Salt la conţinut

Salt la cuprins

John Foxe şi epoca zbuciumată în care a trăit

John Foxe şi epoca zbuciumată în care a trăit

 John Foxe şi epoca zbuciumată în care a trăit

A ÎNVĂŢAT omenirea din trecut? Sau este istoria doar o culegere de lecţii irosite? Cu aceste întrebări în minte, să analizăm viaţa lui John Foxe, un englez care a pus mâna pe condei nădăjduind să-şi ajute cititorii să respingă cruzimile ce au zguduit epoca sa.

Scrierile lui John Foxe, consemnate în timpul Reformei, au avut o influenţă covârşitoare asupra poporului englez în veacurile ce au urmat. Cartea sa, intitulată Fapte şi exemple remarcabile ale acestor zile din urmă şi primejdioase, a fost finalizată după mai bine de 25 de ani. Este socotită de unii drept cartea care, după Biblie, şi-a lăsat cel mai adânc amprenta asupra limbii şi culturii engleze.

Ani tulburi

John Foxe s-a născut la Boston (Anglia) în 1516 sau 1517, cam în aceeaşi perioadă în care Martin Luther a afişat, în semn de protest, pe uşa bisericii din Wittenberg (Germania) cele 95 de teze ale sale. Aşadar, Foxe, romano-catolic prin naştere, a văzut lumina zilei în perioada în care reformatorii contestau autoritatea şi învăţăturile Bisericii Catolice.

Foxe s-a înscris la Universitatea Oxford, unde a studiat printre altele greaca veche şi ebraica veche, ceea ce i-a permis să citească Biblia în limbile originale. Se pare că citirea Bibliei a semănat îndoieli în mintea lui cu privire la unele învăţături catolice. Colegii săi chiar l-au bănuit că simpatiza cu protestantismul, suspiciune pe care le-au adus-o la cunoştinţă celor din conducerea universităţii. Ca urmare, activităţile lui Foxe au fost atent supravegheate.

După ce şi-a terminat studiile de masterat în 1543, Foxe putea fi ordinat preot. Dar el a refuzat, deoarece nu era de acord cu obligativitatea celibatului. Adoptarea acestei poziţii nu a rămas fără urmări. Fiind suspectat de erezie, care dacă era dovedită l-ar fi costat viaţa, Foxe s-a văzut nevoit să părăsească universitatea în 1545. Lăsând în urmă o carieră universitară promiţătoare, el a devenit profesor particular al unei familii ce locuia în apropiere de Stratford-upon-Avon (Warwickshire), unde s-a căsătorit cu o femeie pe nume Agnes Randall.

Provenind din învecinatul oraş Coventry, Agnes i-a vorbit lui Foxe despre o văduvă pe nume Smith (sau Smythe) care îşi învăţase copiii în engleză, nu în latină Cele zece porunci şi rugăciunea-model rostită de Isus (cunoscută ca „Tatăl nostru“). Pentru această „nelegiuire“, văduva a fost arsă pe rug, alături de alţi şase bărbaţi cărora li se aduseseră acuzaţii asemănătoare. Întrucât nedreptatea crasă comisă împotriva lor a stârnit furia oamenilor, episcopul local a răspândit zvonul că victimele fuseseră arse pentru „o nelegiuire şi mai mare“, şi anume aceea de a fi mâncat carne vinerea şi în alte zile de post.

 Dar cum ajunseseră aceşti martiri să cunoască pasaje din Biblie în limba engleză? Cu circa 150 de ani înainte, Biblia fusese tradusă, în ciuda opoziţiei Bisericii, din latină în engleză de John Wycliffe. Acesta a instruit predicatori itineranţi ce-au ajuns să fie cunoscuţi drept lollarzi *. Predicatorii duceau cu ei fragmente scrise de mână ale Scripturilor, pe care le citeau oamenilor. De aceea, Parlamentul a încercat să pună capăt activităţii lor, promulgând în 1401 o lege care le dădea episcopilor autoritatea de a-i întemniţa pe eretici, de a-i tortura şi de a-i arde pe rug.

Temându-se să nu fie arestaţi, Foxe şi familia lui s-au mutat la Londra. Aici el a luat poziţie de partea protestantismului. A tradus în engleză din germană şi din latină pamflete scrise de reformatori şi a scris şi el câteva.

Mai mult, Foxe a început să lucreze la istoria lollarzilor din Anglia, pe care a finalizat-o în 1554. Lucrarea a fost publicată în latină la Strasbourg (aflat actualmente pe teritoriul Franţei), într-un volum mic de 212 pagini. De fapt, aceasta a fost prima ediţie a cărţii sale Fapte şi exemple remarcabile ale acestor zile din urmă şi primejdioase. Cinci ani mai târziu, ediţia îmbunătăţită a ajuns să aibă peste 750 de pagini şi a fost tipărită în format in-folio.

Roadele otrăvitoare ale intoleranţei

În timpul Reformei, mii de bărbaţi, femei şi copii au fost ucişi cu cruzime în Europa. În 1553, pe tronul Angliei urca o catolică îndârjită, rămasă în istorie sub numele de Maria Sângeroasa. Întrucât Parlamentul englez rupsese orice legătură cu Roma în 1534, Maria a făcut tot ce i-a stat în putinţă să readucă Anglia sub autoritatea papală. În cei cinci ani de domnie, aproximativ 300 de bărbaţi şi femei, între care şi capi bisericeşti protestanţi, au fost arşi pe rug ca eretici. Mulţi alţii au pierit în închisori.

Foxe nu a ajuns victima acestui val de prigoniri, fiindcă se mutase împreună cu familia la Basel (Elveţia) la scurt timp după întronarea  Mariei. În 1559, la un an de la încoronarea Elisabetei, sora protestantă a Mariei, Foxe s-a întors în Anglia alături de alţi exilaţi. În acelaşi an, Elisabeta a reinstituit Actul de supremaţie *, în virtutea căruia devenea Guvernator Suprem al Bisericii. În consecinţă, papa Pius al V-lea a excomunicat-o în 1570. N-a trecut mult şi au fost date în vileag conspiraţii internaţionale împotriva Angliei şi chiar comploturi ce aveau drept scop asasinarea reginei protestante. Drept urmare, sute de catolici au fost acuzaţi de trădare şi au fost ucişi la porunca Elisabetei.

Cât de mult se îndepărtaseră bisericile creştinătăţii, cea catolică şi cea protestantă, de învăţăturile lui Isus Cristos! „Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută“, a poruncit el (Matei 5:44). Întrucât au nesocotit porunca lui clară, atât catolicii, cât şi protestanţii au adus multă dezonoare creştinismului, lucru prezis de Biblie. „Calea adevărului va fi vorbită de rău“ din cauza celor ce se pretind creştini, a avertizat apostolul Petru (2 Petru 2:1, 2).

Foxe îşi finalizează lucrarea

Odată întors în Anglia, Foxe a început să lucreze la o ediţie mai amplă a cărţii sale, adăugând detalii pe care unii dintre cititorii săi trebuie să le fi văzut cu ochii lor. Prima ediţie în engleză, având circa 1 800 de pagini şi conţinând numeroase xilogravuri, a fost publicată în 1563 şi s-a bucurat de mult succes.

A doua ediţie a apărut şapte ani mai târziu. Cele două volume ale ei aveau peste 2 300 de pagini şi 153 de ilustraţii. În anul următor, Biserica Angliei a dispus ca, în toate catedralele şi în toate casele înalţilor demnitari ai Bisericii, să fie pus alături de Biblie un exemplar al cărţii lui Foxe, spre folosul servitorilor şi al vizitatorilor. În scurtă vreme, parohiile au urmat acest exemplu. Până şi analfabeţii se puteau bucura de cartea lui Foxe, graţie ilustraţiilor ce rămâneau adânc întipărite în mintea privitorilor.

Între timp, Foxe s-a alăturat puritanilor, protestanţi care considerau că simpla separare de Biserica Romei nu era suficientă. Ei susţineau că trebuia înlăturat orice iz de catolicism din crezurile lor. Paradoxal, poziţia lor a stârnit reacţii vehemente din partea Bisericii Protestante a Angliei, care păstrase multe obiceiuri şi doctrine catolice.

Întrucât a dezvăluit multe dintre atrocităţile săvârşite în numele religiei ce au întunecat acea epocă, lucrarea lui John Foxe a modelat secole la rând concepţiile englezilor cu privire la religie şi politică.

[Note de subsol]

^ par. 9 Vezi articolul „Lolarzii — predicatori curajoşi ai Bibliei“, apărut în numărul din 1 aprilie 1982 al revistei Turnul de veghe.

^ par. 14 În cartea sa The Leading Facts of English History, David Henry Montgomery afirmă că, în 1534, Parlamentul a emis Actul de supremaţie „care-l consacra pe Henric [al VIII-lea] cap suprem al Bisericii şi prin care nerecunoaşterea lui în această calitate era socotită înaltă trădare. Prin semnarea actului, regele răsturna, dintr-o singură trăsătură de condei, tradiţii vechi de sute de ani, iar Anglia se detaşa cu îndrăzneală de Roma, mândrindu-se cu o Biserică Naţională“.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 28]

CARTEA MARTIRILOR A LUI JOHN FOXE

În timp ce Biserica Catolică lupta împotriva Reformei, martirologi din Europa, precum Jean Crespin, descriau în detaliu persecuţiile şi martiriile din ţara lor. * Drept urmare, cartea lui Foxe intitulată Fapte şi exemple remarcabile ale acestor zile din urmă şi primejdioase a fost denumită neoficial Cartea martirilor. Mai târziu, odată cu apariţia unor ediţii revizuite şi prescurtate, titlul neoficial a luat locul celui ales de Foxe.

[Notă de subsol]

^ par. 26 Vezi articolul intitulat Cartea martirilor a lui Jean Crespin“, apărut în numărul din martie 2011 al acestei reviste.

[Provenienţa ilustraţiei]

© Classic Vision/age fotostock

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

John Wycliffe şi predicatorii itineranţi trimişi de el, numiţi ulterior lollarzi

[Provenienţa ilustraţiei]

Din cartea The Church of England: A History for the People, 1905, Vol. II

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 26]

Din Cartea martirilor a lui Foxe