Salt la conţinut

Salt la cuprins

Misterul de la Nan Madol

Misterul de la Nan Madol

 Misterul de la Nan Madol

Cine a construit această „Veneţie a Mărilor Sudului“? Cum au făcut-⁠o? De ce au abandonat-⁠o?

VĂ PLAC lucrurile misterioase drese cu aventură? Dacă da, haideţi să vizităm ruinele de la Nan Madol, o enigmă care, de mai bine de un secol, continuă să-⁠i nedumerească pe mulţi vizitatori.

Nan Madol-⁠ul este un labirint uluitor de insuliţe şi canale artificiale construite cu o mie de ani în urmă pe un recif mai puţin adânc, situat la marginea insulei microneziene Pohnpei *. În timp ce ne apropiem cu barca, mangrovele şi vegetaţia tropicală densă ascund ruinele de privirile noastre. Dintr-⁠o dată, după ce cotim încet cu barca, ni se ivesc înaintea ochilor aceste minuni ale geniului ingineresc.

Mai întâi apar nişte ziduri masive, unele dintre ele având lungimea egală cu distanţa dintre două străzi vecine. Aceste ziduri enorme, ale căror muchii şi colţuri par a fi şlefuite, au fost construite din imense coloane prismatice de bazalt aşezate în aşa fel încât să formeze o structură încrucişată.

Denumirea de Nan Madol înseamnă „locurile dintre“ şi descrie foarte  bine reţeaua de canale artificiale ce înconjoară insulele. Se pare că primii străini care au pus piciorul în Nan Madol au fost navigatorii europeni din secolul al XIX-⁠lea. Ei au fost atât de încântaţi de privelişte, încât au denumit acest fost centru religios şi politic „Veneţia Mărilor Sudului“. Însă acei navigatori nu au văzut niciodată Nan Madol-⁠ul în toată splendoarea sa, deoarece acesta fusese abandonat în mod misterios cu aproximativ un secol înainte de sosirea lor.

Cei doi ghizi ai noştri ne spun că Nan Madol-⁠ul are o suprafaţă de aproximativ 80 de hectare. Fiecare dintre cele 92 de insuliţe din care este alcătuit servea unui anumit scop, au explicat ei. Unele erau centre de locuinţe. Altele erau folosite pentru activităţi cum ar fi prepararea mâncării, construirea de canoe şi pentru dansuri ceremoniale. Deşi insulele au fost construite în diverse forme şi dimensiuni, o insulă tipică este dreptunghiulară şi are o suprafaţă aproximativ la fel de mare ca a unui teren de fotbal american. Majoritatea insuliţelor sunt năpădite de vegetaţie, dar ceea ce se poate explora este cu adevărat fascinant.

O fortăreaţă a regilor

Cel mai bun loc unde se poate reflecta la misterul de la Nan Madol este maiestuoasa fortăreaţă numită Nan Douwas. Deşi se poate merge prin apa mării pentru a explora aceste ruine, este mai bine să folosim barca pentru a ajunge la ele. Nan Madol-⁠ul a fost proiectat pentru traficul maritim, iar canalele lui sunt tot atât de late cât o autostradă cu patru benzi. De asemenea, ele sunt puţin adânci. În timpul mareei înalte, apa nu este mai sus de brâu, fapt care, fără îndoială, a protejat de-⁠a lungul secolelor Nan Madol-⁠ul de vasele invadatorilor. Ghizii au cârmuit cu grijă barca prin canale ca să evite zdrobirea elicelor de fundul coralifer al mării.

Odată ce am acostat la Nan Douwas, păşim pe scările ce duceau direct în sanctuarul antic. În drum spre această intrare grandioasă trecem printre nişte ziduri groase de aproape 4 metri şi înalte de aproximativ 9 metri. Aceste construcţii solide au rezistat furtunilor tropicale şi chiar taifunurilor.

Înăuntrul zidurilor gigantice suntem întâmpinaţi de o curte imensă, în centrul căreia se află o construcţie funerară de piatră. Acest loc solemn este camera mortuară regală, în care erau jeliţi regii. Pătrunzând şi mai mult în fortăreaţă, dăm de un pasaj subteran. Ghizii ne îndeamnă să ne strecurăm prin deschizătura îngustă dintre pietre. Deodată ne trezim stând ghemuiţi într-⁠o încăpere subterană mică şi întunecoasă. „Sunteţi în închisoare“, explică un ghid. „Aici erau ţinuţi condamnaţii în Nan Madol.“ Imaginându-⁠ne cum se simţea un deţinut când intrarea în închisoare era astupată cu o piatră de două tone, ieşim de aici răsuflând uşuraţi.

Blocuri de bazalt neobişnuite folosite ca material de construcţie

Plimbarea printre ruinele de la Nan Madol ne ajută să ne dăm seama de eforturile ce trebuie să se fi depus pentru construirea acestuia. Fundamentul insulelor îl constituie pietrişul coralifer. Acest fundament a fost proiectat să susţină structurile foarte grele de coloane înalte de bazalt. Coloanele sunt atât de impresionante, încât primii vizitatori au crezut că au fost sculptate de cineva. Mai târziu s-⁠a descoperit că  forma lor prismatică este naturală, fiecare având între cinci şi opt laturi.

Au trebuit aduse mii de coloane megalitice, unele fiind înalte de 5 metri şi cântărind peste cinci tone. Se presupune că una dintre pietrele fundamentale cântăreşte 50 de tone! Întrucât în apa deloc adâncă o plută s-⁠ar scufunda sub o asemenea greutate, nu putem să nu ne întrebăm: Cum au fost transportate la Nan Madol aceste pietre enorme şi cum au fost aşezate fiecare la locul ei? Fapt interesant, cea mai apropiată sursă de bazalt se află la mulţi kilometri depărtare, la o distanţă aproape egală cu jumătate din lungimea coastei Pohnpeiului!

De-⁠a lungul anilor, misterul de la Nan Madol a dat naştere unor legende. Potrivit uneia, cu multe secole în urmă, doi fraţi au fost înzestraţi de zei cu puteri magice de a aduce în „zbor“ pietrele grele până la locul construcţiei. Potrivit altei legende, Pohnpeiul a fost cândva locuit de o civilizaţie avansată care cunoştea secretul dirijării undelor sonore, fapt care i-⁠a ajutat pe insulari să aducă pietrele imense prin intermediul levitaţiei la locul de construcţie.

Ghizii ne dau o explicaţie mai plauzibilă, şi anume că Nan Madol-⁠ul a fost construit cu ajutorul unei mari forţe de lucru umane, iar lucrarea de construire a durat secole întregi. Este foarte probabil ca blocurile de bazalt să fi fost ridicate şi puse la locul lor cu ajutorul forţei fizice, folosindu-⁠se ca suport trunchiuri de palmier înclinate. Totuşi întrebăm: „Cum au fost transportate la Nan Madol aceste pietre grele?“

Va fi dezlegat vreodată misterul?

Nimeni nu poate spune cum a fost construit Nan Madol-⁠ul şi, ceea ce este, poate, şi mai curios, de ce a fost abandonat. Mulţi susţin că a fost atacat şi cucerit. Alţii spun că străinii au contaminat locuitorii Pohnpeiului cu anumite boli care au decimat populaţia. Potrivit altei teorii, un taifun devastator a distrus rezervele de alimente ale insulei, constrângând locuitorii să evacueze zona. Oricare ar fi motivul, Nan Madol-ul a fost părăsit în urmă cu cel puţin 200 de ani.

Aşadar, această minune a antichităţii ne-⁠a făcut să ne punem multe întrebări şi ne-⁠a dat puţine răspunsuri. În timp ce ne îndepărtăm, ne stăruie în minte întrebarea: Va dezlega cineva vreodată misterul de la Nan Madol?

[Notă de subsol]

^ par. 4 Pohnpei se află lângă ecuator, la aproximativ 5 000 de kilometri sud-⁠vest de Hawaii.

[Harta de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Pohnpei

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Debarcaderul şi intrarea principală a fortăreţei

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Masivul zid exterior

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Construcţia funerară de piatră, situată în centru

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

O parte dintre canalele artificiale ce se întind pe o suprafaţă de 80 de hectare

[Provenienţa fotografiei]

© 2000 Nik Wheeler