Ciuma neagră — Flagelul din Europa Evului Mediu

De la corespondentul nostru din Franţa

Era în anul 1347. Pesta făcea deja ravagii în Orientul Îndepărtat. Acum ea ajunsese până la marginile Europei Răsăritene.

MONGOLII asediau Kaffa (actualmente Feodosia), un punct comercial genovez fortificat, aflat în Crimeea. Decimaţi de misterioasa boală, mongolii au renunţat la atac. Dar înainte de a se retrage, au dat lovitura de graţie. Cu ajutorul unor catapulte uriaşe, ei au azvârlit peste zidurile oraşului câteva cadavre, care nu se răciseră încă, ale victimelor acestei peste. Mai târziu, câţiva dintre genovezii care au apărat oraşul s-au îmbarcat pe galerele lor ca să scape de pesta ce făcea acum ravagii în oraş, ducând astfel boala în toate porturile prin care treceau.

În câteva luni, moartea se răspândise în întreaga Europă. Aceasta ajunsese cu rapiditate în nordul Africii, Italia, Spania, Anglia, Franţa, Austria, Ungaria, Elveţia, Germania, Scandinavia şi în ţările baltice. În doi ani şi ceva, peste un sfert din populaţia Europei (aproximativ 25 de milioane de suflete) a murit în „cea mai cumplită catastrofă demografică din istoria omenirii“, cum a fost numită ciuma neagră *.

Se creează un mediu propice dezastrului

Dezastrul provocat de ciuma neagră nu s-a limitat la ravagiile făcute de boala în sine. La agravarea situaţiei au contribuit mai mulţi factori, unul dintre aceştia fiind fervoarea religioasă. Un exemplu în acest sens este doctrina purgatoriului. „La sfârşitul secolului al XIII-lea, aproape toţi credeau în purgatoriu“, spune istoricul francez Jacques le Goff. La începutul secolului al XIV-lea, Dante a scris prestigioasa lui lucrare Divina comedie, în care erau descrise în mod sugestiv infernul şi purgatoriul. Astfel s-a format un climat religios în care oamenii aveau tendinţa de a trata pesta cu o surprinzătoare apatie şi resemnare, considerând-o o pedeapsă de la Dumnezeu. După cum vom vedea, această optică pesimistă a contribuit la răspândirea bolii. „Nimic n-ar fi putut oferi un mediu mai bun pentru ca pesta să se răspândească“, se spune în cartea The Black Death (Ciuma neagră), de Philip Ziegler.

Apoi mai era o problemă: în Europa, mai multe recolte la rând nu se făcuseră. Ca urmare, populaţia ce creştea rapid la număr pe tot continentul era malnutrită, nefiind pregătită să reziste în faţa acestei boli.

Pesta se răspândeşte

După părerea medicului Guy de Chauliac, care se îngrijea de papa Clement VI, Europa  fusese invadată de două tipuri de pestă: pesta pneumonică şi pesta bubonică. El a descris aceste boli într-un mod foarte clar: „Prima a ţinut două luni; bolnavii aveau febră, care nu scădea, şi scuipau sânge; se murea în trei zile. A doua a ţinut tot restul perioadei; şi aceşti bolnavi aveau febră care nu scădea, însă aveau buboaie [abcese] pe piele, mai ales la subsuori şi pe burtă. De această pestă se murea în cinci zile“. Medicii nu puteau face nimic ca să oprească răspândirea pestei.

Mulţi oameni şi-au părăsit casele cuprinşi de panică — lăsând în urma lor mii de persoane infectate. De fapt, nobilii bogaţi şi cei care aveau o meserie au fost printre primii care au plecat. Deşi unii clerici au plecat şi ei, mulţi clerici aparţinând unor ordine religioase s-au ascuns în mănăstirile lor, sperând că vor scăpa de contaminare.

În timp ce oamenii erau cuprinşi de panică, papa a declarat anul 1350 drept An Sfânt. Pelerinilor care veneau la Roma li se dădea asigurarea că vor avea acces direct în rai, fără să mai fie nevoie să treacă prin purgatoriu! Sute de mii de pelerini au dat curs acestei invitaţii, răspândind astfel pesta în drumul lor.

Eforturi zadarnice

Eforturile de a ţine sub control ciuma neagră au fost zadarnice, deoarece nimeni nu ştia exact cum se transmite. Majoritatea şi-au dat seama că era periculos să se atingă de un bolnav — chiar şi de hainele lui. Unora le era frică chiar şi de privirile celor bolnavi! Locuitorii Florenţei (Italia) spuneau însă că pisicile şi câinii erau cei care transmiteau boala. Ei au început să ucidă aceste animale, fără să-şi dea seama că astfel lăsau cale liberă unei creaturi care contribuia direct la răspândirea bolii: şobolanul.

Pe măsură ce numărul morţilor creştea, unii s-au îndreptat spre Dumnezeu pentru ajutor. Bărbaţi şi femei au dăruit Bisericii tot ce aveau, sperând că Dumnezeu îi va ocroti de această boală — sau cel puţin îi va răsplăti cu viaţă cerească după moarte. Astfel, Biserica a ajuns să posede bogăţii imense. Talismanele, icoanele cu Cristos şi filacterele au devenit şi antidoturi foarte cunoscute. Alţii, ca să se vindece, au apelat la practici bazate pe superstiţii, magie şi pseudomedicamente. Despre parfumuri, oţet şi poţiuni speciale se spunea că previn îmbolnăvirea. Un alt remediu căutat era luarea de sânge. Erudiţii de la facultatea de medicină din cadrul Universităţii din Paris au spus chiar că pesta era cauzată de alinierea planetelor! Însă explicaţiile şi „tratamentele“ născocite de oameni nu au oprit răspândirea acestei peste ucigaşe.

Consecinţe de durată

După cinci ani, se părea că, în cele din urmă, ciuma neagră dispăruse. Dar până la sfârşitul secolului, ea avea să mai răbufnească de cel puţin patru ori. Astfel, urmările ciumei negre au fost comparate cu cele ale primului război mondial. „Aproape toţi istoricii de azi sunt de acord că apariţia acestei peste endemice a avut consecinţe profunde atât în economie, cât şi în societatea de după anul 1348“, se spune în cartea The Black Death in England (Ciuma neagră în Anglia), editată în 1996. Pesta a ucis o mare parte a populaţiei şi au trebuit să treacă câteva secole până când unele regiuni s-au refăcut. Deoarece forţa de lucru era redusă, costul muncii a crescut în mod inevitabil. Cei care cândva fuseseră moşieri bogaţi au dat faliment, iar întregul sistem feudal — prin care s-a remarcat evul mediu — a fost distrus.

Aşadar, pesta a deschis calea unor schimbări politice, religioase şi sociale. Înainte de  apariţia acestei peste, clasa instruită din Anglia vorbea în general franceza. Însă, din cauză că numeroşi profesori de franceză au murit, în Anglia, limba engleză a câştigat întâietate în faţa francezei. Au avut loc schimbări şi în domeniul religios. Jacqueline Brossollet, istoric francez, arată că, întrucât erau puţini candidaţi pentru preoţie, „Biserica a recrutat de foarte multe ori persoane apatice şi ignorante“. Brossollet susţine că „una dintre cauzele apariţiei Reformei a fost decadenţa din centrele [Bisericii] în ce priveşte instruirea şi credinţa“.

Ciuma neagră şi-a pus în mod inevitabil amprenta asupra artei, moartea ajungând să fie o temă artistică la modă. Tema „dansului macabru“, dans reprezentat în general prin schelete şi cadavre, a devenit o cunoscută alegorie a puterii morţii. Nesiguri de viitor, mulţi dintre cei care au rămas în viaţă au renunţat la orice restricţie morală. Astfel moralitatea a decăzut îngrozitor de mult. În ce priveşte Biserica, „omul evului mediu s-a simţit dezamăgit“ (The Black Death), întrucât aceasta n-a putut opri răspândirea ciumei negre. În plus, unii istorici susţin că schimbările sociale ulterioare datorate ciumei  negre au alimentat individualismul, spiritul de iniţiativă şi o mai mare mobilitate socială şi economică, toate acestea deschizând drumul capitalismului.

De asemenea, ciuma neagră a determinat guvernele să înfiinţeze sisteme de control sanitar. După ce pesta a încetat, Veneţia a luat măsuri pentru curăţarea străzilor oraşului. Şi regele Franţei, Ioan al II-lea, numit şi cel Bun, a poruncit ca străzile să fie curăţate. Regele a luat această măsură pentru a preveni izbucnirea unei epidemii după ce a auzit că un medic grec din antichitate a salvat Atena de o pestă curăţind şi spălând străzile ei. În cele din urmă, multe străzi medievale, care fuseseră nişte canale colectoare deschise, au fost curăţate.

A rămas doar o amintire?

Însă numai în 1894, bacteriologul francez Alexandre Yersin a identificat bacilul răspunzător de ciuma neagră. Acesta a fost numit Yersinia pestis, după numele bacteriologului. După patru ani, un alt francez, Paul-Louis Simond, a descoperit rolul pe care l-a avut un purice (purtat de rozătoare) în transmiterea bolii. La scurt timp după aceea s-a realizat un vaccin cu care s-a înregistrat un succes limitat.

A rămas această pestă doar o amintire? Puţin probabil. În iarna anului 1910, aproximativ 50 000 de persoane au murit de ciumă în Manciuria. Iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii înregistrează anual mii de noi cazuri — şi numărul continuă să crească. S-au descoperit noi tipuri ale acestei boli — tipuri rezistente la tratament. Într-adevăr, dacă nu se respectă normele de igienă elementare, această pestă continuă să fie o ameninţare. Cartea Pourquoi la peste? Le rat, la puce et le bubon (De ce această pestă? Şobolanul, puricele şi buboaiele), editată de Jacqueline Brossollet şi Henri Mollaret, prezintă următoarea concluzie: „Fără să fie nicidecum o boală a vechii Europe din evul mediu, . . . ciuma ar putea fi, din păcate, o boală a viitorului“.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 23]

Bărbaţi şi femei au dăruit Bisericii tot ce aveau, sperând că Dumnezeu îi va ocroti de această boală

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 24]

Secta flagelanţilor

Considerând pesta o pedeapsă de la Dumnezeu, unii au încercat să domolească mânia lui Dumnezeu biciuindu-se singuri, adică flagelându-se. Fraţii Flagelanţi, o mişcare despre care se spune că a ajuns să numere 800 000 de membri, a cunoscut cea mai mare popularitate în timpul ciumei negre. Secta le interzicea membrilor să vorbească cu femeile, să se spele sau să-şi schimbe hainele. Ei se flagelau în public de două ori pe zi.

„Flagelarea era unul dintre puţinele moduri prin care populaţia cuprinsă de teamă se putea elibera de ea“, se spune în cartea Medieval Heresy. Flagelanţii s-au remarcat şi prin denunţarea ierarhiei Bisericii şi subminarea obiceiului Bisericii de a lua bani pentru absolvirea de păcate. Aşadar, nu este de mirare că, în 1349, papa a condamnat această sectă. Însă, în cele din urmă, această mişcare şi-a pierdut din influenţă după ce ciuma neagră a dispărut.

[Legenda ilustraţiei]

Flagelanţii au încercat să-l îmbuneze pe Dumnezeu

[Provenienţa ilustraţiei]

© Bibliothèque Royale de Belgique, Bruxelles

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Pesta în Marsilia (Franţa)

[Provenienţa ilustraţiei]

© Cliché Bibliothèque Nationale de France, Paris

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Alexandre Yersin a identificat bacilul care cauzează pesta

[Provenienţa fotografiei]

Culver Pictures