Salt la conţinut

Salt la cuprins

Scări spre cer

Scări spre cer

 Scări spre cer

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FILIPINE

SE SPUNE că au o lungime totală de zece ori mai mare decât cea a Marelui Zid Chinezesc. După părerea unora, dacă ar fi puse cap la cap, ar ajunge la o lungime de 20 000 de kilometri — adică jumătate din circumferinţa pământului! Unii le numesc chiar a opta minune a lumii. Cu toate acestea, mulţi nici n-au auzit de această privelişte uluitoare din Filipine. Despre ce este vorba? Despre scările spre cer, adică terasele de orez din Cordilierii Centrali. Ascunse privirilor, pe înălţimile insulei Luzon, terasele constituie o privelişte de o uimitoare frumuseţe şi ingeniozitate.

De ce au fost ele construite? Versanţii munţilor Cordilieri sunt atât de abrupţi, încât, în mod normal, aici nu se putea cultiva nimic. Unele pante au o înclinaţie mai mare de 50%. Dar fermierii din vechime nu s-au lăsat descurajaţi de acest lucru. La o altitudine de peste 1 200 de metri, ei au săpat în versanţii verzi ai munţilor mii de terase. În unele locuri sunt 25, 30 sau chiar mai multe terase, una deasupra celeilalte, ca nişte scări care urcă spre cer. Fiecare terasă este amenajată ca teren agricol. Terenul este inundat, apa fiind reţinută cu ajutorul unor diguri făcute din noroi şi întărite cu un zid de piatră. Pe majoritatea teraselor se cultivă orez. Ele urmează conturul munţilor; unii versanţi sunt concavi, alţii, convecşi.

Bineînţeles că nu doar în Filipine există terase agricole. Şi în alte ţări există terase amenajate, îndeosebi în sud-estul Asiei, în America de Sud şi în unele regiuni din Africa. Însă terasele de orez din Filipine sunt unice în multe privinţe. Într-un interviu acordat revistei Treziţi-vă!, Mario Movillon, de la Institutul Internaţional de Cercetări privind Orezul, a spus: „În comparaţie cu terasele din alte ţări, terasele de orez din Filipine sunt construite la o scară mult mai mare. Ele acoperă o mare parte din munţii Cordilieri“. Multe terase se găsesc în provincia Ifugao. Cine le vede este cu siguranţă impresionat de numărul lor mare. Ele conferă frumuseţe liniei naturale a munţilor, ce par sculptaţi.

Una dintre minunile lumii?

Este o exagerare când se spune că sunt cea de-a opta minune a lumii? Ei bine, să ne gândim la următorul lucru: Ele reprezintă, probabil, cel mai mare proiect agricol din istoria omenirii. În decembrie  1995, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a hotărât să adauge terasele de orez din Ifugao pe Lista Patrimoniului Mondial. Ca urmare, aceste terase sunt considerate acum la fel de valoroase ca şi alte locuri de mare valoare istorică şi culturală ca Taj Mahal (India), Insulele Galapagos (Ecuador), Marele Zid (China) şi Angkor Wat (Cambodgia). Spre deosebire însă de proiectele de construcţie din antichitate, cum ar fi piramidele egiptene, aceste terase au fost construite după cât se pare prin eforturile unei comunităţi, nu prin munca sclavilor. În plus, ele nu constituie un loc abandonat, populaţia din Ifugao cultivându-le şi în prezent.

Dacă veţi vizita aceste terase, veţi vedea cu ochii voştri frumuseţea lor impresionantă. Îi veţi vedea pe localnici cum lucrează pe terase, a căror suprafaţă variază de la câţiva metri pătraţi până la 10 000 de metri pătraţi. Unii fac găuri în sol cu ajutorul unor beţe pentru ca apa să se adune în ele. În tot acest timp ei cântă. Alţii plantează orez, transplantează răsaduri sau culeg recolta. Dacă veţi merge când se apropie strângerea unei noi recolte de orez, terasele vă vor oferi privirilor un frumos mozaic de diferite nuanţe de verde.

Speciilor de orez care cresc în apă le trebuie o mare cantitate de apă. Prin urmare, există şi un sistem complex de irigaţii. Apa pâraielor de munte este colectată şi adusă la terase printr-un sistem complex de canale şi tuburi de bambus. Datorită gravităţii, o mare cantitate de apă este distribuită prin cădere de pe o terasă pe alta. Departe de a fi un monument mort, terasele sunt cu adevărat o minune vie!

Cine le-a construit?

Este clar că aceste mii de terase n-au putut fi construite peste noapte, nici chiar în câţiva ani. Nu uitaţi că au fost făcute fără ajutorul vreuneia  dintre uneltele sau utilajele de azi. Astfel se crede că s-a început construirea teraselor cu cel puţin câteva sute de ani în urmă.

Unii arheologi sunt de părere că lucrările au început chiar cu 2 000 de ani în urmă. Antropologii avansează ipoteza conform căreia cei care le-au construit au migrat din nordul Indochinei sau din Indonezia şi au întemeiat aşezări pe insula Luzon, aducând cu ei şi cultura ce includea cultivarea pe terase amenajate a soiului de orez care creşte în apă. Au fost construite terasele, iar după aceea au fost adăugate treptat noi nivele.

Cum să ne bucurăm de ele

Haideţi să facem o călătorie imaginară la aceste terase. Mai întâi luăm din Manilla un autocar cu aer condiţionat şi mergem până în oraşul Banaue din provincia Ifugao. Această călătorie ne ia cam nouă ore. Acum avem de ales: ca să vedem diverse locuri interesante am putea merge pe jos, am putea lua un triciclu (un fel de motocicletă cu ataş) sau am putea merge cu un jeepney (un jeep transformat într-un microbuz). Iar dacă avem dorinţa şi rezistenţa necesare, am putea porni pe una dintre potecile de munte care ne duc la locurile unde nu se poate ajunge decât pe jos. De aici se poate vedea una dintre cele mai spectaculare privelişti oferite de terase şi-ţi poţi da seama mai bine de imensitatea acestei minuni făcute de mâini omeneşti.

Alegem jeepney-ul şi ne îndreptăm spre satul Batad. Ne trebuie mai mult de o oră ca să parcurgem cei 12 kilometri ai acestui drum accidentat de munte. De aici pornim pe jos pe o potecă. Ea ne poartă prin mijlocul unei bogate vegetaţii montane, în timp ce urcăm uşor până pe o creastă aflată între două piscuri mai înalte. (Există şi o scurtătură, dar terenul este foarte abrupt şi nu se recomandă pentru cei care nu sunt obişnuiţi să urce pe trasee grele.) De pe această creastă coborâm încet spre Batad pe o potecă îngustă.

După ce mergem vreo două ore, inspirând cu nesaţ aerul curat de munte, ajungem în cele din urmă la destinaţie. Aici, priveliştea oferită de terase ne delectează privirile. Întrucât Batadul este situat pe un versant concav al unui munte, terasele sunt ca un uriaş amfiteatru. Ele înfăţişează un model interesant de linii, terasele aflate una peste cealaltă fiind ca nişte scări care urcă spre cer. În timp ce ne apropiem de sat zărim locuinţe ifugao în stil vechi, împrăştiate peste tot, ceea ce face ca satul să arate ca o pajişte plină cu ciuperci uriaşe.

Oamenii sunt prietenoşi şi ne salută când trecem pe lângă ei. Îi putem vedea cum muncesc pe terase. Probabil că rămâneţi uimiţi când observaţi cât de sprinteni sunt localnicii care merg pe marginea de piatră a terasei pentru a ajunge dintr-un loc într-altul. Alţii urcă de la o terasă la cealaltă cu agilitatea unei capre de munte, călcând pe anumite pietre aşezate strategic, ca treptele unei scări. Când îi privim mai de aproape, observăm că sunt desculţi. Iar de jur împrejur putem vedea o imagine extraordinară a teraselor montane — un caz rar întâlnit când un lucru construit de om se integrează în cadrul natural şi chiar îl completează.

Nu vi se pare captivant? Atunci, cu siguranţă, când veţi vizita Insulele Filipine, nu veţi scăpa ocazia de a vedea aceste scări spre cer, o minune vie pe care n-o veţi uita repede.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

Salvarea teraselor

Chiar dacă în prezent terasele sunt frumoase, existenţa lor pe mai departe este ameninţată. Mulţi din generaţia mai tânără de munteni nu sunt deloc dornici să planteze orez şi îşi caută un loc de muncă în alte zone. Acest lucru ar putea genera o lipsă de fermieri capabili să întreţină terasele.

Aurora Ammayao, originară din Ifugao, care colaborează cu Institutul Internaţional de Cercetări privind Orezul, a menţionat într-un interviu acordat revistei Treziţi-vă! un alt pericol: „Terasele trebuie păstrate mereu pline cu apă, dar acum e lipsă de apă din cauza despăduririlor“. Secarea bazinului hidrografic ar putea însemna distrugerea teraselor.

Uneori şi dezastrele naturale cauzează probleme. În 1990, un cutremur de pământ a distrus mai multe porţiuni din terase, deoarece versanţi muntoşi întregi s-au prăbuşit.

Se iau însă măsuri pentru a preîntâmpina dispariţia teraselor. În 1996 a fost emis un decret, în baza căruia s-a înfiinţat Comisia Teraselor Ifugao. Cu ce se ocupă această comisie? Cu întreţinerea teraselor, inclusiv a reţelei de alimentare cu apă şi a culturii din regiune, precum şi cu refacerea oricărei zone distruse.

Prin adăugarea teraselor pe Lista Patrimoniului Mondial întocmită de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), guvernul filipinez este obligat să ia în continuare măsuri pentru conservarea regiunii. Iar potrivit celor spuse de Jean Tuason, deputat şi director executiv al biroului UNESCO din Manila, „UNESCO ar putea furniza, în plus, ajutorul tehnic şi financiar necesar ocrotirii şi conservării teraselor de orez“.

[Harta de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Cordilierii Centrali

 [Fotografie pe toată pagina 17]