Salt la conţinut

Salt la cuprins

Zodiacul: Ar trebui să vă influenţeze viaţa?

Zodiacul: Ar trebui să vă influenţeze viaţa?

 Potrivit Bibliei

Zodiacul: Ar trebui să vă influenţeze viaţa?

„NU DUCEM LIPSĂ DE TINERI ŞI ADULŢI CARE ÎŞI CAUTĂ ÎN ASTRE SEMNELE DESTINULUI.“ — PAPA IOAN PAUL AL II-⁠LEA.

POTRIVIT unui sondaj, unu din patru americani apelează la astrologie când trebuie să ia o decizie. Consultarea semnelor astrologice nu se limitează nici pe departe la această zonă a globului. Aproape pretutindeni în lume, zodiacul este consultat pentru găsirea unor sfaturi privitoare la chestiuni financiare, planuri de călătorie, schimbarea locului de muncă, stabilirea zilei nunţii şi planuri militare. Se spune că prin intermediul semnului zodiacal al unei persoane se pot identifica eventualii parteneri conjugali ai acesteia şi se poate chiar şti care dintre aceştia vor fi incompatibili. De la răsărit până la apus, astrologia a câştigat atenţia a milioane de oameni. Dar care este originea zodiacului?

Date istorice

Diverse forme ale zodiacului au apărut odată cu primele civilizaţii cunoscute. Chiar şi în Biblie se vorbeşte despre „constelaţiile zodiacului“ (2 Împăraţi 23:5, NW). Potrivit dovezilor, în antichitate zodiacul era consultat de hinduşi, chinezi, egipteni, greci, precum şi de alte popoare. Totuşi, cele mai vechi referiri la semnele zodiacului au fost găsite în Babilonul antic.

Babilonienii au promovat astrologia în încercarea de a obţine informaţii despre viitor. Urmărindu-⁠se mişcarea corpurilor cereşti, se întocmeau hărţi şi tabele amănunţite. Pe baza acestora erau prezise activităţile oamenilor şi evenimentele de pe pământ. În multe cazuri, nu se luau decizii politice sau militare până când nu se cerea sfatul astrologilor. Astfel, o clasă preoţească ce pretindea că deţine o înţelepciune cu totul aparte şi puteri supranaturale a început să exercite o mare influenţă. De fapt, toate marile temple ale Babilonului dispuneau de un observator astronomic.

În timpurile moderne, semnele zodiacale continuă să joace un rol important în viaţa multor oameni. Chiar şi cei ce pretind că nu cred în horoscop îl consultă, probabil, din când în când din pură curiozitate sau  ca divertisment. Este adevărat că unele preziceri ale astrologilor s-⁠au adeverit. Dar înseamnă aceasta că o consultare a astrelor aduce foloase? Cum au considerat slujitorii lui Dumnezeu din antichitate interesul faţă de astrologie?

Pericole ascunse

Spre deosebire de babilonieni, evreii fideli nu practicau astrologia, iar aceasta dintr-⁠un motiv bine întemeiat. Dumnezeu îi avertizase în mod clar: „Să nu se găsească printre voi . . . nimeni care foloseşte ghicirea [divinaţia, NW], nici un prezicător al viitorului, sau care face farmece, sau cititor în stele, sau descântător, nimeni care să întrebe pe cei care cheamă duhurile, sau spiritist, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea DOMNULUI“. *Deuteronomul 18:10–12 (sublinierea noastră).

Slujitorii lui Dumnezeu au luat o poziţie fermă împotriva astrologiei. De exemplu, fidelul rege Iosia „a izgonit . . . pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, constelaţiilor [zodiacului, NW]“. S-⁠a spus că Iosia „a făcut ce este bine înaintea DOMNULUI“ şi că Dumnezeu l-⁠a binecuvântat pentru acest lucru (2 Împăraţi 22:2; 23:5). Însă unii s-⁠ar putea întreba: Dar nu se adeveresc unele previziuni astrologice?

În această privinţă, în Scripturile greceşti creştine citim despre o tânără care „le furniza mult câştig stăpânilor ei prin practicarea artei prezicerii“. Se pare că unele lucruri pe care le prezicea tânăra se adevereau, deoarece stăpânii ei câştigau mult de pe urma puterilor ei. Dar ce anume se ascundea în spatele capacităţii tinerei de a prezice evenimentele? Biblia afirmă că ea era sub influenţa ‘unui spirit, unui demon de divinaţie’. — Faptele 16:16.

Biblia arată că „întreaga lume zace în puterea celui rău“, şi anume Satan Diavolul (1 Ioan 5:19). Prin dirijarea evenimentelor în aşa fel încât anumite preziceri să se adeverească, Satan şi demonii lui au câştigat atenţia a milioane de oameni.

Simplu spus, astrologia e una dintre ‘maşinaţiile Diavolului’, pe care el o foloseşte ca să exercite control şi influenţă asupra oamenilor, pentru ca aceştia să slujească scopului său. Prin urmare, nu este de mirare că Biblia îi îndeamnă pe creştini să ‘stea ferm’ împotriva stratagemelor viclene ale lui Satan, printre care se numără şi astrologia (Efeseni 6:11). Dar înseamnă acest lucru că suntem lipsiţi de orice îndrumare cu privire la viitor?

Biblia, un ghid demn de încredere

Milioane de oameni au constatat că Biblia este un ghid demn de încredere în luarea deciziilor. Aşa cum spune şi psalmistul, „mărturia DOMNULUI este trainică şi dă înţelepciune celui neştiutor“ (Psalmii 19:7; 119:105). Aceasta nu înseamnă că Biblia spune cu exactitate cum anume trebuie să procedeze o persoană în orice situaţie. Dar Cuvântul lui Dumnezeu conţine principii care ne ajută să ne exersăm facultăţile de percepţie. Acest lucru, la rândul lui, ne va da posibilitatea de a discerne ce este bine şi ce este rău şi ne va ajuta să luăm decizii înţelepte. — Evrei 5:14.

Prin urmare, creştinii adevăraţi au motive întemeiate să nu consulte horoscopul, nici chiar din curiozitate sau ca divertisment. Dimpotrivă, ei ţin cont în mod înţelept de avertismentele din Cuvântul lui Dumnezeu date împotriva tuturor formelor influenţei demonice, chiar şi împotriva celor subtile. Permiţând ca Biblia, şi nu zodiacul, să vă influenţeze viaţa, vă puteţi bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu pentru eternitate. — Psalmul 37:29, 38.

[Notă de subsol]

^ par. 10 Divinaţia cuprinde toate mijloacele folosite pentru a afla unele lucruri, îndeosebi în ce priveşte evenimentele viitoare, prin puteri oculte.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Zodiacul oriental

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Zodiacul occidental