Dintr-⁠un vulcan violent într-⁠o insulă liniştită

 ÎN TIMP ce ambarcaţiunea în care ne aflăm face un ultim viraj îndreptându-⁠se spre portul insulei greceşti Santorin, înaintea ochilor ni se deschide o privelişte care ne taie respiraţia. Din mare se profilează un zid de stânci ameninţătoare cu înălţimea de aproape 300 de metri. Pe marginile prăpăstiilor sunt cocoţate case de un alb orbitor. Forma deosebită a insulei, lipsa unei plaje, care este tipică insulelor, stâncile ce atârnă în văzduh, toate acestea parcă vor să spună că ceva fenomenal s-⁠a petrecut aici. Aşa a şi fost. Insula Santorin este jumătatea estică a unui vulcan care a erupt, iar noi înaintăm cu ambarcaţiunea în apele ce au năvălit în craterul vulcanului!

Naşterea unei insule

În antichitate, insula Santorin, cunoscută în prezent şi sub denumirea de Thíra, se numea Strongyle, care înseamnă „rotund“. Insula era într-⁠adevăr rotundă. Dar, conform opiniei specialiştilor, în urma unei puternice erupţii vulcanice care s-⁠a produs în urmă cu aproape 3 500 de ani, forma insulei s-⁠a schimbat. Potrivit dovezilor, în urma unei mari explozii, în centrul insulei a apărut o caldeiră vastă, formând un bazin adânc, iar apa mării a năvălit înăuntru.

Unii vulcanologi presupun că tunetul exploziei s-⁠a propagat în Europa, Asia şi Africa, făcând să se prăbuşească clădirile aflate pe o rază de 150 de kilometri de la locul producerii exploziei. Cenuşa sufocantă, spun ei, a împiedicat timp de câteva zile pătrunderea luminii solare în bazinul mediteranean. S-⁠au împrăştiat în aer sau au căzut în mare în total 80 de kilometri pătraţi din suprafaţa insulei. Toate formele de viaţă au fost şterse din existenţă.

Cu timpul, partea care rămăsese din Strongyle a ajuns din nou să fie populată de locuitori veniţi de pe continent, iar insulei i s-⁠a dat numele de Calliste, care înseamnă „cea mai frumoasă“. Dar existenţa locuitorilor în preajma acestui vulcan era literalmente instabilă. În perioada cuprinsă între anii 198 î.e.n. şi 1950 e.n. au avut loc 14 erupţii. Apoi, în 1956, un cutremur a devastat multe dintre locuinţele de pe insulă. „Pământul se zguduia şi tremura asemenea unei substanţe gelatinoase“, spune Kyra Eleni, o femeie în vârstă care a  supravieţuit acestei catastrofe. „În faţa curţii locuinţei mele, care era construită pe o stâncă, se afla o potecă pietruită. Dintr-⁠o dată, poteca a alunecat în mare, casa mea rămânând aproape atârnată în aer! A trebuit să abandonăm casa şi să ne construim una nouă pe un teren mai stabil.“

Satele dărâmate au fost reconstruite în scurt timp, în mare parte de străini. În prezent, Santorin găzduieşte în fiecare vară mii de turişti care vin să viziteze insula. Pe lângă Santorin, au rămas micuţa insulă Thirasía şi insuliţa nelocuită Aspronísi.

În plus, adăpostite în caldeira insulei Santorin se află două insuliţe vulcanice, Néa Kaméni şi Palaía Kaméni. Activitatea vulcanică încă este vizibilă pe aceste insule recent formate, în timp ce „uriaşul care doarme“ se trezeşte din când în când şi scuipă nori de fum. Forma generală a insulei Santorin este în continuă schimbare, prin urmare, din când în când, harta insulei trebuie întocmită din nou.

Când locuieşti pe margine

Creasta caldeirei din Santorin nu are pante, numai prăpăstii. Porţiunile de uscat verticale  le furnizează insularilor cea mai simplă soluţie de construire a locuinţelor, şi anume să sape un tunel orizontal în pământ, să construiască un zid la intrare şi să se mute înăuntru. De fapt, majoritatea locuinţelor de pe caldeiră sunt săpate în stâncă.

În faţa fiecărei case de acest gen se află o curte, sau un balcon, cu vedere spre caldeiră. Curtea locuinţei de deasupra este acoperişul casei de dedesubt. Din aceste balcoane poţi admira apusuri de soare pitoreşti, lăsându-⁠te învăluit de lumina purpurie a soarelui ce se scufundă lent şi maiestuos în mare. În unele curţi se află şi câte o micuţă bucătărie, unu sau două coteţe de găini şi ghivece cu flori şi plante aromate.

Ceea ce caracterizează toate aceste sate este că locuinţele nu urmează o anumită linie. Nici măcar bolţile nu sunt simetrice. Abundenţa de linii şi curbe trasate la întâmplare, alcătuind forme dintre cele mai surprinzătoare, conferă dantelăriei de clădiri o fineţe neobişnuită pe această insulă colţuroasă.

Sursele de apă de pe insulă sunt foarte limitate. Singura sursă disponibilă de apă este apa de ploaie colectată în rezervoare. Dar solul este fertil. Prin urmare, deşi suprafaţa de uscat din interiorul insulei este limitată, solul este prielnic multor culturi.

Atât pentru turişti, cât şi pentru localnici, Santorin este un inegalabil monument al frumuseţii planetei noastre.

[Chenarul de la pagina 18]

LEGĂTURA CU ATLANTIDA

Un mit ce s-⁠ar putea să-⁠şi aibă originile în Egipt, mit care s-⁠a păstrat în scrierile clasice greceşti, iar apoi a fost introdus în tradiţiile medievale de geografii arabi, este mitul continentului, insulei sau oraşului pierdut Atlantida. Se presupune că Atlantida s-⁠a scufundat în mare din cauza cutremurelor şi a inundaţiilor. Unii arheologi sugerează că acest mit îşi are rădăcinile în erupţia vulcanică de la Santorin.

Excavaţiile care au început în anii 1966–1967 au scos la iveală un oraş regal bogat, aparţinând civilizaţiei minoice, care a fost îngropat în molozul vulcanic şi care s-⁠a păstrat exact aşa cum era în momentul când s-⁠a produs erupţia. Se pare că avertizarea din timp i-⁠a îndemnat pe locuitori să părăsească zona înainte de a fi prea târziu. Unii cercetători presupun că, întrucât locuitorii nu au vrut să admită că oraşul lor, cândva splendid, dispăruse, s-⁠a născut legenda unei Atlantide înfloritoare ce continuă să existe pe fundul mării.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Santorin

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Martorilor lui Iehova le place să predice în Santorin

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Scrutând Marea Egee de pe terasele din Santorin