi a ne ameninţa cu moartea. În schimb, de Ziua Tuturor Sfinţilor, noi afirmăm că cei dispăruţi  în moarte sunt vii şi că avem promisiunea de a ne reîntâlni cu ei în Oraşul lui Dumnezeu“. — Vers une France païenne? (Spre o Franţă păgână?)

În aceeaşi ordine de idei, Carlo Maria Martini, cardinal de Milano (Italia), i-a îndemnat pe italieni să nu abandoneze sărbătorile catolice, declarând că Halloweenul este „străin de tradiţia noastră, care are valori inestimabile şi care trebuie păstrată. Ziua Morţilor este o sărbătoare ce aparţine istoriei noastre. E momentul când ni se dezvăluie speranţa vieţii eterne, un moment când Domnul ne face să înţelegem că viaţa noastră nu se rezumă la viaţa de pe pământ“. Mulţi catolici sinceri împărtăşesc, fără îndoială, aceeaşi părere. Este însă diferenţa dintre Halloween şi Ziua Morţilor la fel de clară cum ne fac să credem aceste comentarii? Ce anume ne dezvăluie o examinare atentă a originilor acestor sărbători catolice?

O mască de sfinţenie

The Catholic Encyclopedia defineşte Ziua Tuturor Sfinţilor drept o sărbătoare în „onoarea tuturor sfinţilor, ştiuţi şi neştiuţi“. Spre sfârşitul secolului al doilea, aşa-zişii creştini au început să-i onoreze pe cei care fuseseră martirizaţi pentru credinţa lor şi, întrucât credeau că martirii se aflau deja în cer alături de Cristos, au început să se roage acestora pentru a interveni în favoarea lor. La 13 mai * 609 sau 610 e.n., papa Bonifaciu al IV-lea le-a dedicat Mariei şi tuturor martirilor Panteonul — templul roman închinat tuturor zeilor —, iar de atunci încoace s-a ţinut cu regularitate o comemorare a martirilor. Iată ce spune Markale: „Zeii romani au cedat locul sfinţilor religiei care a ieşit triumfătoare“.

Schimbarea datei a fost făcută de papa Grigore al III-lea (731–741 e.n.), care a dedicat tuturor sfinţilor o capelă din Roma şi a poruncit ca aceştia să fie onoraţi în data de 1 noiembrie. Nu se ştie exact de ce s-a făcut această schimbare. Un motiv ar putea fi acela că în Anglia exista deja o sărbătoare de acest gen, celebrată la 1 noiembrie. Iată ce se spune în The Encyclopedia of Religion: „Samhainul a rămas o sărbătoare foarte populară în mijlocul celţilor pe tot parcursul procesului de creştinizare a Marii Britanii. Biserica din Anglia a încercat să reorienteze tot acest interes faţă de obiceiurile păgâne introducând în calendar chiar în ziua de Samhain o sărbătoare creştină. . . . E posibil ca această comemorare a Zilei Tuturor Sfinţilor din Anglia evului mediu să fi dus la răspândirea sărbătorii în toate bisericile creştine“.

Markale spune că, în acea vreme, călugării irlandezi începuseră să aibă o influenţă tot mai mare în întreaga Europă. De asemenea, în New Catholic Encyclopedia se spune: „Irlandezii obişnuiau să ţină în prima zi a lunii câte o sărbătoare importantă şi, întrucât 1 noiembrie era şi începutul iernii celtice, această dată ar fi fost cât se poate de convenabilă pentru o sărbătoare a tuturor sfinţilor“. În cele din urmă, în 835 e.n., papa Grigorie al IV-lea a declarat  această sărbătoare drept sărbătoare universală.

În schimb, Ziua Morţilor, când se recită rugăciuni pentru ca sufletele aflate în purgatoriu să poată obţine fericirea cerească, a fost fixată pe 2 noiembrie în secolul al XI-lea de către călugării din Cluny (Franţa). Deşi Ziua Morţilor se pretinde a fi o sărbătoare catolică, se poate observa în mod clar câtă confuzie exista în mintea oamenilor de rând. New Catholic Encyclopedia arată că „în evul mediu era foarte răspândită credinţa că sufletele din purgatoriu puteau să apară în această zi sub formă de flăcăraie, vrăjitoare, broaşte râioase etc.“.

Văzând că nu a reuşit să înlăture credinţele păgâne din inima enoriaşilor ei, Biserica le-a ascuns pur şi simplu sub o mască „creştină“. The Encyclopedia of Religion declară în acest sens următoarele: „Sărbătoarea creştină Ziua Tuturor Sfinţilor comemorează sfinţii religiei creştine, ştiuţi sau neştiuţi, la fel cum Samhainul recunoştea zeităţile celtice şi le aducea omagii“.

Sărbătorile populare şi voi

Dar cât de mult ar trebui să vă preocupe trecutul întunecat al Halloweenului şi al celorlalte sărbători înrudite? La urma urmei, pentru majoritatea oamenilor, Halloweenul nu e decât o ocazie de a se costuma şi de a se distra puţin. Nu sunteţi însă de acord că e important ca părinţii să se asigure că modul în care se distrează copiii lor e sănătos, nu dăunător?

Un inspector şcolar din Franţa, cu o experienţă de peste 20 de ani în învăţământ, a fost întrebat ce crede despre influenţa pe care Halloweenul o exercită asupra copiilor mici. Iată ce a spus el: „Mă îngrijorează faptul că a merge din casă în casă şi a-i ameninţa pe adulţi cu scopul de a obţine dulciuri poate avea asupra copiilor efecte negative de lungă durată. Acest lucru poate favoriza formarea unei personalităţi egoiste şi egocentrice. Copiii învaţă că pot obţine tot ceea ce vor exercitând presiuni, cerând anumite lucruri sub ameninţare, băgând frica în ceilalţi“. Părinţii trebuie, aşadar, să se întrebe: Ce „învaţă“ copilul meu din această sărbătoare?

Nu e de mirare că multe familii îşi dau seama cât de mult le costă faptul de a ceda în faţa cererilor copiilor de a le cumpăra dulciuri şi costume. „Halloweenul . . . nu e o sărbătoare“, a remarcat Robert Rochefort, directorul general al Centrului de Cercetări pentru Studierea şi Observarea Condiţiilor de Viaţă (Franţa), „ci marketing generat de un eveniment“. Halloweenul umple un gol în vânzări în  perioada de dinaintea Crăciunului. Cu alte cuvinte, nu e decât încă o ocazie în care oamenii sunt supuşi presiunilor de a cheltui bani — bani pe care în multe cazuri nu şi-i pot permite să-i cheltuiască. Chiar trebuie să vă luaţi după mulţime în această privinţă?

Însă un motiv de îngrijorare şi mai mare pentru creştini este faptul că Halloweenul şi sărbătorile asemănătoare lui sunt saturate de lucruri păgâne. Iată ce a scris apostolul Pavel: „Nu doresc ca vreunul din voi să se asocieze cu demonii . . . Nu puteţi bea din cupă şi la Masa Domnului, şi la masa Satanei“ (1 Corinteni 10:20–22, Noul Testament pe înţelesul tuturor). El a mai întrebat: „Ce au oamenii lui Dumnezeu în comun cu oamenii păcatului? Cum poate convieţui lumina cu întunericul? Şi ce armonie poate exista între Cristos şi Diavolul? Cum se poate întovărăşi un credincios cu un necredincios?“ (2 Corinteni 6:14–16, Noul Testament pe înţelesul tuturor). Prin urmare, Biblia condamnă categoric faptul de a pune o mască creştină unei practici păgâne!

Biblia condamnă şi practicarea spiritismului (Deuteronomul 18:10–12). E adevărat că marea majoritate a celor care sărbătoresc Halloweenul vor susţine că nu au nimic de-a face cu practicile satanice, însă ar trebui să fim conştienţi că, din punct de vedere istoric, această sărbătoare este strâns legată de practici oculte. Astfel, ea poate fi o poartă spre spiritism, mai ales în cazul tinerilor uşor influenţabili. Ritualurile şi tradiţiile păgâne pângărite de spiritism pur şi simplu nu-şi au locul în închinarea creştinilor; ele nu sunt în nici un caz inofensive.

În sfârşit, am putea spune că Halloweenul, Ziua Tuturor Sfinţilor şi Ziua Morţilor au la bază credinţa conform căreia morţii suferă sau le pot face rău celor vii. Însă Biblia arată cu claritate că aceste concepţii nu sunt adevărate: „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic“ (Eclesiastul 9:5). Din acest motiv, Biblia ne sfătuieşte: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor [mormântul comun al omenirii], în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“ (Eclesiastul 9:10). Întrucât morţii nu sunt conştienţi de nimic şi, prin urmare, nu au cum să sufere şi nici cum să le facă vreun rău altora, n-avem de ce să ne temem de ei. În plus, rugăciunile în folosul lor sunt absolut inutile. Înseamnă atunci că nu există nici o speranţă pentru cei dragi care au murit? Nu. Biblia ne asigură că „va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi“. — Faptele 24:15. *

Cunoaşterea aduce cu sine şi libertatea de a alege. Nu ne putem aştepta să luăm decizii înţelepte dacă nu dispunem de toate datele problemei. După analizarea faptelor din această serie, ce decizie veţi lua?

[Note de subsol]

^ par. 2 S-ar putea ca Samhain să nu fie numele zeului celt al morţii, cum se spune în general, ci numele sărbătorii. Potrivit opiniei francezului Jean Markale, specialist în civilizaţia celtică, cu ocazia Samhainului se pare că era onorat Lug, zeul luminii.

^ par. 13 În treacăt fie spus, această dată coincidea cu sărbătoarea romană Lemuria, care se ţinea în 9, 11 şi 13 mai pentru a îmbuna sufletele morţilor şi a le împiedica să bântuie şi să le facă rău rudelor.

^ par. 24 Pentru informaţii suplimentare referitor la ce anume ne învaţă Biblia despre înviere, vezi capitolul 9, „Ce se întâmplă cu cei dragi ai noştri care au murit?“, al cărţii Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică, publicată de Martorii lui Iehova.

[Text generic pe pagina 6]

Halloweenul perpetuează minciuna că morţii sunt, de fapt, vii

[Text generic pe pagina 7]

Ritualurile celtice de divinaţie se regăsesc în jocurile de Halloween

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Halloweenul îşi are originile într-o sărbătoare celtică, cu ocazia căreia, probabil, i se aducea închinare zeului Lug, zeul luminii

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Morminte cu cruci celtice din antichitate

[Legenda fotografiilor de la paginile 6, 7]

Unul dintre jocurile cu origini celtice: prinderea merelor cu gura

[Provenienţa unei fotografii]

Din revista: The Delineator, octombrie 1911

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Papa Bonifaciu al IV-lea le-a dedicat Mariei şi tuturor martirilor bisericii Panteonul păgân din Roma

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Ce influenţă are Halloweenul asupra copiilor voştri?

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Adevăraţii creştini iau parte la forme de destindere sănătoase cu întreaga familie