[Loc păstrat (adică ascuns)]

Loc identificat cu actualul Mukhmas, aflat pe un deal, la o altitudine de aproximativ 600 m și la circa 11 km N-N-E de Ierusalim. Mukhmasul se găsește la nord de Wadi Suweinit (Nahal Mikhmas), ued considerat a fi „defileul de la Micmaș“ (1Sa 13:23). Acest ued, care se unește cu alte ueduri dinspre S-V și N-V, se întinde din regiunea muntoasă a lui Efraim până în Valea Iordanului.

Pentru a elibera Israelul de sub stăpânirea filisteană, regele Saul a ales 3 000 de oameni ca să formeze o armată. Două mii dintre aceștia și-au așezat tabăra cu el la Micmaș și în regiunea muntoasă a Betelului, iar ceilalți au campat cu fiul său Ionatan la Ghibea. Ionatan a înfrânt „garnizoana filistenilor“ în apropiere, la Gheba („Ghibea“, Vg). În ripostă, filistenii au strâns o mare armată, dotată cu care de război și călăreți, și, din câte se pare, l-au forțat pe Saul să părăsească Micmașul și să se retragă la Ghilgal. Greu apăsați de filisteni, mulți israeliți s-au ascuns în grote și în peșteri; alții s-au refugiat la est de Iordan. Această împrăștiere a israeliților a fost motivul invocat mai târziu de Saul ca să justifice neascultarea de care a dat dovadă când nu l-a așteptat pe Samuel să aducă jertfa. Mustrat de Samuel pentru că și-a arogat cu înfumurare un drept ce nu-i aparținea, Saul și cei aproximativ 600 de oameni, cât mai rămăseseră din armata sa, au mers la Ionatan, la Gheba (1Sa 13:1–16). Din 1 Samuel 14:2 reiese că Saul și-a mutat tabăra la Migron, lângă Ghibea.

Ionatan îi atacă pe filisteni. Trei cete de prădători filisteni aveau obiceiul să iasă din tabăra lor de la Micmaș, iar filistenii dintr-un avanpost obișnuiau să iasă „în defileul de la Micmaș“. Ionatan a hotărât să pună capăt acestei amenințări (1Sa 13:16–23). Astfel, el a traversat defileul, care (dacă e vorba de Wadi Suweinit) devine la est de Gheba (Jabaʽ) un canion adânc, cu pereți aproape verticali. În punctul unde Wadi Suweinit cotește brusc se înalță două dealuri mari, cu pante stâncoase și abrupte. Acestea ar putea fi ‘piscurile în formă de dinte’ Boțeț și Sene, care probabil au căpătat o formă rotunjită în urma procesului de eroziune ce a avut loc de-a lungul a circa 30 de secole (1Sa 14:1–7). Pentru cineva care nu cunoștea zona ar fi fost aproape imposibil să-și croiască drum prin acest ued — un labirint de dâmburi, ridicături și stânci ascuțite. Dar se pare că Ionatan, care crescuse pe teritoriul beniaminit, era familiarizat cu locurile. Mai mult, în timp ce trupele tatălui său erau campate la Micmaș, iar trupele lui la Gheba, Ionatan a avut, fără îndoială, multe ocazii de a cunoaște și mai bine zona.

Ionatan și scutierul său și-au croit drum spre Micmaș și s-au arătat filistenilor din avanpost. Când i-au văzut, aceștia au strigat: „Urcați la noi și v-arătăm noi vouă!“. Ionatan, urmat de scutierul său, s-a cățărat cu mâinile și cu picioarele prin trecătoarea abruptă până la avanpostul filistenilor. Cei doi au ucis aproximativ 20 de filisteni pe o suprafață de aproape o jumătate de pogon de pământ arat (echivalentul a aproximativ jumătate din suprafața ce putea fi arată într-o zi cu o pereche de tauri) (1Sa 14:8, 11–14).

Un cutremur provocat de Dumnezeu a semănat confuzie în tabăra filisteană, fapt observat și de străjerii lui Saul. Când Saul și oamenii lui au ajuns la fața locului, mulți filisteni se măcelăriseră între ei, iar restul o luaseră la fugă. Trupele lui Saul, probabil echipate acum cu armele rămase în tabăra filistenilor, au pornit în urmărirea dușmanilor. Lor li s-au alăturat israeliții care se ascunseseră, precum și cei care trecuseră de partea filistenilor, iar împreună „i-au bătut pe filisteni de la Micmaș până la Aialon“ (1Sa 14:15–23, 31).

Potrivit cu 1 Samuel 13:5, armata filisteană de la Micmaș era dotată cu 30 000 de care de război. Acest număr este mult mai mare decât numărul carelor menționat în contextul altor expediții militare (compară cu Ju 4:13; 2Cr 12:2, 3; 14:9). În plus, este greu de imaginat cum ar fi putut fi folosite atât de multe care de război într-o zonă de munte. De aceea, majoritatea erudiților cred că acest număr, 30 000, este o eroare de copiere. În Peshitta, în siriacă, și în Septuaginta, în greacă (ed. Lagarde), apare numărul 3 000, iar multe traduceri ale Bibliei urmează această redare (BG; NTR). S-a sugerat însă că numărul ar fi putut fi chiar mai mic.

Secole mai târziu, profeția lui Isaia a menționat Micmașul ca fiind locul unde asirienii învingători aveau ‘să-și lase lucrurile’ (Is 10:24, 28). După întoarcerea israeliților din exilul babilonian în 537 î.e.n., Micmașul a fost, din câte se pare, repopulat de beniaminiți (Ezr 2:1, 2, 27; Ne 7:31; 11:31).