Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Modă Vreau să-mi exprim aprecierea pentru seria „Sunteţi sclavii modei?“ (8 septembrie 2003). Ca adolescentă am simţit cum lumea mă presează să adopt ultima modă şi să arăt mereu „perfect“. Aceste articole însă m-au ajutat să-mi schimb obiceiurile privind cheltuirea banilor şi să mă îmbrac modest.

M. B., Statele Unite

Am zece ani, iar învăţătoarea ne-a rugat să aducem la şcoală câteva materiale despre modă. Am luat cu mine o copie a articolului „Faţa întunecată a frumuseţii“. Învăţătoarea a făcut cópii pentru întreaga clasă.

G., Belgia

Ca orice fată de 19 ani, îmi este greu să nu mă las influenţată de concepţia actuală privind femeia „ideală“. Nu arăt ca un manechin; de aceea deseori mă gândesc că sunt urâtă. Ţin tot felul de cure de slăbire, unele chiar drastice. Imediat după ce m-am rugat pentru ajutor ca să învăţ să-mi ţin sub control astfel de sentimente, am primit această revistă şi, odată cu ea, răspunsul la rugăciune. Vă mulţumesc foarte mult!

S., Germania

Articolele m-au ajutat să înţeleg că dorinţa de a fi la modă nu e decât deşertăciune. Am 14 ani, iar în Italia nu e deloc uşor să mergi la şcoală dacă nu ai haine de marcă — practic, eşti un nimeni! Articolele m-au învăţat că cel mai important lucru este să fii bogat în ochii lui Iehova, cu alte cuvinte să fii bogat din punct de vedere spiritual.

F. G., Italia

Orhidee Am citit cu mult entuziasm articolul „Orhideele în toată splendoarea lor“ (8 septembrie 2003). Aici am găsit câteva sugestii cu privire la creşterea orhideelor în propria locuinţă. Din articol am aflat cum se numesc unele specii de orhidee şi chiar unele lucruri despre locurile lor de origine. Revista Treziţi-vă! mi-a dat informaţiile pe care le căutam.

L.E.C., Bangladesh

Dinţi curaţi M-am simţit îndemnată să vă scriu în legătură cu articolul „Un beţişor care curăţă dinţii“ (8 septembrie 2003). M-am tot întrebat cum s-or fi spălat oamenii pe dinţi înainte de inventarea pastei de dinţi. Pot să vă spun că articolul m-a fascinat!

D. G., Statele Unite

Niciodată n-am privit cu ochi buni mestecarea beţişoarelor. Dar am greşit. S-ar părea că este chiar benefică. Acum folosesc şi eu beţişoarele pentru a-mi proteja dinţii.

A. A., Ciad

Referat despre Holocaust Articolul „Referatul ei a lăsat o impresie deosebită“ (8 septembrie 2003) menţiona că evreii din lagărele de concentrare purtau pe îmbrăcămintea lor Steaua lui David. Şi eu am fost închisă în lagărul de concentrare de la Ravensbrück, dar acolo evreii nu purtau Steaua lui David, ci un triunghi galben.

J. R., Africa de Sud

„Treziţi-vă!“ răspunde: Într-adevăr, potrivit dovezilor, în majoritatea lagărelor nu a fost purtată Steaua lui David. Însă există surse care atestă că aceasta a fost purtată în unele lagăre.

Agresivitate Nu sunt Martoră a lui Iehova, dar seria de articole „Agresivitatea — Ce poţi face?“ (22 august 2003) a venit la momentul potrivit. Fiica mea a fost victima unor acte grave de agresivitate din partea colegilor ei de şcoală. După cum aţi sugerat în revistă, am vorbit cu ea şi am reuşit să o ajut într-o oarecare măsură. Vă mulţumesc că vă interesaţi de oameni.

T. M., Ucraina