TREZIŢI-VĂ! Mai 2014 | Stresul – Cum îi puteţi face faţă

Stresul poate fi benefic, cu condiţia să fie gestionat corect.

Lumea în obiectiv

Subiecte: o regiune în care anual sunt identificate peste 100 de specii noi, recomandarea specialiştilor de a limita timpul petrecut de copii în faţa televizorului şi paradoxul în ce priveşte producerea de energie nepoluantă.

SUBIECTUL DE COPERTĂ

Stresul – Cum îi puteţi face faţă

Sfaturile practice ale Bibliei vă pot fi utile pentru a face faţă stresului cauzat de patru factori des întâlniţi.

AJUTOR PENTRU FAMILII

Cum să-l învăţaţi pe adolescent ce înseamnă siguranţa online

Cum puteţi reuşi să nu vă limitaţi la reguli şi să-l ajutaţi pe adolescent să ia singur decizii înţelepte?

INTERVIU

Un chirurg ne vorbeşte despre credinţa lui

Ani la rând, dr. Guillermo Perez a crezut în evoluţie, dar în prezent el este convins că organismul uman a fost proiectat de Dumnezeu. Ce anume l-a făcut să-şi schimbe părerea?

Vânătoarea de vrăjitoare în Europa

Într-o epocă întunecată a apărut „cea mai sinistră . . . şi mai infamă lucrare din istoria literaturii universale”.

POTRIVIT BIBLIEI

Meditare

Există diferite forme de meditare.

Înţelepciunea strigă – O auziţi?

Adevărata înţelepciune va rezolva problemele omenirii.

Alte articole online

Cât de responsabil sunt?

Unii tineri au parte de mai multă libertate decât alții. De ce?

Sunt pregătit să-mi dau întâlniri?

Analizează patru întrebări care te pot ajuta să-ți dai seama dacă ești pregătit să-ți dai întâlniri.

Ce să fac dacă părinții mei divorțează?

Cum te poți elibera de tristețe, mânie și resentimente?

Ce spun alți tineri despre înfățișare

De ce le poate fi greu tinerilor să-și mențină un punct de vedere echilibrat cu privire la propria înfățișare? Ce îi poate ajuta?

Moise crește în Egipt

De ce a fost Moise pus de mama lui între trestiile de pe malul Nilului? Aflați mai multe despre Moise, familia lui și fiica faraonului.