Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să analizăm dovezile

Să analizăm dovezile

 Să analizăm dovezile

IMAGINAŢI-VĂ că vă aflaţi pe o insulă pustie. În timp ce vă plimbaţi pe plajă, vedeţi o piatră pe care este scris „John 1800“. Veţi presupune că, întrucât insula este izolată şi nelocuită, inscripţia a apărut în urma eroziunii cauzate de apă şi vânt? Bineînţeles că nu! Veţi trage concluzia că inscripţia a fost făcută de cineva. Dar de ce este această concluzie corectă? În primul rând, o înşiruire de litere şi cifre lizibile, chiar dacă sunt într-o limbă străină, nu apare din întâmplare. În al doilea rând, informaţia pe care o conţine inscripţia are sens, indicând o sursă inteligentă.

În viaţa cotidiană, informaţiile codificate pot îmbrăca diverse forme: sistemul de scriere Braille, literele alfabetului, diagramele, notele muzicale, cuvintele rostite, semnele făcute cu mâna, semnalele radio şi programele de calculator care folosesc codul binar, alcătuit din cifrele zero şi unu. Mijloacele de transmitere a informaţiei pot fi foarte variate, de la lumină şi unde radio la hârtie şi cerneală. Oricum ar sta lucrurile, oamenii asociază mereu informaţiile logice cu o minte inteligentă, mai puţin însă când astfel de informaţii se găsesc în celula vie. Aceste informaţii, spun evoluţioniştii, au apărut din întâmplare ori s-au scris singure. Dar aşa să fie oare? Să analizăm dovezile.

Pot apărea de la sine informaţii complexe?

Aproape fiecare celulă vie din corpul nostru are stocat cu grijă în nucleul ei un cod unic numit acid dezoxiribonucleic, prescurtat ADN. El este sub forma unei molecule lungi bicatenare, semănând cu o scară răsucită. ADN-ul reprezintă un set de instrucţiuni sau un program care dirijează formarea, dezvoltarea, întreţinerea şi reproducerea miliardelor de celule care alcătuiesc corpul omenesc. Elementele de bază care compun ADN-ul se numesc nucleotide, reprezentate de literele A, C, G şi T, în funcţie de baza chimică pe care o conţin. * Asemenea literelor alfabetului, aceste patru caractere se pot combina în numeroase moduri pentru a forma „propoziţii“, instrucţiuni necesare replicării celulare şi altor procese din interiorul celulei.

Totalitatea informaţiilor stocate în ADN reprezintă genomul. Anumite secvenţe de litere din ADN sunt unice fiecărei persoane, întrucât ADN-ul conţine informaţii cu particularităţi ereditare,  de exemplu culoarea ochilor, a pielii, forma nasului etc. Simplu spus, genomul poate fi comparat cu o bibliotecă vastă, plină cu instrucţiuni referitoare la toate părţile corpului, iar produsul final este fiecare individ.

Cât de mare este această „bibliotecă“? Are o lungime de aproximativ trei miliarde de „litere“, sau nucleotide (baze). Potrivit Proiectului Genomului Uman, dacă informaţiile ar fi transcrise pe hârtie, cartea rezultată ar avea 200 de volume, fiecare volum fiind de mărimea unei cărţi de telefon de 1 000 de pagini.

Toate acestea ne duc cu gândul la o rugăciune impresionantă consemnată cu circa 3 000 de ani în urmă. Ea se găseşte în Biblie, în Psalmul 139:16: „Ochii tăi m-au văzut când eram doar un embrion şi în cartea ta au fost aşternute în scris toate părţile lui“. Desigur, psalmistul nu era om de ştiinţă. Însă, folosind un limbaj simplu, el a menţionat un fapt cât se poate de corect din punct de vedere ştiinţific pentru a ilustra înţelepciunea şi puterea inegalabile ale lui Dumnezeu. Cât de diferită este consemnarea biblică de alte scrieri religioase antice, influenţate de mitologie şi superstiţii!

Cine a întocmit „biblioteca“?

Dacă logica ne spune că inscripţia „John 1800“ este produsul unei minţi inteligente, nu la fel ar trebui să fie şi în cazul informaţiilor semnificative şi infinit mai complexe din ADN? La urma urmei, informaţia rămâne informaţie, indiferent de locul în care se găseşte sau de mediul ei de transmitere. Donald Johnson, chimist şi informatician, a afirmat că legile chimiei şi ale fizicii nu pot crea informaţii complexe şi nici sisteme care să proceseze acele informaţii. Tot logica ne spune că cu cât un set de informaţii este mai complex, cu atât mai mare trebuie să fie inteligenţa necesară pentru a le scrie. Până şi un copil ar fi putut scrie „John 1800“. Însă doar o minte supraomenească ar fi putut scrie codul vieţii. În plus, „cu cât aflăm mai multe despre lumea înconjurătoare, cu atât ea ni se pare mai complexă“, se spune în revista Nature.

Ar fi contrar raţiunii şi experienţei umane să atribuim complexa „bibliotecă“ a ADN-ului unor procese necontrolate. * În realitate, o astfel de concepţie pretinde credinţă oarbă.

În străduinţa lor de a-l elimina pe Dumnezeu ca posibilă explicaţie, evoluţioniştii au tras uneori concluzii care mai târziu s-au dovedit greşite. Să ne gândim, de pildă, la teoria conform  căreia aproximativ 98% din genomul uman este inutil (aşa-numitul junk DNA), altfel spus că această „bibliotecă“ conţine în cea mai mare parte informaţii fără sens.

Este într-adevăr inutil?

Biologii au susţinut mult timp că ADN-ul este un program pentru producerea de proteine şi nimic mai mult. Totuşi, cu trecerea anilor, s-a descoperit că doar 2% din genom reprezintă codul pentru fabricarea proteinelor. Dar ce rol are restul de ADN? Fără prea multe cercetări, oamenii de ştiinţă au tras concluzia că restul de ADN este „un deşeu al evoluţiei“, a precizat John Mattick, profesor de biologie moleculară la Universitatea Queensland din Brisbane (Australia).

Expresia junk DNA (ADN inutil) îi este atribuită evoluţionistului Susumu Ohno. În lucrarea sa „Mult ADN inutil în genomul nostru“, el a scris că restul de secvenţe de ADN sunt „rămăşiţele experimentelor eşuate ale naturii. Pământul este plin cu fosile ale unor specii dispărute. Nu ne miră că şi genomul nostru este plin cu rămăşiţele unor gene dispărute“.

Cum a fost afectat studiul geneticii de noţiunea de ADN inutil? Wojciech Makalowski, specialist în biologie moleculară, a spus că această teorie „i-a împiedicat pe majoritatea cercetătorilor să studieze ADN-ul noncodant [inutil]“, exceptând un număr mic de oameni de ştiinţă care, „cu riscul de a fi ridiculizaţi, au explorat tărâmuri necunoscute. Datorită lor, perspectiva asupra ADN-ului inutil s-a schimbat treptat începând cu anii 1990“. În prezent, adaugă el, biologii în general consideră „o comoară genomică“ ceea ce în trecut a fost numit deşeu.

În opinia lui John Mattick, teoria referitoare la ADN-ul inutil este un exemplu tipic de tradiţie ştiinţifică ce „împiedică analiza obiectivă a faptelor“. El afirmă: „Nerecunoaşterea tuturor implicaţiilor acestei chestiuni ar putea fi considerată una dintre cele mai mari greşeli din istoria biologiei moleculare“. Evident, adevărul în ştiinţă trebuie să fie stabilit pe bază de dovezi, nu pe bază de vot. Astfel stând lucrurile, ce indică dovezile recente despre rolul ADN-ului „inutil“?

Rolul ADN-ului „inutil“

O fabrică producătoare de automobile foloseşte roboţi pentru realizarea componentelor auto. Putem asemăna componentele cu proteinele dintr-o celulă. Fabrica are nevoie şi de utilaje şi sisteme care să asambleze componentele pas cu pas, dar şi de sisteme care să controleze, sau să regleze, linia de asamblare. La fel stau lucrurile şi în cazul celulei şi al activităţilor din interiorul ei. Aici intervine rolul ADN-ului „inutil“, spun cercetătorii. O mare parte din el conţine instrucţiunile de realizare a unei clase de molecule complexe numite ARN (acid ribonucleic) reglator, care joacă un rol important în dezvoltarea, maturizarea şi funcţionarea celulei. * „Însăşi existenţa acestor reglatori neobişnuiţi arată că înţelegerea noastră asupra celor mai elementare lucruri . . . este incredibil de simplistă“, a declarat revistei Nature biomatematicianul Joshua Plotkin.

Pentru ca o fabrică să aibă randament sporit sunt necesare şi sisteme de comunicare eficiente. La fel stau lucrurile şi în cazul celulei. Tony Pawson, specialist în biologie celulară la Universitatea Toronto din Ontario, explică: „Semnalizarea intracelulară se realizează prin adevărate reţele de informaţii, nicidecum prin simple căi de comunicare disparate“, ceea ce face procesul infinit mai complex decât se credea înainte. Într-adevăr, aşa cum a recunoscut Leonid Kruglyak, un genetician de la Universitatea Princeton, „multe dintre mecanismele şi principiile care guvernează activităţile inter- şi intracelulare rămân un mister“.

Fiecare nouă descoperire privitoare la celulă dezvăluie o ordine şi o complexitate nebănuite. Prin urmare, de ce atât de mulţi oameni mai ţin cu tărie la ideea că viaţa şi cel mai sofisticat sistem de informaţii cunoscut sunt produsul evoluţiei oarbe?

[Note de subsol]

^ par. 5 Fiecare nucleotid conţine una dintre cele patru baze: adenina (A), citozina (C), guanina (G) şi timina (T).

^ par. 11 În opinia unor oameni de ştiinţă, evoluţia este rezultatul mutaţiilor, despre care se va vorbi pe scurt în articolul următor.

^ par. 19 Cercetările recente au dezvăluit că moleculele lungi de ARN noncodant sunt foarte complexe şi că sunt chiar necesare pentru dezvoltarea normală a celulei. Potrivit cercetătorilor, disfuncţiile din moleculele lungi de ARN noncodant sunt asociate cu multe boli, precum diverse tipuri de cancer, psoriazis şi chiar Alzheimer. Ceea ce înainte a fost considerat un deşeu poate constitui cheia diagnosticării şi a tratării diferitor boli.

[Chenarul de la pagina 5]

CÂT DE LUNG ESTE ADN-UL?

Desfăşurat, ADN-ul dintr-o celulă a corpului este lung de aproximativ 2 m. Dacă ar fi să extragem ADN-ul din miliardele de celule ale corpului omenesc şi să punem filamentele cap la cap, lungimea lui totală ar fi, potrivit estimărilor, de circa 70 de ori distanţa de la Pământ la Soare şi înapoi. Pentru a parcurge această distanţă cu viteza luminii ar fi necesare 18 ore.