Să înţelegem ce este artrita

„SEARA, CÂND MERG LA CULCARE, MĂ UIT LA PICIOARELE ŞI LA MÂINILE MELE DEFORMATE ŞI ÎNCEP SĂ PLÂNG.“ — MIDORI (JAPONIA).

ARTRITA îi chinuieşte pe oameni de secole. Mumiile egiptene dovedesc că boala exista cu mult timp în urmă. Se pare că şi exploratorul Cristofor Columb a fost afectat de această boală. Azi, milioane de oameni suferă de artrită. Ce este însă această boală care limitează mişcările?

Cuvântul „artrită“ provine din cuvintele greceşti care înseamnă „articulaţii inflamate“ şi este asociat cu un grup de mai bine de 100 de boli şi  afecţiuni reumatice. * Aceste boli pot afecta nu numai articulaţiile, ci şi muşchii, oasele, tendoanele şi ligamentele care le susţin. Unele forme de artrită pot distruge pielea, organele interne şi chiar ochii. Să analizăm în continuare două boli asociate, în general, cu artrita: poliartrita reumatoidă (PR) şi osteoartrita (OA).

„Arhitectura“ articulaţiei

O articulaţie este locul unde două oase se leagă între ele. O articulaţie sinovială este înconjurată de o capsulă dură care o protejează şi o susţine (vezi ilustraţia de la pagina 4). Capsula articulară este căptuşită cu o membrană sinovială. Această membrană produce un lichid vâscos. În interiorul capsulei articulare, capetele celor două oase sunt învelite într-un ţesut elastic neted, cunoscut sub numele de cartilaj. Acesta nu permite ca oasele să se frece unul de altul şi să se macine. Cartilajul acţionează şi ca un amortizor de şocuri, protejând capetele oaselor de efectul şocului şi distribuind uniform tensiunea pe oase.

De exemplu, când mergem, alergăm sau sărim, presiunea exercitată asupra şoldurilor şi a genunchilor poate ajunge să fie de patru până la opt ori mai mare decât greutatea noastră corporală! Deşi în cea mai mare parte şocul este amortizat de muşchii şi tendoanele din jur, cartilajul ajută oasele să suporte această sarcină comprimându-se asemenea unui burete.

Poliartrita reumatoidă

În cazul poliartritei reumatoide (PR), sistemul imunitar lansează un atac total împotriva articulaţiilor. Din motive necunoscute, o mare cantitate de celule sanguine — inclusiv celule T, care au o influenţă deosebit de mare asupra sistemului imunitar — pătrunde cu repeziciune în cavităţile articulare. Apoi se declanşează mai multe reacţii chimice în lanţ, care duc în final la inflamarea articulaţiei. S-ar putea ca celulele sinoviale să înceapă să se multiplice în mod necontrolat, formând o masă de ţesut asemănătoare unei tumori, ţesut numit panus. La rândul lui, panusul produce nişte enzime distructive care erodează cartilajul. Acum feţele osoase pot ajunge să se unească, ceea ce limitează mişcările articulaţiei şi provoacă dureri îngrozitoare. De asemenea, acest proces distructiv duce la slăbirea ligamentelor, a tendoanelor şi a muşchilor; prin urmare, articulaţiile devin instabile, se dislocă parţial şi, de multe ori, ajung să capete un aspect deformat. În general, PR cuprinde articulaţiile simetric, afectând încheieturile mâinilor, genunchii şi labele picioarelor. Mai mult de jumătate dintre bolnavii cărora li s-a pus diagnosticul PR prezintă şi noduli subcutanaţi. În cazul unor bolnavi se instalează anemia, precum şi uscăciune şi dureri la nivelul ochilor şi al gâtului. De asemenea, PR este însoţită de oboseală şi de simptome asemănătoare gripei, inclusiv febră şi dureri musculare.

Formele de PR sunt foarte variate în ce priveşte debutul, efectele şi durata. În cazul unora, durerile şi redoarea se pot instala lent, pe parcursul mai multor săptămâni, ba chiar ani. În cazul altora, debutul bolii poate fi destul de brusc. Uneori, PR durează câteva luni, după care dispare fără să lase urmări vizibile. Alteori, bolnavii ar putea trece prin perioade numite puseuri, în care simptomele se agravează, urmate de perioade de remisiune, când se simt mai bine. La alţii, boala continuă să fie activă ani la rând, ducând în cele din urmă la invaliditate.

Cine este expus riscului de a fi afectat de PR? Boala „e foarte răspândită în rândul femeilor de vârstă mijlocie“, precizează dr. Michael Schiff. Cu toate acestea, dr. Schiff arată în continuare că boala „poate afecta orice persoană, la orice vârstă, inclusiv copiii şi bărbaţii“. În cazul celor ale căror rude suferă de poliartrită reumatoidă,  riscul este mai mare. Mai multe studii avansează ipoteza că fumatul, obezitatea şi administrarea în trecut a unor transfuzii de sânge constituie factori de risc importanţi.

Osteoartrita

„Osteoartrita seamănă în multe privinţe cu vremea: e pretutindeni, de multe ori nici n-o bagi în seamă, însă uneori are consecinţe considerabile“, se arată în publicaţia Western Journal of Medicine. Spre deosebire de PR, sunt puţine cazurile în care osteoartrita (OA) afectează şi alte părţi ale organismului, acţiunea de erodare concentrându-se asupra unei articulaţii sau doar asupra câtorva articulaţii. Pe măsură ce cartilajul este erodat încetul cu încetul, oasele încep să se frece unul de altul. Acest proces este însoţit de apariţia unor excrescenţe osoase numite osteofite. Se pot forma chisturi, iar osul subcondral se îngroaşă şi se deformează. Printre alte simptome putem aminti articulaţii noduroase ale degetelor, sunete de măcinare şi frecare scoase de articulaţiile atinse de artroză şi spasme musculare, însoţite de durere, redoare şi pierderea mobilităţii.

În trecut se credea că OA nu e decât una dintre consecinţele procesului de îmbătrânire. Însă specialiştii au renunţat la această concepţie veche. Iată ce se spune în The American Journal of Medicine: „Nu există nici o dovadă că o articulaţie normală, supusă unor presiuni obişnuite, se va uza pe parcursul vieţii“. Dar atunci ce anume duce la apariţia osteoartritei? Eforturile de a înţelege care este cauza exactă a bolii sunt „zădărnicite de controverse“, se arată în revista britanică The Lancet. Unii cercetători sugerează că la început apare, probabil, o leziune osoasă, cum ar fi o microfractură. Aceasta, la rândul ei, poate duce la apariţia unor excrescenţe osoase şi la deteriorarea cartilajului. Alţi cercetători sunt de părere că OA porneşte chiar de la cartilaj. Ei consideră că, pe măsură ce cartilajul se degradează şi se sfărâmă, tensiunea asupra osului subcondral creşte. Astfel apar modificări patologice în timp ce organismul încearcă să repare cartilajul deteriorat.

Cine este expus riscului de a fi afectat de OA? Deşi doar procesul de îmbătrânire în sine nu cauzează OA, distrugerea cartilajelor din articulaţii apare mai frecvent odată cu înaintarea în vârstă. Altă categorie de persoane expusă riscului ar putea fi cei ce suferă de vreo anomalie a modului în care se îmbină suprafeţele articulare sau cei ce au muşchii picioarelor şi ai coapselor slabi, picioare de lungimi diferite sau un aliniament greşit al coloanei vertebrale. Osteoartrita poate fi declanşată şi de un traumatism cauzat fie de accidentarea unei articulaţii, fie de o muncă ce necesită mişcări repetitive care suprasolicită o articulaţie. Odată ce se declanşează procesul de deteriorare, excesul de greutate poate duce la agravarea simptomelor OA.

Iată ce declară dr. Tim Spector: „Osteoartrita este o boală complexă, care prezintă anumiţi factori de risc legaţi de mediu, dar care are şi o componentă genetică evidentă“. Deosebit de vulnerabile la OA sunt femeile de vârstă mijlocie şi cele în etate în familia cărora au existat cazuri de OA. Spre deosebire de osteoporoză, când densitatea osoasă este scăzută, înainte de apariţia OA se înregistrează o densitate osoasă ridicată. Unii cercetători aduc în discuţie ca factori de risc şi leziunile provocate de radicalii liberi derivaţi din oxigen şi o lipsă de vitamina C şi D.

Tratament

Tratamentul pentru artrită constă, de obicei, dintr-o combinaţie de medicaţie, exerciţii fizice şi schimbări în stilul de viaţă. Fizioterapeutul ar  putea începe cu un program de exerciţii terapeutice. Acest program poate conţine o serie de mişcări, precum şi exerciţii izometrice şi aerobice şi exerciţii izotone, adică ridicări de greutăţi. S-a observat că aceste exerciţii atenuează multe dintre simptome, printre care amintim durerile şi inflamaţiile articulare, oboseala, indispoziţia şi depresia. Eficienţa exerciţiilor se poate observa chiar şi la persoanele foarte în vârstă. De asemenea, exerciţiile pot limita pierderea densităţii osoase. Unii susţin că o oarecare alinare a durerii se obţine şi prin diverse tipuri de aplicaţii de cald sau rece şi prin acupunctură. *

Întrucât scăderea în greutate poate reduce în mod considerabil durerile articulare, dieta poate constitui un element important în managementul artritei. În plus, unii susţin că o dietă bogată în alimente ce conţin mult calciu, cum ar fi legumele cu frunze de culoare verde-închis, fructele proaspete şi peştele de apă rece, şi alimente ce conţin acizi graşi polinesaturaţi omega-3, — şi care este săracă în alimente prelucrate şi în grăsimi saturate —, nu numai că ajută la scăderea în greutate, dar şi reduce durerea. În ce mod? Unii consideră că o asemenea dietă opreşte procesul inflamator. Se mai spune că regimurile alimentare care exclud carnea, produsele lactate, grâul şi legumele din familia Solanaceae, cum ar fi roşiile, cartofii, ardeii şi vinetele, s-au dovedit eficiente în cazul unor bolnavi.

În unele situaţii se recomandă artroscopia, o procedură chirurgicală. Aceasta constă în introducerea unui instrument până în articulaţie, permiţându-i chirurgului să înlăture ţesutul sinovial care produce acele enzime distructive. Însă eficienţa acestei proceduri este limitată, întrucât de multe ori articulaţia se inflamează din nou. O procedură şi mai radicală este artroplastia, în care întreaga articulaţie (de obicei, şoldul sau genunchiul) este înlocuită cu una artificială. Această operaţie asigură mobilitatea articulaţiei  timp de 10–15 ani şi, în cele mai multe cazuri, este foarte eficientă în eliminarea durerii.

În ultimii ani, medicii au testat tratamente mai puţin invazive, cum ar fi viscosuplimentarea, prin care se injectează lichid hialuronic direct în articulaţie. Această procedură se aplică cel mai adesea la genunchi. De asemenea, a dat bune rezultate injectarea unor substanţe care stimulează repararea cartilajului (agenţi condroprotectivi), după cum reiese din unele studii europene.

Deşi nu s-a descoperit nici un medicament care să vindece artrita, există numeroase medicamente care atenuează durerile şi inflamaţiile, iar unele dintre ele se pare că dau rezultate bune în ce priveşte încetinirea evoluţiei bolii. Analgezicele, precum şi terapia cu corticosteroizi, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (NSAIDs), medicamentele modulatoare ale răspunsului imun (DMARDs), imunosupresoarele, medicamentele modulatoare ale răspunsului biologic şi medicamentele produse de ingineria genetică pentru a inhiba răspunsul imun fac parte toate din arsenalul folosit pentru a reduce simptomele debilitante ale artritei. Totuşi, această alinare îl poate costa mult pe bolnav, întrucât medicamentele pot avea efecte secundare grave. Cântărirea posibilelor foloase şi a riscurilor existente constituie o sarcină dificilă atât pentru bolnav, cât şi pentru medic.

Cum au reuşit însă unele dintre victimele artritei să facă faţă acestei boli dureroase?

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 6]

OBEZITATEA, FUMATUL ŞI ADMINISTRAREA ÎN TRECUT A UNOR TRANSFUZII DE SÂNGE POT CREŞTE RISCUL APARIŢIEI POLIARTRITEI REUMATOIDE

[Chenarul/Fotografia de la pagina 8]

TERAPII ALTERNATIVE

Se crede că unii agenţi terapeutici sunt mai siguri — având mai puţine efecte secundare — decât tratamentele tradiţionale. Printre aceştia amintim colagenul de tip II administrat oral, despre care unii cercetători susţin că dă rezultate în reducerea durerilor şi a inflamaţiei articulare în poliartrita reumatoidă (PR). Cum anume? Inhibând citokinele distructive şi proinflamatoare, mai exact interleukina-1 şi factorul alfa de necroză tumorală. În plus, se spune că unele nutrimente naturale s-au dovedit eficiente în inhibarea acestor elemente distructive. Printre ele se numără vitamina E, vitamina C, vitamina PP, uleiurile de peşte bogate în acid eicosapentaenoic şi acid gamalinolenic, uleiul de seminţe de borago şi uleiul de luminiţa-nopţii. În China se foloseşte de mulţi ani ca plantă medicinală Tripterygium wilfordii. Se spune că aceasta dă unele rezultate în ce priveşte reducerea efectelor PR.

 [Diagrama de la paginile 4, 5]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ARTICULAŢIE SĂNĂTOASĂ

BURSĂ

MUŞCHI

CARTILAJ

TENDON

CAPSULĂ ARTICULARĂ

MEMBRANĂ SINOVIALĂ

LICHID SINOVIAL

OS

ARTICULAŢIE AFECTATĂ DE POLIARTRITA REUMATOIDĂ

MICŞORAREA SPAŢIULUI

DISTRUGEREA OSULUI ŞI A CARTILAJULUI

MEMBRANĂ SINOVIALĂ INFLAMATĂ

ARTICULAŢIE AFECTATĂ DE OSTEOARTRITĂ

DISTRUGEREA CARTILAJULUI

FRAGMENTE DE CARTILAJ SFĂRÂMAT

EXCRESCENŢĂ OSOASĂ

[Provenienţa diagramei]

Sursa: Arthritis Foundation

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Artrita poate afecta persoane de orice vârstă

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Un program de exerciţii şi o alimentaţie corespunzătoare pot aduce, într-o oarecare măsură, alinare