Salt la conţinut

Salt la cuprins

Credinţa mi-a fost pusă la încercare în Polonia

Credinţa mi-a fost pusă la încercare în Polonia

 Credinţa mi-⁠a fost pusă la încercare în Polonia

RELATARE DE JAN FERENC

ERAM doar un copil în timpul celui de-⁠al doilea război mondial. Îmi amintesc destul de bine de un unchi care era Martor al lui Iehova. El obişnuia să ne viziteze şi să ne citească din Biblie. Pe părinţii mei nu-⁠i interesa acest lucru, însă eu, fratele meu Józef şi sora mea Janina eram cu adevărat interesaţi de cele citite. La scurt timp, noi, copiii, ne-⁠am simbolizat dedicarea lui Iehova prin botez. Când m-⁠am botezat nu aveam decât 14 ani.

Observând ce efect bun a avut studiul biblic asupra vieţii noastre, părinţii au început să asculte. Când tata şi-⁠a dat seama că Biblia condamnă idolatria, el a zis: „Dacă aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că preoţii ne-⁠au ţinut în ignoranţă. Băiete, dă jos toate icoanele de pe pereţi şi aruncă-⁠le!“ După aproximativ doi ani, părinţii mei s-⁠au botezat. Ei i-⁠au slujit lui Iehova cu fidelitate până la moarte.

Încercările cu care ne-⁠am confruntat

După ce războiul s-⁠a sfârşit, Martorii lui Iehova au trecut prin momente grele. De exemplu, Securitatea a făcut o descindere la biroul din Lodz, iar cei care lucrau aici au fost arestaţi. În estul Poloniei, trupele de rezistenţă ale Forţelor Armate Naţionale, influenţate de clerul catolic, i-⁠au atacat cu brutalitate pe Martorii lui Iehova. *

Tot în această perioadă, autorităţile comuniste au retras permisiunea de a ţine congrese de care ne bucurasem până atunci şi au încercat să întrerupă congresele care erau în curs de desfăşurare. Cu toate acestea, opoziţia crescândă nu a făcut decât să ne întărească hotărârea de a continua să predicăm Regatul lui Dumnezeu. În 1949, rapoartele au arătat că în Polonia erau cu mult peste 14 000 de Martori.

La scurt timp am devenit pionier, adică ministru cu timp integral al Martorilor lui Iehova. Prima mea repartiţie a fost la aproximativ 500 km de casă. După un timp însă, am fost numit să slujesc ca supraveghetor itinerant într-⁠o zonă aflată la est de Lublin, nu departe de localitatea unde locuiau părinţii mei.

Arestat şi persecutat

În iunie 1950 am fost arestat şi acuzat de autorităţile comuniste că eram spion al Statelor Unite. M-⁠au aruncat într-⁠o pivniţă umedă. Noaptea am fost luat şi dus la interogatoriu. „Asociaţia religioasă din care faci parte este o sectă şi un duşman al Statului“, mi-⁠a zis anchetatorul. „Cei de la sediul vostru lucrează pentru Serviciul American de Informaţii. Îţi putem aduce dovezi! Fraţii tăi au recunoscut deja că au colindat ţara în lung şi-⁠n lat şi au strâns informaţii despre obiectivele militare şi fabricile de armament.“

Bineînţeles că aceste acuzaţii erau complet false. Anchetatorul mi-⁠a cerut totuşi să semnez o declaraţie prin care renunţam la ceea ce el numise „organizaţia ta ruşinoasă“. El a încercat de mai multe ori să mă facă să semnez. A încercat chiar să mă facă să aştern în scris numele şi adresa tuturor Martorilor pe care îi cunoşteam, precum şi locurile de unde erau distribuite publicaţiile noastre. Eforturile lui au fost zadarnice.

După aceea, poliţiştii m-⁠au bătut cu un baston până când mi-⁠am pierdut cunoştinţa. Apoi au  aruncat apă pe mine ca să-⁠mi revin, după care au reluat interogatoriul. În noaptea următoare am fost bătut cu cruzime în călcâie. L-⁠am implorat pe Dumnezeu cu voce tare să-⁠mi dea putere să rezist. Am simţit cum m-⁠a ajutat. Aproape un an de zile, am fost dus cu regularitate noaptea la interogatorii de acest gen.

În aprilie 1951 eu am fost eliberat din închisoare, însă mulţi Martori au rămas închişi. Am mers la un Martor care avea anumite responsabilităţi şi am cerut o nouă repartiţie. „Nu ţi-⁠e teamă că vei fi din nou arestat?“, m-⁠a întrebat el. „Sunt şi mai hotărât să slujesc unde este nevoia mai mare“, i-⁠am răspuns. Mi-⁠am reluat lucrarea ca supraveghetor itinerant, iar mai târziu am fost invitat să organizez munca de tipărire şi de distribuire a publicaţiilor noastre în Polonia.

Pe atunci, pentru multiplicarea Turnului de veghere foloseam şapirografe şi matriţe de ceară rudimentare. Materialele noastre tipărite nu erau de calitate, iar hârtia era foarte scumpă şi nu se prea găsea. Multiplicarea revistelor se făcea în locuri retrase, de exemplu, în hambare, pivniţe şi poduri. Pedeapsa pentru cei care erau prinşi era închisoarea.

Îmi amintesc de o fântână secată pe care am folosit-⁠o. În peretele ei, la aproximativ 10 metri adâncime, era o deschizătură care ducea într-⁠o mică încăpere unde multiplicam revistele. Ca să ajungem acolo, trebuia să fim coborâţi cu ajutorul unei frânghii. Într-⁠o zi, în timp ce eram coborât în fântână într-⁠o ciutură foarte mare, frânghia s-⁠a rupt. Am căzut şi mi-⁠am rupt un picior. După ce am ieşit din spital, m-⁠am întors să lucrez la şapirograf.

În această perioadă am cunoscut-⁠o pe Danuta, o pionieră zeloasă. Ne-⁠am căsătorit în 1956, iar în următorii patru ani am slujit împreună în minister în regiunea centrală a Poloniei. Până în 1960 am avut doi copii şi am decis ca Danuta să întrerupă ministerul cu timp integral pentru a se putea îngriji de ei. Nu peste mult timp am fost din nou arestat; de data asta însă am fost închis într-⁠o celulă plină de şobolani. După şapte luni am fost condamnat la doi ani închisoare.

Închis şi eliberat

În închisoarea de la Bydgoszcz erau peste 300 de deţinuţi şi m-⁠am rugat lui Iehova să le pot împărtăşi mesajul despre Regat celor sinceri. Am stat de vorbă cu directorul închisorii şi l-⁠am întrebat dacă nu cumva aş putea să lucrez ca frizer. Spre surprinderea mea, a fost de acord. După puţin timp îi bărbieream şi îi tundeam pe toţi deţinuţii, depunându-⁠le mărturie celor care se arătau interesaţi.

În scurt timp, discuţiile noastre au avut un efect pozitiv asupra deţinutului care lucra cu mine ca frizer. A început chiar să le vorbească altora despre lucrurile învăţate din Biblie. Nu peste mult timp, directorul închisorii ne-⁠a ordonat să încetăm cu răspândirea a ceea ce el numea „propagandă subversivă“. Colegul meu  frizer a rămas ferm pe poziţie. El i-⁠a explicat directorului: „Înainte furam, acum nu mai fur. Fusesem dependent de nicotină, dar m-⁠am lăsat de fumat. Am găsit un scop în viaţă şi vreau să fiu Martor al lui Iehova“.

Când am fost eliberat din închisoare, am fost trimis la Poznań să supraveghez o „brutărie“, cum le spuneam noi tipografiilor noastre secrete. Spre sfârşitul anilor ’50, calitatea materialelor noastre tipărite s-⁠a îmbunătăţit considerabil. Am învăţat să reducem dimensiunea paginilor pe cale fotografică — acest lucru fiind un punct de cotitură în tehnologia noastră — şi să folosim presele ofset Rotaprint. De asemenea, în 1960 am început să tipărim şi să legăm cărţi.

La scurt timp după aceea, un vecin a anunţat autorităţile despre ceea ce făceam şi am fost din nou arestat. În 1962, după ce am fost eliberat, am fost repartizat să slujesc împreună cu alţi câţiva fraţi în oraşul Szczecin. Dar chiar înainte să plecăm am primit un mesaj să nu mai mergem la Szczecin, ci la Kielce. Noi am crezut că această îndrumare venea din partea unor fraţi creştini loiali. Însă la Kielce am fost arestaţi, iar eu am fost condamnat la încă un an şi jumătate închisoare. Fuseserăm trădaţi de nişte impostori strecuraţi în organizaţie. Cu timpul au fost descoperiţi şi îndepărtaţi din mijlocul nostru.

Când în cele din urmă am fost eliberat din închisoare, am fost numit să supraveghez lucrarea noastră de tipărire din toată Polonia. În 1974, după zece ani în care am reuşit să scap şi să nu mai fiu închis, am fost descoperit şi arestat în Opole. După puţin timp am fost trimis la o închisoare din Zabrze. „Îndatoririle tale de pastor s-⁠au încheiat“, mi-⁠a spus directorul închisorii. „Dacă vei continua să faci propagandă, o să ajungi la izolare.“

Predic în închisoare

Bineînţeles că activitatea mea ca ministru nu se încheiase în nici un caz. De fapt, am început să studiez Biblia cu doi deţinuţi. Cu timpul au făcut progrese şi i-⁠am botezat într-⁠o cadă mare din închisoare.

Şi alţi deţinuţi au reacţionat favorabil la lucrarea noastră de predicare, iar în aprilie 1977 ne-⁠am întrunit cu toţii pentru a ţine Comemorarea morţii lui Cristos (Luca 22:19). În iunie 1977, după două luni, am fost eliberat, iar de atunci n-⁠am mai fost arestat niciodată.

În vremea aceea, autorităţile au devenit mai tolerante faţă de lucrarea noastră. Fără îndoială că vizitele efectuate de unii membri ai Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova au contribuit în mare măsură la schimbarea atitudinii. În 1977, trei dintre ei au stat de vorbă cu supraveghetorii, cu pionierii şi cu cei care erau Martori de mulţi ani, din diferite oraşe ale ţării. În anul care a urmat, doi dintre ei au efectuat o vizită oficială la Ministerul Cultelor. Însă abia în 1989 a fost ridicată interdicţia impusă asupra lucrării noastre. În prezent, în Polonia activează aproximativ 124 000 de Martori.

Din cauza sănătăţii precare, în ultimii ani Danuta nu a putut să mă însoţească în lucrarea itinerantă, dar mă încurajează şi doreşte să vizitez în continuare congregaţiile. Îi voi fi mereu recunoscător pentru ajutorul ei, care m-⁠a întărit pe parcursul multelor perioade de detenţie.

Decizia pe care am luat-⁠o cu 50 de ani în urmă de a-⁠i sluji lui Iehova Dumnezeu a fost cu siguranţă cea mai bună decizie. Am avut parte de multe bucurii slujindu-⁠i din toată inima. Eu şi soţia mea am constatat veridicitatea cuvintelor consemnate în Isaia 40:29: „El [Iehova] dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui care nu mai este în stare de nimic“.

[Notă de subsol]

^ par. 6 Vezi Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1994, paginile 213–222 (engl.).

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

La început, pentru tipărirea publicaţiilor am folosit un şapirograf, apoi, o presă ofset Rotaprint

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Alături de soţia mea, Danuta