Salt la conţinut

Salt la cuprins

Harnici ca albina carnioliană

Harnici ca albina carnioliană

Harnici ca albina carnioliană

De la corespondentul nostru din Slovenia

ALBINELE sunt cunoscute pentru hărnicia lor. O specie însă se remarcă în această privinţă: e vorba de albina carnioliană *, care şi-a primit numele după regiunea Carniolia, din vestul actualei Slovenii. Iniţial, această albină era răspândită doar în Peninsula Balcanică şi mai la nord, în munţii Carpaţi. Dar, în prezent, reputaţia pe care şi-a făcut-o albina carnioliană în rândul apicultorilor i-a sporit faima şi a dus la răspândirea ei pe tot globul.

Dar de ce e albina carnioliană atât de renumită? Pe lângă faptul că produce din abundenţă miere de calitate superioară şi că este rezistentă la boli şi la vremea rea, albina carnioliană e blândă, neagresivă. Deoarece albina e înclinată spre roire, îngreunând astfel munca celor ce au mulţi stupi, această înclinaţie a fost temperată prin încrucişare selectivă. Dar de ce şi-au câştigat albinele carnioliene reputaţia de a fi mai harnice decât albinele obişnuite? Un motiv ar fi că dimineaţa ele îşi părăsesc stupul mai devreme decât alte albine. Prin urmare, au timp să strângă mai mult nectar pentru producerea mierii, iar nectarul este adus de la distanţe mai mari.

„O naţiune de apicultori“

În Slovenia, apicultura are o istorie lungă şi fascinantă. Janez Gregori, un biolog sloven, chiar spune despre conaţionalii lui că sunt „o naţiune de apicultori“. De fapt, slovenii erau cunoscuţi încă din secolul al VIII-lea e.n. ca apicultori specialişti. De atunci şi până în secolul al XIX-lea, ei şi-au făcut stupii din buşteni scorburoşi, cunoscuţi în anumite regiuni din Slovenia sub denumirea de korita. În secolul al XV-lea, odată cu inventarea joagărului, vechii stupi din buşteni au început să fie înlocuiţi cu stupi făcuţi din scânduri. Aceştia erau ironic numiţi truge, sau coşciuge, pentru că aveau o formă alungită.

Cererea mare de miere şi de ceară a făcut din apicultură un domeniu economic atât de important, încât a atras atenţia conducătorilor, care le-au dat anumitor persoane favorizate dreptul exclusiv de a se ocupa de albinărit. Interesul lor e lesne de înţeles, fiindcă ceara era necesară la producerea de lumânări, îndeosebi pentru biserici şi mănăstiri, iar mierea era singurul îndulcitor cunoscut la vremea aceea. În secolul al XVI-lea, după ce hrişca a fost introdusă în agricultură, plantă care avea să constituie o nouă sursă de hrană pentru albine în timpul toamnei, producţia de miere a crescut şi mai mult. Nu după mult timp, ceara şi mierea produse în Carniolia se exportau în cantităţi mari. Valvasor, un erudit carniolian din secolul al XVII-lea, a scris că, pe la mijlocul secolului, din Carniolia se exportau anual „mii de chintale“ * de miere doar în regiunea Salzburgului, Austria.

Faima albinei carnioliene creşte

De-a lungul anilor, Carniolia a contribuit mult la progresul ştiinţei şi al artei apiculturii. În 1770, Anton Janša, originar din Carniolia Superioară, a fost primul instructor de apicultură — numit de împărăteasa Maria Tereza — la şcoala apicolă înfiinţată chiar atunci la Viena (Austria). Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, cercetătorii în domeniul albinăritului şi-au dat seama că rezistentele albine din Carniolia se potriveau necesităţilor apicultorilor din multe zone. Tot în această perioadă ele au primit numele de albine carnioliene şi au început să se răspândească în întreaga lume. De fapt, la începutul secolului al XX-lea, din Carniolia se exportau „vagoane întregi de stupi“, fiecare stup fiind alcătuit din câte o familie de albine carnioliene.

În aceeaşi perioadă, stupul tradiţional făcut din scânduri a primit numele de kranjič, sau „stup carniolian“. Aceşti kranjič se deosebeau de alţi stupi prin picturile lor interesante (vezi chenarul „Picturi pe stupi“, de la pagina 24). În prezent, în Slovenia îşi desfăşoară activitatea mai bine de 7 000 de apicultori, care au peste 160 000 de stupi. În oraşul Radovljica chiar există un muzeu de apicultură cu totul deosebit, care prezintă istoria albinăritului în Slovenia.

Un simbol larg răspândit

Slovenii consideră de mult timp albina un simbol al hărniciei şi al înţelepciunii practice. Înfiinţată în 1693, prima societate ştiinţifică din actuala Slovenie a fost numită Societatea Oamenilor Harnici, pe emblema ei fiind reprezentată o albină. Membrii societăţii chiar îşi ziceau apes, care în latină înseamnă „albine“. Mai mult decât atât, simbolul albinei, care pentru sloveni reprezintă prosperitatea, a pătruns şi în lumea comerţului. Imaginea albinei apare pe coperta carnetelor de bancă şi pe spatele unor monede slovene.

Slovenii se aseamănă cu albinele deoarece au reputaţia de oameni harnici. O zicală slovenă spune: „Du-te la albină şi învaţă de la ea“. Aşadar, ori de câte ori veţi vedea neobositele albine sau veţi gusta delicioasa miere, dulcele rod al muncii lor, probabil vă veţi aminti de hărnicuţele albine carnioliene.

[Note de subsol]

^ par. 3 Albina carnioliană este cunoscută în unele zone şi sub numele de „albina cu benzi argintii“ datorită inelelor de perişori argintii din jurul abdomenului.

^ par. 7 Un chintal este egal cu 100 de kilograme.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 24]

Picturi pe stupi

Într-o stupină slovenă tipică, stupii sunt aşezaţi ca sertarele într-un scrin dreptunghiular şi sunt prevăzuţi în exterior cu mânere scurte. De la începutul secolului al XVIII-lea până în secolul al XX-lea, arta realizării de picturi în ulei pe scândura din faţă a stupilor a cunoscut o perioadă de înflorire. Până în prezent s-au păstrat aproximativ 3 000 de exemplare cu acest stil unic de artă, dar numărul reprezintă doar o mică parte din multitudinea de stupi făuriţi şi decoraţi de-a lungul anilor.

Deşi predomină temele religioase, multe picturi reprezentând „sfinţi“ şi povestiri biblice, totuşi unele înfăţişează animale şi oameni care muncesc, precum şi scene imaginare sau comice. În altele sunt zugrăvite relaţii de familie. De exemplu, în unele picturi sunt prezentaţi doi demoni care, cu o piatră de polizor, ascut limba mincinoasă a unei femei, iar altele prezintă o femeie care-şi trage după ea soţul de la cârciumă.

Picturile de pe stupi au fost denumite „perle ale patrimoniului cultural sloven“, „o enciclopedie străveche a înţelepciunii populare“ şi „un gen de artă slovenă fără egal“. Însă picturile slujeau şi unui scop practic. Întrucât erau mulţi stupi la un loc, o albină putea face oricând greşeala fatală de a intra în alt stup, ca apoi să fie ucisă ca un intrus. Apicultorii credeau că picturile colorate de pe stupi, diferite unele de altele, ajutau albinele să nu-şi confunde stupul.

[Legenda fotografiilor]

„Adam şi Eva“

„Iosif vândut în Egipt“

„Sosirea lui Isus la Ierusalim“

O stupină slovenă tipică, cu picturi tradiţionale

[Provenienţa fotografiilor]

Toate fotografiile cu stupina: Z dovoljenjem upravitelja rojstne hiše pisatelja Josipa Jurčiča

[Harta de la pagina 21]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

AUSTRIA

ITALIA

SLOVENIA

Carniolia

CROAŢIA

MAREA ADRIATICĂ

[Provenienţa hărţii]

Harta: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Monedă slovenă cu imaginea renumitei albine carnioliene

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Albina carnioliană e blândă, neagresivă

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Larve

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Matca înconjurată de tinere albine lucrătoare

[Provenienţa fotografiei]

Foto: Janez Gregori