Română
Un sfert de secol de la genocidul din Rwanda
https://cms-imgp.jw-cdn.org/img/p/702019185/univ/wpub/702019185_univ_sqr_xl.jpg

Fratele Charles Rutaganira a supraviețuit genocidului datorită fraților săi, care, motivați de iubire, și-au riscat viața pentru a se îngriji de el și pentru a-l proteja

1 AUGUST 2019
RWANDA

Un sfert de secol de la genocidul din Rwanda

Un sfert de secol de la genocidul din Rwanda

Genocidul din 1994 din Rwanda a fost unul dintre cele mai fulgerătoare și mai îngrozitoare genocide din epoca modernă. Potrivit estimărilor ONU, între 800 000 și 1 000 000 de oameni au fost uciși în aproximativ 100 de zile. Deși majoritatea victimelor au fost etnici tutsi, și etnicii hutu care au refuzat să ia parte la masacru au fost uciși. Prin urmare, toți cei 2 500 de Martori ai lui Iehova din Rwanda s-au aflat în mare pericol.

Aproximativ 400 de Martori au fost uciși, majoritatea lor fiind etnici tutsi. Totuși, și frați hutu și-au pierdut viața pentru că au refuzat să le facă rău semenilor lor și pentru că au încercat să îi salveze pe frații lor tutsi.

Fratele Charles Rutaganira, de etnie tutsi, a supraviețuit genocidului de acum 25 de ani. Însă cele întâmplate sunt încă vii în mintea lui. Când era sigur că avea să fie ucis, iubirea plină de sacrificiu a fraților i-a salvat viața.

Într-o duminică dimineață, când aproximativ 30 de atacatori au dat buzna în casa lui, nu i-a venit să-și creadă ochilor. Iată ce spune el: „Majoritatea îmi erau vecini. Ne salutam în fiecare zi”. Dar, în acea dimineață, a înțeles că ceva se schimbase: „Aveau ochii injectați, plini de ură. Arătau ca niște animale gata să-și sfâșie prada”.

Gloata l-a atacat cu macete, sulițe și bâte în care fuseseră bătute cuie pentru simplul fapt că era tutsi. Apoi, l-au târât afară din casă și l-au abandonat în stradă într-o baltă de sânge, lăsându-l aproape inconștient. Când câțiva bărbați hutu au venit să-l îngroape, unul dintre ei l-a recunoscut. Știind că era un creștin pașnic, a întrebat: „De ce l-au ucis pe Martorul ăsta?”. Nimeni nu i-a răspuns. Chiar în acel moment, a început o ploaie torențială și bărbații au plecat.

Samuel Rwamakuba, un frate hutu care locuia în apropiere, a auzit ce i se întâmplase fratelui Rutaganira. În ciuda ploii torențiale, el și-a trimis fiul să îl aducă pe fratele Rutaganira la ei acasă. Plini de curaj, alți doi frați hutu au plecat după medicamente și bandaje. Ucigașii au început să îl caute pe fratele Rutaganira. Când l-au găsit la o familie hutu, șeful gloatei a amenințat: „Ne ocupăm de asta mâine dimineață”.

Toți frații hutu știau că puteau să fie uciși pentru un act de bunătate față de un etnic tutsi. Fratele Rutaganira spune: „Dacă cineva încerca să salveze un tutsi de la moarte, își semna propria condamnare la moarte”.

Fiind hutu, fratele Rwamakuba ar fi putut fugi și ar fi putut trece de punctele de control, păzite zi și noapte de miliții înarmate. Totuși, el nu a vrut să îl părăsească pe fratele Rutaganira, care era rănit. I-a spus: „Nu te voi părăsi. Unde mori tu, o să mor și eu”.

A doua zi dimineață, străzile au fost luate cu asalt de soldații forțelor de opoziție, iar gloata de ucigași a fugit.

După ce s-a însănătoșit, fratele Rutaganira a văzut că mulți frați din congregația sa erau profund afectați de uciderea celor dragi și sufereau din cauza traumelor emoționale sau fizice provocate, printre altele, de tortură și viol. Fratele Rutaganira își amintește: „Primele luni după genocid au fost deosebit de dificile”. Dar, manifestând iubire și înțelegere, frații hutu și tutsi s-au consolat reciproc. „Au depus mari eforturi pentru ca în mijlocul lor să nu existe nicio urmă de ipocrizie și nici discriminare sau dezbinare”, spune el.

În aprilie 2019, la o expoziție de la Centrul Național pentru Drepturile Omului și Drepturile Civile din Atlanta (Georgia, SUA), au fost prezentate relatări despre frații și surorile care au supraviețuit, dar și despre cei care au fost uciși în timpul genocidului din Rwanda

În ciuda suferinței, Martorii din Rwanda și-au reluat activitățile spirituale, mergând la întruniri și în lucrarea de predicare. Mulți dintre cei pe care îi întâlneau aveau nevoie disperată de mângâiere spirituală. Unii erau traumatizați de uciderea violentă a celor dragi. Alții erau chinuiți de mustrări de conștiință din cauza atrocităților pe care le comiseseră. Mulți rwandezi se simțeau trădați de semeni și de politicieni, dar mai ales de biserici. (Vezi chenarul „ Rolul bisericilor în genocidul din Rwanda”.)

În acest climat, mulți rwandezi au remarcat conduita pașnică a Martorilor lui Iehova. De exemplu, o profesoară catolică de etnie tutsi și cei șase copii ai ei au fost ascunși de o familie de Martori pe care abia îi cunoșteau. Iată ce spune ea: „Îi apreciez foarte mult pe Martorii lui Iehova. . . . Majoritatea rwandezilor au văzut că Martorii nu s-au implicat în genocid”.

După ce au trăit ororile genocidului, mulți rwandezi au început să vină la întrunirile Martorilor. În medie, fiecare vestitor conducea trei studii biblice. Întrucât oamenii tânjeau după mângâierea adusă de mesajul despre Regat, numărul Martorilor lui Iehova din Rwanda a crescut cu peste 60% în anul de serviciu 1996.

Pentru mulți rwandezi, în special pentru supraviețuitori, împlinirea a 25 de ani de la genocid reprezintă o ocazie de a reflecta la cele întâmplate. Fratele Rutaganira și alți martori ai masacrului sunt convinși că iubirea creștină este mult mai puternică decât ura rasială. El spune: „Isus Cristos și-a învățat continuatorii să-și iubească frații mai mult decât pe ei înșiși. Eu am rămas în viață deoarece poporul lui Iehova chiar manifestă o astfel de iubire”. (Ioan 15:13)