Salt la conţinut

Salt la cuprins

E posibilă reeducarea?

E posibilă reeducarea?

E posibilă reeducarea?

„Nimeni nu poate reeduca un om cu forţa. Schimbarea trebuie să vină din interior şi să fie dorită.“ — VIVIEN STERN, A SIN AGAINST THE FUTURE — IMPRISONMENT IN THE WORLD.

ADEVĂRATA reeducare a deţinuţilor constă în instruire şi în schimbarea valorilor şi a modului de a privi lucrurile. Cu siguranţă, există persoane care depun eforturi sincere pentru a-i instrui şi a-i ajuta pe deţinuţi. Mulţi deţinuţi apreciază cu adevărat eforturile altruiste, deosebite depuse de aceste persoane.

Unii vor susţine, probabil, că sistemul penitenciar ca întreg nu poate fi îmbunătăţit şi că e aproape imposibil ca deţinuţii să facă schimbări într-un astfel de mediu. Chiar dacă e adevărat că simpla detenţie nu întipăreşte în ei valori noi, instruirea biblică i-a ajutat pe unii deţinuţi să-şi schimbe viaţa. Aşadar, reeducarea e posibilă la nivel individual.

În prezent, cu ajutorul Bibliei, unii deţinuţi fac schimbări care au ca rezultat o gândire şi o conduită corecte. Cum anume? Dând ascultare următorului sfat biblic: „Nu vă mai conformaţi acestui sistem de lucruri, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“ (Romani 12:2). Cum e posibil acest lucru?

Rolul Bibliei

Mulţi oameni consideră că religia poate avea un rol important în a-i ajuta pe deţinuţi să se căiască de faptele lor din trecut. Bineînţeles, o problemă fundamentală ar putea apărea când acea schimbare a caracterului care a avut loc după gratii dispare odată cu eliberarea deţinutului. Iată cum s-a exprimat un condamnat: „Aici mulţi îl găsesc pe Cristos — dar când ies nu-l iau cu ei!“

Experienţa a demonstrat că adevăratele schimbări trebuie să aibă loc în interior — în mintea şi în inima infractorului — şi să aibă la bază căinţa sinceră pentru faptele rele din trecut. Un program de instruire biblică îl poate ajuta pe un deţinut să afle cum consideră Dumnezeu răutatea şi de ce este ea greşită. Aceasta poate constitui o motivaţie puternică pentru ca el să-şi dorească să nu mai ducă o astfel de viaţă.

Martorii lui Iehova conduc un asemenea program de instruire biblică în multe penitenciare din lume, iar rezultatele obţinute sunt uluitoare (vezi pagina 10). „Am fost ajutaţi să aflăm ce spune Biblia referitor la scopul vieţii şi la binecuvântările pe care viitorul le rezervă omenirii“, a spus un deţinut, după care a adăugat: „E o instruire extraordinară!“ Un alt deţinut a zis: „Când luăm decizii ne bazăm pe sfaturile date de Dumnezeu. . . . Vedem schimbările care au loc în noi. Ştim care sunt priorităţile în viaţă“.

Bineînţeles, reeducarea e necesară nu doar între zidurile închisorilor. Adevărata soluţie la criza penitenciarelor constă în eliminarea necesităţii de a avea penitenciare. Unul dintre minunatele adevăruri biblice care au atins inima atâtor deţinuţi e exprimat în următoarea promisiune a lui Dumnezeu: „Făcătorii de rele vor fi nimiciţi. . . . Cei drepţi vor stăpâni pământul şi îl vor locui pe vecie“. — Psalmul 37:9, 29.

Când se va întâmpla acest lucru, normele superioare ale lui Dumnezeu vor fi aplicate de un guvern ce nu poate fi corupt, care dă dovadă şi de fermitate, şi de iubire. Acesta este Regatul ceresc al lui Dumnezeu aflat sub conducerea lui Cristos — acel guvern pentru venirea căruia creştinii au fost învăţaţi să se roage (Matei 6:10). În acea lume nouă, toţi locuitorii pământului vor fi reeducaţi deoarece vor învăţa legile superioare ale lui Dumnezeu. Se poate spune că atunci se vor împlini cu adevărat următoarele cuvinte: „Pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Isaia 11:9). Cu ce rezultat? Locuitorii acestei lumi noi vor respecta legile şi „se vor desfăta în belşug de pace“. — Psalmul 37:11.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 10]

O poartă deschisă speranţei

De peste 20 de ani, miniştrii voluntari ai Martorilor lui Iehova au obţinut rezultate bune în urma unui program de instruire biblică aplicat în penitenciarul federal din Atlanta, Georgia (SUA). Pe parcursul acestor ani, peste 40 de deţinuţi au fost ajutaţi să devină miniştri botezaţi ai Martorilor lui Iehova, iar mai mult de 90 de deţinuţi au tras şi ei foloase de pe urma unui studiu biblic regulat.

Un corespondent al revistei Treziţi-vă! a stat recent de vorbă cu câţiva dintre cei care, în mod altruist, au condus studii biblice în acest penitenciar.

De ce este instruirea din Biblie atât de eficientă în a-i determina pe unii deţinuţi să facă schimbări în viaţă?

David: Mulţi deţinuţi sunt persoane cărora nu li s-a arătat iubire, nici chiar în copilărie. Prin urmare, când ajung să înţeleagă că Dumnezeu îi iubeşte şi când îşi deschid inima în faţa lui în rugăciune, iar el le răspunde rugăciunilor, Dumnezeu devine real pentru ei. După care se simt îmboldiţi ca, la rândul lor, să-l iubească din toată inima.

Ray: Unul dintre deţinuţii cu care am studiat fusese victima abuzurilor în copilărie. Când l-am întrebat ce anume l-a atras spre Iehova, el mi-a răspuns că, atunci când înveţi adevărul biblic, descoperi că Iehova te înţelege cu adevărat. Asta l-a determinat să-şi dorească să afle mai multe despre personalitatea unui Dumnezeu atât de iubitor.

Unii vor spune, probabil, că deţinuţii se îndreaptă spre religie din motive ascunse — pentru a-şi reduce pedeapsa ori ca să-şi omoare timpul. Ce anume a demonstrat experienţa voastră?

Fred: Când deţinuţii vin la studiu, noi nu recurgem la sentimentalisme. Efectiv studiem Biblia cu ei. În scurt timp ajung să înţeleagă că vor fi învăţaţi din Biblie, şi nimic mai mult. Au fost unii care au venit la mine să-mi ceară ajutorul în legătură cu procesul lor. Nu discut despre aşa ceva cu ei. Astfel, cei ce se alătură grupului de studiu pentru o perioadă mai lungă doresc cu adevărat să înveţe ce spune Biblia.

Nick: Observ schimbările pe care le fac unii deţinuţi în timp ce se află în penitenciar. Unii dintre ei au devenit miniştri botezaţi şi au avut mult de suferit din partea celorlalţi deţinuţi. Nu le e deloc uşor. Dacă Biblia nu le-ar fi atins inima, ei n-ar fi putut rămâne fideli în astfel de împrejurări.

Israel: În general, sunt persoane care doresc din adâncul sufletului să înveţe despre Iehova şi e emoţionant modul în care îşi exprimă această dorinţă. Îţi dai seama că vine din inimă.

Joe: Cei care devin creştini adevăraţi ajung să înţeleagă de ce lucrurile n-au mers bine în viaţa lor. Mai înţeleg că pot spera ca lucrurile să se schimbe — li se deschide o poartă a speranţei. Acum ei pot aştepta din toată inima împlinirea promisiunilor lui Iehova referitoare la viitor.

De ce sistemul penitenciar nu poate schimba infractorii?

Joe: Obiectivul acestui sistem nu e acela de a reeduca, ci de a-i ţine pe infractori departe de restul societăţii. Cheia problemei ar fi ca sistemul penitenciar să se gândească şi la aceşti oameni.

Henry: Sistemul penitenciar nu poate schimba inima infractorilor. Majoritatea lor vor face aceleaşi rele când vor ieşi afară.

[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]

Zeci de deţinuţi au fost ajutaţi să înveţe adevărul biblic