Salt la conţinut

Salt la cuprins

Nomazii Asiei care au întemeiat un imperiu

Nomazii Asiei care au întemeiat un imperiu

Nomazii Asiei care au întemeiat un imperiu

Teama şi confuzia au pus stăpânire pe Rusia. Aidoma unor lăcuste, hoarde de războinici vin tropotind dinspre răsărit, străbat stepele şi pustiesc totul în calea lor. Măcelăresc, jefuiesc şi nimicesc oştile ce cutează să li se împotrivească. Din imensa Rusie doar cnezatul Novgorod scapă nevătămat. Uluit de cele întâmplate, un cronicar al acelor vremuri aminteşte în scrierile sale invazia unor „triburi necunoscute“, care vorbesc o limbă nemaiauzită.

COTROPITORII sunt mongolii, un popor ce-şi are obârşia în stepele din centrul şi nord-estul Asiei, sau Mongolia zilelor noastre. Cuceririle lor fulgerătoare, începute în zorii secolului al XIII-lea, au schimbat faţa Asiei şi a unei jumătăţi din continentul european. Într-un sfert de veac, mongolii au subjugat mai multe teritorii decât au izbutit romanii în patru veacuri. La apogeul puterii, Imperiul Mongol se întindea din Coreea până-n Ungaria şi din Siberia până-n India, fiind unul dintre cele mai vaste imperii din istorie!

Imperiul Mongol n-a strălucit prea mult pe scena lumii. Totuşi, cronicile lui aruncă lumină asupra istoriei Asiei şi Europei şi, fapt şi mai însemnat, confirmă adevărul multor afirmaţii ale Bibliei despre natura umană şi despre stăpânirea omului peste alt om. Iată două dintre ele: Gloria omului este trecătoare şi deşartă (Psalmii 62:9; 144:4). Şi ‘omul stăpâneşte peste alt om spre paguba lui’ (Eclesiastul 8:9). După cum bine le descrie Biblia în termeni simbolici, puterile politice au acţionat asemenea unor fiare, luptând cu ferocitate ca să stăpânească peste alte popoare. *

Cine au fost mongolii?

Triburi nomade de călăreţi iscusiţi, mongolii se ocupau cu negoţul, vânătoarea şi creşterea animalelor. Spre deosebire de majoritatea celorlalte popoare — în care puţini oameni erau instruiţi pentru luptă şi echipaţi ca atare —, în triburile mongole aproape fiecare bărbat care avea cal şi arc era un războinic nemilos şi de temut. Membrii fiecărui trib erau neclintiţi în loialitatea faţă de han, conducătorul lor.

După 20 de ani de lupte aproape neîncetate, hanul Temugin (c. 1162–1227) reunea sub conducerea sa 27 de triburi mongole. Ceva mai târziu, musulmanii turci, numiţi şi tătari, luptau cot la cot cu mongolii. De fapt, când nestăvilita forţă mongolă a luat-o spre apus, europenii, înspăimântaţi de moarte, i-au poreclit pe invadatori „tartari“ *. În 1206, când abia trecuse de 40 de ani, Temugin fu făcut de mongoli Ginghis-Han — titlu care ar putea însemna „conducător puternic“, „conducător suprem“. Temugin mai era cunoscut şi ca Marele Han.

Hoardele lui Ginghis-Han, călăreţi înarmaţi cu arcuri, atacau cu o ferocitate şi o rapiditate fantastică, luptând adesea pe mai multe fronturi ce se întindeau pe mii de kilometri. Marele Han „îi egala [în abilitate militară] pe Alexandru cel Mare şi pe Napoleon I“, se arată în Encarta Encyclopedia. Iar istoricul persan Juzjani, ce a trăit în acele vremuri, l-a descris drept „un om de geniu, plin de discernământ, de înţelegere şi animat de o nebănuită vitalitate“. I-a mai zis însă şi „măcelarul“.

Mongolia se extinde

Nordul Chinei era ocupat de manciurieni, puterea aflându-se în mâinile dinastiei Jin, numită şi dinastia „de aur“. Pentru a ajunge pe teritoriul lor, mongolii au trebuit să străbată ostilul deşert Gobi — sarcină deloc grea pentru nomazi, care, la nevoie, puteau supravieţui doar cu lapte de iapă şi sânge de cal. Deşi Ginghis-Han îşi extinsese stăpânirea până în China şi Manciuria, luptele purtate aici au durat vreo 20 de ani. Din rândul chinezilor, Marele Han a recrutat învăţaţi, artizani, negustori, dar şi meşteri pricepuţi în realizarea maşinilor de asediu, a catapultelor şi a bombelor cu praf de puşcă.

După ce a asigurat paza asupra unor porţiuni din Drumul Mătăsii care făcea legătura cu Occidentul, Ginghis-Han s-a gândit să lege relaţii strânse în plan comercial cu vecinul său, sultanul turc Muhammad. Sultanul stăpânea un vast imperiu care astăzi ar cuprinde Afghanistanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul, Uzbekistanul şi o mare parte din Iran.

În 1218, sub pretext că ar fi interesată de negoţ, o caravană mongolă s-a apropiat de hotarul turc. Un paşă însă i-a executat pe toţi negustorii, fapt ce a atras după sine prima invazie a mongolilor pe pământ musulman. În următorii trei ani, mongolii — după spusele unora ca frunza şi ca iarba — au jefuit şi pârjolit ogor după ogor şi cetate după cetate, masacrându-i pe supuşii sultanului Muhammad. N-au scăpat cu viaţă decât o seamă de oameni talentaţi pe care mongolii şi-i doreau în mijlocul lor.

Se crede că războinicii mongoli, cam 20 000 la număr în acele vremuri, au străbătut Azerbaidjanul şi Georgia şi au ajuns în stepele aflate la nord de ţinuturile caucaziene, înfrângând orice oştire ce-ar fi îndrăznit să le stea în cale, inclusiv pe cea rusă care număra 80 000 de oşteni. În una dintre expediţiile lor, în care au străbătut 13 000 km, mongolii au pus stăpânire pe tot teritoriul din jurul Mării Caspice. Această expediţie a fost socotită una dintre cele mai vitejeşti fapte din istorie ale unei cavalerii. Seria de cuceriri a stabilit un precedent pentru următoarele invazii ale celorlalţi conducători mongoli în Europa Răsăriteană.

După moartea lui Ginghis-Han

Ogodai, al treilea dintre cei patru fii pe care Ginghis-Han i-a avut cu soţia sa principală, a fost următorul Mare Han. El a consolidat controlul asupra teritoriilor cucerite, a cerut tribut de la vasali şi a desăvârşit victoria asupra dinastiei Jin, ce domnea în nordul Chinei.

Pentru a extinde hotarele imperiului şi a menţine stilul de viaţă extravagant cu care mongolii se obişnuiseră, Ogodai a hotărât să pornească din nou la luptă, de astă dată împotriva teritoriilor nejefuite încă. A lansat atacuri pe două fronturi: spre vest, împotriva unor ţări europene, şi în sudul Chinei, împotriva dinastiei Song. Campania în Europa a fost un succes, cealaltă însă nu. În ciuda unor victorii obţinute, mongolii nu au izbutit să cucerească cea mai mare parte a teritoriului aflat în stăpânirea dinastiei Song.

Campania occidentală

În 1236, circa 150 000 de războinici au pornit călare spre vest, spre Europa. Au ţintit mai întâi regiunile aflate de-a lungul Volgăi, apoi au atacat cnezatele ruseşti, mistuind Kievul din temelie. Mongolii promiseseră că vor cruţa cetăţile dacă li se dădea zeciuială. Dar ruşii au ales să lupte. Cu ajutorul catapultelor, mongolii îi potopeau cu pietre şi trimiteau asupra lor păcură şi salpetru aprinse. Când zidurile cetăţii cedau, cotropitorii pătrundeau în ea şi îi măcelăreau pe oameni. Un istoric a scris că „n-a rămas un ochi care să-i plângă pe morţi“.

Mongolii au pustiit Polonia şi Ungaria, apropiindu-se ameninţător de mult de graniţa teritoriului ocupat actualmente de Germania. Europa de Vest era pregătită să le ţină piept, dar nu a fost nevoie. În decembrie 1241, Ogodai-Han moare, după câte se pare, beat criţă. Prinzând de veste, comandanţii mongoli s-au retras cu iuţeală spre Karakorum, capitala lor aflată la 6 000 km depărtare, pentru a-şi alege un nou conducător.

Lui Ogodai i-a succedat la putere fiul său, Guiuk. La ceremonia de întronare a luat parte şi un călugăr italian care călătorise 15 luni pe teritoriul controlat de mongoli pentru a aduce o scrisoare de la papa Inocenţiu al IV-lea. Papa îi cerea hanului să-l asigure că nu va mai invada Europa şi-i îndemna pe mongoli să se creştineze. Guiuk nu-i promise nimic, ci îi transmise papei să ia câţiva emisari princiari şi să vină să-i aducă omagiu lui, hanului!

Un nou atac pe două fronturi

Următorul Mare Han a fost Möngke, întronat în 1251. Împreună cu fratele său Kubilai au atacat sudul Chinei unde domnea dinastia Song. O altă oaste mongolă, care a luat-o spre vest, a prefăcut Bagdadul în ruine şi a forţat Damascul să capituleze. Aşa-zişii creştini, care purtau cruciade împotriva musulmanilor, au radiat de bucurie în urma acestei înfrângeri, iar „creştinii“ ce locuiau în Bagdad i-au jefuit şi i-au ucis pe semenii lor musulmani.

În acest moment de răscruce, când mongolii păreau gata să zdrobească lumea musulmană, istoria s-a repetat. Auzind că Möngke, Marele Han, murise, cotropitorii s-au văzut nevoiţi să se întoarcă din nou acasă, de data aceasta lăsând doar 10 000 de războinici să păzească graniţa. Nu trecu mult, iar această mână de oameni fu nimicită de o armată egipteană.

În schimb, forţele mongole izbândiseră în sudul Chinei, aflat sub stăpânirea bogatei dinastii Song. Kubilai-Han s-a autoproclamat întemeietorul unei noi dinastii chineze, pe care a numit-o Yuan. Pe locul unde şi-a fondat noua capitală se înalţă acum falnic Beijingul. După ce, la sfârşitul anilor 1270, i-a nimicit pe ultimii susţinători ai dinastiei Song, Kubilai a domnit peste o nouă Chină, o Chină care, pentru întâia oară de la căderea dinastiei Tang în 907, era unită.

Fărâmiţarea şi prăbuşirea imperiului

La cumpăna dintre secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, puternicul Imperiu Mongol a început să se fărâmiţeze. Cauzele au fost multiple. Luptând pentru a acapara puterea, descendenţii lui Ginghis-Han au împărţit imperiul în mai multe hanate. Mongolii au fost asimilaţi de unele civilizaţii pe care le cuceriseră. În China, luptele pentru putere au slăbit autoritatea descendenţilor lui Kubilai. Incompetenţa conducătorilor, corupţia şi taxele mari au dus, în 1368, la răsturnarea dinastiei Yuan, conducătorii ei fiind forţaţi să se întoarcă în Mongolia.

Aidoma unei furtuni năprasnice, mongolii au lovit fulgerător, au stat puţin şi apoi s-au retras. În scurtul lor răstimp pe scena lumii, au influenţat profund istoria Europei şi a Asiei, determinând chiar unificarea Mongoliei cu China. Mongolii îl aclamă şi astăzi pe cel dintâi han al lor, Ginghis-Han, drept întemeietorul naţiei lor.

[Note de subsol]

^ par. 4 Remarcaţi referirile care se fac la fiare şi la puteri politice, sau guverne, în următoarele pasaje biblice: Daniel 7:6, 12, 17, 23; 8:20–22; Revelaţia 16:10; 17:3, 9–12.

^ par. 7 Europenii credeau că tătarii erau diavoli veniţi din „Tartar“ (2 Petru 2:4). De aceea i-au numit pe invadatori „tartari“.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 13]

Expansiunea mongolă şi comerţul

Aflată la apogeul puterii, dinastia Yuan, întemeiată de Kubilai-Han, încuraja negoţul şi călătoriile. Se spune că „niciodată în istoria Eurasiei comerţul nu a luat un avânt atât de mare“. Aceasta a fost epoca marelui explorator veneţian Marco Polo (1254–1324). * Comerţul se făcea şi pe uscat, şi pe mare. În schimbul cailor, covoarelor, pietrelor preţioase şi mirodeniilor, negustorii arabi, persani, indieni şi europeni primeau mătăsuri şi obiecte de ceramică sau de lemn lăcuit.

În 1492, cu o copie a jurnalului lui Marco Polo în mână, Cristofor Columb ridica ancora şi, pornind din Europa, o lua spre vest în speranţa că va reînnoda legăturile comerciale cu curtea mongolă. Din păcate, nu ştia că Imperiul Mongol îşi încetase existenţa în urmă cu un veac! Căderea imperiului dusese la întreruperea căilor de comunicare, iar musulmanii blocaseră ruta terestră care lega Europa de Orient.

[Notă de subsol]

^ par. 33 Despre expediţia lui Marco Polo în China, puteţi citi în revista Treziţi-vă! din 8 iunie 2004.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 14]

Cunoscuţi pentru toleranţă religioasă

Deşi erau animişti, vechii mongoli tolerau credinţele altor popoare. Cartea The Devil’s Horsemen, de James Chambers, arată că, păşind în capitala mongolă, Karakorum, occidentalii rămâneau uluiţi nu doar de bogăţiile ei, ci şi de climatul de libertate religioasă de aici: biserici, moschee şi temple se înălţau nestingherite unele lângă altele.

Creştinismul nominal a pătruns în imperiu prin intermediul nestorienilor, desprinşi din Biserica Bizantină, sau Răsăriteană. Nestorienii îşi făcuseră mulţi adepţi în rândul clanurilor turce asiatice cu care mongolii au intrat în contact. Unele femei convertite la creştinismul nestorian au ajuns, prin căsătorie, să facă parte chiar din familia mongolă regală.

În prezent, în Mongolia există o multitudine de credinţe religioase. Circa 30% din populaţia băştinaşă se declară animişti, 23% lamaişti budişti (tibetani), iar 5% musulmani. Restul se pare că nu aderă la nicio religie.

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Hotarele dominaţiei mongole

UNGARIA

RUSIA

Kiev

Fluviul Volga

SIBERIA

Marea Caspică

Damasc

IRAN

Bagdad

UZBEKISTAN

MONGOLIA

Karakorum

Deşertul Gobi

COREEA

CHINA

Beijing

INDIA

Novgorod

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Herghelie, Mongolia

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Ginghis-Han

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 12]

Bildarchiv Preussischer Kulturbesitz/Art Resource, NY

[Provenienţa fotografiei/ilustraţiei de la pagina 15]

Peisaj: © Bruno Morandi/age fotostock; Ginghis-Han: © The Stapleton Collection/The Bridgeman Art Library