Salt la conţinut

Salt la cuprins

Istorie scrisă cu sânge

Istorie scrisă cu sânge

CU NUMAI câţiva ani în urmă, terorismul părea limitat la câteva zone de pe glob, precum Irlanda de Nord, Ţara Bascilor din nordul Spaniei şi unele zone din Orientul Mijlociu. În prezent, mai ales după prăbuşirea turnurilor gemene din New York la 11 septembrie 2001, terorismul a devenit o problemă mondială. Acte teroriste au avut loc pe insula paradiziacă Bali, în Madrid (Spania), în Londra (Marea Britanie), în Sri Lanka, în Thailanda şi chiar în Nepal. Cu toate acestea, terorismul nu este nicidecum un fenomen nou. Dar ce înseamnă cuvântul „terorism“?

Potrivit unei definiţii, terorismul constă în „folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace violente sau ameninţări de natură să provoace teamă şi neîncredere, panică şi nesiguranţă, ignorând orice norme umanitare“ (Noul dicţionar de neologisme, Editura Academiei Române, 1997). Scriitoarea Jessica Stern face însă următoarea remarcă: „Cel ce studiază terorismul este pus în faţa a sute de definiţii . . . Totuşi, numai două caracteristici ale terorismului sunt esenţiale pentru a-l diferenţia de celelalte forme de violenţă“. Care sunt ele? „În primul rând, terorismul este îndreptat împotriva necombatanţilor. . . . În al doilea rând, teroriştii folosesc violenţa pentru a obţine un efect puternic: să insufle teamă în grupul de oameni vizaţi, acest lucru fiind de multe ori mai important decât atentatul în sine. Stârnirea deliberată a fricii este ceea ce distinge terorismul de o simplă crimă ori de un atac.“

Violenţa îşi are rădăcinile în trecut

În secolul întâi, în Iudeea exista un grup de oameni violenţi, numiţi zeloţi, care luptau pentru eliberarea evreilor de sub jugul Romei. Unii dintre cei mai înflăcăraţi susţinători ai acestei cauze au ajuns să fie cunoscuţi drept sicari, adică „adepţii pumnalelor“, nume ce li se trăgea de la spadele scurte pe care le ţineau ascunse sub veşminte. Ei mergeau la sărbătorile din Ierusalim şi se amestecau prin mulţime. Aici, sicarii le tăiau duşmanilor beregata ori îi înjunghiau pe la spate. *

 În 66 e.n., un grup de zeloţi au ocupat fortăreaţa Masada, aflată în apropiere de Marea Moartă. I-au măcelărit pe toţi romanii din garnizoana cantonată aici şi au transformat citadela aflată în vârful muntelui în baza operaţiunilor lor. Ani la rând, ei au pornit în incursiuni, hărţuind forţele militare romane. În 73 e.n., Legiunea a X-a romană, condusă de guvernatorul Flavius Silva, a recucerit Masada, însă nu i-a putut subjuga pe zeloţii aflaţi aici. Decât să se  predea romanilor, 960 dintre ei (toţi în afară de două femei şi cinci copii) au preferat să se sinucidă, după cum arată un istoric contemporan.

Unii consideră revolta zeloţilor începutul terorismului aşa cum îl cunoaştem azi. Indiferent dacă este sau nu aşa, de atunci încoace, terorismul a lăsat urme adânci în istoria omenirii.

Cum s-a născut terorismul în creştinătate

Începând cu anul 1095 şi continuând pe parcursul a două secole, armatele cruciaţilor au mărşăluit de multe ori pe drumurile dintre Europa şi Orientul Mijlociu. Cruciaţii luptau împotriva musulmanilor din Asia şi din nordul Africii. Ambele tabere doreau să deţină controlul asupra Ierusalimului. În multele lor bătălii, toţi aceşti luptători aşa-zişi sfinţi s-au măcelărit unii pe alţii. Nici chiar populaţia civilă nu a scăpat de ascuţişul săbiilor şi a securilor lor. Guillaume, arhiepiscop de Tir, un preot din secolul al XII-lea, a descris intrarea cruciaţilor în Ierusalim, care a avut loc în anul 1099, astfel:

„Străbăteau străzile, cu spada sau pumnalul în mână, omorând orice locuitor pe care-l întâlneau, fără să cruţe nici femeile, nici copiii. . . . Fuseseră masacraţi atât de mulţi oameni, că pe străzi erau grămezi de cadavre; nu puteai trece mai departe decât călcând peste oamenii morţi. . . . Se vărsase atât de mult sânge, încât şanţurile şi canalele erau pline de sânge, iar pe toate străzile oraşului zăceau cadavre“. *

Secolele au trecut, iar teroriştii au început să folosească explozibili şi arme de foc. Rezultatele au fost dezastruoase.

Milioane de morţi

Ziua de 28 iunie 1914 este considerată de istorici ca fiind un punct de cotitură în istoria Europei. Un tânăr, privit de unii drept erou, l-a împuşcat pe prinţul moştenitor al coroanei austriece, arhiducele Franz Ferdinand. Acest eveniment a declanşat Primul Război Mondial. Când Marele Război, cum fusese el numit, s-a încheiat, muriseră 20 de milioane de oameni.

La 28 iunie 1914, lumea a intrat în război

După Primul Război Mondial a urmat cel de-al Doilea Război Mondial. Caracteristice acestui război au fost lagărele de concentrare, masacrarea populaţiei civile în raiduri aeriene şi actele violente de răzbunare asupra persoanelor nevinovate. După terminarea războiului, crimele au continuat. În anii ’70, în Cambodgia au fost masacraţi peste un milion de oameni. Iar în Rwanda, populaţia este încă şocată după masacrarea a peste 800 000 de oameni în anii ’90.

Din 1914 până în prezent, omenirea a suferit din cauza actelor teroriste ce au avut loc în multe ţări. Cu toate acestea, unii n-au învăţat nimic din istorie, lucru demonstrat clar de acţiunile lor. De repetate ori auzim despre atentate teroriste în care mor sute de persoane, mii de oameni rămân mutilaţi, iar milioane îşi pierd pacea minţii şi sentimentul de siguranţă. Bombele explodează în pieţe, satele sunt arse din temelii, femeile sunt violate, copiii sunt luaţi prizonieri, iar oamenii sunt ucişi. Deşi există legi împotriva terorismului, iar comunitatea internaţională condamnă actele teroriste pline de cruzime, acestora nu li s-a putut pune capăt. Va dispărea vreodată terorismul?

^ par. 5 În Faptele 21:38, un comandant militar roman l-a acuzat pe nedrept pe apostolul Pavel ca fiind conducătorul a 4 000 de sicari, „bărbaţi înarmaţi cu pumnale“.

^ par. 10 Isus îi învăţase pe discipolii lui ‘să-şi iubească duşmanii’, nu să-i urască şi să-i ucidă. — Matei 5:43–45.