Martorii lui Iehova – Cine suntem noi?

Condiții de utilizare

Română
Condiții de utilizare
https://assetsnffrgf-a.akamaihd.net/assets/ct/d71826a198/images/syn_placeholder_sqr.png

Condiții de utilizare

Condiții de utilizare

Notă pentru utilizatori: Acest document reprezintă un contract legal cu utilizatorii. Vă rugăm să citiți și articolul De ce nu este permis să postăm publicații ale Martorilor lui Iehova pe site-uri personale sau pe rețele sociale?.

Această aplicație („Aplicația”) are ca scop să vă ajute să aflați mai multe despre Dumnezeu, despre Biblie și despre Martorii lui Iehova. Citiți, vizionați și descărcați conținutul care vă interesează. Ne dorim ca și alții să tragă foloase din conținutul acestei Aplicații, dar nu vă este permis să reproduceți conținut din Aplicație pe alte site-uri sau în alte aplicații. Le puteți împărtăși altora ce ați aflat îndrumându-i să descarce această Aplicație.

Aceste Condiții de utilizare (acest „Acord”) constituie un contract legal între Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., o organizație nonprofit din New York („Watchtower” sau „noi”) și dvs. („dvs.”), în calitate de utilizator al Aplicației. Acolo unde este indicat în mod expres în continuare, se aplică reglementări specifice în cazul în care sunteți rezident într-o țară din Uniunea Europeană (UE) sau din Spațiul Economic European (SEE) ori în Elveția (țări denumite „Țări desemnate”).

Orice actualizare, îmbunătățire, funcție nouă și/sau adăugarea unor noi proprietăți Aplicației sunt supuse acestui Acord. Acest Acord poate fi revizuit, modificat sau reziliat în orice moment, conform aprecierii noastre exclusive. Vă dați explicit acordul că orice modificare, revizuire sau reziliere poate avea un efect semnificativ asupra posibilității de a utiliza Aplicația. Vă vom notifica cu privire la orice modificare din actualul document Condiții de utilizare la următoarea deschidere a Aplicației. Dacă nu acceptați versiunea revizuită și/sau modificată a Condițiilor de utilizare, nu vi se va mai permite să continuați să folosiți Aplicația.

Nerespectarea acestui Acord (conform aprecierii noastre exclusive), în întregime sau parțial, reprezintă o încălcare de către dvs. a prezentelor Condiții de utilizare și poate avea ca efect imediat interzicerea accesului la Aplicație și/sau rezilierea licenței de utilizare a acesteia. Vă dați explicit acordul că vă putem interzice accesul la Aplicație și/sau vă putem rezilia licența de utilizare a acesteia, din orice motiv sau fără motiv, conform aprecierii noastre exclusive.

SUNTEȚI DE ACORD SĂ VĂ CONFORMAȚI ACESTOR CONDIȚII DE UTILIZARE PRIN APĂSAREA BUTONULUI „ACCEPTĂ” AFERENT ACESTUI ACORD SAU PRIN DESCĂRCAREA, INSTALAREA, COPIEREA SAU UTILIZAREA ÎN ORICE ALT FEL A APLICAȚIEI. LICENȚA DE UTILIZARE A APLICAȚIEI VĂ ESTE ACORDATĂ SUB CONDIȚIA ACCEPTĂRII ÎN PREALABIL A ACESTUI ACORD. DACĂ NU ACCEPTAȚI SĂ VĂ CONFORMAȚI CONDIȚIILOR DE UTILIZARE DIN ACEST ACORD, NU AVEȚI PERMISIUNEA SĂ INSTALAȚI, SĂ COPIAȚI SAU SĂ UTILIZAȚI APLICAȚIA ȘI TREBUIE SĂ ȘTERGEȚI IMEDIAT DE PE DISPOZITIVUL DVS. ORICE COPIE A APLICAȚIEI.

1. ACORDAREA LICENȚEI DE UTILIZARE. Această Aplicație nu vă este vândută, ci vă este acordată sub licență de utilizare în conformitate exclusiv cu termenii acestui Acord. Cu condiția de a respecta și de a continua să respectați toate prevederile acestui Acord, Watchtower vă acordă dreptul complet revocabil, limitat, netransferabil, neexclusiv și care nu poate fi sublicențiat, de a accesa, utiliza, instala, executa, stoca, afișa și rula Aplicația pe dispozitivele pe care le dețineți sau le controlați în scopurile specificate în prezentul Acord sau în alt mod care ar putea fi indicat sau prezentat de Watchtower în scris. Termenii acestui Acord se aplică oricărui upgrade oferit de Watchtower care înlocuiește și/sau completează Aplicația originală, cu excepția cazului în care un astfel de upgrade este însoțit de o licență de utilizare separată, caz în care se vor aplica termenii respectivei licențe. Pentru unele componente ale Aplicației, respectiv pentru componentele open source sau pentru componentele de la terți, se vor aplica, după caz, condițiile de licență ale acestora. În cazul unui conflict între termenii acestui Acord și orice astfel de licențe, respectivele licențe vor prevala cu privire la acele componente.

2. REZERVAREA DREPTURILOR ȘI A PROPRIETĂȚII; CONȚINUTUL DE LA TERȚI, MĂRCI. Watchtower își rezervă toate drepturile aferente Aplicației, cu excepția celor care vă sunt acordate în mod expres prin acest Acord. Aplicația este protejată prin reglementările privind drepturile de autor și prin celelalte prevederi legale și convenții privind proprietatea intelectuală. În cadrul raportului dintre dvs. și Watchtower, Watchtower deține toate drepturile, titlurile și interesele din cadrul și asupra Aplicației. Cu excepția cazului în care se indică altfel, (i) întregul conținut al acestei Aplicații și (ii) toate mărcile asociate cu Aplicația sunt proprietatea Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania („Watch Tower”). Pentru evitarea oricărei confuzii, orice drept de proprietate intelectuală aferent conținutului care provine de la un terț și care este utilizat sub licență de către Watchtower sau Watch Tower prin includerea în Aplicație va rămâne dreptul de proprietate al respectivului terț. Sunteți de acord să nu eliminați, ascundeți sau modificați în vreun fel niciun drept de autor, marcă sau însemn de proprietate ori identificator de sursă conținute în Aplicație sau asociate cu Aplicația (inclusiv, dar nu numai, cele enumerate în atribuțiile licenței open source) („Atribuțiile”). Nu putem garanta și nu garantăm accesul la informații sau la un alt fel de conținut care aparține oricărui terț și la care aveți acces prin utilizarea Aplicației (dacă e cazul).

Adobe, logoul Adobe, Acrobat și logoul Acrobat sunt mărci ale Adobe Systems Incorporated. iTunes și iPod sunt mărci ale Apple Inc. Microsoft, logoul Microsoft, precum și denumirile produselor și ale programelor Microsoft, inclusiv Microsoft Office și Microsoft Office 365, sunt mărci ale Microsoft Inc. Android este marcă a Google LLC. Robotul Android este reprodus sau modificat din materiale create și puse la dispoziție de Google și este folosit în conformitate cu termenii descriși în licența de atribuire Creative Commons 3.0 (https://creativecommons.org/licenses/by/3.0/us/). Toate celelalte mărci și mărci înregistrate sunt proprietatea deținătorilor respectivi.

3. RESTRICȚII PRIVIND UTILIZAREA. Aplicația este destinată exclusiv pentru uzul dvs. personal, așa cum prevede acest Acord sau într-un alt mod ce ar putea fi indicat sau prezentat de Watchtower în scris. Sunteți de acord că nu vă sunt permise și că nu puteți permite nici altei persoane, direct sau indirect, următoarele: a) închirierea, leasingul, împrumutul, vânzarea, revânzarea, transferul, atribuirea, reproducerea, copierea, publicarea, transmiterea, sublicențierea, distribuirea, crearea de lucrări derivate sau diseminarea, exploatarea sau punerea la dispoziția altora a oricărei părți din Aplicație sau a întregii Aplicații; b) utilizarea ingineriei inverse, decompilarea, modificarea, adaptarea, traducerea sau dezasamblarea oricărei părți din Aplicație ori a întregii Aplicații, inclusiv, dar nu numai, a oricărei idei, structură sau algoritm care stă la baza Aplicației, sau utilizarea Aplicației pentru a crea noi aplicații, programe, produse sau servicii (cu excepția și numai în măsura în care ar putea fi permisă de condițiile licenței de utilizare aferente oricărei componente open source incluse în Aplicație); c) eliminarea sau modificarea în orice mod a mărcilor, a denumirilor comerciale, a mărcilor de servicii, a graficelor, a designului, a logourilor, a anteturilor de pagină, a pictogramelor butoanelor, a scripturilor, a marcajelor comerciale, a imaginii comerciale sau a oricărui alt însemn privind dreptul de proprietate care apar în Aplicație (inclusiv, dar nu numai, mărcile „JW” și „JW.ORG”) sau a oricăror altor mărci; d) afișarea unui nume, a unui logo, a unei mărci sau a altui identificator al oricărei persoane sau entități astfel încât să creeze aparența că o altă persoană sau entitate este editor sau distribuitor al Aplicației; sau e) utilizarea, postarea, transmiterea sau introducerea oricărui dispozitiv, software sau secvență de instrucțiuni care perturbă sau ar putea perturba funcționarea Aplicației în vreun fel; f) înregistrarea, încercarea de a înregistra sau sprijinul oferit oricui altcuiva de a înregistra orice marcă, logo, nume de domeniu și alte caracteristici distinctive ale unei mărci, drept de autor sau alt drept de proprietate asociate cu Watchtower, Watch Tower sau cu oricare dintre entitățile cu care colaborează; g) eliminarea, ascunderea sau modificarea oricărei note privind dreptul de autor, marcă sau alt drept de proprietate care apare în sau pe orice element inclus în Aplicație; h) transmiterea, stocarea sau procesarea informațiilor referitoare la sănătate care fac obiectul reglementărilor HIPAA din Statele Unite; sau i) utilizarea Aplicației în alt scop decât cel permis de licența de utilizare acordată prin acest Acord. Trebuie să respectați (și să nu încălcați cu bună știință) Termenii și condițiile de utilizare a API-urilor Google.

Deși acceptați să respectați restricțiile de utilizare enumerate anterior, puteți solicita în mod concret permisiunea de a utiliza ingineria inversă, de a efectua o decompilare, modificare, adaptare, traducere sau dezasamblare a oricărei părți sau a întregii Aplicații, inclusiv, dar nu numai, a oricărei idei, algoritm sau structură care stă la baza acesteia sau de a utiliza Aplicația pentru a crea noi aplicații, programe, produse sau servicii. Acordarea permisiunii se va face de către Watchtower conform aprecierii sale exclusive. Pentru fiecare situație în parte, puteți solicita permisiunea contactând Watchtower la adresa de e-mail: DeveloperSupport@jw.org.

În cazul în care Watchtower sau dvs. nu insistați pentru respectarea cu strictețe a unei clauze din prezentul Acord sau în cazul în care Watchtower sau dvs. nu exercitați vreun drept sau vreo măsură reparatorie din prezentul Acord sau în temeiul său, aceasta nu constituie o renunțare la respectiva clauză, drept sau măsură reparatorie și nu va avea ca efect o restrângere a obligațiilor stabilite prin acest Acord. Renunțarea de a interveni în cazul vreunei încălcări nu constituie o renunțare de a interveni în cazul vreunei încălcări ulterioare. Nicio renunțare la respectarea prevederilor acestui Acord nu va produce efecte decât dacă este declarată ca atare în mod expres și comunicată în scris către Watchtower de dvs. sau către dvs. de Watchtower.

4. UTILIZĂRI PERMISE ȘI UTILIZĂRI INTERZISE ALE APLICAȚIEI ȘI/SAU ALE CONȚINUTULUI APLICAȚIEI.

Cu restricțiile de mai jos, vă este permis:

  • vizionarea, descărcarea și tipărirea din această Aplicație de ilustrații, publicații electronice, muzică, fotografii, text sau materiale video cu drept de autor aparținând Watch Tower pentru uz personal și în scopuri necomerciale;

  • partajarea de linkuri către publicațiile, materialele video sau programele audio din această Aplicație ce pot fi descărcate sau partajarea de versiuni electronice ale acestora.

Nu vă este permis și nu puteți permite unei terțe părți:

  • postarea pe internet (pe orice site, inclusiv site-uri de file-sharing, de video-sharing sau rețele de socializare) de ilustrații, publicații electronice, mărci, muzică, fotografii, materiale video sau articole preluate din această Aplicație;

  • distribuirea de ilustrații, publicații electronice, mărci, muzică, fotografii, text sau materiale video din această Aplicație cu sau ca parte integrantă a vreunei aplicații software (inclusiv încărcarea acestor materiale pe un server pentru a fi folosite de o aplicație software);

  • reproducerea, duplicarea, copierea, distribuirea sau exploatarea sub orice altă formă de ilustrații, logouri, publicații electronice, mărci, muzică, fotografii, text, materiale video sau de orice alte materiale din această Aplicație în scop comercial sau pecuniar (chiar dacă nu se urmărește obținerea de profit);

  • crearea în vederea distribuirii de aplicații software, instrumente sau tehnici special concepute pentru a colecta, a copia, a descărca, a extrage, a recolecta sau a recupera date, coduri HTML, imagini sau text din această Aplicație. (Prin aceasta nu se interzice distribuirea de aplicații gratuite, necomerciale, concepute pentru descărcarea file-urilor electronice de tipul EPUB, PDF, MP3 și MP4 din secțiunile publice ale site-ului jw.org);

  • folosirea în mod greșit a Aplicației, de exemplu perturbând funcționarea Aplicației și a serviciilor sale ori accesându-le printr-o altă metodă decât cea indicată în mod explicit;

  • folosirea acestei Aplicații în vreun fel care dăunează sau ar putea dăuna Aplicației ori care ar putea compromite disponibilitatea sau accesibilitatea sa ori folosirea sa în vreo altă manieră necorespunzătoare, ilegală, frauduloasă ori dăunătoare sau în legătură cu un scop ori o activitate necorespunzătoare, ilegală, frauduloasă sau dăunătoare;

  • folosirea acestei Aplicații sau a oricărui conținut al său, respectiv ilustrație, publicație electronică, marcă, muzică, fotografie, text sau material video, în orice scop care ar avea legătură cu marketingul;

  • folosirea Aplicației sau a oricărui conținut al său în scopuri comerciale ori pentru a oferi spre vânzare orice tip de produse comerciale sau produse precum: substanțe controlate; droguri ilegale și droguri de contrabandă; arme; materiale piratate; instrucțiuni privind fabricarea, asamblarea sau obținerea de bunuri ilegale sau de arme destinate atacului; informații prin care se aduce atingere drepturilor de autor și mărcilor sau prin care se distruge proprietatea intelectuală a altora sau informațiile lor; informații prin care se aduce atingere în mod ilegal vreunei persoane sau vreunui animal; sau pornografie, nuditate, servicii escort sau alt conținut considerat a fi destinat adulților;

  • folosirea Aplicației sau a oricărui conținut al său pentru a încălca sau pentru a încuraja încălcarea drepturilor legale ale altora (de exemplu, încălcarea sau folosirea ilegală a drepturilor de proprietate intelectuală ale altora);

  • folosirea Aplicației pentru a trimite sau a distribui viruși, viermi informatici, troieni, fișiere corupte, hoaxuri (farse) sau alte elemente de natură distructivă sau înșelătoare;

  • folosirea Aplicației pentru a vă angaja în vreo activitate considerată de către noi, conform aprecierii noastre exclusive și absolute, ca fiind ilegală;

  • folosirea Aplicației pentru a posta, transmite, afișa sau difuza în orice alt mod conținut cu limbaj obscen, indecent, defăimător, hărțuitor, abuziv sau amenințător;

  • folosirea Aplicației sau a conținutului său pentru vreun scop ilicit, invaziv, necorespunzător, defăimător sau fraudulos (de exemplu, atacuri de tip phishing, crearea unei scheme piramidale sau duplicarea unui site);

  • folosirea Aplicației pentru a genera, distribui, publica sau facilita pe scară largă și fără a fi solicitate e-mailuri, promoții, reclame sau alte solicitări („spam”);

  • desfășurarea oricărei activități care, conform aprecierii noastre exclusive și absolute, perturbă, afectează, eludează sau dăunează (sau amenință să perturbe, să afecteze, să eludeze sau să dăuneze) Aplicației, operațiunilor noastre sau posibilităților altora de a utiliza în mod eficient Aplicația.

Watchtower nu este răspunzătoare în niciun fel dacă dvs. utilizați Aplicația în vreuna dintre aceste modalități interzise sau dacă dvs. primiți mesaje hărțuitoare, amenințătoare, defăimătoare, jignitoare sau ilegale ca urmare a utilizării Aplicației.

În calitate de utilizator al Aplicației, dvs. trebuie (i) să respectați toate legile federale, naționale și locale și (ii) să respectați toate legile aplicabile privind drepturile de autor, cum ar fi cele referitoare la muzică, materiale video, jocuri, imagini, texte și alt conținut media, atât pentru uz personal, cât și pentru producerea de informații electronice.

5. ÎNCETARE. Acest Acord este valabil până la încetarea sa din inițiativa dvs. sau a Watchtower. Drepturile pe care le aveți în temeiul acestui Acord vor înceta automat în cazul în care nu respectați vreuna dintre condițiile sau termenii săi. Watchtower poate înceta imediat acest Acord cu dvs. și/sau licența de utilizare a Aplicației în orice moment, din orice motiv sau fără motiv, fără nicio răspundere sau obligație față de dvs. La încetarea acestui Acord, sunteți obligat să încetați orice utilizare a Aplicației, să o dezinstalați și să o ștergeți de pe toate dispozitivele sau de pe alte suporturi de stocare a datelor. În nicio situație, Watchtower nu va purta nicio răspundere pentru încetarea acestui Acord sau pentru dezactivarea accesului la Aplicație.

6. INFORMAȚII MEDICALE

Informațiile sau referințele medicale („Informații medicale”) conținute de această Aplicație au caracter strict informativ; acestea nu reprezintă în sine recomandări medicale și nici nu înlocuiesc sfatul, diagnosticul sau tratamentul medical specializat. Informațiile medicale nu recomandă și nu promovează anumite examene medicale, cadre medicale, produse medicale, proceduri medicale, păreri avizate sau alte informații ce sunt menționate la Informații medicale.

Informațiile medicale nu sunt concepute, destinate sau autorizate pentru a fi utilizate în legătură cu vreo decizie, sistem sau procedură medicală care vizează susținerea sau salvarea vieții ori pentru orice alt scop sau utilizare. Dacă aveți întrebări cu privire la o problemă de sănătate sau un tratament medical, cereți întotdeauna sfatul unui medic sau al altui cadru medical calificat. Această Aplicație nu își asumă nicio răspundere pentru niciuna dintre greșelile sau omisiunile din conținutul Informațiilor medicale. Folosirea oricărei informații medicale de la această categorie se face pe propria răspundere.

7. DECLINAREA GARANȚIILOR. UTILIZAREA APLICAȚIEI ȘI A ORICĂREI PĂRȚI DIN CONȚINUTUL APLICAȚIEI SE FACE PE PROPRIA DVS. RĂSPUNDERE. APLICAȚIA ESTE PUSĂ LA DISPOZIȚIE „CA ATARE”, „AȘA CUM ESTE DISPONIBILĂ” ȘI CU TOATE ERORILE. WATCHTOWER ÎȘI DECLINĂ ORICE RĂSPUNDERE CU PRIVIRE LA TOATE GARANȚIILE, DECLARAȚIILE ȘI CONDIȚIILE, INDIFERENT DACĂ SUNT PREVĂZUTE ÎN MOD EXPRES, IMPLICIT SAU PRIN LEGE, INCLUSIV, DAR NU NUMAI, TOATE GARANȚIILE, OBLIGAȚIILE SAU CONDIȚIILE IMPLICITE DE VANDABILITATE, NEÎNCĂLCARE A LEGII, CONCORDANȚĂ CU UN ANUMIT SCOP, FIABILITATE SAU DISPONIBILITATE, ACURATEȚE SAU EXHAUSTIVITATE, CALITATE, SIGURANȚĂ, ADECVARE, PRACTICI DE EXECUȚIE, ABSENȚĂ A VIRUȘILOR, ABSENȚĂ A NEGLIJENȚEI SAU CU PRIVIRE LA FAPTUL CĂ APLICAȚIA VA FUNCȚIONA ÎNTR-UN ANUMIT MOD SAU CĂ VA PRODUCE UN ANUMIT REZULTAT SAU CU PRIVIRE LA ORICE ALT LUCRU REZULTAT DIN SAU LEGAT DE UTILIZAREA APLICAȚIEI DE CĂTRE DVS. SAU DE CĂTRE ORICE ALTĂ PERSOANĂ. WATCHTOWER NU GARANTEAZĂ CĂ NU VOR APĂREA PERTURBĂRI LA UTILIZAREA APLICAȚIEI, CĂ FUNCȚIILE INCLUSE ÎN APLICAȚIE SAU SERVICIILE EFECTUATE SAU OFERITE PRIN INTERMEDIUL ACESTEIA VOR CORESPUNDE NECESITĂȚILOR DVS., CĂ FUNCȚIONAREA APLICAȚIEI NU VA FI ÎNTRERUPTĂ SAU LIPSITĂ DE ERORI SAU CĂ APLICAȚIA NU VA FI AFECTATĂ DE ÎNTÂRZIERI, PIERDERI, ATACURI, ACȚIUNI DE PIRATERIE SAU ALTE INTRUZIUNI DE SECURITATE. DE ASEMENEA, WATCHTOWER NU ÎȘI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU FURNIZAREA SAU OMITEREA DE A FURNIZA ASISTENȚĂ SAU VREUN ALT SERVICIU LEGAT DE APLICAȚIE. DEOARECE EXISTĂ RISCURI INERENTE ÎN DESCĂRCAREA ȘI UTILIZAREA ORICĂRUI SOFTWARE, WATCHTOWER VĂ CERE SĂ VĂ ASIGURAȚI CĂ AȚI ÎNȚELES ÎN MOD DEPLIN POTENȚIALELE RISCURI ÎNAINTE DE A DESCĂRCA, INSTALA SAU UTILIZA ÎN ORICE ALT MOD APLICAȚIA. NICI WATCHTOWER, NICI VREO ALTĂ ENTITATE CU CARE WATCHTOWER COLABOREAZĂ, NICIUNUL DINTRE DIRECTORI, ADMINISTRATORI, VOLUNTARI, MEMBRI, LICENȚIATORI, FURNIZORI, CONTRACTORI, AGENȚI SAU REPREZENTANȚI AI LOR (NUMIȚI ÎN MOD COLECTIV „PĂRȚILE WATCHTOWER”) NU VOR FI RĂSPUNZĂTORI PENTRU NICIUN PREJUDICIU PE CARE DVS. SAU VREUN TERȚ LE-AȚI PUTEA SUFERI LEGAT DE DESCĂRCAREA, INSTALAREA, DEZINSTALAREA, MODIFICAREA SAU UTILIZAREA ÎN ORICE ALT MOD A APLICAȚIEI SAU A ORICĂRUI MATERIAL DIN CONȚINUTUL APLICAȚIEI.

8. LIMITAREA RĂSPUNDERII. NICI WATCHTOWER, NICI VREUNA DINTRE PĂRȚILE WATCHTOWER NU POARTĂ RĂSPUNDEREA ÎN NICIUN CAZ PENTRU VREUN PREJUDICIU SPECIAL, INCIDENTAL, INDIRECT, DERIVAT SAU PUNITIV (INCLUSIV, DAR NU NUMAI, PENTRU PIERDEREA DE PROFITURI, DE DATE, A CLIENTELEI SAU A REPUTAȚIEI SAU PENTRU ORICE PIERDERE DE PROFITURI, DE DATE, A CLIENTELEI SAU A REPUTAȚIEI CARE AU FOST ANTICIPATE, PENTRU PIERDEREA INFORMAȚIILOR CONFIDENȚIALE SAU DE ALTĂ NATURĂ, PENTRU ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂȚII, PENTRU NERESPECTAREA ORICĂROR OBLIGAȚII, INCLUSIV CELE LEGATE DE BUNĂ-CREDINȚĂ SAU DE DILIGENȚĂ REZONABILĂ, PENTRU NEGLIJENȚĂ ȘI PENTRU ORICE PIERDERI BĂNEȘTI SAU DE ORICARE ALTĂ NATURĂ) CARE SURVINE DIN SAU ARE LEGĂTURĂ CU UTILIZAREA APLICAȚIEI ȘI/SAU A CONȚINUTULUI APLICAȚIEI (ORI CU IMPOSIBILITATEA DVS. DE A UTILIZA APLICAȚIA ȘI/SAU ORICE CONȚINUT DIN APLICAȚIE) SAU CARE ARE LEGATURĂ ÎN ORICE ALT MOD CU ACEST ACORD. ORICARE AR FI PREJUDICIILE PE CARE LE-AȚI PUTEA SUFERI DIN ORICE MOTIV CARE IMPLICĂ APLICAȚIA (INCLUSIV, DAR NU NUMAI, ORICARE DINTRE PREJUDICIILE MENȚIONATE AICI), ÎNTREAGA RĂSPUNDERE A PĂRȚILOR WATCHTOWER LUATE COLECTIV, RESPECTIV DESPĂGUBIREA EXCLUSIVĂ DE CARE PUTEȚI BENEFICIA, VA FI DE MAXIMUM O MIE DE DOLARI (1 000 $). ACESTE PREVEDERI PRIVIND LIMITAREA RĂSPUNDERII RĂMÂN ÎN VIGOARE CHIAR DACĂ ALTE PREVEDERI DIN PREZENTUL ACORD NU MAI PRODUC EFECTE. ÎN CAZUL ÎN CARE SUNTEȚI REZIDENT ÎN „ȚĂRILE DESEMNATE”, LIMITAREA RĂSPUNDERII STIPULATĂ LA ACEASTĂ CLAUZĂ (CLAUZA 8) NU SE VA APLICA PENTRU a) PREJUDICIILE CAUZATE DIRECT DE WATCHTOWER ÎN URMA UNEI NEGLIJENȚE GRAVE SAU A UNEI ACȚIUNI DELIBERAT RĂUVOITOARE ȘI/SAU b) PREJUDICIILE ADUSE VIEȚII, INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU SĂNĂTĂȚII.

9. DESPĂGUBIRI. Veți despăgubi, proteja și exonera de răspundere pe Watchtower și pe fiecare dintre Părțile Watchtower pentru și de orice pretenție, acțiune, proces și cerere și pentru orice pierdere, răspundere, prejudiciu, cheltuială și cost rezultate, inclusiv, dar nu numai, onorariile și plățile rezonabile ale avocaților, care survin din sau au legătură cu utilizarea de către dvs. a Aplicației și/sau a oricărui conținut din Aplicație, inclusiv, dar nu numai, a) încălcarea de către dvs. a acestui Acord, inclusiv utilizarea Aplicației de către dvs. într-un mod care nu este permis în mod expres prin acest Acord, b) neglijența dvs. sau comportamentul dvs. neadecvat, c) încălcarea de către dvs. a oricărei legi sau reglementări, d) orice declarații și garanții din partea dvs. cu privire la orice aspect al Aplicației și/sau al conținutului Aplicației, e) orice pretenție cu privire la acțiunile sau omisiunile oricărei terțe părți ce are legătură cu Aplicația și/sau conținutul Aplicației sau f) orice pretenție formulată de către sau în numele unei terțe părți care se referă direct sau indirect la folosirea de către dvs. a Aplicației și/sau a conținutului Aplicației.

10. LICENȚA PENTRU CONȚINUT ȘI DESPĂGUBIRI. Declarați și garantați în mod expres că aveți dreptul și/sau licența de a posta orice Conținut (așa cum este definit mai jos) postat deja de către dvs. folosind Aplicația. „Conținut” se referă la orice informații furnizate de către dvs. în legătură cu utilizarea Aplicației incluzând, dar nu numai, informații, conținut, date, mesaje, text, fișiere, imagini, materiale video, materiale audio și oricare alte materiale menționate anterior furnizate de către dvs. Declarați și garantați că, prin folosirea de către noi a Conținutului pe care ni-l furnizați, nu se vor încălca, deturna sau leza brevete, drepturi de autor, mărci, secrete comerciale sau alte drepturi de proprietate intelectuală ale vreunui terț.

Ne acordați un drept la nivel mondial, perpetuu, irevocabil, neexclusiv și gratuit și o licență de utilizare, găzduire, stocare, modificare, copiere, distribuire, comunicare, publicare, transmitere, afișare publică, prezentare publică, reproducere, editare, traducere și transformare a Conținutului și de producere a unor lucrări derivate din acest Conținut. Sunteți de acord să ne apărați pe noi și Părțile Watchtower pe costul și pe cheltuiala proprie de orice acțiune, proces și alte demersuri pe care o parte îl inițiază împotriva oricărei Părți Watchtower prin care se invocă încălcarea vreunui brevet, drept de autor, marcă, secret comercial sau a vreunui alt drept sau nerespectarea vreunei licențe ori a altor drepturi de proprietate intelectuală bazate pe Conținutul furnizat de către dvs.; de asemenea, sunteți de acord să despăgubiți și să exonerați de răspundere Părțile Watchtower pentru și de orice procese, pierderi, responsabilități, prejudicii, costuri și cheltuieli (incluzând, fără limitări, onorariile rezonabile și plățile avocaților) survenite din sau legate de astfel de încălcări. Înțelegeți că sunteți unicul responsabil pentru tot Conținutul pe care îl postați, transmiteți sau atașați prin Aplicație. Recunoașteți că noi nu verificăm sau aprobăm Conținutul, dar avem dreptul (nu și obligația), conform aprecierii noastre exclusive, de a refuza, șterge sau muta orice Conținut care încalcă prezentul Acord sau din orice alt motiv.

11. EXPORTUL. Nu puteți utiliza, exporta sau reexporta în vreun fel Aplicația sau orice conținut al acesteia decât dacă legislația Statelor Unite și prevederile legale din teritoriul în care a fost obținută Aplicația vă autorizează. În mod special, dar fără limitări, Aplicația nu poate fi exportată sau reexportată a) către o țară aflată sub embargo impus de SUA sau b) către o persoană de pe Lista SDN (Specially Designated Nationals List) a Departamentului Trezoreriei al SUA ori de pe listele Departamentului Comerțului al SUA (Denied Persons List și Entity List). De asemenea, sunteți de acord să nu folosiți Aplicația în niciun scop ilegal.

12. CONFIDENȚIALITATEA. Termenii care reglementează gestionarea datelor cu caracter personal și a altor informații furnizate de către dvs. în legătură cu Aplicația sunt descriși în Politica de confidențialitate a acestei Aplicații.

13. LEGEA APLICABILĂ; TERMENUL DE FORMULARE A PRETENȚIILOR. Acest Acord este reglementat și interpretat în conformitate cu prevederile legislației statului New York, excluzând principiile statului New York referitoare la alegerea legii aplicabile, și, ca urmare, orice pretenție care decurge din acest Acord ori din încălcarea sa, indiferent dacă este de natură contractuală, delictuală sau de altă natură, va fi, de asemenea, reglementată de prevederile legislației statului New York, excluzând principiile statului New York referitoare la alegerea legii aplicabile. Dacă sunteți rezident într-una dintre „Țările desemnate”, ați putea totodată alege ca legislația și instanțele țării respective să reglementeze orice neînțelegere generată de sau referitoare la aceste condiții. În mod expres, prezentului Acord nu i se aplică Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri. SUNTEȚI DE ACORD CĂ, INDEPENDENT DE ORICE LEGE SAU PREVEDERE STATUTARĂ CONTRARĂ, ORICE PRETENȚIE, ACȚIUNE LEGALĂ SAU DEMERS INIȚIAT DE CĂTRE DVS. ÎMPOTRIVA ORICĂREIA DINTRE PĂRȚILE WATCHTOWER ÎN TEMEIUL SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ACEST ACORD TREBUIE ADUSE LA CUNOȘTINȚĂ ÎN ȘASE (6) LUNI DE LA DATA LA CARE S-A PRODUS SAU SE PRESUPUNE CĂ S-A PRODUS EVENIMENTUL PE CARE SE ÎNTEMEIAZĂ ACEASTA.

14. DIVERSE. Acest Acord, Politica de confidențialitate a Aplicației, Atribuțiile și orice alte instrucțiuni scrise care au legătură cu Aplicația și care sunt furnizate de către Watchtower constituie acordul deplin între dvs. și Watchtower în ceea ce privește Aplicația și înlocuiesc toate comunicările, propunerile și declarațiile anterioare sau actuale, scrise sau orale, privind Aplicația sau orice alt aspect menționat în acest Acord. Watchtower va fi exonerată de executarea prezentului Acord în măsura în care executarea sa este împiedicată, întârziată sau obstrucționată din motive care depășesc controlul său rezonabil. Dacă vreuna dintre prevederile acestui Acord este declarată nulă, nevalidă, ineficace sau ilegală, celelalte prevederi ale Acordului vor rămâne în vigoare. Watchtower poate atribui sau transfera în orice alt mod prezentul Acord către oricare dintre entitățile cu care colaborează. Renunțarea de către Watchtower de a vă solicita vreodată să respectați vreo prevedere a acestui Acord nu înseamnă că nu mai are dreptul să ceară aplicarea acelei prevederi. În mod similar, renunțarea de către Watchtower de a acționa în cazul încălcării vreunei prevederi din acest Acord nu înseamnă că renunță să acționeze în cazul unei încălcări ulterioare a aceleiași prevederi.