Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu?

Este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu?

„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet pregătit pentru orice lucrare bună.“ (2 TIMOTEI 3:16, 17)

PRIN aceste cuvinte pline de semnificaţie, apostolul Pavel elogia valoarea inestimabilă a Bibliei. Deşi el se referea la acea parte a Bibliei existentă pe vremea lui — numită uneori „Vechiul Testament“ —, cuvintele sale se aplică în egală măsură la toate cele 66 de cărţi ale Bibliei, inclusiv la cele scrise de discipolii fideli ai lui Isus în secolul I e.n.

Preţuiţi şi dumneavoastră la fel de mult Biblia? Credeţi că scriitorii Bibliei au fost într-adevăr inspiraţi de Dumnezeu? Creştinii din secolul I n-au avut nicio îndoială în această privinţă. Iar, de-a lungul secolelor ce au urmat, adevăraţii creştini şi-au păstrat ferm această convingere. De exemplu, John Wycliffe, cleric englez din secolul al XIV-lea, a considerat că Biblia este „norma desăvârşită a adevărului“. Comentând cuvintele lui Pavel citate mai sus, un dicţionar biblic afirmă că, „întrucât Biblia a fost scrisă sub inspiraţie [divină], avem garanţia că tot ce spune ea este adevărat“ (The New Bible Dictionary).

Atitudinea faţă de Biblie s-a schimbat

În zilele noastre însă, oamenii şi-au pierdut încrederea în autoritatea Bibliei. „Teoretic“, spune manualul The World’s Religions, „toţi creştinii [încă] acceptă Biblia ca pe o autoritate în măsură să le îndrume acţiunile şi să le formeze convingerile“. Practic însă, lucrurile stau altfel. În prezent, mulţi oameni cred că Biblia nu este altceva decât „tradiţie omenească nedemnă de încredere“. Deşi recunosc că scriitorii Bibliei au avut o mare credinţă, ei consideră că aceştia au fost oameni supuşi greşelilor, care s-au străduit să explice adevăruri spirituale profunde, dar cărora le-au lipsit cunoştinţa şi înţelegerea pe care le avem noi azi.

De fapt, foarte puţini oameni permit cu adevărat ca Biblia să le îndrume gândurile şi acţiunile. Poate că şi dumneavoastră aţi auzit deseori spunându-se că normele Bibliei privitoare la moralitate sunt învechite şi nerealiste. Mulţi minimalizează valoarea legilor şi a principiilor Bibliei sau chiar le ignoră când lucrul acesta pare să fie în avantajul lor. Unii aşa-zişi creştini desconsideră cu neruşinare ceea ce spune Biblia despre fornicaţie, adulter, necinste şi beţie (1 Corinteni 6:9, 10).

De ce se întâmplă toate acestea? La începutul secolului trecut, arheologul Sir Charles Marston a indicat un motiv în cartea sa intitulată The Bible Is True. El a spus că oamenii „acceptau cu prea multă uşurinţă şi fără niciun fel de obiecţie multe dintre teoriile scriitorilor moderni“ care atacau integritatea Bibliei. S-au schimbat oare lucrurile în prezent? Cum ar trebui să considerăm opiniile şi teoriile erudiţilor care subminează încrederea în Biblie? Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări, vă invităm să citiţi articolul următor.