Această expresie face referire la faptul că Iehova nu tolerează niciun fel de rivalitate, adică nu acceptă să se aducă închinare altor dumnezei. Termenul ebraic qannáʼ este folosit doar cu referire la Dumnezeu și înseamnă „care pretinde devoțiune exclusivă; gelos”. (Ex 20:5, n.s.; vezi GELOS, GELOZIE.)

Dumnezeu nu va permite să-i fie dată altcuiva onoarea care i se cuvine Lui. (Is 42:8) Cine nu-i acordă devoțiune exclusivă își atrage mânia Sa. (De 4:24; 5:9; 6:15) Națiunea Israel era considerată soția lui Iehova. În calitate de soț, Iehova îi pretindea Israelui devoțiune exclusivă, loialitate și fidelitate, iar el avea să o apere cu zel. (Eze 36:5) În schimb, neascultarea, sau faptul de a umbla după alți dumnezei, echivala cu adulterul, stârnind pe bună dreptate mânia și gelozia lui Iehova pentru numele său. (De 32:16, 21; Eze 16:38, 42)

Ce este devoțiunea exclusivă pe care o cere Iehova din partea slujitorilor săi?

Cuvântul „exclusiv” înseamnă „care se limitează la un singur lucru; prevăzut pentru o singură persoană”. Devoțiunea implică un atașament puternic și o iubire înflăcărată. Prin urmare, a-i acorda devoțiune exclusivă lui Dumnezeu înseamnă a-i acorda în inima și în acțiunile noastre un loc unic, având grijă ca nimeni și nimic să nu ocupe poziția de onoare care i se cuvine numai Lui.

Iehova Dumnezeu nu tolerează niciun fel de rivalitate. Devoțiunea exclusivă este o cerință menționată explicit în a doua dintre cele „Zece cuvinte”, sau Cele zece porunci, scrise cu degetul Dumnezeu: „Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău . . . Să nu ai niciodată alți dumnezei în afară de mine [sau „în opoziție cu mine”] . . . fiindcă eu, Iehova, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu care pretinde devoțiune exclusivă”. (De 5:6-9) În Sainte Bible (Drioux, 1884), cuvintele din Exodul 34:14 sunt redate astfel: „Dumnezeu vrea să fie iubit într-un mod unic”, adică într-un fel în care trebuie iubit numai el, cu o iubire care i se cuvine numai lui. Isus a susținut această idee când a vorbit cu un iudeu care voia să-l pună la încercare. (Mt 22:37) Întrucât Iehova era atât Dumnezeul Israelului, cât și Regele lui, Conducătorul religios și Conducătorul statului, un israelit care încălca prima și a doua poruncă slujindu-le altor dumnezei se făcea vinovat de lezmaiestate, sau înaltă trădare, cea mai gravă infracțiune, care atrăgea cea mai aspră pedeapsă. Iehova pune un accent atât de mare pe devoțiunea exclusivă, încât, odată, națiunea Israel a fost la un pas de a fi exterminată din cauză că s-a închinat la un dumnezeu fals și a practicat imoralitatea. Israelul a fost salvat doar pentru că Fineas, nepotul lui Aaron, a intervenit cu promptitudine, „netolerând . . . niciun fel de rivalitate” față de Iehova. (Nu 25:11)

Când și-a restabilit poporul după exilul babilonian, Iehova a acționat de dragul numelui său. (Eze 39:25-28) În traducerea lui F. Fenton, la Exodul 34:14, citim următoarele: „CEL ETERN este gelos pentru NUMELE SĂU”. Fiind gelos pentru numele său, ori manifestând o devoțiune exclusivă față de el, Dumnezeu nu a tolerat niciun fel rivalitate, sau nu a permis ca numele vreunui alt dumnezeu să fie onorat printre slujitorii săi.

O relație stăpân-sclav. Devoțiunea exclusivă ne duce cu gândul și la relația dintre un stăpân și sclavul lui. În calitate de Creator, Iehova este Proprietar, Stăpân și Dumnezeu și are dreptul să primească devoțiune exclusivă din partea creaturilor sale, care trebuie să-i înfăptuiască voința. O persoană cu o judecată sănătoasă, care ajunge să-l cunoască pe Iehova și să aprecieze relația sa cu el, îi va acorda devoțiune exclusivă de bunăvoie, din inimă. O astfel de devoțiune dorește Iehova; el urăște devoțiunea, sau închinarea, formală. (Mt 15:8, 9) La acest fel de relație stăpân-sclav, ce implica o devoțiune exclusivă benevolă, se face referire în Legea mozaică. Un sclav evreu era eliberat după ce slujea șapte ani. „Dar, dacă sclavul spune stăruitor: «Îi iubesc cu adevărat pe stăpânul meu, pe soția mea și pe fiii mei; nu vreau să plec liber», atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea adevăratului Dumnezeu și să-l apropie de ușă sau de ușorul ușii; stăpânul lui să-i străpungă urechea cu o sulă, iar el să fie sclavul lui pentru totdeauna.” (Ex 21:2, 5, 6) Pavel le-a amintit neevreilor din congregația din Tesalonic de schimbarea în ce privește devoțiunea pe care o făcuseră de bunăvoie când deveniseră creștini. Ei nu mai erau sclavii idolilor, ci deveniseră ʻsclavi ai unui Dumnezeu viu și adevăratʼ. (1Te 1:9)

Devoțiunea exclusivă a lui Isus față de Dumnezeu. După cum reiese din Filipeni 2:5-8, Isus a recunoscut poziția unică a Tatălui său și i-a acordat devoțiune exclusivă atât când s-a aflat în cer, cât și când a fost pe pământ. El a arătat clar că cea mai importantă poruncă din Lege era aceea de a-l iubi din toată inima pe Dumnezeu. (Mt 22:37) Mai mult, Isus a manifestat devoțiune exclusivă față de numele lui Iehova și și-a învățat discipolii să aibă aceeași atitudine. Primele cuvinte din rugăciunea pe care Isus a lăsat-o ca model discipolilor săi sunt: „Tatăl nostru care ești în ceruri, să fie sfințit numele tău”. (Mt 6:9) Devoțiunea lui Isus s-a văzut din zelul său înflăcărat, manifestat, de exemplu, când a curățat templul, împlinind astfel profeția care spune: „Zelul pentru casa ta mă va mistui”. (Ioa 2:17; Ps 69:9) Devoțiunea exclusivă a lui Isus față de Tatăl său se observă însă cel mai bine în 1 Corinteni 15:24-28, unde se spune că, după ce Regatul său ceresc va înlătura orice autoritate și îi va înfrânge pe toți dușmanii, Isus îi va preda Tatălui său Regatul și el însuși i se va supune, pentru ca „Dumnezeu să fie totul pentru toți”.