LUMEA ÎN OBIECTIV
În prim-plan: America
Unele știri de pe continentul american demonstrează înțelepciunea sfaturilor biblice, care au trecut proba timpului.
Reduce verificarea mai rară a e-mailului stresul?
În urma unui studiu realizat în Vancouver (Canada) s-a ajuns la concluzia că persoanele care își verifică e-mailul doar de trei ori pe zi sunt, se pare, mai puțin stresate decât dacă și l-ar verifica ori de câte ori au ocazia. Kostadin Kushlev, care a condus studiul, conchide: „Oamenilor le este greu să reziste tentației de a-și verifica e-mailul. Totuși dacă ar rezista tentației ar fi mai puțin stresați”.
GÂNDIȚI-VĂ: Având în vedere că trăim în ‘timpuri critice, cărora cu greu le facem față’, nu ar trebui să căutăm modalități de a reduce stresul? (2 Timotei 3:1)
Refacerea naturală a resurselor piscicole
Potrivit unui raport al Wildlife Conservation Society (WCS), „s-au înregistrat creșteri ale populațiilor de melci marini, de homari și de pește în zonele de protecție a resurselor acvatice” din apele de coastă ale statului Belize și din alte zone ale Mării Caraibilor. Raportul adaugă: „Spre deosebire de zonele de pescuit, în ariile naturale protejate refacerea populațiilor de specii exploatate poate dura doar 1 până la 6 ani; însă refacerea completă . . . poate dura zeci de ani”. Janet Gibson, directorul unui program WCS, a spus referitor la Belize: „Categoric, zonele de protecție pot contribui la refacerea naturală a resurselor piscicole ale țării și a biodiversității marine”.
GÂNDIȚI-VĂ: Nu demonstrează oare capacitatea de regenerare a ecosistemelor că există un Creator înțelept? (Psalmul 104:24, 25)
Violență în Brazilia
Violența ia amploare în Brazilia, anunță agenția de presă Agência Brasil. În 2012, s-au înregistrat peste 56 000 de omucideri, fiind cea mai ridicată rată anuală înregistrată vreodată de Ministerul Sănătății. Luís Sapori, specialist în siguranță publică, consideră că această creștere sugerează o criză morală. Odată ce oamenii își pierd respectul față de legile unei societăți civilizate, „ei încep să recurgă la forță pentru a-și atinge scopurile”, a declarat Sapori.
ȘTIAȚI CĂ? Biblia a prezis un timp când iubirea „se va răci”, iar nelegiuirea va crește (Matei 24:3, 12).