Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum a văzut fotografia lumina zilei

Cum a văzut fotografia lumina zilei

Cum a văzut fotografia lumina zilei

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SUEDIA

Se spune că, la vederea imaginii unor oameni ce se mişcau cu capul în jos pe peretele din faţa lor, oaspeţii fizicianului italian Giambattista Della Porta (1535?-1615) au fost de-a dreptul şocaţi. cuprinşi de panică, aceştia s-au năpustit pe uşă afară. Della Porta a fost dat în judecată pentru vrăjitorie!

FRUMOASĂ răsplată pentru simpla-i dorinţă de a-şi amuza oaspeţii invitându-i să intre într-o cameră obscură! Deşi principiul ce stă la baza acesteia este simplu, rezultatele sunt spectaculare. În ce constă el?

Când lumina pătrunde printr-un mic orificiu într-o cutie sau într-o încăpere întunecată, pe peretele opus se proiectează imaginea răsturnată a lumii de afară. Ceea ce au văzut invitaţii lui Della Porta nu a fost altceva decât o trupă de actori ce-şi interpretau rolurile afară. Camera obscură a fost precursoarea aparatului foto modern. Poate că sunteţi unul dintre milioanele de oameni care au un aparat foto sau care folosesc ieftinul şi bine-cunoscutul aparat foto de unică folosinţă.

Pe vremea lui Della Porta, camera obscură nu era o noutate. Aristotel (384–322 î.e.n.) înţelesese deja principiul care mai târziu avea să stea la baza camerei obscure. Învăţatul arab Alhazen, care a trăit în secolul al X-lea e.n., l-a prezentat în termeni foarte clari, iar pictorul Leonardo da Vinci, care a trăit în secolul al XV-lea, chiar l-a amintit în notiţele sale. Introducerea lentilei în secolul al XVI-lea a sporit calitatea imaginilor proiectate în camera obscură. Mulţi artişti plastici s-au folosit de lentilă pentru redarea cât mai fidelă în lucrările lor a perspectivei şi proporţiei. În pofida a numeroase încercări, permanentizarea imaginilor obţinute a rămas totuşi un deziderat ce avea să fie realizat abia în secolul al XIX-lea.

Primul fotograf din lume

Fizicianul francez Joseph-Nicéphore Niepce şi-a început cercetările în acest scop, după câte se pare, în anul 1816. Însă cea mai mare realizare a lui s-a produs când, făcând tot felul de experimente litografice, şi-a dat seama că putea folosi o substanţă fotosensibilă numită bitum de Iudeea. Pe la mijlocul anilor 1820, fizicianul a introdus într-o cameră obscură o placă de cositor acoperită cu bitum şi a expus-o opt ore. Deşi, în prezent, nici chiar cel mai neexperimentat fotograf amator nu s-ar mândri cu fotografia neclară obţinută, în care apărea o clădire, un copac şi un hambar, Niepce avea motive să fie mai mult decât încântat. Fotografia lui se pare că a fost prima fotografie permanentă!

Pentru a-şi dezvolta metoda, în 1829, Niepce a intrat în parteneriat cu Louis Daguerre, un fizician întreprinzător. În anii care au urmat morţii lui Niepce, survenită în 1833, Daguerre a făcut progrese remarcabile. Pentru acoperirea plăcilor de cupru, acesta a folosit iodura de argint, substanţă cu fotosensibilitate mai mare decât bitumul. Întâmplător, el a descoperit că, dacă în urma expunerii placa era tratată cu vapori de mercur, pe ea apărea în cele din urmă o imagine clară, care iniţial fusese inobservabilă. Acest fapt reducea enorm timpul de expunere. Ulterior, când Daguerre a descoperit că în urma spălării plăcii cu o soluţie salină imaginea de pe ea nu se mai înnegrea în timp, fotografia era gata să-şi facă intrarea triumfală în lume.

Lumea face cunoştinţă cu fotografia

Prezentată publicului în 1839, invenţia lui Daguerre, numită dagherotip, pur şi simplu a cucerit publicul. Iată ce scrie eruditul Helmut Gernsheim în cartea sa The History of Photography: „Probabil nici o altă invenţie nu a captivat imaginaţia publicului într-o asemenea măsură şi nu a cucerit lumea cu atâta rapiditate ca dagherotipul“. Cineva care asistase la prezentarea oficială a scris: „După numai o oră, atelierele opticienilor erau luate cu asalt. Aceştia nu dispuneau de suficiente instrumente pentru a satisface cererea armatei de dagherotipişti în devenire. Câteva zile mai târziu, cutiile negre pe trei picioare, postate în faţa bisericilor sau a clădirilor monumentale, puteau fi zărite în toate pieţele Parisului. Toţi fizicienii, chimiştii şi alţi învăţaţi ai capitalei lustruiau acum plăci argintate. Chiar şi unii băcani mai înstăriţi nu-şi puteau refuza plăcerea de a-şi sacrifica cel puţin o parte din averi pe altarul progresului, «evaporându-şi-le» în iodură şi «topindu-şi-le» în vapori de mercur“. Presa capitalei nu a pregetat să numească febra ce-i cuprinsese pe parizieni dagherotipomanie.

Calitatea remarcabilă a dagherotipurilor l-a determinat pe omul de ştiinţă britanic John Herschel să scrie următoarele: „Nu greşim numindu-le miraculoase“. Unii au mers până acolo încât le atribuiau puteri magice.

Cu toate acestea, nu toţi au salutat apariţia dagherotipului. În 1856, regele din Napoli a interzis fotografia, posibil pe motiv că ar fi rudă cu deochiul. Când a văzut dagherotipul, pictorul francez Paul Delaroche a exclamat: „Astăzi pictura a murit!“ Dagherotipul a fost un motiv de mare nelinişte pentru pictori, care-l considerau o ameninţare la adresa existenţei lor. Un critic a exprimat temerile multora prin cuvintele: „Realismul imaginii fotografice ar putea anula conceptul de frumos“. În plus, imaginile fotografice chiar au fost criticate pentru realismul nemilos cu care spulberau iluziile mult preţuite până atunci privitoare la frumuseţe şi tinereţe.

Daguerre contra Talbot

Fizicianul englez William Henry Fox Talbot credea că el a inventat fotografia, iar anunţul privitor la invenţia lui Daguerre l-a luat prin surprindere. Metoda lui Talbot consta în introducerea în camera obscură a unor coli de hârtie tratate cu clorură de argint. El a ceruit negativul obţinut pentru a-i da transparenţă, l-a aşezat pe o altă coală tratată şi l-a expus la lumina soarelui, obţinând astfel un pozitiv.

Deşi iniţial nu s-a bucurat de mare popularitate şi era de calitate inferioară, procedeul lui Talbot avea un potenţial mai mare. Permitea obţinerea mai multor copii după un singur negativ, iar copiile de hârtie erau mai ieftine şi mai uşor de manevrat decât fragilele dagherotipuri. Fotografia modernă are şi acum la bază metoda lui Talbot, pe când dagherotipul, deşi s-a bucurat de o mare popularitate, a fost dat uitării.

Totuşi, Niepce, Daguerre şi Talbot nu au fost singurii pretendenţi la titlul de părinte al fotografiei. După anunţul lui Daguerre din 1839, cel puţin 24 de oameni, din ţări aflate la mari distanţe unele de altele, precum Norvegia sau Brazilia, au pretins că au inventat fotografia.

Schimbări semnificative aduse de fotografie

Încă de la începuturile ei, Jacob August Riis, un reformator social, a văzut în fotografie un excelent mijloc de a aduce sărăcia şi suferinţa în atenţia publicului. În 1880, el a început să facă fotografii în mahalalele New York-ului după lăsarea întunericului, folosind pe post de bliţ o tigaie în care aprindea pulbere de magneziu. Fireşte, metoda lui nu era întru totul lipsită de riscuri. De două ori a dat foc casei în care lucra, iar o dată i s-au aprins chiar şi hainele de pe el. Se spune că, datorită fotografiilor lui, preşedintele Theodore Roosevelt a iniţiat mai multe reforme sociale la începutul mandatului său. În plus, puterea de convingere a numeroaselor fotografii cu peisaje realizate de William Henry Jackson a determinat, în 1872, Congresul SUA să declare regiunea Yellowstone primul parc naţional din lume.

Accesibile tuturor

Spre sfârşitul anilor 1880, mulţi care voiau să devină fotografi nu reuşeau să-şi atingă ţelul din cauza costului prea ridicat şi a complexităţii tehnicii fotografice. Totuşi, în 1888, când George Eastman a inventat Kodak-ul, un aparat cubic, portabil şi uşor de folosit, ce conţinea un film rulat, el a făcut din fotografie o tehnică accesibilă tuturor.

După ce expunea filmul, clientul trimitea întreaga camera fotografică la fabrică. Aici, filmul era prelucrat, iar camera era reîncărcată şi trimisă proprietarului, împreună cu fotografiile developate; toate acestea la un preţ destul de bun. Sloganul „Apasă pe buton, iar noi facem restul“ nu era deloc o exagerare.

Tehnica fotografică era acum accesibilă tuturor, iar miliardele de fotografii ce se fac actualmente într-un singur an dovedesc că fotografia nu şi-a pierdut popularitatea. Mai mult, la aceasta contribuie azi şi camerele digitale, care „imortalizează“ imaginile în megapixeli. Aceste camere sunt prevăzute cu un mic card de memorie pe care se pot stoca sute de fotografii. Fotografii de înaltă calitate pot fi obţinute doar cu ajutorul unui computer personal şi al unei imprimante. Iată deci cât de mult a progresat fotografia!

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Dagherotip panoramic al Parisului, circa 1845

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

O copie probabil după prima fotografie, circa 1826

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Un desen reprezentând o cameră obscură, folosită de mulţi artişti

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Niepce

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Un dagherotip din 1844 al inventatorului Louis Daguerre şi aparatul lui

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Atelierul lui Talbot (circa 1845) şi aparatele lui foto

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Fotografie din 1890 cu George Eastman ţinând în mână aparatul foto Kodak 2 şi aparatul său foto 1 cu film rulat

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Peisaj din Yellowstone, numit ulterior parc naţional; fotografie de W. H. Jackson, 1871

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Camerele digitale moderne „imortalizează“ imagini în megapixeli

[Provenienţa fotografiilor/ilustraţiei de la paginile 20, 21]

Imagine panoramică a Parisului: Fotografie de Bernard Hoffman/Time Life Pictures/Getty Images; fotografia lui Niepce: Fotografie de Joseph Niepce/Getty Images; camera obscură: Culver Pictures

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 23]

Pagina 23: atelierul lui Talbot: Fotografie de William Henry Fox Talbot & Nicholaas Henneman/Getty Images; aparatele foto ale lui Talbot: Fotografie de Spencer Arnold/Getty Images; fotografie Kodak, aparat Kodak şi aparatul lui Daguerre: Cu amabilitatea George Eastman House; Yellowstone: Library of Congress, Prints & Photographs Division, LC-USZ62–52 482