Iehova mi-a deschis ochii

Relatare de Patrice Oyeka

Era spre sfârşitul după-amiezii. Trecuse încă o zi în care nu făcusem altceva decât să ascult radioul. Orb, singur şi cuprins de deprimare, am hotărât să-mi pun capăt zilelor. Am turnat otravă într-un pahar cu apă şi l-am pus pe masă, în faţa mea. Voiam să mai fac o ultimă baie şi apoi să mă îmbrac frumos înainte de-a bea paharul care avea să-mi curme suferinţa. De ce voiam să mă sinucid? Şi cum de sunt totuşi în viaţă şi pot relata cele întâmplate?

M-AM născut în 2 februarie 1958 în provincia Kasai Oriental, din Republica Democratică Congo. Întrucât tatăl meu a murit când aveam nouă ani, am rămas în grija fratelui meu mai mare.

După ce am terminat şcoala, m-am angajat la o plantaţie de arbori de cauciuc. Într-o dimineaţă din 1989, în timp ce mă aflam în birou şi pregăteam un raport, s-a făcut deodată întuneric. La început, am crezut că era o pană de curent. Însă auzeam generatorul mergând şi, în plus, era dimineaţă. Îngrozit, mi-am dat seama că nu mai puteam vedea nimic, nici măcar notiţele pe care le aveam în faţă!

L-am chemat imediat pe unul dintre subalternii mei şi l-am rugat să mă ducă la şeful infirmeriei. Acesta mi-a recomandat să merg în oraş, la un medic cu mai multă experienţă. Observând că aveam ruptură de retină la ambii ochi şi că starea mea era gravă, şeful infirmeriei m-a trimis la Kinshasa, capitala ţării.

Viaţa în Kinshasa

În Kinshasa am mers la mulţi oftalmologi, dar niciunul n-a putut să mă ajute. După ce am stat 43 de zile în spital, medicii mi-au spus că aveam să fiu orb tot restul vieţii! Membrii familiei m-au dus la tot felul de biserici sperând să fiu vindecat în mod miraculos. Dar toate eforturile lor au fost zadarnice.

În cele din urmă, am încetat să sper că voi mai vedea vreodată. Peste viaţa mea se lăsase întunericul. Mi-am pierdut vederea, mi-am pierdut locul de muncă, iar apoi mi-am pierdut şi soţia, care m-a părăsit şi a luat cu ea tot ce aveam în casă. Mi-era ruşine să ies afară şi mă simţeam stingher în compania altora. De aceea, am început să mă izolez şi să stau toată ziua în casă. Am devenit un singuratic şi mă simţeam lipsit de valoare.

De două ori am încercat să-mi pun capăt zilelor. Cea de-a doua tentativă este descrisă la începutul articolului. Atunci am fost salvat de un băieţel, copilul unor rude. În timp ce făceam baie, el a luat paharul, fără să ştie ce era înăuntru, şi l-a vărsat afară. Din fericire, n-a băut din el. Când m-am întors şi n-am mai găsit paharul, am fost foarte dezamăgit. Mai târziu le-am spus membrilor familiei de ce îl căutam şi ce avusesem de gând să fac.

Le sunt foarte recunoscător lui Iehova şi familiei mele că au avut grijă de mine şi că, astfel, n-am reuşit să-mi duc planul la îndeplinire.

 Mă bucur din nou de viaţă

Într-o duminică din anul 1992, în timp ce stăteam acasă şi fumam, am fost vizitat de doi Martori ai lui Iehova, care predicau din casă în casă. Observând că sunt orb, ei mi-au citit Isaia 35:5: „Atunci ochii orbilor se vor deschide şi urechile surzilor se vor destupa“. Când am auzit aceste cuvinte, inima mi s-a umplut de bucurie! Spre deosebire de ceea ce auzisem la alte biserici, Martorii nu mi-au promis că mă vor vindeca în mod miraculos. În schimb, mi-au spus că îmi voi recăpăta vederea în lumea nouă promisă de Dumnezeu. Însă trebuia să asimilez cunoştinţă despre El (Ioan 17:3). Am început imediat să studiez Biblia cu Martorii folosind cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. De asemenea, am început să merg la toate întrunirile de la sala Regatului şi să fac schimbări în viaţă. De exemplu, m-am lăsat de fumat.

Însă faptul că eram orb îmi încetinea progresul spiritual. De aceea, am mers la un institut pentru nevăzători ca să învăţ să scriu şi să citesc în Braille. Acest lucru m-a ajutat să beneficiez de instruirea spirituală oferită la sala Regatului. Nu după mult timp, am început să iau parte la lucrarea de predicare desfăşurată în zona în care locuiam. Astfel, am găsit din nou bucurie în viaţă. Am continuat să progresez spiritual şi m-am dedicat lui Iehova. M-am botezat în 7 mai 1994.

Pe măsură ce iubirea mea pentru Iehova şi pentru semeni creştea, mi-am dorit tot mai mult să devin evanghelizator cu timp integral. Din 1 decembrie 1995 slujesc ca pionier regular. De asemenea, din februarie 2004 am privilegiul de a sluji ca bătrân de congregaţie. Uneori sunt invitat să ţin cuvântări biblice în congregaţiile din apropiere. Toate aceste binecuvântări îmi aduc multă bucurie şi mă ajută să nu uit că nicio dizabilitate nu ne poate împiedica să ne îndeplinim dorinţa de a-i sluji lui Iehova Dumnezeu.

Iehova mi-a dăruit „ochi“

După cum am spus mai devreme, soţia m-a părăsit pentru că orbisem. Însă Iehova mi-a oferit o binecuvântare deosebită. El mi-a dăruit ochi într-un mod cu totul aparte. O soră pe nume Anny Mavambu a acceptat să-mi fie soţie în pofida dizabilităţii mele. Astfel, ea a devenit „ochii“ mei. Întrucât şi ea slujeşte ca evanghelizatoare cu timp integral, Anny mă însoţeşte de fiecare dată în predicare. De asemenea, îmi citeşte materialul pe care îl am de pregătit pentru cuvântări, astfel încât să-mi pot lua notiţe în Braille. Anny este o binecuvântare cu totul specială pentru mine. Datorită ei, m-am convins de adevărul cuvintelor din Proverbele 19:14: „Casa şi avuţia se moştenesc de la părinţi, dar o soţie prevăzătoare este de la Iehova“.

Iehova ne-a binecuvântat şi cu doi copii, un băiat şi o fată. De-abia aştept să le văd feţele în Paradis! O altă binecuvântare este că fratele meu mai mare, care a fost amabil şi ne-a permis să locuim pe proprietatea lui, a acceptat adevărul din Biblie şi s-a botezat. Suntem împreună în aceeaşi congregaţie.

Dumnezeu mi-a oferit mari binecuvântări. De aceea, în pofida dizabilităţii mele, îmi doresc să fac şi mai mult în serviciul său (Maleahi 3:10). În fiecare zi mă rog să vină Regatul lui Iehova şi să înlăture toată suferinţa de pe pământ. De când l-am cunoscut pe Dumnezeu, pot spune din toată inima că „binecuvântarea lui Iehova îmbogăţeşte şi el nu-i adaugă nicio durere“ (Proverbele 10:22).

[Legenda fotografiilor de la pagina 13]

În timp ce ţin o cuvântare biblică; împreună cu familia şi cu fratele meu