Ce spun unii părinţi

Mulţi părinţi întâmpină dificultăţi cu totul şi cu totul noi când copiii lor ajung adolescenţi. Cum îl puteţi ajuta pe copilul vostru să facă faţă acestei etape din viaţă la fel de tulburătoare pentru el ca pentru voi? Remarcaţi ce au mărturisit unii părinţi din diverse părţi ale globului.

SCHIMBĂRILE

„Când era mai mic, fiul meu îmi accepta sfaturile fără să le conteste. În perioada adolescenţei însă, părea să-şi fi pierdut încrederea în autoritatea mea. Punea la îndoială nu numai ce spuneam, ci şi modul în care spuneam acel lucru.“ (Frank, Canada)

„Fiul meu nu mai e la fel de deschis ca înainte. Trebuie să-l întreb ce-l preocupă, nu să aştept să-mi spună el. Şi nu e deloc uşor să-l fac să-mi răspundă. Răspunsul vine, dar nu imediat.“ (Francis, Australia)

„Răbdarea e foarte importantă. Când ne înfuriem pe copii, ne străduim să ne calmăm şi să purtăm o conversaţie cu ei. Am observat că asta dă rezultate.“ (Felicia, Statele Unite)

COMUNICAREA

„Uneori, fiica mea adolescentă ridică un zid de apărare între mine şi ea pentru că are impresia că o critic tot timpul. Trebuie să-i reamintesc că o iubesc, că sunt de partea ei şi că are tot sprijinul meu.“ (Lisa, Statele Unite)

„Când erau mai mici, copiii mei îmi spuneau totul. Era uşor să aflu ce gândesc. Acum trebuie să mă străduiesc să fiu înţelegătoare şi să le arăt că-i respect pentru ceea ce sunt. E singurul mod de a-i face să-şi deschidă inima faţă de mine.“ (Nan-hi, Coreea)

„Nu e suficient să le interzici adolescenţilor să facă unele lucruri. Pentru a ajunge la inima lor, trebuie să porţi discuţii serioase cu ei şi să le aduci argumente. Dacă vrei să afli ce gândesc, trebuie să fii gata să-i asculţi, chiar dacă îţi mărturisesc lucruri pe care ai prefera să nu le auzi.“ (Dalila, Brazilia)

„Când trebuie să-mi corectez fiica, încerc să o fac în particular, nu de faţă cu alţii.“ (Edna, Nigeria)

„Uneori, când stau de vorbă cu fiul meu, mă las distrasă de treburile casnice şi nu-i acord toată atenţia, iar el observă asta. Cred că e unul dintre motivele pentru care nu prea vorbeşte cu mine. Ca să păstrez liniile de comunicare deschise, trebuie să-i acord mai multă atenţie când discutăm.“ (Miriam, Mexic)

 INDEPENDENŢA

„Am avut mereu reţineri să le acord mai multă independenţă copiilor mei adolescenţi şi, cu siguranţă, de aici s-au iscat şi unele neînţelegeri. Discutam de fiecare dată deschis cu ei. Le explicam care erau temerile mele, după care ei îmi explicau de ce îşi doreau mai multă independenţă. Reuşeam apoi să ajungem la un acord: copiii primeau mai multă libertate, dar în cadrul limitelor rezonabile stabilite de mine.“ (Edwin, Ghana)

„Fiul meu îşi dorea o motocicletă, însă eu nu puteam să accept cu niciun chip ideea. M-am trezit certându-l şi vorbindu-i despre toate aspectele negative legate de cumpărarea unei motociclete, fără să-l las să-mi spună cum vede el lucrurile. Asta l-a înfuriat, devenind mai hotărât să-şi cumpere una. Atunci am încercat o altă abordare. L-am încurajat să facă cercetări asupra problemei din diverse unghiuri, luând în calcul pericolele, cheltuielile şi cerinţele legate de obţinerea şi păstrarea unui permis de conducere. În plus, l-am îndemnat să ceară sfatul unor creştini maturi din congregaţie. Mi-am dat seama că, în loc să-mi impun părerile, era mai bine să-l încurajez să-mi vorbească deschis despre dorinţele sale. Astfel, am reuşit să ajung la inima lui.“ (Hye-young, Coreea)

„Le-am stabilit limite copiilor, dar le-am dat treptat şi mai multă libertate. Cu cât şi-o foloseau mai bine, cu atât primeau mai multă. Le arătam că dorim să se bucure de libertate, oferindu-le ocazii de a şi-o câştiga. Dar nu-i scuteam de consecinţe dacă abuzau de încrederea noastră.“ (Dorothée, Franţa)

„N-am coborât niciodată ştacheta. Totuşi, când copiii ascultau, eram dispusă să fac concesii. De pildă, uneori le dădeam voie să vină acasă mai târziu decât de obicei. Dar, dacă se întâmpla în repetate rânduri să nu respecte ora la care trebuiau să se întoarcă, atunci îi pedepseam.“ (Il-hyun, Coreea)

„Cu cât un angajat este mai conştiincios şi mai responsabil, cu atât şeful său îi va arăta mai multă consideraţie. În mod similar, fiul meu a înţeles că poate câştiga mai multă independenţă dacă se dovedeşte mai ascultător şi mai demn de încredere respectând limitele stabilite de noi. El ştie că, aşa cum un angajat este penalizat când nu se achită de responsabilităţi, şi el îşi poate pierde libertatea câştigată dacă nu o foloseşte cum se cuvine.“ (Ramón, Mexic)

[Text generic pe pagina 22]

„Educă-l pe copil conform căii potrivite pentru el şi nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.“ (Proverbele 22:6)

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 23]

FAMILII ÎN PRIM-PLAN

„E extraordinar să fii părintele unui adolescent“

Joseph: Cele două fiice mai mari ale noastre au ajuns la vârsta adolescenţei. Mi-am dat seama că este important să le ascult şi să ţin cont de părerile lor. Întrucât îmi recunosc greşelile şi le arăt fetelor respect, reuşesc să păstrez deschise liniile de comunicare cu ele. Pe scurt, cred că e extraordinar să fii părintele unui adolescent, iar asta graţie îndrumării primite din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Lisa: Am observat că, în anii adolescenţei, fiica noastră cea mare a avut nevoie de mai multă atenţie din partea mea. Îmi amintesc că stăteam mult timp să o ascult, să vorbesc cu ea şi să o fac să se simtă iubită. Eu şi soţul meu le asigurăm pe fete că ne pot vorbi despre orice şi că le vom respecta sentimentele. Mă străduiesc să aplic sfatul înţelept din Iacov 1:19, care ne îndeamnă ‘să fim prompţi la ascultare şi înceţi la vorbire’.

Victoria: Mama e cea mai bună prietenă a mea. E atât de drăguţă şi de grijulie şi se poartă astfel cu toţi. N-am cunoscut pe nimeni ca ea. Dacă ar trebui s-o descriu aş spune că este o „mamă“ în adevăratul sens al cuvântului. Nu mi-o pot imagina altfel.

Olivia: Tata e generos şi grijuliu. E dispus să împartă cu alţii ce avem chiar şi când nu o ducem prea bine pe plan material. Ştie să fie serios, dar ştie şi să se bucure de viaţă. E un tată deosebit şi sunt fericită că-i al meu!

„N-avem timp să ne plictisim!“

Sonny: Când fetele au o problemă, ne adunăm toată familia şi discutăm. Suntem mereu sinceri unii cu alţii şi ne bazăm deciziile pe principiile biblice. Eu şi Ynez căutăm ca fetele noastre să aibă prieteni persoane mature din punct de vedere spiritual. Prietenii noştri sunt şi prietenii lor şi invers.

Ynez: Suntem activi şi facem multe lucruri împreună, ca familie. Fiind Martori ai lui Iehova suntem ocupaţi cu lucrarea de predicare, studiem Biblia personal şi în familie şi ne implicăm în lucrări de voluntariat, precum ajutorarea în caz de dezastru şi construirea de Săli ale Regatului. Suntem însă persoane echilibrate făcându-ne timp şi pentru activităţi recreative sănătoase. Efectiv n-avem timp să ne plictisim!

Kellsie: Tata e un bun ascultător şi se consultă mereu cu întreaga familie înainte de a lua o decizie importantă. Mama e întotdeauna dispusă să mă asculte ori de câte ori am nevoie de ajutor, dar şi când, pur şi simplu, simt nevoia să stăm de vorbă.

Samantha: Mama mă face să mă simt o persoană deosebită, iubită, importantă, iar asta cu cea mai mare naturaleţe. Ştie să asculte, ştie să arate că îi pasă de mine. N-aş renunţa la prietenia ei pentru nimic în lume.

[Legendele fotografiilor]

Familia Camera: Joseph, Lisa, Victoria, Olivia şi Isabella

Familia Zapata: Kellsie, Ynez, Sonny şi Samantha

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Părinţii pot să le acorde copiilor o oarecare libertate, dar trebuie şi să stabilească limite rezonabile