Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un artist caută fericirea în „Paradis“

Un artist caută fericirea în „Paradis“

 Un artist caută fericirea în „Paradis“

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN TAHITI

ÎNCĂ de când primul om, Adam, a fost izgonit din Paradis, urmaşii lui n-au încetat să caute ceea ce fusese pierdut. Această căutare frenetică i-a impulsionat pe mulţi artişti să surprindă Paradisul pe pânză. Unul dintre aceştia a fost faimosul pictor al veacului al XIX-lea, Paul Gauguin.

Acum circa doi ani, sute de turişti, între care şi pictori amatori, au venit cu două vase pe micuţa insulă Hiva Oa, din Insulele Marchize (Polinezia Franceză). Aici s-a stins din viaţă Paul Gauguin în 1903. Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la moartea artistului, s-a inaugurat centrul cultural care-i poartă numele, eveniment ce i-a atras pe insulă pe iubitorii operei lui.

Unde este Paradisul?

Dar de ce a părăsit Gauguin Europa acum mai bine de un secol, găsindu-şi sfârşitul pe această insulă tihnită din Pacificul de Sud? Traiul greu de care a avut parte în Europa l-a determinat să-şi desconsidere propria civilizaţie. În urma primei sale vizite de doi ani în Tahiti, el a ajuns să privească cu dispreţ tradiţiile, cultura şi ordinea socială europeană pe care le considera marcate de prejudecăţi. La întoarcerea în Europa se hotărâse: „Nimic nu mă va împiedica să plec de aici, şi asta pentru totdeauna. Ce viaţă fără sens ducem în Europa!“ El respingea vehement valorile occidentale. În definitiv, nu era singurul european al timpului său aflat în căutarea Paradisului pierdut, a locului în care civilizaţia nu te mai poate atinge. Gauguin spera că-şi va împlini visul trăind într-o grădină a plăcerilor, cuibărită în Pacific, unde domneau soarele şi pacea. Tânjea să se refugieze pe acest tărâm splendid, ideal pentru pictură.

Aidoma multor oameni din vremea sa, Gauguin prefera traiul simplu departe de civilizaţie, în comuniune cu natura. Polinezienii trăiau în sânul naturii şi în armonie cu ea, ceea ce-i făcea pe unii să creadă că n-au decât virtuţi. Prin blândeţea, simplitatea şi inocenţa lor păreau a întruchipa o lume perfectă.  Era exact ce căuta Gauguin ca să guste fericirea. Însă îl chinuiau încă întrebări privind misterul existenţei, sensul vieţii umane, suferinţa şi moartea.

Gauguin a găsit în Mările Sudului o sursă de inspiraţie. Acest cadru a redeşteptat în el dragostea pentru pictură. Unul dintre subiectele sale preferate era frumuseţea simplă a oamenilor. Feţele zugrăvite transmiteau o anume seninătate, încredere şi mulţumire. Gauguin voia să surprindă pe pânză atmosfera unui tărâm de basm, a unei lumi tihnite, de vis, la adăpostul cerului tropical.

Adevărata fericire

Erau Tahiti, Hiva Oa sau vreo altă insulă sălaşul adevăratei fericiri pe care o căuta Gauguin? El a recunoscut, în cele din urmă, că până şi pe aceste mici insule tropicale viaţa e trecătoare. Perfecţiunea nu aparţine acestei lumi. În primii săi ani de şedere în Tahiti, el a scris: „De la o vreme sunt trist, iar asta se reflectă în lucrările mele. . . . Îmi lipseşte bucuria“. Tărâmurile idilice zugrăvite în picturile sale nu i-au adus sentimentul împlinirii. Avea încă nevoie de bani, iar sănătatea i se şubrezea. Deşi trăia într-un asemenea mediu, îl frământau întrebări existenţiale. Măcinat de această contradicţie, el s-a hotărât să picteze un tablou imens, care avea să devină capodopera sa din perioada tahitiană. Era o alegorie de dimensiuni impresionante (3,75 m lungime), intitulată D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous? (De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?). Artistul încerca să dea glas neputinţei sale de a înţelege lumea, misterului de nepătruns al existenţei noastre.

Asemenea întrebări despre sensul vieţii care s-au întrupat în opera lui Gauguin şi care i-au frământat pe mulţi alţii înainte şi după el îşi găsesc răspunsul în Biblie, cartea în care Dumnezeu îşi dezvăluie scopul referitor la omenire. Răspunsurile Bibliei sunt  demne de încredere şi nu ne dezamăgesc. Ele ne oferă o speranţă sigură de viitor şi, mai mult, ne arată că, oriunde am locui, în Pacific sau altundeva, vom găsi adevărata fericire doar dacă suntem în relaţii bune cu Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu. Martorii lui Iehova din Polinezia Franceză şi de pe tot pământul sunt fericiţi să le împărtăşească şi altora minunata speranţă a unui paradis viitor.

Copiindu-l pe maestru

Pe durata sărbătoririi centenarului Gauguin au fost expuse o sută de reproduceri fidele ale tablourilor sale. Acestea au constituit, în principal, opera a doi artişti, Claude şi Viera Farina, care au locuit un timp pe Hiva Oa pentru a putea face reproduceri după tablourile lui Gauguin. Ei le-au donat ulterior centrului cultural de pe insulă.

Pentru a reproduce şi a transpune pe pânză cu exactitate ceea ce a vrut Gauguin să redea, ei au studiat în detaliu culorile şi formele folosindu-se de fotografii mărite făcute după originale. Ei au explicat că sarcina de a reproduce opere de artă nu e nici pe departe una uşoară. Ea răpeşte mult timp şi energie. „Avantajul maestrului este că are libertatea de a da aripi imaginaţiei, iar dacă face o masă cu cinci picioare, nimeni nu obiectează, ba dimpotrivă, toţi o găsesc originală. Dar dacă cel ce face reproducerea uită să picteze o frunză într-un copac, opera sa este aspru criticată! De aceea, cei ce fac reproduceri după tablouri sunt mai puţini la  număr decât restul artiştilor“, ne spune unul dintre ei. Cum poţi reproduce cu fidelitate operele marilor maeştri? „Trebuie să-l cunoşti foarte bine pe maestru şi să-i cunoşti viaţa, deoarece nu lucrezi decât după fotografii; chiar şi în acest caz, culorile nu sunt întotdeauna cele din original. Trebuie aşadar să aduni informaţii exacte din muzee.“ Astăzi, operele lui Gauguin se vând pe bani grei, de aceea lucrările familiei Farina sunt o adevărată comoară pentru centrul cultural tahitian.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

„Autoportret“, Paul Gauguin

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

„Femmes de Tahiti“ sau „Sur la plage“ („Femei tahitiene“ sau „Pe plajă“)

[Legenda fotografiilor de la pagina 24]

„Femme à la mangue“ („Femeie cu mango“), originalul este sus, şi o reproducere a lui Claude şi Viera Farina, pe care îi putem vedea mai jos, în atelierul lor din Atuona

[Provenienţa fotografiilor]

Erich Lessing/Art Resource, NY

Copie dʹoeuvre de Gauguin, avec lʹaimable autorisation de Claude et Viera Farina

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

„Les Parau Parau“ („Zvonuri“)

[Provenienţa fotografiei]

Scala/Art Resource, NY

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

„Quand te maries-tu?“ („Când te căsătoreşti?“)

[Provenienţa fotografiei]

Erich Lessing/Art Resource, NY

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 23]

Picturile: Erich Lessing/Art Resource, NY