Salt la conţinut

Salt la cuprins

Gloria apusă a Imperiului Bizantin

Gloria apusă a Imperiului Bizantin

Gloria apusă a Imperiului Bizantin

ÎN UNELE LIMBI, CUVÂNTUL „BIZANTIN“ ESTE FOLOSIT PENTRU A TRANSMITE IDEEA DE INTRIGĂ, ACŢIUNI SECRETE ŞI TRĂDARE. TOTUŞI, ÎN UNELE PĂRŢI, PUŢINI OAMENI ÎŞI DAU SEAMA CĂ ACEST ADJECTIV ERA NUMELE UNUI VAST IMPERIU CARE A CUNOSCUT O PERIOADĂ DE PROSPERITATE DE APROAPE 12 SECOLE.

ÎN PERIOADA sa de glorie, Imperiul Bizantin se întindea de la Caucaz la Oceanul Atlantic, din Crimeea la Sinai, de la Dunăre la Sahara. Mulţi istorici spun că imperiul a durat din secolul al IV-lea până în secolul al XV-lea e.n. A fost un imperiu care nu numai că a conservat cultura greco-romană, dar a şi contribuit foarte mult la răspândirea aşa-numitului creştinism. A fost creatorul şi sistematizatorul unor practici religioase, sociale şi politice care au dăinuit până în zilele noastre.

Cu toate acestea, măreţul imperiu a avut un început cât se poate de modest. Din punct de vedere istoric, Imperiul Bizantin a fost o continuare a Imperiului Roman de Răsărit. Momentul naşterii lui rămâne o chestiune controversată. Unii istorici consideră că primul împărat bizantin a fost Diocleţian (cca 245–316 e.n.), alţii sunt de părere că a fost Constantin cel Mare (cca 275–337 e.n.), iar alţii că a fost Iustinian I (483–565 e.n.). Majoritatea însă sunt de părere că Imperiul Bizantin a devenit o entitate distinctă când împăratul Constantin a mutat capitala imperială de la Roma la Bizanţ, în 330 e.n., schimbând numele oraşului după propriul său nume: Constantinopol (Istanbulul de azi).

Este interesant că nici împăraţii, nici cetăţenii imperiului nu şi-au spus bizantini. Ei se considerau romani sau romaioi. Termenul „bizantin“ nu a fost folosit decât după secolul al XIV-lea.

O splendidă capitală

Un istoric a descris anticul Constantinopol drept „bogat în faimă, dar şi mai bogat în bunuri“. Situat la întretăierea drumurilor Europei cu cele ale Asiei — strâmtoarea Bosfor —, Constantinopolul se afla pe o peninsulă foarte uşor de apărat şi dispunea de un port ferit, numit Cornul de Aur. În 657 î.e.n., locuitorii greci au numit acest loc Byzantion, după numele conducătorului lor legendar Byzas. După mai bine de zece secole, Constantinopolul a fost considerat Noua Romă, având o populaţie de o jumătate de milion de locuitori în timpul perioadei sale de glorie, cuprinsă între secolul al VI-lea şi secolul al XI-lea e.n.

Vizitatorii din Apus erau uimiţi de această metropolă — la vremea aceea, cel mai mare oraş de pe rutele comerciale ale lumii. Portul său era plin de vase. Pieţele ofereau mătăsuri, blănuri, pietre preţioase, lemn parfumat, fildeş sculptat, aur, argint, bijuterii emailate şi mirodenii. Iată de ce Constantinopolul era invidiat de alte puteri, care au încercat în repetate rânduri să-i dărâme zidurile. Înainte de cucerirea otomană din 1453, oraşul a putut fi cucerit o singură dată, şi anume de „creştinii“ Cruciadei a IV-a. „De când e lumea nu s-a mai văzut şi nu s-a mai câştigat atâta bogăţie“, a exclamat cruciatul Rober de Clari.

O moştenire durabilă

Indiferent că vă vine sau nu să credeţi, cert e că modul de guvernare, legislaţia, conceptele religioase şi fastul ceremonial care au caracterizat Imperiul Bizantin continuă să influenţeze viaţa a miliarde de oameni din prezent. De exemplu, celebra compilare a principiilor juridice numită Corpus juris civilis (Corpul legislaţiei civile), efectuată din ordinul lui Iustinian, a devenit fundamentul legislaţiei romane în Europa continentală de azi. Prin intermediul Codului lui Napoleon, preceptele juridice bizantine au fost transmise Americii Latine şi altor ţări, unde exercită şi în prezent o mare influenţă.

În domeniul arhitecturii, arhitecţii bizantini au învăţat să construiască cupole foarte mari deasupra unor suprafeţe tetragonale, stil care s-a răspândit până în Rusia. De asemenea, unii chiar atribuie bizantinilor meritul de a fi introdus folosirea furculiţei. În Veneţia secolului al XI-lea, când o prinţesă bizantină a folosit o furculiţă cu doi dinţi în loc să mănânce cu mâna, privitorii au rămas uimiţi! Totuşi, secole mai târziu, furculiţa a început să fie folosită pe scară largă de bogaţi. Papii de la Roma au cedat şi ei influenţelor bizantine, purtând pe cap tiară, confecţionată după modelul celei purtate de împăratul bizantin. În mod asemănător, monarhii englezi au copiat coroana sferică prevăzută cu o cruce şi sceptrul împăratului.

Lege şi ordine

Imperiul Bizantin a lăsat în urmă şi un interesant set de politici guvernamentale. De exemplu, nevoiaşii erau puşi să muncească în brutării şi în grădini de legume ale statului. „Lenevia duce la delincvenţă“, susţinea împăratul Leo al III-lea (cca 675–741 e.n.). Deoarece se considera că beţia cauza dezordine şi revolte, tavernele se închideau la ora opt seara. Potrivit cu National Geographic Magazine, „incestul, omuciderea, confecţionarea ori vânzarea în particular a îmbrăcămintei de purpură (rezervată în exclusivitate casei regale) sau învăţarea duşmanilor să construiască corăbii puteau fi pedepsite cu decapitarea, cu ţintuirea ori cu sufocarea vinovatului într-un sac împreună cu un porc, cu un cocoş, cu o viperă sau cu o maimuţă. Băcanul care folosea unităţi de măsură false rămânea fără o mână. Incendiatorii erau arşi“.

Este interesant că în Imperiul Bizantin populaţiei i se acorda o mare parte din ajutorul care în zilele noastre se acordă prin sistemele de asistenţă socială. Împăraţii şi cetăţenii bogaţi depuneau eforturi considerabile ca să finanţeze spitale, aziluri pentru săraci şi orfelinate. Existau case pentru foste prostituate, dintre care unele deveniseră „sfinte“, şi chiar o casă de corecţie pentru femeile aristocrate decăzute.

Un imperiu clădit pe comerţ

Această generozitate reflecta prosperitatea de care se bucura întregul imperiu. Statul controla preţurile, salariile şi chiriile. Existau depozite de grâu pentru satisfacerea necesităţilor în anii cu recolte sărace. Funcţionarii inspectau magazinele pentru a controla măsurile, greutăţile, registrele contabile şi calitatea mărfurilor. Cei care îşi făceau în secret provizii, contrabandiştii, escrocii, falsificatorii şi cei ce se sustrăgeau de la plata impozitelor erau aspru pedepsiţi.

Împăratul însuşi era cel mai de seamă negustor şi meşteşugar al imperiului, deţinând monopolul asupra monetăriei, a armelor şi a renumitelor articole de lux bizantine. Iustinian a pus bazele renumitei industrii a mătăsii aducând în secret din China gogoşi de mătase.

Serviciile de asigurări şi de credit erau şi ele bine puse la punct. Operaţiunile bancare erau verificate cu minuţiozitate. Moneda de aur introdusă de Constantin, solidus aureus, şi-a păstrat valoarea timp de zece secole! A fost cea mai stabilă monedă din istorie.

Curtea bizantină

Cum se face atunci că termenul „bizantin“ a ajuns să fie asociat cu ideea de intrigă, acţiuni secrete şi trădare? Potrivit istoricului William Lecky, în spatele aparentei străluciri a curţii bizantine se ţesea „o istorie de necontenite intrigi între preoţi, eunuci şi femei, de otrăviri şi conspiraţii, de permanentă ingratitudine şi de fratriciduri fără număr“.

Scriitorul Merle Severy a făcut următoarea remarcă: „Înconjurat de aşa-zişi uzurpatori şi asasini, nici un împărat incompetent nu rămânea foarte mult timp reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Dintre cei 88 de împăraţi, de la Constantin I la Constantin al XI-lea, 13 au intrat la mănăstire. Alţi treizeci au murit de moarte violentă — prin înfometare, otrăvire, scoaterea ochilor, bătaie, strangulare, înjunghiere, mutilare sau decapitare. Craniul lui Nicefor I a sfârşit prin a fi folosit ca pocal placat cu argint, cu care Khan Krum al bulgarilor toasta în cinstea boierilor“.

Chiar şi „sanctificatul“ Constantin cel Mare a pus la cale ca fiul său cel mare să fie ucis, iar soţia sa să fie înecată în baie. Împărăteasa Irina (cca 752–803 e.n.) a fost atât de obsedată de păstrarea puterii, încât a poruncit să i se scoată ochii fiului ei, pentru a-i lua titlul de împărat.

Calea spre declin

Cu toate acestea, nu intrigile politice au dus la declinul imperiului. Apusul trecea printr-o perioadă de transformări sub influenţa Renaşterii, a Reformei şi a Iluminismului, precum şi a dezvoltării ştiinţei. În Bizanţ însă, orice fel de schimbare era privită nu doar ca erezie, ci chiar ca o crimă împotriva Statului.

Mai mult decât atât, consecinţele schimbărilor politice au început să se resimtă puternic. În secolul al VII-lea, lumea islamică a preluat controlul asupra Antiohiei, a Ierusalimului şi a Alexandriei. Invazia slavilor în Peninsula Balcanică şi cucerirea Italiei de către longobarzi a produs o ruptură între Roma şi Constantinopol. Nemaiavând sprijin imperial, Roma s-a aliat cu Apusul germanic, ale cărui influenţă şi putere erau tot mai mari. Ca urmare a pierderii unor teritorii, în imperiul condus de la Constantinopol elementul grec a devenit mai predominant. Apoi, în 1054, patriarhul Bisericii Greco-Ortodoxe şi papa Bisericii Romano-Catolice s-au excomunicat reciproc din cauza unor neînţelegeri teologice, producând între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică o schismă care există şi astăzi.

Anul 1204 a fost martorul altor evenimente dezastruoase pentru imperiu. La 12 aprilie, armatele Cruciadei a IV-a aflate în drum spre Ierusalim au comis ceea ce istoricul Sir Steven Runciman a numit „cea mai mare crimă din istorie“ — jefuirea Constantinopolului. Incendiind, jefuind şi violând în numele lui Cristos, cruciaţii au distrus oraşul şi şi-au dus prada de război la Veneţia, Paris, Torino şi în alte oraşe importante din Apus.

Au trecut peste 50 de ani până când Constantinopolul a fost în cele din urmă redobândit de bizantini. Acum, din gloria de odinioară a imperiului nu mai rămăsese decât o umbră. Veneţienii şi genovezii deţineau monopolul asupra comerţului. În scurtă vreme, Imperiul Bizantin s-a văzut în faţa ameninţării otomane.

Presiunile otomane au dus la inevitabila distrugere a imperiului. La 11 aprilie 1453, sultanul Mahomed al II-lea a asediat capitala, venind cu 100 000 de soldaţi şi cu o flotă puternică. Cei 8 000 de apărători ai Constantinopolului, un număr insuficient de luptători, au rezistat şapte săptămâni. Apoi, la 28 mai, invadatorii s-au strecurat printr-un port slab păzit, pătrunzând în şanţul cu apă care înconjura oraşul. A doua zi, capitala era deja sub dominaţia unui alt împărat. Se spune că Mahomed, devenit acum cuceritor, a plâns când a intrat în oraş şi a spus cu regret: „Ce oraş am lăsat pradă jafului şi distrugerii!“ Imperiul Bizantin căzuse. Totuşi, influenţa sa se simte până în zilele noastre.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 13]

IMPERIUL BIZANTIN ŞI BIBLIA

Viaţa monahală era una dintre cele mai puternice tendinţe religioase din imperiu. Mănăstirile slujeau drept centre pentru copierea şi depozitarea a mii de manuscrise biblice. Trei dintre cele mai importante şi mai complete manuscrise biblice existente — Vaticanus 1209, Sinaiticus (în prim plan) şi Alexandrinus (în fundal) — au fost, după cât se pare, realizate şi păstrate în mănăstiri şi comunităţi religioase bizantine.

[Provenienţa fotografiilor]

Ambele manuscrise: Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum

[Chenarul/Fotografia de la pagina 15]

RELIGIA ÎN IMPERIUL BIZANTIN

Vorbind despre legăturile strânse dintre Biserică şi Stat, Norman Davies a scris următoarele în cartea sa Europe — A History: „Statul şi Biserica formau un tot inseparabil. Împăratul . . . şi patriarhul erau consideraţi pilonul laic, respectiv pilonul ecleziastic al autorităţii divine. Imperiul apăra Biserica Ortodoxă, iar Biserica glorifica Imperiul. Acest «cezaropapism» nu a avut corespondent în Apus“.

[Legenda fotografiei]

Sfânta Sofia (Istanbul) — odinioară cea mai mare biserică bizantină, a fost transformată în moschee în 1453 şi în muzeu în 1935

[Chenarul de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

EVENIMENTE MARCANTE

286 Diocleţian începe să guverneze din Nicomedia (Asia Mică)

330 Constantin transformă fostul Bizanţ în capitala imperiului, punându-i numele Constantinopol

395 Imperiul Roman se desparte definitiv în Imperiul Roman de Răsărit şi Imperiul Roman de Apus

1054 Are loc schisma dintre Biserica Greco-Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică

1204 Armatele Cruciadei a IV-a jefuiesc Constantinopolul

1453 Constantinopolul şi imperiul cad în mâinile turcilor

[Harta de la pagina 12]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MAREA NEAGRĂ

CONSTANTINOPOL

Nicomedia

Niceea

Efes

Antiohia

Ierusalim

Alexandria

MAREA MEDITERANĂ

Zonele închise la culoare indică teritoriile imperiului în perioada lui de glorie (527–565 e.n.)

[Legenda fotografiilor de la pagina 12]

Erudiţii nu ştiu precis dacă primul împărat bizantin a fost 1) Diocleţian, 2) Constantin cel Mare sau 3) Iustinian I

[Provenienţa fotografiilor]

Muzeul Louvre (Paris)

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

O pictură dintr-un manuscris, înfăţişând asediul Constantinopolului în 1204

[Provenienţa fotografiei]

© Cliché Bibliothèque nationale de France, Paris

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Un solidus de aur datând din 321 e.n., montat în centrul unui pandantiv

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie obţinută prin amabilitatea British Museum