Un jurământ din antichitate important şi în prezent

ÎN JURUL anului 400 î.e.n., Hipocrate, medic grec cunoscut în general ca „părintele medicinei“, a scris jurământul hipocratic. După acest set de reguli de înaltă etică profesională se ghidează şi în prezent unii medici. Aşa ştiaţi şi voi? Dacă da, nu sunteţi singurii! Dar chiar aşa să fie oare?

Faptele lasă să se înţeleagă că nu Hipocrate ar fi autorul jurământului ce-i poartă numele. Mai mult, medicii de azi nu subscriu întotdeauna la acele principii în forma în care au fost ele aşternute în scris la început.

Se ştie cine a redactat în realitate acel jurământ antic? Şi, chiar dacă am şti acest lucru, mai are oare jurământul vreo importanţă pentru noi azi?

A fost jurământul scris de Hipocrate?

Există mai multe motive pentru care se crede că jurământul nu a fost scris de Hipocrate. Unul ar fi chiar modul cum începe jurământul: prin invocarea mai multor zeităţi. Despre Hipocrate se spune că a fost primul om care a separat medicina de religie şi care a căutat cauze fizice pentru boli, nu cauze supranaturale.

În plus, unele dintre lucrurile interzise în jurământ nu contraveneau deloc modului în care se practica medicina pe vremea lui Hipocrate (vezi chenarul de la pagina 21). De exemplu, nici legea, nici majoritatea normelor religioase din acea vreme nu interziceau avortul şi nici nu condamnau sinuciderea. Apoi, cei ce depuneau jurământul promiteau că vor lăsa chirurgia în seama chirurgilor. Totuşi, tehnicile chirurgicale constituie subiectul unei părţi a Culegerilor hipocratice, o culegere de scrieri medicale atribuite, în general, lui Hipocrate şi altor scriitori antici.

Astfel, deşi există încă polemici pe această temă în rândul specialiştilor, e foarte probabil ca jurământul hipocratic să nu fi fost, de fapt, scris de Hipocrate. Ideile exprimate în jurământ par a se apropia mai mult de filozofia pitagoricienilor din secolul al IV-lea î.e.n., care adoptaseră unele norme privind sfinţenia vieţii şi nu erau de acord cu intervenţiile chirurgicale.

Pierderea şi apoi recăpătarea popularităţii

Indiferent cine ar fi în realitate autorul jurământului, nu putem nega impactul considerabil pe care l-a avut  acesta asupra medicinei practicate în Occident şi mai ales asupra eticii. Jurământul a fost numit „încununarea elaborării noţiunilor de etică din medicină“, „fundamentul raportului medic-pacient în ţările dezvoltate“ şi „apogeul moralităţii profesionale“. Iată ce a spus în 1913, Sir William Osler, un renumit medic canadian: „E o chestiune de prea mică importanţă dacă a fost sau nu scris pe vremea lui Hipocrate. . . . Timp de 2 500 de ani a fost «crezul» profesiei de medic şi în multe universităţi e încă o formulă prin care studenţilor li se acordă titlul de medic“.

Totuşi, la începutul secolului al XX-lea, jurământul şi-a pierdut din popularitate, probabil datorită progreselor ştiinţifice înregistrate atunci. Într-un climat de raţionalism tot mai accentuat, jurământul părea depăşit şi inaplicabil. Dar, chiar dacă ştiinţa a progresat, întotdeauna a fost nevoie de norme etice. Poate că din acest motiv jurământul şi-a recăpătat popularitatea în ultimele decenii.

Depunerea jurământului a redevenit o parte importantă a admiterii în facultăţile de medicină sau a absolvirii lor. Un sondaj efectuat în  1993 în facultăţi de medicină din SUA şi Canada a scos la iveală că în 98% dintre aceste instituţii se depunea un fel de jurământ. În anul 1928 doar 24% făceau acest lucru. În Marea Britanie, un sondaj asemănător a dezvăluit că în aproximativ 50% dintre instituţiile de profil se practică în mod curent depunerea unui jurământ sau rostirea unei declaraţii oficiale. În Australia şi Noua Zeelandă, cifra e tot de 50%.

Modificări cerute de vremuri

Însă jurământul hipocratic nu a fost văzut ca o formulă fixă; el a suferit unele schimbări de-a lungul timpului pentru a reflecta convingerile acceptate de creştinătate. Uneori, modificările au fost făcute întrucât trebuiau reglementate chestiuni noi, cum a fost cazul tratării victimelor ciumei. Recent, el a fost modificat pentru a corespunde gândirii actuale.

Multe dintre versiunile jurământului nu mai conţin acele concepţii ce nu reflectă modul în care se practică azi medicina. Au fost însă introduse noţiuni noi, de importanţă în societatea modernă. De exemplu, principiul autonomiei pacientului pare a fi un element esenţial în medicina de azi; el nu are un corespondent în medicina practicată de grecii din antichitate şi nici n-a făcut parte din jurământul hipocratic. Drepturile pacientului reprezintă o parte importantă în multe dintre declaraţiile oficiale rostite în prezent.

În plus, raportul medic-pacient s-a schimbat, noţiunea de alegere în cunoştinţă de cauză fiind tot mai importantă azi. Prin urmare, e uşor de înţeles de ce doar în câteva facultăţi de medicină se mai depune jurământul hipocratic în forma lui veche.

Alte modificări făcute în conţinutul jurământului sunt probabil şi mai surprinzătoare. În 1993, în Statele Unite şi Canada, numai 43% dintre jurămintele depuse conţineau o declaraţie prin care medicii puteau fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor; majoritatea versiunilor actuale ale jurământului nu conţin nici o pedeapsă pentru încălcarea vreunuia dintre angajamentele luate. Puţine versiuni mai conţin abjurarea eutanasiei şi a avortului şi invocarea vreunei zeităţi, iar jurământul de a nu avea relaţii sexuale cu pacienţii e prevăzut în doar 3% dintre declaraţiile oficiale rostite în facultăţile care au participat la sondaj.

Valoarea unui jurământ

Cu toate că s-au făcut multe modificări în conţinutul jurământului hipocratic, se consideră, în general, important ca aceia care practică o profesie dedicată unor idealuri nobile, de o moralitate înaltă, să rostească un jurământ. Un sondaj efectuat în 1993 pe această temă a dezvăluit că cele mai multe dintre jurămintele depuse de noii medici se concentrează asupra angajamentului luat de medic faţă de pacienţi, prin care el promite că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a se îngriji de ei. O asemenea declaraţie atrage atenţia asupra principiilor morale onorabile ce trebuie să caracterizeze profesia de medic.

Într-un editorial publicat în revista The Medical Journal of Australia, profesorul Edmund Pellegrino a scris: „Poate că pentru mulţi jurământul depus de medici azi e o frântură dintr-un concept antic fragmentat de-a lungul timpului. Dar e suficient pentru ca acest concept să rămână în conştiinţa medicilor, amintindu-le că a-l da complet uitării ar însemna să transforme medicina într-o afacere profitabilă“.

Probabil că în rândul specialiştilor vor continua polemicile pentru a stabili cât de practic mai e azi jurământul lui Hipocrate sau versiunile lui moderne. Dar, indiferent de rezultat, angajamentul luat de medici de a se îngriji de bolnavi merită aprecierea noastră.

[Chenarul de la pagina 21]

JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

TRADUCERE DE PR. DR. PIUS BRÂNZEU

Jur pe Apolo, medicul, pe Asclepios, pe Higeia şi pe Panaceia, şi luând ca martori pe toţi zeii şi zeiţele, mă angajez să duc la îndeplinire, după puterile şi judecata mea, acest jurământ şi angajament scris.

Jur să socotesc ca pe egalul părinţilor mei pe acela care m-a învăţat arta medicinei, să împart cu el bunurile mele şi să îi asigur toate nevoile în caz de lipsă, să consider copiii lui ca pe proprii mei fraţi şi, dacă doresc să studieze această artă, să îi învăţ fără înţelegere scrisă şi fără plată, să împărtăşesc preceptele generale, lecţiile prin grai viu şi tot restul doctrinei copiilor mei, copiilor maestrului meu şi tuturor discipolilor care s-au înrolat şi au depus jurământ să slujească legea medicală şi nu alta.

Voi dispune, după puterea şi după judecata mea, ca regimul dietetic să fie servit în folosul bolnavilor şi nu în dezavantajul sau spre răul lor.

Şi nu voi da, oricine mi-ar cere acest lucru, un drog ucigător şi nici nu voi lua iniţiativa ca să sugerez vreodată aşa ceva. De asemenea, nu voi da niciodată unei femei un pesar abortiv. Prin probitate şi prin castitate îmi voi menţine curată viaţa şi profesiunea mea.

Nu voi face talia la calculoşi, lăsând această practică profesioniştilor.

În orice casă va trebui să intru, voi merge acolo numai spre binele bolnavilor, evitând orice stricăciune voluntară sau act de corupere şi, cu deosebire, orice raporturi venale, cu femei sau bărbaţi, fie ei oameni liberi sau sclavi.

Toate cele ce în decursul exerciţiului sau în afara exerciţiului artei mele aş putea vedea sau auzi privind viaţa semenilor mei şi care nu trebuie divulgate le voi reţine pentru mine, socotind că toate acestea au dreptul la cel mai deplin secret.

Dacă voi îndeplini până la capăt acest jurământ şi îl voi onora tot timpul, să îmi fie permis să mă bucur de toate plăcerile vieţii şi ale artei, cinstit fiind pentru totdeauna de către oameni. Dar dacă îl voi viola şi voi deveni sperjur, să mi se întâmple tocmai contrariul.

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Pagină din Culegerile hipocratice

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

Hipocrate şi pagina: prin amabilitatea National Library of Medicine