Salt la conţinut

Salt la cuprins

Instinctul — înţelepciune programată înainte de naştere

Instinctul — înţelepciune programată înainte de naştere

Capitolul 13

Instinctul — înţelepciune programată înainte de naştere

1. Ce a spus Darwin referitor la instinct?

„MULTE instincte sînt atît de uimitoare încît dezvoltarea lor ar putea părea cititorului o dificultate suficientă pentru a răsturna toată teoria mea“‚ a scris Darwin. Evident că Darwin nu credea că problema instinctului s-ar putea rezolva‚ din moment ce imediat el adaugă: „De la început vreau să spun că nu am pretenţia că aş intenţiona să cercetez originea facultăţilor mintale‚ ci doar pe aceea a vieţii.“⁠1

2. Ce părere au despre instinct unii savanţi astăzi?

2 Savanţii de astăzi nu sînt mai avansaţi decît Darwin în elucidarea problemei instinctului. Un evoluţionist a spus: „Este clar că materialul genetic nu ne furnizează nici cel mai neînsemnat element care să ne permită să afirmăm că el este capabil să transmită anumite modele specifice de comportament (. . .) Cînd ne întrebăm cum s-a putut dezvolta pentru prima oară un model comportamental instinctiv şi cum a putut deveni ereditar‚ noi nu găsim nici un răspuns.“⁠2

3, 4. Ce spune o carte despre modul în care s-a născut instinctul migrator‚ dar de ce nu este satisfăcătoare această explicaţie?

3 Cu toate acestea‚ spre deosebire de Darwin şi alţi evoluţionişti‚ o carte de largă circulaţie‚ despre păsări‚ nu ezită să explice astfel unul dintre cele mai misterioase instincte‚ acela al migraţiei: „Nu încape nici o îndoială că fenomenul este de tip evolutiv: păsările originare din regiunile calde s-au deplasat probabil spre alte regiuni în căutarea hranei.“⁠3

4 Este oare suficient un răspuns atît de simplist‚ pentru a explica extraordinarele instincte ale multor păsări migratoare? Savanţii ştiu că astfel de călătorii de explorare şi comportamente dobîndite nu sînt încorporate în codul genetic şi‚ prin urmare‚ nu sînt transmise descendenţilor. Conform părerii generale‚ migraţia este o conduită instinctivă‚ „independentă de experienţa anterioară“.⁠4 Să examinăm cîteva exemple.

Extraordinara îndrăzneală a păsărilor migratoare

5. De ce‚ dintre toate păsările migratoare‚ recordul îl deţine rîndunica arctică şi ce întrebare a pus un om de ştiinţă?

5 În ceea ce priveşte distanţa parcursă‚ recordul îl deţine rîndunica arctică. Ea îşi face cuibul la nord de cercul polar arctic. La sfîrşitul verii‚ ea îşi ia zborul pentru a petrece vara antarctică pe banchizele din apropierea Polului Sud. Această pasăre este în stare să facă turul complet al continentului Antarctic înainte de a se îndrepta spre nord‚ pentru a se înapoia în Arctica. Ea parcurge astfel anual o distanţă de 35.000 de kilometri. Ambele regiuni polare oferă hrană din abundenţă‚ fapt care l-a determinat pe un om de ştiinţă să pună următoarea întrebare: „Cum au putut [aceste păsări] descoperi surse alimentare la o aşa distanţă una de alta?“⁠5 Evoluţia nu poate da nici un răspuns.

6, 7. De ce putem spune despre Dendroica striata că migraţia ei este remarcabilă şi ce caracteristici ale zborului ei ne fac conştienţi de amploarea performanţei sale?

6 La fel de inexplicabilă pentru evoluţionism este şi migraţia micuţei Dendroica striata. Cînd soseşte toamna‚ această pasăre‚ de aproximativ 20 de grame‚ părăseşte Alaska pentru a poposi pe coasta de est a Canadei sau pe cea a Noii Anglii unde‚ în aşteptarea unui curent rece‚ se îndoapă cu mîncare‚ acumulînd grăsime. La sosirea acestuia‚ pasărea îşi ia zborul. Cu toate că locul ei de destinaţie este America de Sud ea se îndreaptă spre Africa. Apoi‚ deasupra Atlanticului‚ la aproximativ 6.000 de metri altitudine‚ întîlneşte un curent dominant‚ care o transportă în America de Sud.

7 Dar de unde ştie această zburătoare că ea trebuie să aştepte un front de aer rece‚ semn că va avea vreme bună şi vînt din spate? De ce se înalţă ea din ce în ce mai sus‚ unde aerul este rece şi rarefiat‚ aşa încît conţinutul său în oxigen scade cu 50 la sută? De unde ştie ea că numai la această altitudine va întîlni un vînt din direcţie opusă care o va transporta în America de Sud? Cine i-a spus că trebuie să se îndrepte spre Africa‚ pentru a întîlni curentul respectiv? Desigur că pasărea nu posedă o cunoştinţă conştientă a acestor elemente. În acest zbor de aproape 4.000 de kilometri deasupra mării‚ timp de trei sau patru zile‚ lipsită de orice punct de reper‚ ea se ghidează numai după instinct.

8. Ce alte acte de curaj în materie de migraţie sînt menţionate aici?

8 Barza albă îşi petrece vara în Europa‚ dar înfruntă o călătorie de 13.000 de kilometri‚ pentru a ierna în Africa de Sud. Ploierul auriu părăseşte tundra arctică‚ pentru a descinde în pampasul argentinian. O altă varietate dintre acestea călătoreşte peste 1.500 de kilometri‚ dincolo de pampas‚ pentru a atinge extremitatea Americii de Sud. Fluierarul gulerat zboară din Alaska cu destinaţia Tahiti şi alte insule‚ efectuînd o călătorie de circa 10.000 de kilometri deasupra mării. Un zbor mult mai scurt‚ dar tot atît de uluitor‚ dacă ţinem cont de dimensiunile păsării‚ îl execută colibriul cu gîtul roşu‚ care nu cîntăreşte decît trei grame. El traversează Golful Mexic şi parcurge aproape 1.000 de kilometri‚ bătînd aerul cu minusculele sale aripi cu o frecvenţă de 75 de bătăi pe secundă‚ adică mai bine de şase milioane de bătăi în 25 de ore şi aceasta fără oprire.

9. (a) Care fapte demonstrează că funcţiile migratoare nu sînt învăţate de păsări‚ ci trebuie să fi fost programate înainte de naşterea lor? (b) Ce experienţe făcute cu un furtunar şi un porumbel voiajor demonstrează că aceste păsări sînt nişte navigatori iscusiţi?

9 În multe cazuri migrează păsări tinere‚ pentru prima oară în viaţa lor‚ fără a fi însoţite de indivizi adulţi. Astfel‚ cucul cu coadă lungă porneşte într-o călătorie de aproape 6.500 de kilometri‚ spre insulele din Pacific‚ pentru a-şi întîlni acolo părinţii care au plecat mai înainte. Furtunarul migrează din Ţara Galilor pînă în Brazilia‚ părăsindu-şi puii care pornesc pe urmele lor de îndată ce vor putea zbura. Călătoria acestor păsări durează 16 zile‚ adică 700 de kilometri pe zi. Un furtunar prins în Ţara Galilor‚ a fost dus la Boston (Statele Unite)‚ departe de ruta sa migratoare obişnuită‚ dar el şi-a regăsit punctul de plecare‚ la o distanţă de 5.000 de kilometri‚ în numai 12 zile şi jumătate. În sfîrşit‚ porumbeii voiajori‚ care au fost împrăştiaţi în toate direcţiile pe o rază de 1.000 de kilometri şi-au regăsit confraţii în 24 de ore.

10. Ce experiment a demonstrat capacitatea de orientare a pinguinilor Adelie?

10 Şi acum să vedem un ultim exemplu: Pinguinii Adelie‚ păsări incapabile să zboare‚ care se deplasează mergînd sau înotînd. Cînd li s-a dat drumul‚ după ce au fost duşi la peste 1.900 de kilometri distanţă de colonia lor‚ ei s-au orientat imediat‚ luîndu-şi direcţia nu spre colonie‚ ci spre largul mării‚ în căutare de hrană. Pe urmă s-au îndreptat spre colonia de care aparţineau. Aceşti pinguini îşi petrec iarna în mare‚ în întunericul aproape permanent al acestui anotimp. Dar cum se pot ei orienta pe durata nopţii polare? Nimeni nu ştie.

11. Ce trebuie să mai aibă păsările‚ pentru a putea realiza extraordinarele performanţe în materie de navigaţie?

11 Cum pot realiza aceste păsări asemenea performanţe în materie de navigaţie? Experimentele demonstrează că ele probabil se orientează după soare sau stele. Se pare că ele dispun de un ceasornic interior‚ pentru a compensa mişcarea acestor corpuri cereşti. Dar ce se întîmplă atunci cînd cerul este complet acoperit? Anumite păsări sînt înzestrate cu busole magnetice încorporate‚ de care se folosesc în asemenea cazuri. Busola însă nu acoperă necesităţile. Păsările au nevoie şi de o „hartă“ în capul lor‚ care să le indice punctul de pornire şi punctul de sosire. Ba mai mult‚ traseul acestor păsări trebuie să fie stabilit pe această hartă‚ deoarece ele rar zboară în linie dreaptă. Însă aceste elemente ar fi total lipsite de valoare dacă pasărea nu ar cunoaşte punctul în care se află pe hartă. Astfel‚ furtunarul trebuie să ştie unde se află pentru a determina direcţia spre Ţara Galilor. La fel porumbelul voiajor‚ trebuie să ştie unde a fost dus înainte de a putea regăsi direcţia spre confraţii săi.

12. (a) Ce a spus Ieremia despre migraţia păsărilor? Cînd a făcut el această declaraţie şi prin ce este ea demnă de remarcat? (b) De ce nu vom cunoaşte‚ poate niciodată‚ toate detaliile privitoare la migraţia păsărilor?

12 În evul mediu deja‚ marile deplasări ale păsărilor migratoare au constituit obiectul a numeroase discuţii. Dar Biblia a vorbit despre acestea cu şase secole înaintea erei noastre‚ spunînd: „Chiar şi cocostîrcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua‚ rîndunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor.“ Astăzi‚ deşi cunoştinţele despre migraţie au crescut‚ totuşi multe lucruri rămîn un mister. Fie că ne place sau nu‚ următoarea afirmaţie a Bibliei se dovedeşte adevărată: „[Dumnezeu] a pus în inima lor [a oamenilor] chiar şi gîndul veşniciei‚ măcar că omul nu poate cuprinde‚ de la început pînă la sfîrşit‚ lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.“ — Ieremia 8:7; Ecleziast 3:11Biblia Cornilescu.

Alţi navigatori

13. În afară de păsări‚ ce alte animale mai migrează?

13 Iarna‚ caribu (renii) de Alaska migrează spre sud‚ străbătînd aproape 1.300 de kilometri. Numeroase balene călătoresc aproape 10.000 de kilometri‚ deplasîndu-se din apele Arcticii în cele ale Antarcticii‚ pentru ca‚ apoi‚ să se reîntoarcă. Ursul-de-mare pleacă din insulele Pribilof şi ajunge în sudul Californiei‚ la 4.800 de kilometri distanţă. Broasca ţestoasă de mare pleacă de pe coastele Braziliei spre micuţa insulă Ascension din Atlantic‚ la 2.200 de kilometri de litoral‚ ca apoi să se reîntoarcă la punctul de plecare. Anumiţi crabi străbat aproape 240 de kilometri deplasîndu-se pe fundul mării. Somonii părăsesc cursul de apă în care s-au născut şi petrec cîţiva ani în largul mării. După aceea revin la locul de origine‚ în acelaşi curs de apă‚ străbătînd din nou sutele de kilometri ce îi despart de acesta. Tinerele anghile născute în Atlantic‚ în Marea Sargaselor‚ îşi petrec o mare parte din viaţa lor în apele dulci ale Europei şi Statelor Unite dar pentru a se înmulţi se întorc la locul de origine.

14. Ce anume este extraordinar în migrarea anumitor fluturi Danais şi ce rămîne un mister?

14 Anumiţi fluturi‚ Danais‚ pleacă toamna din Canada‚ mulţi iernînd în California sau în Mexic. Unele deplasări depăşesc peste 3.000 de kilometri. Unul dintre aceşti fluturi a parcurs într-o singură zi 130 de kilometri! Ei îşi aleg domiciliul pe arbori bine adăpostiţi‚ pe acelaşi copac‚ ba chiar pe acelaşi trunchi‚ an după an. Dar nu sînt aceiaşi fluturi de anul trecut! Primăvara‚ la înapoiere‚ ei îşi depun ouăle pe plante care secretă lapte. Noii fluturi care ies din ouă se duc pe urmele părinţilor lor‚ spre nord‚ iar toamna următoare întreprind aceeaşi călătorie de 3.000 de kilometri făcută şi de părinţii lor‚ acoperind ca o manta aceleaşi boschete. Cartea The Story of Pollination (Istoria polenizării) face remarca: „Fluturii care pornesc toamna spre sud sînt indivizi tineri care nu au văzut niciodată locul de iernare. Modul în care găsesc locul de iernat rămîne unul dintre misterele naturii.“⁠6

15. Care este unicul cuvînt ce răspunde variatelor întrebări despre înţelepciunea animalelor?

15 Dar înţelepciunea instinctivă nu se limitează numai la migraţie. Iată exemplele următoare ca dovadă:

Milioane de termite oarbe îşi sincronizează munca pentru a-şi construi locuinţele complexe şi pentru a le dota cu aer condiţionat. Cine le dă posibilitatea să facă aceasta? Instinctul.

O micuţă molie din genul Pronuba cunoaşte etapele pe care trebuie să le urmeze în vederea fecundării încrucişate a florilor de yuca‚ etape care permit atît dezvoltarea noilor plante cît şi a tinerelor larve. Cine le determină să acţioneze astfel? Instinctul.

Un păianjen care trăieşte într-un „clopot de imersiune“ sub apă‚ ştie că atunci cînd s-a terminat oxigenul trebuie să facă o gaură în clopotul subacvatic pentru evacuarea aerului viciat‚ astupînd-o apoi numaidecît şi introducînd o nouă rezervă de aer proaspăt. Ce îl face să procedeze astfel? Instinctul.

O anumită varietate de gîndac‚ după ce îşi depune ouăle sub scoarţa unei ramuri de mimoză‚ se întoarce pe ramură spre trunchi‚ pînă la o distanţă de aproximativ 30 de centimetri de acesta şi acolo face o incizie în scoarţa ramurii de jur-împrejurul acesteia‚ pentru ca ramura să se usuce‚ deoarece ouăle ei nu eclozionează decît în lemn mort. Ce l-a determinat să procedeze astfel? Instinctul.

Puiul de cangur‚ de dimensiunile unui bob de fasole‚ se naşte orb şi aproape în stare larvară. Pentru a supravieţui el trebuie să se caţere cu propriile sale forţe pe pielea abdomenului mamei sale‚ să găsească singur marsupiul‚ să intre în acesta şi să se instaleze la sfîrcul unei mamele. Cine anume îl face să procedeze astfel? Instinctul.

Albina lucrătoare comunică celorlalte albine‚ prin intermediul unui dans‚ locul unde se află nectarul‚ în ce cantitate‚ la ce distanţă‚ în ce direcţie şi în ce fel de flori. Ce o determină să procedeze astfel? Instinctul.

16. Ce presupune toată înţelepciunea evidentă în comportamentul animalelor?

16 Cu asemenea întrebări s-ar putea umple o carte‚ dar răspunsul ar fi mereu acelaşi: Aceste creaturi au o ’înţelepciune instinctivă‘ (Proverbe 30:24). Un cercetător şi-a exprimat uimirea spunînd: „Cum s-a putut elabora şi transmite din generaţie în generaţie această complicată cunoştinţă instinctivă?“⁠7 Oamenii nu o pot explica. Evoluţia nici atît. Însă o asemenea inteligenţă şi o asemenea înţelepciune reclamă o sursă inteligentă şi înţeleaptă. Această înţelepciune presupune o minte înţeleaptă‚ un Creator inteligent şi priceput.

17. Ce raţionament caracteristic multor evoluţionişti este bine să fie evitat?

17 Cu toate acestea‚ majoritatea partizanilor evoluţiei afirmă că faptele menţionate nu confirmă deloc creaţia‚ considerîndu-le neconvingătoare din punct de vedere ştiinţific. Dar să nu permiteţi ca acest mod îngust de a judeca să vă împiedice să examinaţi faptele. În capitolul următor vom examina alte informaţii.

[Întrebări de studiu]

[Text generic pe pagina 160]

Darwin: „Nu am pretenţia că aş intenţiona să cercetez originea facultăţilor mintale“

[Text generic pe pagina 160]

„Noi nu găsim nici un răspuns“ cînd ne întrebăm cum s-a putut dezvolta un model comportamental instinctiv şi cum a putut să devină ereditar

[Text generic pe pagina 167]

„Ele au înţelepciune instinctivă“

[Chenarul de la paginile 164, 165]

Construirea cuiburilor şi instinctul

Referitor la mecanismul genetic‚ scriitorul ştiinţific C.R. Taylor afirmă: „Nu există nici cel mai mic indiciu că acesta ar putea transmite vreun program comportamental specific‚ cum ar fi operaţiile necesare construirii unui cuib.“a Cu toate acestea‚ înţelepciunea instinctivă necesară construirii unui cuib este transmisă‚ nu învăţată. Iată cîteva exemple.

Pasărea rinocer (kalao) din Africa şi Asia. Femela zideşte cu argilă intrarea scorburii unui arbore‚ lăsînd doar un orificiu prin care intră apoi înăuntru. Acum‚ masculul este acela care îi cară noroiul cu care femela închide restul orificiului‚ lăsînd doar o mică deschizătură prin care masculul o hrăneşte pe ea precum şi puii care vor ieşi din ouă. Cînd masculul nu mai reuşeşte să procure hrană suficientă‚ femela sparge peretele şi iese afară. De data aceasta‚ spărtura este reparată de pui‚ în timp ce ambii părinţi le aduc hrană. După cîteva săptămîni‚ puii sparg peretele şi părăsesc cuibul. Ba mai mult‚ în timp ce stă închisă fără să zboare‚ femela îşi schimbă penele‚ prezentîndu-se apoi într-un nou costum. Nu este oare lucrul acesta dovada unui proiect special?

Lăstunul. Această pasăre îşi construieşte cuibul cu salivă. Înainte de începerea clocitului‚ glandele salivare ale păsării se umflă‚ producînd mucozităţi elastice. La momentul potrivit‚ pasărea ştie din instinct ce folosinţă să dea acestei secreţii. Ea o unge pe un perete stîncos şi‚ pe măsură ce saliva se solidifică adaugă peste aceasta noi şi noi straturi‚ pentru ca‚ în final‚ să rezulte un cuib de forma unei cupe. O altă varietate de lăstun îşi construieşte cuibul‚ care nu este mai mare ca o linguriţă‚ lipindu-l pe frunze de palmier‚ după care‚ depunînd ouăle‚ le lipeşte şi pe acestea.

Pinguinul imperial este dotat cu un cuib „încorporat“. În timpul iernii antarctice femela depune un ou‚ pentru ca apoi să se ducă la pescuit timp de două sau trei luni. Masculul îşi pune oul deasupra labelor bogat vascularizate‚ acoperindu-l cu o cută a pielii abdomenului. Mama însă nu uită de partener şi de pui. La scurt timp după ieşirea puiului din ou‚ ea se întoarce cu stomacul plin de hrană‚ pe care o regurgitează pentru ei. Acum este rîndul masculului să se ducă la pescuit‚ pentru a-şi recăpăta puterile‚ iar mama îşi pune puiul pe labe‚ acoperindu-l cu cuta propriului ei cuib „încorporat“.

Pasărea ţesător din Africa se foloseşte de iarbă şi tot felul de fibre pentru a-şi construi un cuib suspendat. Ea execută‚ din instinct‚ diverse feluri de împletituri şi noduri. Unii ţesători construiesc adevărate aglomerări de cuiburi‚ o construcţie colectivă prinsă de ramurile groase ale arborilor‚ prevăzînd-o cu un acoperiş comun‚ din paie‚ cu un diametru de trei metri‚ sub care cuplurile de păsări adaugă cuib lîngă cuib‚ fără a depăşi însă suma de o sută de cuiburi.

Pasărea croitor din Asia de Sud fabrică un fir din bumbac‚ din fibre vegetale şi pînză de păianjen‚ adăugînd bucăţile între ele pentru ca firul să fie mai lung. Cu ciocul găureşte marginile unei frunze mari. Apoi‚ folosind ciocul drept ac‚ coase cu firul cele două margini ale frunzei‚ legînd firul aşa cum se leagă şiretul la pantofi. Cînd firul se termină‚ sau îl încheie printr-un nod‚ sau îi adaugă un altul‚ continuîndu-şi cusătura. Astfel‚ pasărea croitor transformă frunza într-un fel de sac în care îşi face cuibul.

Piţigoiul-pungar îşi construieşte cuibul suspendat dintr-un material ce pare a fi ca din pîslă‚ deoarece la confecţionarea lui foloseşte fibre vegetale lînoase şi iarbă. Pasărea construieşte structura cuibului dintr-o urzeală‚ folosind ca material de bază fibre vegetale. Ea introduce cu ciocul capetele fibrelor mai lungi în ochiuri‚ apoi îşi continuă lucrul cu fibre mai scurte. Procedeul se aseamănă puţin cu tehnica ţesutului covoarelor orientale. Cuiburile astfel confecţionate sînt atît de moi şi rezistente încît sînt folosite ca traiste sau papuci pentru copii.

Lişiţa crestată îşi construieşte de obicei cuibul pe mici insuliţe. Dar‚ prin locurile unde trăieşte această pasăre asemenea insuliţe sînt foarte rare‚ aşa că lişiţele îşi construiesc singure propriile insuliţe. Ele îşi aleg locul şi încep să aducă în cioc pietricele pe care le îngrămădesc în apa care are o adîncime între 60 şi 90 de centimetri. La bază‚ insuliţa poate atinge un diametru de 4 metri‚ greutatea ei depăşind o tonă. Pe această insuliţă din pietre‚ lişiţa îşi va construi apoi un cuib spaţios.

[Legenda fotografiilor de la pagina 161]

În migraţia sa rîndunica arctică parcurge în fiecare an 35.000 de kilometri

Cum poate această pasăre cîntătoare al cărei creier este numai cît un bob‚ să cunoască atîtea lucruri despre climă şi navigaţie?

[Legenda fotografiilor de la pagina 162]

În timpul migraţiei lor‚ aripile colibrilor bat timp de 25 de ore cu frecvenţa de 75 de bătăi pe secundă

Născute cu o ’hartă‘ în cap‚ păsările migratoare cunosc atît punctul în care se află‚ cît şi destinaţia

[Legenda fotografiei de la pagina 163]

Pinguinii pot rămîne luni întregi într-o obscuritate aproape totală‚ în largul mării şi să revină fără nici o eroare la colonia lor

[Legenda fotografiei de la pagina 166]

După o călătorie de 3.000 de kilometri spre sud‚ fluturii Danais ajung la locul lor de iernat