Ajutor pentru victimele torturii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN DANEMARCA

„E MAI UŞOR SĂ VINDECI UN OS ZDROBIT DECÂT UN SUFLET ZDROBIT.“ — Dr. Inge Genefke.

ÎNTR-UN oraş din Europa, un tânăr se plimbă pe o stradă liniştită, oprindu-se pentru o clipă să privească nişte articole expuse în vitrina unui magazin. Deodată, mâinile încep să-i tremure. La fel şi genunchii. Se prinde cu mâna de gât, ca şi cum s-ar sufoca. Tocmai a văzut, reflectată în geam, imaginea a doi poliţişti în uniformă. Tânărul nu a încălcat nici o lege şi, prin urmare, nu are nici un motiv să se teamă. Totuşi, când i-a zărit pe cei doi bărbaţi în uniformă, şi-a adus aminte de ceea ce s-a întâmplat cu ani în urmă, într-un loc aflat la mii de kilometri depărtare, când fusese o victimă a torturii.

Aceasta ar putea fi povestea oricăruia dintre milioanele de bărbaţi, femei şi chiar copii torturaţi. Ar putea fi povestea unui cunoscut de-ai voştri. Victima unui tratament crud poate fi un refugiat sau un imigrant care s-a mutat în cartierul vostru. Copiii lui poate că merg la aceeaşi şcoală la care merg şi copiii voştri. Probabil că îl cunoaşteţi ca un vecin liniştit, calm, politicos, care, de obicei, evită societatea. Însă aparenţele pot fi înşelătoare; în spatele acestor aparenţe se poate ascunde un zbucium sufletesc, victima luptându-se cu amintiri legate de suferinţe fizice şi psihice. Orice vede — sau aude — îi poate trezi amintiri despre ororile din trecut. Iată ce spune un bărbat care a fost victima unor torturi: „Ori de câte ori aud un bebeluş plângând, mă gândesc la oamenii din închisoare pe care îi auzeam plângând. Ori de câte ori aud un şuierat prin aer, îmi amintesc de nuiaua care şfichiuia aerul — sunet pe care îl auzeam înainte de a primi loviturile“.

Nu numai extremiştii politici şi grupările teroriste recurg la tortură. În mai multe ţări, forţele de poliţie şi forţele armate apelează şi ele la tortură. De ce? Deoarece tortura poate fi un mijloc rapid şi eficient de a obţine informaţii, de a scoate cu forţa o mărturisire, de a obţine o mărturie incriminatoare sau de a se răzbuna. Dr. Inge Genefke, specialistă de frunte în probleme de tortură, din Danemarca, este de părere că există cazuri în care guvernele „au venit la putere şi au rămas la conducere cu ajutorul torturii“. O victimă a exprimat această idee astfel: „Ei au vrut să mă dărâme pentru ca ceilalţi să vadă ce li  se poate întâmpla în cazul în care critică guvernul“.

Mulţi consideră că torturarea unui semen aparţine doar evului mediu. La urma urmei, în 1948, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, unde se afirmă următoarele: „Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante“ (articolul 5). Însă unii specialişti sunt de părere că au fost torturaţi aproape 35% dintre refugiaţii care există în toată lumea. De ce este tortura o practică atât de răspândită? Cum sunt afectate victimele şi ce anume se poate face pentru a le ajuta?

Urmările

Nu este surprinzător faptul că multe victime ale torturii fug din ţara lor natală pentru a începe o viaţă nouă într-o altă ţară. Însă, chiar dacă schimbă locul, aceşti oameni continuă să sufere — atât pe plan fizic, cât şi pe plan psihic. De exemplu, victima ar putea avea sentimente de vinovăţie pentru că nu a putut să-şi ocrotească prietenii sau rudele în faţa maltratărilor. De asemenea, s-ar putea să fie foarte suspicioasă cu cei din jur, gândindu-se cu teamă că fiecare persoană pe care o întâlneşte ar putea fi un informator. „O victimă a torturii va rămâne mereu un necunoscut“, afirmă scriitorul Carsten Jensen. „Aceasta şi-a pierdut pentru totdeauna încrederea în oameni.“

Rezultatul este un amestec de traumă fizică şi psihică ce îi poate deruta atât pe victimă, cât şi pe cei care încearcă să o ajute. Problemele fizice pot fi tratate uneori imediat, însă nu la fel stau lucrurile şi cu cele psihice. „La început ne-am gândit: «În regulă, o să le punem oasele la loc — apoi vor putea merge acas㻓, recunoaşte dr. Genefke. „Însă nu peste mult timp am înţeles că ceea ce îi măcina era durerea din inima lor.“ Cu toate acestea, dr. Genefke precizează: „Ne-am dat seama cu surprindere că se poate aduce alinare şi se poate face ceva pentru a ajuta victimele, chiar dacă au trecut mulţi ani de la tortură“.

În 1982, dr. Genefke împreună cu alţi medici danezi au înfiinţat în cadrul Spitalului Naţional din Copenhaga o mică unitate pentru tratarea refugiaţilor care fuseseră victime ale torturii. Acesta a fost un început mic, însă cu timpul s-a dezvoltat o reţea mondială cunoscută sub numele de Consiliul de Reabilitare a Victimelor Torturii (International Rehabilitation Council for Torture Victims, IRCT). Cu sediul la Copenhaga, acest consiliu coordonează activitatea de ajutorare desfăşurată în peste 100 de centre din întreaga lume. De-a lungul anilor, consiliul a acumulat multă experienţă în ce priveşte tratarea victimelor torturii.

Cum să ajutăm

În general, este bine ca victimele să vorbească despre situaţiile prin care au trecut. „Cu aproximativ 20 de ani în urmă, victimele torturii erau, de obicei, victime într-un dublu sens. Mai întâi pentru că fuseseră supuse unui act de tortură fizică sau psihologică, iar apoi pentru că nu puteau vorbi despre acest lucru“, se spunea într-un pliant informativ redactat de IRTC.

Este adevărat, nu e deloc plăcut să vorbeşti despre un subiect atât de cutremurător cum este tortura. Însă, dacă o persoană care suferă doreşte să-şi descarce sufletul unui prieten, iar prietenul respectiv nu vrea să asculte, acea persoană ar putea fi probabil cuprinsă de mai multă disperare. Aşadar, este important ca victima să simtă că există cineva care se interesează de ea. Bineînţeles, n-ar trebui să ne amestecăm în treburile personale ale altora. În definitiv, victima este cea care va decide dacă va vorbi sau nu despre acel lucru, când va vorbi şi cu cine. — Proverbele 17:17; 1 Tesaloniceni 5:14.

 Majoritatea specialiştilor recomandă să se ţină cont de ambele laturi ale torturii: cea fizică şi cea psihică. În cazul unor victime, reabilitarea necesită ajutor de specialitate. Unele tratamente cuprind exerciţii de respiraţie şi de comunicare. * La început, eforturile trebuie îndreptate, de obicei, spre sentimentele de ruşine apărute. Iată ce i-a spus o terapeută unei femei care fusese violată şi bătută de repetate ori: „E firesc să te simţi ruşinată şi e lesne de înţeles acest lucru. Însă nu uita că nu ţie trebuie să-ţi fie ruşine, ci celor care ţi-au făcut asta“.

Supravieţuitori ai suferinţelor din lagărele de concentrare

În timpul celui de-al doilea război mondial, milioane de oameni au fost supuşi unor tratamente umilitoare în lagărele de concentrare ale lui Hitler. Printre aceştia s-au numărat mii de Martori ai lui Iehova care au fost persecutaţi deoarece nu au vrut să renunţe la convingerile lor religioase. Credinţa lor i-a ajutat în mod incontestabil să suporte asemenea situaţii grele. Cum anume?

Cu mult timp înainte de întemniţarea lor, aceşti creştini fuseseră cercetători atenţi ai Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, ei nu au fost luaţi prin surprindere când încercările au venit asupra lor, nici nu l-au învinuit pe Dumnezeu când suferinţa lor nu a luat sfârşit într-un timp scurt. Studiind Biblia, Martorii au aflat de ce permite Dumnezeu răutatea şi în ce mod îi va pune capăt la timpul stabilit de el. Studierea Bibliei i-a ajutat să înţeleagă că Iehova „iubeşte dreptatea“ şi că este indignat când oamenii îi maltratează pe semenii lor. — Psalmul 37:28; Zaharia 2:8, 9.

Bineînţeles, mulţi dintre aceşti supravieţuitori ai suferinţelor din lagărele de concentrare au trebuit să depăşească urmările traumatice ale suferinţei lor. În acest sens, ei au fost întăriţi mult de faptul că au respectat următorul sfat al apostolului Pavel. Când zăcea într-o închisoare din Roma, aflându-se într-o situaţie care în mod sigur l-a îngrijorat foarte mult, Pavel le-a scris tovarăşilor săi de credinţă aceste cuvinte: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus“. — Filipeni 1:13; 4:6, 7.

Studiind Biblia, aceşti păstrători ai integrităţii au învăţat că Dumnezeu a promis că va transforma pământul într-un paradis, unde consecinţele dureroase ale tratamentelor umilitoare, cum este şi tortura, vor fi în cele din urmă înlăturate.

Martorii lui Iehova le împărtăşesc semenilor lor din peste 230 de ţări această speranţă bazată pe Biblie. Condiţiile instabile din lume îi aduc în contact cu multe persoane care au suferit din cauza tratamentului inuman aplicat de oameni semenilor lor. Când întâlnesc victime ale torturii, Martorii se străduiesc să le împărtăşească promisiunile biblice referitoare la un viitor minunat. Cât de fericiţi sunt ei să răspândească vestea bună despre un moment din viitor când tortura va fi de domeniul trecutului! — Isaia 65:17; Apocalipsa 21:4.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 24]

„NIMENI NU VA FI SUPUS LA TORTURĂ, NICI LA PEDEPSE SAU TRATAMENTE CRUDE, INUMANE SAU DEGRADANTE.“ — Articolul 5, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

[Chenarul de la pagina 25

CE AJUTOR PUTEŢI OFERI

DACĂ CUNOAŞTEŢI PE CINEVA CARE A FOST O VICTIMĂ A TORTURII ŞI SE LUPTĂ CU URMĂRILE ACESTEIA, VĂ POT FI DE FOLOS URMĂTOARELE SUGESTII:

● Manifestaţi empatie. Aţi putea spune: „Ştiu că există multe probleme în ţara de unde vii. Cum te descurci?“ — Matei 7:12; Romani 15:1.

● Nu căutaţi să vă amestecaţi în problemele persoanei respective, nici nu insistaţi prea mult când vă oferiţi să o ajutaţi. Dimpotrivă, fiţi amabili, plini de consideraţie. Arătaţi-i că sunteţi dispuşi să o ascultaţi. — Iacov 1:19.

● Nu exageraţi când ajutaţi persoana respectivă. Nu o privaţi de respectul de sine, nici de intimitate. Trebuie să duceţi povara sufletească împreună cu persoana care suferă, nu să încercaţi să o duceţi singuri.