Salt la conţinut

Salt la cuprins

O descoperire la Red Bay

O descoperire la Red Bay

O descoperire la Red Bay

De la corespondentul nostru din Canada

DEŞI nu e capătul lumii, de aici îl poţi vedea“, zic oamenii de prin partea locului. Dacă aţi fost vreodată în Red Bay, în estul Canadei, poate că şi voi aţi spus că se află la capătul pământului. Acest loc este situat pe încântătoarea coastă a Labradorului, aproape de Strâmtoarea Belle Ile. Dar ce anume conferă unicitate şi fascinaţie tăcutului Red Bay şi liniştitului său port?

O istorie unică

În perioada în care balenele îşi fac simţită prezenţa în apele din preajmă, oraşul freamătă de oameni. Dar nu acest spectacol i-a atras întotdeauna pe turişti. Cu mai bine de 400 de ani în urmă, balena netedă şi balena de Groenlanda erau vânate pentru nepreţuitul lor ulei. Potrivit revistei National Geographic, „în timpuri de strâmtorare . . ., [uleiul de balenă] costa, în banii de azi, 10 000$ butoiul“. Vânătorii de balene basci din regiunea aflată la graniţa Franţei cu Spania s-au numărat printre primii europeni care au exploatat resursele naturale ale Canadei. În Europa, la iluminat se folosea în special ulei de balenă. Acesta era folosit şi la uns diverse maşinării, la producerea săpunului şi a cosmeticelor, la prelucrarea pieilor de animale, a lânii şi la prepararea vopselelor. În cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XVI-lea, Red Bay era cel mai mare port din lume unde acostau balenierele. Prin urmare, în Canada a fost înfiinţat unul dintre primele sectoare industriale: industria bazată pe vânarea de balene.

De unde ştim?

Dovezile găsite în arhivele basce i-au determinat pe arheologi şi istorici să-şi îndrepte atenţia spre Red Bay. Ele arată că, în 1565, în timpul unei furtuni, galionul spaniol San Juan a fost înghiţit de apele din apropierea acestui oraş.

Săpăturile arheologice de pe insula Saddle, situată nu departe de Red Bay, au scos la iveală artefacte ce datau din perioada de început a industriei bazate pe vânarea de balene, între acestea aflându-se şi un cap de harpon cu două vârfuri. De-a lungul plajelor încă mai pot fi văzute mormane de ţigle roşii spaniole. Ani la rând copiii s-au jucat cu ele. Un localnic a spus: „Foloseam ţiglele roşii pe post de cretă ca să desenăm şi să colorăm desenele pe care le făceam pe stânci. N-am ştiut niciodată cu ce ne jucam!“

În vara anului 1978, o echipă de arheologi-scafandri care se aflau pe o şalupă la circa 30 m depărtare de insula Saddle au scos la lumină o scândură de stejar. Această descoperire a fost deosebit de importantă întrucât stejarul, lemnul cel mai folosit de basci la construirea de corăbii, nu creşte pe coasta aridă a Labradorului. Cu prilejul unei alte scufundări, au descoperit rămăşiţele bine păstrate ale unui vas ce credeau că este San Juan. Apele reci ca gheaţa de la Red Bay menţinuseră epava într-o stare bună. Vasul a fost găsit la 10 m adâncime, acoperit de nămol. Se pare că, de-a lungul timpului, sub greutatea blocurilor de gheaţă, vasul s-a rupt în două pe lungime, desfăcându-se şi ajungând să semene cu o carte deschisă. Arheologii au fost încântaţi de această descoperire, întrucât era primul vas comercial din secolul al XVI-lea găsit aproape intact pe continentul nord-american, mai sus de Florida.

Să fie San Juan?

Scafandrii au depus mari eforturi ca să sape şi să aducă la suprafaţă vasul bucată cu bucată. După ce au numerotat fragmentele găsite şi le-au studiat cu atenţie, ei au îngropat vasul din nou pentru a se păstra în stare bună. Care au fost concluziile? Corabia, care încărcată cântărea aproximativ 300 de tone, fusese construită pentru a ţine piept furiei valurilor, nu pentru a atrage privirile şi nici pentru a satisface nevoia de confort. Ambele capete erau pătrate pentru ca vasul să poată fi încărcat la maximum cu uleiul de balenă ce trebuia dus în Spania. Mărturiile timpurii despre scufundarea vasului San Juan arată că avea la bord o încărcătură uriaşă de ulei de balenă. O mare cantitate fusese recuperată de echipaj. La nivelele inferioare ale navei naufragiate, scafandrii au descoperit rămăşiţele a circa 450 de butoaie, desigur, ale butoaielor care au fost prea greu de scos la suprafaţă. Nu au fost găsite rămăşiţe omeneşti. De altfel, documentele basce nu menţionează pierderea de vieţi omeneşti. Aceste asemănări i-au determinat pe cercetători să tragă concluzia că vasul scufundat era San Juan. În plus, în timp ce se excava după galionul scufundat, a fost descoperită o barcă bască, numită chalupa, folosită la vânătoarea de balene. Chalupa este „una dintre marile realizări ale tehnologiei navale“, susţine Robert Grenier, şeful secţiei de arheologie marină din cadrul agenţiei Parks Canada.

Cine s-ar fi gândit că liniştitul Red Bay a fost odinioară prospera capitală a balenierelor? Timpurile s-au schimbat. Dar fărâmele de istorie au rămas până azi.

[Harta de la pagina 14]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Labrador

Red Bay

Strâmtoarea Belle Ile

Insula Terra Nova (Newfoundland)

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Reproducere la scara 1:10 a presupusului vas „San Juan“

[Provenienţa fotografiei]

Parks Canada Agency, fotograf: Denis Pagé

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

La dreapta: Scafandru cercetând vasul scufundat

[Provenienţa fotografiei]

Bill Curtsinger/National Geographic Images Collection

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

La dreapta: Balena netedă este o specie pe cale de dispariţie

[Provenienţa fotografiei]

NOAA

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Barcă bască folosită la vânătoarea de balene, sau „chalupa“, descoperită în Red Bay

[Provenienţa fotografiei]

Parks Canada/Shane Kelly/1998

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Red Bay

[Provenienţa fotografiei]

Fotografie prin amabilitatea Viking Trail Tourism Association

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Ţigle roşii spaniole aduse adesea la ţărm de valuri

[Provenienţa fotografiei]

Parks Canada/Doug Cook/1997