Salt la conţinut

Salt la cuprins

Mătasea — „regina ţesăturilor“

Mătasea — „regina ţesăturilor“

 Mătasea — „regina ţesăturilor“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN JAPONIA

CELE mai frumoase articole de îmbrăcăminte din lume, între care kimonoul japonez, sariul indian şi hanbokul coreean, au ceva în comun: sunt de obicei făcute dintr-un material lucios, mătasea. Numită regina ţesăturilor, mătasea a cucerit prin eleganţa ei oameni de tot felul, de la familiile regale din trecut la oamenii de rând ai zilelor noastre. Mătasea însă nu a fost întotdeauna atât de accesibilă ca azi.

În antichitate, China deţinea monopolul de producere a mătăsii. Nimeni nu ştia cum se obţine, iar cel ce divulga secretul viermelui de mătase putea fi executat ca trădător. Nu ne surprinde, aşadar, că mătasea era foarte scumpă. În tot Imperiul Roman, de pildă, mătasea era la fel de preţioasă ca aurul.

Cu timpul, Persia a reuşit să preia controlul deplin asupra exportului de mătase din China. Cu toate acestea, preţul ei era în continuare ridicat, iar negustorimea persană era greu de ţinut la distanţă. Mai târziu însă, împăratul bizantin Iustinian a urzit un plan: pe la 550 e.n., el a trimis doi călugări într-o misiune secretă în China. Aceştia s-au întors doi ani mai târziu. Ascunsă în nişte beţe de bambus, goale pe dinăuntru, râvnita comoară nu era altceva decât ouăle viermelui de mătase. Odată descoperit secretul, monopolul chinez asupra mătăsii a luat sfârşit.

Secretul mătăsii

Mătasea e produsă de viermii de mătase, sau omizile fluturelui de mătase. Există sute de soiuri de viermi de mătase, însă cel ce produce firul cel mai fin este denumit ştiinţific Bombyx mori. Întrucât e nevoie de mulţi viermi pentru obţinerea firului, creşterea viermilor de mătase s-a dezvoltat şi a căpătat numele de sericultură. Familia lui Shoichi Kawaharada, care locuieşte în prefectura Gunma (Japonia), este una dintre cele aproximativ 2 000 de familii din ţară care încă se îndeletnicesc cu creşterea viermilor de mătase, o muncă laborioasă. Casa lui cu un etaj, ideal construită pentru sericultură, se află pe un deal şi dă spre o livadă de duzi (1).

 Femela viermelui de mătase depune în jur de 500 de ouă, fiecare de mărimea unei gămălii (2). După circa 20 de zile, micile larve ies din ouă. Şi ce poftă de mâncare au! Zi şi noapte se ospătează cu frunze de dud (3, 4). După doar 18 zile, viermii de mătase au crescut deja de 70 de ori, timp în care şi-au lepădat de patru ori pielea.

Domnul Kawaharada creşte circa 120 000 de viermi de mătase. Zgomotul pe care-l fac în timp ce ronţăie frunze de dud se aseamănă cu ropotul ploii torenţiale pe frunzele copacilor. Ajuns la maturitate, viermele de mătase cântăreşte de 10 000 de ori mai mult ca la început şi e gata să se apuce de ţesut!

Ţesători silenţioşi

Când este pe deplin dezvoltat, viermele devine transparent, semn că e gata să se apuce de treabă. Nu mai are astâmpăr şi îşi caută un loc în care să-şi ţeasă gogoaşa. Acum viermii pot fi puşi în micile compartimente pătrate ale unei cutii speciale, unde vor toarce un fir foarte fin, de culoare albă (5), ascunzându-se în mătase.

În această perioadă, domnul Kawaharada este foarte ocupat, deoarece toţi cei 120 000 de viermi încep să toarcă mătasea cam în acelaşi timp. Cutiile compartimentate sunt fixate rânduri, rânduri în mansarda ventilată de la etaj (6).

Între timp, corpul viermelui de mătase se schimbă radical. Frunzele de dud digerate s-au transformat în fibroină, proteină stocată într-o pereche de glande ce străbat întregul corp al omizii. Pe măsură ce este împinsă spre exterior prin aceste glande, fibroina se căptuşeşte cu o substanţă gumoasă numită sericină. Înainte de a ieşi prin orificiul special al glandelor din  zona gurii, sericina uneşte două fire de fibroină. În contact cu aerul, această mătase lichidă se solidifică, formând un singur filament.

După ce începe să producă mătase, viermele nu se mai opreşte. El toarce cu o viteză de 30–40 cm de fir pe minut, rotindu-şi mereu capul. Potrivit unei surse, până să termine gogoaşa, viermele şi-a rotit capul de circa 150 000 de ori. Firul produs în două zile şi două nopţi are cam 1 500 m lungime, de patru ori înălţimea unui zgârie-nori!

După numai o săptămână, domnul Kawaharada strânge cele 120 000 de gogoşi şi le trimite la prelucrat. E nevoie de vreo 9 000 de gogoşi pentru un kimono şi de vreo 140 pentru o cravată, pe când pentru o eşarfă de mătase e nevoie de mai bine de 100.

Obţinerea mătăsii

Desfacerea pentru bobinare a firului de mătase dintr-o gogoaşă se numeşte depănare. Cum s-a născut această metodă? Potrivit uneia dintre numeroasele legende pe această temă, împărăteasa chineză Hsi Ling-Shi a observat că îi căzuse în ceaşca de ceai o gogoaşă dintr-un dud. Încercând s-o scoată, a văzut că din gogoaşă s-a desprins un fir alb, foarte delicat. Aşa se spune că a luat fiinţă depănarea, proces automatizat în zilele noastre.

Pentru ca gogoşile să poată fi comercializate, nimfele din interior trebuie ucise înainte de a ieşi. Această etapă neplăcută e realizată prin aplicarea căldurii. Gogoşile cu defect sunt înlăturate, iar cele bune sunt gata de prelucrat. Mai întâi, sunt introduse în apă caldă sau sunt ţinute la abur fierbinte pentru slăbirea filamentului. Apoi, cu ajutorul unor perii rotitoare se desprinde capătul firului de pe gogoaşă (7). În funcţie de grosimea dorită, se pot combina filamentele a două sau mai multe gogoşi pentru a forma un singur fir. În timpul bobinării, firul se usucă. Mătasea brută e bobinată din nou, de data aceasta pe un scul, o bobină mai mare şi mai grea (8, 9).

Poate că, la prima atingere, mătasea vi s-a părut atât de fină şi de delicată încât pur şi simplu v-a făcut să vă cufundaţi faţa în ea. De ce factori depinde textura ei aparte? Un prim factor este degomarea, sau înlăturarea sericinei de pe firul de mătase. Mătasea care nu a fost degomată este aspră şi greu de vopsit. Şifonul, bunăoară, are o textură granulară, întrucât o parte din sericină nu a fost înlăturată.

Al doilea factor este gradul de răsucire a firului. Habutai-ul japonez e moale şi fin la atingere pentru că nu este răsucit deloc. Crepul, dimpotrivă, e încreţit, firul lui fiind suprarăsucit.

Vopsitul este un alt proces important. Mătasea se vopseşte uşor. Structura fibroinei permite pigmenţilor din vopsele să pătrundă în adâncime, fapt ce dă rezistenţă culorii. În plus, spre deosebire de fibrele sintetice, mătasea are atât ioni pozitivi, cât şi negativi, ceea ce înseamnă că aplicarea oricărei vopsele dă rezultate bune. Firul de mătase poate fi vopsit şi înainte de a fi ţesut (10), şi după aceea. Prin vestita metodă yuzen de vopsire a kimonourilor, se pot desena şi vopsi cu mâna splendide motive pe mătasea gata ţesută.

Deşi cea mai mare parte a mătăsurilor se obţin în ţări precum China şi India, casele de haute couture din Franţa şi creatorii de modă din Italia încă deţin supremaţia prin creaţiile de mătase. În prezent, bineînţeles, fibrele artificiale precum viscoza şi nailonul aprovizionează piaţa vestimentară cu multe articole ieftine. Cu toate acestea, mătasea nu are rival. „În pofida progreselor ştiinţifice de azi, mătasea nu a putut fi sintetizată“, precizează custodele Muzeului Mătăsii din Yokohama (Japonia). „Cunoaştem totul despre ea: de la formula ei moleculară la structura ei. Totuşi nu o putem copia. Asta numesc eu «misterul mătăsii».“

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 26]

PROPRIETĂŢILE mătăsii

Duritate: Firul de mătase e la fel tare ca un fir de oţel de aceeaşi grosime.

Luciu: Strălucirea elegantă, asemănătoare cu a perlei, e dată de structura stratificată, prismatică a fibroinei, care răspândeşte lumina.

Nu irită pielea: Aminoacizii ce intră în componenţa mătăsii nu irită pielea. Se spune că mătasea previne multe boli de piele. Unele produse cosmetice chiar conţin pudră de mătase.

Absoarbe umezeala: Aminoacizii şi spaţiile mici din fibra de mătase absorb şi elimină transpiraţia, dând senzaţia de uscat şi de răcoare în anotimpul cald.

Rezistă la căldură: Mătasea nu arde uşor şi nu elimină gaze toxice dacă ia foc.

Protejează: Mătasea absoarbe radiaţiile ultraviolete, protejând astfel de soare.

Nu se electrizează: Întrucât are atât ioni pozitivi, cât şi ioni negativi şi absoarbe umezeala, nu se electrizează atât de uşor ca alte ţesături.

ÎNTREŢINEREA mătăsii

Cum se spală: De obicei, articolele de mătase ar trebui curăţate chimic. Dacă le spălaţi acasă, folosiţi un detergent neutru şi apă călduţă (cam de 30°C). Spălaţi-le uşor fără să le frecaţi sau să le stoarceţi. Lăsaţi-le să se usuce la aer.

Cum se calcă: Folosiţi o cârpă cu care să acoperiţi mătasea când o călcaţi. Încercaţi să călcaţi în direcţia fibrelor la o temperatură de circa 130°C. Folosiţi foarte puţin aburul sau chiar renunţaţi la el.

Cum se înlătură petele: Ca măsură de urgenţă, întindeţi articolul cu faţa în jos pe un material uscat. Loviţi-l uşor, fără să-l frecaţi, cu o cârpă umedă. Apoi curăţaţi-l chimic.

Cum se păstrează: Evitaţi umezeala, feriţi-l de molii şi nu-l expuneţi la soare. Folosiţi umeraşe prevăzute cu burete sau, dacă îl împăturiţi, pliaţi-l cât mai puţin.

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Gogoşi de mătase

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 26]

Fotografiile 7–9: Matsuida Machi, oraşul Annaka, prefectura Gunma, Japonia; 10 şi imaginea mărită a modelului: oraşul Kiryu, prefectura Gunma, Japonia