Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea schimbătoare a jocurilor electronice

Lumea schimbătoare a jocurilor electronice

Lumea schimbătoare a jocurilor electronice

„Anul trecut, jocul video cu cea mai mare vânzare a fost Grand Theft Auto 3“, precizează revista „Newsweek“. Obiectivul jucătorului este acela de a urca pe scara ierarhică a unei organizaţii criminale prin comiterea de infracţiuni, cum ar fi prostituţia sau omuciderea. „Nici o acţiune nu este lipsită de urmări“, spune revista. Dacă ucizi pietonii cu maşina pe care ai furat-o, vei fi urmărit de poliţie. Dacă împuşti un poliţist, intră în acţiune FBI-ul. Dacă omori un agent FBI, armata va fi pe urmele tale căutând să te lichideze. Deşi jocul a fost conceput pentru tineri de la 17 ani în sus, s-a observat că este cumpărat chiar şi de cei ce nu au încă această vârstă. După cât se pare, chiar şi copiii de 12 ani sunt interesaţi de acest joc.

SPACEWAR, primul joc modern pe calculator, a fost creat în 1962. Care era obiectivul lui? Lupta împotriva asteroizilor şi a navetelor spaţiale inamice. După acest joc, au apărut nenumărate alte jocuri asemănătoare. În anii ’70 şi ’80, odată cu răspândirea calculatoarelor personale tot mai performante, jocurile pe calculator au început să câştige teren. Au început să apară jocuri de aventură, de testare a cunoştinţelor, de strategie şi de acţiune. De exemplu, un tip de joc de strategie îi cere jucătorului să conceapă şi să coordoneze dezvoltarea unor oraşe sau civilizaţii. Multe jocuri simulează sporturi precum hocheiul pe gheaţă şi golful.

Anumite jocuri sunt apreciate pentru valoarea lor instructivă şi distractivă. De exemplu, cu unele poţi să efectuezi manevrele de aterizare a unui avion cu reacţie, să conduci o maşină de curse sau o locomotivă cu abur, să cobori o pârtie cu un snowboard sau să călătoreşti în toată lumea. Totuşi, alte jocuri de acţiune, precum cele numite shoot-em-up, sunt deseori criticate deoarece sunt pline de violenţă. De regulă, obiectivul jucătorului este să-şi aleagă o armă, după care să împuşte şi să ucidă diverşi duşmani umani sau de altă natură.

Jocurile online: o nouă modă

Britannia, o ţară imaginară, are aproximativ 230 000 de locuitori. Ei au diverse ocupaţii. Sunt ostaşi, croitori, fierari şi muzicieni. Poartă războaie, construiesc cetăţi, deschid prăvălii, se căsătoresc şi mor. Totuşi, acest ţinut deosebit, numit Britannia, nu este real. El reprezintă o lume medievală virtuală, un loc în care jucătorii de pe Internet se întrec şi acţionează simultan. Acest tip de joc, numit joc online, se bucură de tot mai multă popularitate. De fapt, se presupune că va fi „următorul capriciu“ în universul jocurilor pe calculator. Apărut în 1997, jocul Ultima Online, care cuprinde şi fantasmagorica Britannia, a fost primul joc pe Internet. De atunci încoace, au apărut multe jocuri de acest fel, iar la multe altele se lucrează.

Dar care este diferenţa dintre acest tip de joc şi celelalte? Personajele pe care le întâlneşti sunt controlate nu de un calculator, ci de alţi jucători care acţionează simultan pe Internet. Mii de oameni pot participa la un singur joc. De exemplu, se spune că la Ultima Online au participat în acelaşi timp jucători din 114 ţări. Popularitatea acestor jocuri poate depinde în mare măsură de impactul social pe care îl generează. Jucătorii pot vorbi unii cu alţii, simţind astfel că aparţin unei comunităţi globale.

O afacere foarte profitabilă

Industria jocurilor electronice pare tot mai înfloritoare. În 1997, profitul anual adus de industria americană a jocurilor video şi pe calculator a ajuns la 5,3 miliarde de dolari americani, iar la nivel mondial s-au făcut vânzări de cel puţin 10 miliarde de dolari. Datele de mai sus dovedesc că această modă ia avânt. De fapt, în următorii cinci ani se preconizează că piaţa de desfacere a jocurilor electronice se va extinde cu 50 până la 75 la sută.

Potrivit informaţiilor furnizate de Forrester Research, peste un milion de oameni accesează în fiecare zi diverse jocuri pe Internet. Mai mult decât atât, se spune că interesul faţă de jocurile online va creşte proporţional cu răspândirea serviciilor broadband, un tip de conectare de mare viteză la Internet. Copiii care se joacă de mici pe calculator nu renunţă la acest obicei când cresc. Iată ce ne mărturiseşte un jucător experimentat: „Jocurile pe calculator au devenit o modalitate de a-ţi face prieteni în toată lumea“.

Dar sunt toate jocurile inofensive? Sau prezintă şi anumite pericole? Vom vedea în articolul următor.