Salt la conţinut

Salt la cuprins

Speranţă pentru bolnavii de artrită

Speranţă pentru bolnavii de artrită

 Speranţă pentru bolnavii de artrită

„ARTRITA nu reprezintă o cauză principală a mortalităţii cum stau lucrurile în cazul bolilor cardiace sau al cancerului, însă are un mare impact asupra calităţii vieţii“, declară dr. Fatima Mili. Artrita poate afecta toate aspectele vieţii unei persoane. Dar care sunt câteva dintre problemele cu care se confruntă cei ce suferă de artrită? Se poate face faţă acestei boli?

Katia *, în vârstă de 28 de ani, care trăieşte în Italia, spune: „La vârsta de 20 de ani mi s-a pus diagnosticul de artrită, iar de-atunci întreaga viaţă mi s-a schimbat. Din cauza durerilor a trebuit să renunţ la serviciul laic şi la cariera mea în ministerul cu timp integral“. Durerea reprezintă numitorul comun pentru toţi bolnavii de artrită. Alan, în vârstă de 63 de ani, din Anglia, mărturiseşte: „Simţi în permanenţă o durere undeva în corp, chiar dacă poate că nu e foarte intensă“. Oboseala este o altă încercare grea. „Chiar dacă ai reuşi să suporţi durerea şi inflamaţiile,  oboseala te doboară“, spune Sarah, în vârstă de 21 de ani.

Durerea afectivă

În plus, lupta dusă zi de zi cu durerea cronică te poate „epuiza pe plan afectiv şi mintal“, după cum arată Setsuko, în vârstă de 61 de ani, din Japonia. Chiar şi simplul fapt de a apuca un creion sau receptorul telefonului poate fi extrem de greu! Kazumi, în vârstă de 47 de ani, se plânge: „Până şi lucrurile banale pe care şi un copil le poate face au ajuns pentru mine imposibil de îndeplinit“. Janice, de 60 de ani, care nu mai poate să stea mult timp în picioare, spune: „Mă descurajez când văd că nu mai pot să fac lucrurile ca odinioară“.

Aceste limite pot genera frustrare şi sentimente negative faţă de propria persoană. Gaku, în vârstă de 27 de ani, este Martor al lui Iehova. Iată ce spune el: „Întrucât nu mai pot să particip în mod deplin la lucrarea de evanghelizare şi nici să-mi îndeplinesc îndatoririle în congregaţie, mă simt fără nici o valoare“. Francesca se luptă cu artrita de la vârsta de doi ani. Ea spune că „eşti prins tot mai mult într-un vârtej al disperării“. O asemenea disperare poate avea consecinţe negative pe plan spiritual. Joyce, o Martoră din Africa de Sud, recunoaşte că începuse să se izoleze şi să nu mai asiste la întrunirile creştine. „Pur şi simplu nu mai suportam să văd pe nimeni“, explică ea.

Un bolnav de artrită poate ajunge să privească cu multă îngrijorare viitorul — se teme că nu se va mai putea mişca şi va depinde de alţii, că nu-i va purta nimeni de grijă, că va cădea şi îşi va rupe oasele, că nu va mai putea să-şi întreţină familia. Yoko, în vârstă de 52 de ani, recunoaşte: „Când am văzut că mi s-au deformat articulaţiile, mi-a fost teamă că lucrurile se vor agrava“.

S-ar putea ca şi membrii familiei să sufere pe plan afectiv, văzând zi de zi suferinţa celui drag. În unele căsnicii pot apărea tensiuni serioase. O femeie din Anglia, pe nume Denise, mărturiseşte: „După 15 ani de căsnicie, soţul meu mi-a  zis: «M-am săturat de artrita ta!» M-a părăsit, lăsându-mă cu fiica noastră de cinci ani“.

Aşadar, artrita constituie o grea încercare atât pentru bolnav, cât şi pentru familia lui. Cu toate acestea, mulţi reuşesc să facă faţă bolii! Să vedem în continuare cum procedează unii dintre ei.

Ţine cont de limitele tale

Dacă suferi de artrită este extrem de important să te odihneşti suficient pentru a putea reduce pe cât posibil oboseala. Aceasta însă nu înseamnă că trebuie să renunţi la activităţile vieţii. Iată ce explică Timothy: „Trebuie să rămâi activ ca să nu laşi artrita să preia controlul asupra minţii tale, altminteri ajungi efectiv să zaci şi să simţi durerea“. Reumatologul William Ginsburg, de la Clinica Mayo, face următoarea remarcă: „Există o diferenţă abia perceptibilă între a face prea mult şi a face prea puţin. Uneori, bolnavilor trebuie să li se reamintească să o lase mai încet şi să ţină cont de boala lor“.

Aceasta ar putea însemna să-ţi schimbi modul în care vezi limitele impuse de boală. Daphne, din Africa de Sud, povesteşte: „A trebuit să fiu realistă şi să-mi dau seama că nu mi-am pierdut capacitatea de a face anumite lucruri; nu trebuie decât să le fac mai încet. În loc să mă simt descurajată sau neliniştită, pur şi simplu le fac pe rând, puţin câte puţin“.

De asemenea, ar fi bine să te familiarizezi cu diversele mijloace de sprijin pe care ţi le-ai putea procura. În acest sens, ai putea sta de vorbă cu medicul tău curant sau cu un fizioterapeut. Keiko povesteşte: „Am instalat un scaun-lift pentru urcatul scărilor. Pentru că mă durea încheietura mâinii când răsuceam mânerul rotund de la uşi, am renunţat la mânere. Acum pot deschide toate uşile împingându-le cu capul. Am instalat la chiuvete robinete de tip mâner, aşa că reuşesc să fac şi câteva treburi gospodăreşti“. Gail, altă femeie care suferă de artrită, spune: „Am pus la cheile de la maşină şi de la casă un mâner lung, şi astfel mi-e mai uşor să le răsucesc. Peria de păr şi pieptenele sunt fixate pe un mâner lung şi pot fi reglate sub diferite unghiuri ca să mă pot pieptăna“.

Sprijinul oferit de familie: „un turn tare“

Carla, din Brazilia, mărturiseşte: „Sprijinul oferit de soţul meu s-a dovedit deosebit de important. Faptul că venea cu mine la medic îmi dădea curaj. Am aflat împreună cum îmi afectează această boală corpul, care sunt simptomele şi ce tratament ar fi necesar. Mă simţeam mai bine pentru că el reuşea să înţeleagă prin ceea ce treceam“. Într-adevăr, soţul sau soţia care acceptă limitele impuse de boală partenerului lor conjugal şi care este dispus să cunoască mai multe despre boala acestuia se poate dovedi un extraordinar sprijin şi o mare sursă de putere.

De exemplu, când soţul ei n-a mai putut lucra în construcţii din cauza artritei, Bette s-a angajat, făcând curăţenie. Soţul lui Kazumi nu numai că îşi îngrijeşte soţia, dar şi face treburile gospodăreşti pe care ea nu le mai poate face. Mai mult chiar, el i-a învăţat pe copii să dea şi ei o mână de ajutor, atât cât pot ei. Iată ce spune Kazumi: „Soţul meu este un turn tare. Fără ajutorul lui aş fi ajuns mult mai rău“.

O femeie pe nume Carol, din Australia, dă următorul avertisment: „Fiţi atenţi să nu vă încărcaţi programul cu prea multe activităţi. Dacă nu pot ţine pasul cu familia, mă simt imediat neputincioasă“. Când membrii familiei arată înţelegere sinceră şi consideraţie, sprijinul oferit de aceştia poate fi un turn tare pentru bolnav.

 Ajutor spiritual

Katia spune: „Când cineva suferă de o boală ca aceasta, crede că nimeni nu ştie prin ce trece el. De aceea, e important să ne îndreptăm spre Iehova Dumnezeu, ştiind că el înţelege cu adevărat problemele noastre atât fizice, cât şi afective (Psalmul 31:7). Relaţia strânsă cu el mi-a adus pacea minţii şi reuşesc să trăiesc împăcată cu boala mea“. Biblia îl numeşte în mod potrivit pe Iehova „Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre“. — 2 Corinteni 1:3, 4.

Aşadar, rugăciunea poate fi o mare sursă de mângâiere pentru cel care se luptă cu o durere cronică. Kazumi povesteşte: „În nopţile lungi, când nu pot să dorm din cauza durerilor, plâng şi îmi vărs inima înaintea lui Iehova şi îl rog să-mi dea putere ca să suport durerea şi înţelepciune ca să înfrunt toate greutăţile. Iar Iehova îmi răspunde cu siguranţă la rugăciuni“. Francesca a simţit şi ea sprijinul plin de iubire dat de Dumnezeu. Ea spune: „Am văzut împlinirea cuvintelor din Filipeni 4:13: «Pentru toate lucrurile am forţă prin cel care îmi dă putere»“.

De multe ori, Iehova Dumnezeu oferă sprijin prin intermediul congregaţiei creştine. De exemplu, Gail povesteşte cum a primit ajutor de la surorile şi fraţii ei spirituali din congregaţia locală a Martorilor lui Iehova. „Iubirea arătată de ei m-a ajutat să nu cad pradă depresiei“, spune Gail. În aceeaşi ordine de idei, când a fost întrebată „Îţi poţi aminti ceva frumos din viaţa ta?“, Keiko a răspuns: „Da, toată dragostea şi înţelegerea arătate de toţi fraţii din congregaţie“.

În congregaţiile Martorilor lui Iehova, supraveghetorii iau iniţiativa în a acorda un asemenea sprijin. Iată ce declară Setsuko: „Nu vă pot spune cât de bine se simte o persoană care se luptă cu o boală când bătrânii o ascultă şi o consolează“. Un bolnav de artrită pe nume Daniel ne aminteşte însă următoarele: „Surorile şi fraţii noştri spirituali ne pot ajuta numai dacă noi îi lăsăm s-o facă“. Aşadar, e important ca bolnavii să păstreze legătura cu colaboratorii lor creştini, străduindu-se din răsputeri să asiste la întrunirile congregaţiei (Evrei 10:24, 25). Aici ei pot primi încurajarea spirituală de care au nevoie ca să reziste în continuare.

Suferinţa va lua sfârşit

Bolnavii de artrită le sunt recunoscători specialiştilor pentru progresele făcute până în prezent în domeniul medical. Însă chiar şi cele mai bune tratamente nu reuşesc să vindece complet această boală. Totuşi, bolnavii pot găsi o mare mângâiere în promisiunile făcute de Dumnezeu referitor la o lume nouă (Isaia 33:24; Revelaţia 21:3, 4). * În această lume „şchiopul va sări ca un cerb“ (Isaia 35:6). Artrita şi toate celelalte boli de care suferă oamenii vor dispărea pentru totdeauna! Iată ce declară Peter, care suferă de spondilartrită: „Pot să zăresc o luminiţă la capătul acestui tunel întunecat prin care trec“. O femeie creştină pe nume Giuliana spune şi ea plină de speranţă: „Privesc fiecare zi ce trece ca pe o bătălie câştigată, o zi mai puţin de îndurat până când va veni sfârşitul!“ Într-adevăr, sfârşitul nu numai al artritei, ci al întregii suferinţe s-a apropiat!

[Note de subsol]

^ par. 3 Unele nume au fost schimbate.

^ par. 24 Dacă doriţi ca un Martor al lui Iehova să vă viziteze şi să vă explice aceste promisiuni biblice, vă rugăm să luaţi legătura cu congregaţia locală a Martorilor lui Iehova sau să scrieţi editorilor acestei reviste.

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Există o mulţime de mijloace care îi ajută pe bolnavi să facă lucruri utile

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

Bolnavii pot găsi sprijin iubitor la întrunirile creştine