Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne încredem în Iehova

Să ne încredem în Iehova

 Să ne încredem în Iehova

„Tu eşti nădejdea mea, Stăpâne, DOAMNE; în Tine mă încred din tinereţea mea.“ — PSALMUL 71:5.

1. Cu ce provocare s-a confruntat tânărul păstor David?

BĂRBATUL respectiv avea aproape 3 metri înălţime. Nu-i de mirare că tuturor soldaţilor din oştirea Israelului le era frică să-l înfrunte! Săptămâni la rând, în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, uriaşul filistean Goliat a sfidat armata israelită, cerându-i să trimită un războinic care să se lupte cu el. În cele din urmă, provocarea a fost acceptată, însă nu de un soldat, ci de un tânăr. În comparaţie cu adversarul său, tânărul păstor pe nume David părea un pitic. De fapt, el cântărea probabil mai puţin decât armura şi armele lui Goliat! Totuşi, el l-a înfruntat pe uriaş şi a devenit un simbol nepieritor al curajului. — 1 Samuel 17:1–51.

2, 3. a) De ce a fost David atât de curajos când l-a înfruntat pe Goliat? b) Care sunt doi factori pentru a ne încrede în Iehova pe care îi vom analiza?

2 De unde provenea curajul lui David? Să analizăm câteva cuvinte pe care el le-a scris fără îndoială în anii de mai târziu ai vieţii sale: „Tu eşti nădejdea mea, Stăpâne, DOAMNE; în Tine mă încred din tinereţea mea“ (Psalmul 71:5). Da, ca tânăr, David a avut încredere absolută în Iehova. El îl înfruntase pe Goliat spunându-i: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele DOMNULUI oştirilor, Dumnezeul oştirii lui Israel, pe care ai sfidat-o“ (1 Samuel 17:45). Goliat se încredea în marea-i forţă şi în armele sale, în timp ce David se încredea în Iehova. Avându-l de partea sa pe Suveranul Domn al universului, evident că David nu trebuia să se teamă de un om, indiferent cât de mare sau de bine-înarmat putea fi acesta.

3 În timp ce citiţi această relatare despre David, vă gândiţi cumva că aţi dori să aveţi o încredere mai puternică în Iehova? Probabil că mulţi dintre noi îşi doresc aceasta. Aşadar, să analizăm doi factori esenţiali pentru a ne încrede în Iehova. În primul rând, trebuie să depăşim un obstacol des întâlnit în acest sens. Iar în al doilea rând, trebuie să ştim precis ce înseamnă a ne încrede în Iehova.

 Să depăşim un obstacol des întâlnit

4, 5. De ce multora le este greu să-şi pună încrederea în Dumnezeu?

4 Ce anume îi împiedică pe oameni să-şi pună încrederea în Dumnezeu? Foarte mulţi oameni nu înţeleg de ce se întâmplă lucruri rele. Mulţi au fost învăţaţi că Dumnezeu este răspunzător pentru suferinţa de azi. Când asupra cuiva se abate o tragedie, preoţii ar putea spune că Dumnezeu le-a „luat“ pe victime ca să fie cu el în cer. În plus, mulţi conducători religioşi îi învaţă pe alţii că Dumnezeu a predestinat demult fiecare eveniment — inclusiv fiecare tragedie şi fiecare faptă nelegiuită — care are loc în această lume. Cu greu am putea avea încredere într-un asemenea Dumnezeu lipsit de sentimente. Satan, care orbeşte mintea celor necredincioşi, este gata să promoveze tot felul de „învăţături ale demonilor“. — 1 Timotei 4:1; 2 Corinteni 4:4.

5 Satan vrea ca oamenii să-şi piardă încrederea în Iehova. Acest duşman al lui Dumnezeu nu doreşte ca noi să cunoaştem adevăratele cauze ale suferinţei oamenilor. Iar dacă am învăţat din Scripturi care sunt cauzele suferinţei, Satan ar vrea să le uităm. Iată de ce este bine ca, din când în când, să reanalizăm trei cauze fundamentale pentru care există suferinţă în lume. Astfel, ne vom consolida în inimă certitudinea că nu Iehova este răspunzător de necazurile pe care le întâmpinăm în viaţă. — Filipeni 1:9, 10.

6. Cum scoate în evidenţă textul din 1 Petru 5:8 o cauză a suferinţei umane?

6 Una dintre cauzele suferinţei umane este că Satan vrea să ştirbească integritatea slujitorilor lui Iehova. El a încercat să-i ştirbească integritatea lui Iov. Atunci, Satan a eşuat, însă nu a renunţat. Fiind conducătorul acestei lumi, el caută să-i „devoreze“ pe slujitorii fideli ai lui Iehova, adică pe fiecare dintre noi (1 Petru 5:8). Satan vrea să ne determine să nu-i mai slujim lui Iehova. Prin urmare, deseori el declanşează persecuţii. Deşi astfel de suferinţe sunt grele, avem motive întemeiate să suportăm! Dacă procedăm aşa, contribuim la demascarea lui Satan ca mincinos şi astfel îi bucurăm inima lui Iehova (Iov 2:4; Proverbele 27:11). În timp ce Iehova ne întăreşte să suportăm persecuţiile, încrederea noastră în el devine mai puternică. — Psalmul 9:9, 10.

7. Ce cauză a suferinţei putem să identificăm pe baza textului din Galateni 6:7?

7 O a doua cauză a suferinţei reiese din următorul principiu: „Ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7). Uneori oamenii seamănă făcând alegeri greşite şi seceră o anumită măsură de suferinţă. De exemplu, ei conduc imprudent, şi, prin urmare, suferă un accident. Mulţi fumează, rezultatul fiind boli cardiovasculare sau cancer pulmonar. Cei care se angajează într-o conduită sexuală imorală suferă şi ei consecinţele, respectiv distrugerea relaţiilor dintre membrii familiei, pierderea respectului de sine, boli cu transmitere sexuală şi sarcini nedorite. Oamenii ar putea căuta să-l învinovăţească pe Dumnezeu pentru suferinţa lor, însă, în realitate, ei sunt victimele propriilor decizii greşite. — Proverbele 19:3.

8. Potrivit textului din Eclesiastul 9:11, de ce suferă oamenii?

8 O a treia cauză a suferinţei este consemnată în Eclesiastul 9:11: „M-am întors şi am văzut sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate depind de timp şi de împrejurări“. Uneori, oamenii pur şi simplu se află în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Indiferent de punctele tari sau de slăbiciunile noastre, suferinţa şi moartea se pot abate pe neaşteptate asupra fiecăruia dintre noi. De exemplu, în zilele lui Isus, un turn din Ierusalim a căzut ucigând 18 oameni. Isus a spus că ceea ce se întâmplase nu fusese o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele comise de acei oameni (Luca 13:4). Nu, Iehova nu trebuie învinovăţit pentru astfel de suferinţe.

9. Ce nu înţeleg mulţi oameni referitor la suferinţă?

9 Este important să înţelegem unele dintre cauzele suferinţei. Însă există un aspect pe care mulţi îl consideră greu de înţeles, şi anume: De ce Iehova Dumnezeu permite suferinţa?

 De ce permite Iehova suferinţa?

10, 11. a) În armonie cu Romani 8:19–22, ce s-a întâmplat cu „toată creaţia“? b) Cum ne putem da seama cine a supus creaţia inutilităţii?

10 Un pasaj din scrisoarea adresată de apostolul Pavel creştinilor din Roma aruncă lumină asupra acestei întrebări esenţiale. Pavel a scris: „Creaţia aşteaptă — cu o aşteptare nerăbdătoare — revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă inutilităţii nu din propria ei voinţă, ci prin cel care a supus-o, pe baza speranţei că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia descompunerii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună până acum“. — Romani 8:19–22.

11 Pentru a înţelege sensul acestor versete, trebuie mai întâi să răspundem la unele întrebări importante. Una dintre ele este: Cine a supus inutilităţii întreaga creaţie? Unii spun că Satan, iar alţii că Adam. Însă nici unul, nici celălalt nu puteau face acest lucru. De ce? Deoarece acela care a supus creaţia inutilităţii a procedat astfel „pe baza speranţei“. Da, el a oferit speranţa că oamenii fideli vor fi în cele din urmă ‘eliberaţi din sclavia descompunerii’. Nici Adam şi nici Satan nu puteau să ofere o astfel de speranţă, ci numai Iehova. Este evident, aşadar, că el este cel care a supus creaţia inutilităţii.

12. Ce confuzie fac unii cu privire la semnificaţia expresiei „toată creaţia“, şi cum se poate soluţiona această chestiune?

12 Ce se înţelege însă prin expresia „toată creaţia“ folosită în acest pasaj? Unii sunt de părere că această expresie se referă la întreaga lume vie, inclusiv la lumea animală şi vegetală. Dar au oare animalele şi plantele speranţa de a obţine „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“? Evident că nu (2 Petru 2:12). Prin urmare, expresia „toată creaţia“ se poate referi numai la familia umană. Aceasta e creaţia care este afectată de păcat şi de moarte din cauza răzvrătirii din Eden şi care are cu disperare nevoie de speranţă. — Romani 5:12.

13. Ce efect a avut răzvrătirea din Eden asupra familiei umane?

13 Ce efect a avut, de fapt, acea răzvrătire asupra familiei umane? Pavel rezumă consecinţele printr-un singur cuvânt: inutilitate. * Potrivit unei lucrări de referinţă, acest cuvânt descrie „inutilitatea unui obiect care nu funcţionează  potrivit modului în care a fost proiectat să funcţioneze“. Oamenii au fost creaţi, sau proiectaţi, să trăiască veşnic şi să colaboreze ca membri ai unei familii perfecte şi unite pentru a avea grijă de un pământ paradiziac. Însă, în prezent, oamenii au o viaţă scurtă, plină de dureri şi, în multe cazuri, plină de frustrări. Aşa cum s-a exprimat Iov, „omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri“ (Iov 14:1). Într-adevăr inutilitate!

14, 15. a) Ce dovezi avem că sentinţa dată de Iehova omenirii a fost dreaptă? b) De ce a spus Pavel că toată creaţia a fost supusă inutilităţii „nu din propria ei voinţă“?

14 Ajungem acum la întrebarea principală: De ce „Judecătorul întregului pământ“ a supus familia umană acestei existenţe caracterizate prin durere şi dezamăgire (Geneza 18:25, NW)? A dat el dovadă de dreptate procedând astfel? Să ne amintim ce au făcut primii noştri părinţi. Răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, ei au luat poziţie de partea lui Satan, cel care a ridicat o controversă universală cu privire la suveranitatea lui Iehova. Prin acţiunile lor, ei au susţinut afirmaţia că omul ar fi mai fericit dacă ar fi independent de Iehova, conducându-se singur sub îndrumarea unei fiinţe spirituale rebele. Condamnându-i pe răzvrătiţi, Iehova le-a dat, de fapt, ceea ce au cerut. El i-a permis omului să se conducă singur sub influenţa lui Satan. În aceste condiţii, ce decizie ar fi reflectat într-o măsură mai profundă dreptatea decât aceea de a supune omenirea inutilităţii, însă pe baza speranţei?

15 Desigur, această situaţie nu a reprezentat ‘propria voinţă’ a creaţiei. Noi ne naştem ca sclavi ai păcatului şi descompunerii; nu avem de ales în acest sens. Cu toate acestea, dând dovadă de îndurare, Iehova le-a permis lui Adam şi Evei să rămână în viaţă şi să dea naştere la copii. Deşi noi, descendenţii lor, suntem supuşi inutilităţii păcatului şi morţii, avem posibilitatea de a face ceea ce Adam şi Eva nu au făcut. Putem asculta de Iehova şi putem învăţa că suveranitatea sa este dreaptă şi perfectă în timp ce guvernarea umană independentă de Dumnezeu înseamnă numai durere, dezamăgire şi inutilitate (Ieremia 10:23; Revelaţia 4:11). Influenţa exercitată de Satan nu face decât să înrăutăţească lucrurile. Istoria omenirii confirmă aceste adevăruri. — Eclesiastul 8:9.

16. a) De ce putem fi siguri că Iehova nu este vinovat de suferinţa pe care o vedem azi în lume? b) Ce speranţă le-a oferit cu iubire Iehova oamenilor fideli?

16 Evident, Iehova a avut motive întemeiate să supună familia umană inutilităţii. Dar înseamnă aceasta că Iehova este cauza inutilităţii şi a suferinţei care ne apasă pe fiecare dintre noi? Ei bine, să ne gândim la un judecător care pronunţă o sentinţă dreaptă în cazul unui infractor. Poate că cel condamnat va suferi destul de mult în timp ce îşi ispăşeşte pedeapsa, dar are el dreptul să-l acuze pe judecător că i-a cauzat suferinţa? Categoric nu! În plus, Iehova nu este niciodată sursa vreunui lucru rău. În Iacov 1:13 se spune: „Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el însuşi nu încearcă pe nimeni în felul acesta“. Să ne amintim, de asemenea, că Iehova a pronunţat această sentinţă „pe baza speranţei“. Dând dovadă de iubire, el a luat măsuri ca descendenţii fideli ai lui Adam şi ai Evei să vadă sfârşitul inutilităţii şi să se bucure de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“. De-a lungul eternităţii, oamenii fideli nu vor mai avea niciodată motive să se teamă că întreaga creaţie s-ar putea degrada ajungând din nou într-o dureroasă stare de inutilitate. Modul drept în care acţionează Iehova va demonstra o dată pentru totdeauna legitimitatea suveranităţii sale. — Isaia 25:8.

17. Cum ar trebui să ne influenţeze reanalizarea cauzelor suferinţei care există azi în lume?

17 După ce am analizat aceste cauze ale suferinţei umane, considerăm că avem vreun motiv întemeiat de a-l învinovăţi pe Iehova pentru existenţa răutăţii sau pentru a ne pierde încrederea în el? Dimpotrivă, un astfel de studiu ne dă motive să subscriem la următoarele cuvinte ale lui Moise: „El este Stânca, lucrarea Lui este perfectă, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu al credincioşiei şi fără  nedreptate, El este drept şi integru“ (Deuteronomul 32:4). Să ne reîmprospătăm din când în când cunoştinţele referitoare la aceste lucruri meditând la ele. Astfel, când ne vom confrunta cu încercări, vom rezista eforturilor lui Satan de a semăna îndoieli în mintea noastră. Dar ce putem spune despre cel de-al doilea factor menţionat la început? Ce înseamnă a ne încrede în Iehova?

Ce înseamnă să ne încredem în Iehova

18, 19. Prin ce cuvinte ne încurajează Biblia să ne încredem în Iehova, însă ce concepţii greşite au unii în această privinţă?

18 Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: „Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L [Ţine seama de el, NW] în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările“ (Proverbele 3:5, 6). Ce cuvinte frumoase şi încurajatoare! Cu siguranţă, nimeni din univers nu este mai demn de încredere decât iubitorul nostru Tată ceresc. Este uşor să citim aceste cuvinte din Proverbele, dar este mai greu să le punem în practică.

19 Mulţi înţeleg greşit încrederea în Iehova. Unii sunt de părere că această încredere este doar un sentiment, un fel de emoţie sublimă care se naşte spontan în inimă. Alţii consideră, după cât se pare, că a ne încrede în Dumnezeu înseamnă a aştepta ca el să ne ocrotească de orice dificultate, să ne rezolve toate problemele, să ne ajute să depăşim încercările zilnice aşa cum ne-am dori noi — şi toate acestea imediat! Însă astfel de concepţii sunt nefondate. Încrederea este mult mai mult decât un simplu sentiment; în plus, ea nu este nerealistă. La adulţi, încrederea presupune luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză şi bine gândite.

20, 21. Ce înseamnă a ne încrede în Iehova? Daţi un exemplu.

20 Să observăm din nou ce se spune în Proverbele 3:5. Aici se pune în contrast încrederea în Iehova cu faptul de a ne sprijini pe propria înţelepciune, ceea ce lasă să se înţeleagă că nu putem acţiona în ambele feluri. Dar oare vrea acest text să spună că nu avem voie să ne folosim capacitatea de a raţiona? Nicidecum, deoarece Iehova, cel care ne-a înzestrat cu această capacitate, se aşteaptă să o folosim în serviciul său (Romani 12:1). Dar pe ce anume ne sprijinim, sau în ce anume ne punem încrederea? Dacă nu ne armonizăm modul de gândire cu cel al lui Iehova, recunoaştem noi oare că înţelepciunea lui este infinit superioară înţelepciunii noastre (Isaia 55:8, 9)? A ne încrede în Iehova înseamnă a lăsa ca gândirea lui să îndrume gândirea noastră.

21 Gândiţi-vă, de pildă, la un copilaş care stă pe bancheta din spate a maşinii, iar părinţii lui stau în faţă. Tatăl lui este la volan. Când apar probleme pe parcursul călătoriei — o nelămurire cu privire la drumul corect sau poate ceva în legătură cu starea vremii sau cu starea şoselei — cum reacţionează un copil ascultător şi care are încredere în părinţii lui? Începe el cumva să dea indicaţii zgomotoase, spunându-i tatălui său cum să conducă? Pune el la îndoială deciziile părinţilor sau se împotriveşte el când aceştia îi amintesc să stea cuminte cu centura de siguranţă bine fixată? Nu, el are în mod firesc încredere că părinţii lui vor rezolva aceste probleme. Spre deosebire de părinţii umani, Iehova este pentru noi un Tată perfect. Nu ar trebui să ne încredem fără rezerve în el, mai ales când ne confruntăm cu situaţii grele? — Isaia 30:21.

22, 23. a) De ce trebuie să ne punem încrederea în Iehova când ne confruntăm cu probleme, şi cum putem face acest lucru? b) Ce se va analiza în articolul următor?

 22 Însă textul din Proverbele 3:6 arată că trebuie să ‘ţinem seama de Iehova în toate căile noastre’, nu numai când ne confruntăm cu situaţii grele. Aşadar, deciziile pe care le luăm în fiecare zi a vieţii ar trebui să reflecte încrederea noastră în Iehova. Când se ivesc probleme, nu trebuie să disperăm, să intrăm în panică sau să ne împotrivim îndrumării lui Iehova referitoare la cel mai bun mod de a acţiona. Trebuie să privim încercările drept ocazii de a susţine suveranitatea lui Iehova, de a contribui la demascarea lui Satan ca mincinos şi de a cultiva ascultarea alături de alte calităţi care îi sunt plăcute lui Iehova. — Evrei 5:7, 8.

23 Ne putem demonstra încrederea în Dumnezeu indiferent de obstacolele care ne-ar putea apărea în cale. Noi facem acest lucru prin rugăciunile noastre şi prin modul în care ne bizuim pe Cuvântul lui Iehova şi pe organizaţia sa pentru îndrumare. Dar, concret vorbind, cum putem să ne demonstrăm încrederea în Iehova când ne confruntăm cu problemele care apar în lumea de azi? Următorul articol va analiza acest subiect.

[Notă de subsol]

^ par. 13 Termenul grecesc la care face apel Pavel şi care este tradus prin „inutilitate“ este acelaşi prin care versiunea greacă Septuaginta redă o expresie folosită de repetate ori de Solomon în cartea Eclesiastul; aici cuvântul apare, de pildă, în construcţia „totul este deşertăciune“. Eclesiastul 1:2, 14; 2:11, 17; 3:19; 12:8.

Cum aţi răspunde?

• Cum a arătat David că a avut încredere în Iehova?

• Care sunt trei cauze ale suferinţei oamenilor, şi de ce este bine să le reanalizăm din când în când?

• Ce sentinţă a pronunţat Iehova asupra omenirii, şi de ce a fost aceasta dreaptă?

• Ce înseamnă să ne încredem în Iehova?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 8]

David a avut încredere în Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Isus a arătat că Iehova nu era răspunzător de căderea unui turn din Ierusalim