Salt la conţinut

Salt la cuprins

VIAȚA DE CREȘTIN

Străduiește-te să înțelegi modul de gândire al lui Dumnezeu

Străduiește-te să înțelegi modul de gândire al lui Dumnezeu

Dorim să-i fim plăcuți lui Iehova în tot ceea ce facem. (Pr 27:11) În acest sens, trebuie să luăm decizii care să reflecte gândirea sa, chiar și atunci când nu dispunem de o poruncă sau o lege clară după care să ne ghidăm. Ce ne poate ajuta?

Păstrează un bun program de studiere a Bibliei. De fiecare dată când citim din Biblie e ca și cum am sta în compania lui Iehova. Putem cunoaște mai bine modul de gândire al lui Iehova observând cum a relaționat el cu poporul său și analizând exemple de persoane care au făcut binele sau răul din punctul lui de vedere. Când trebuie să luăm o decizie, spiritul sfânt ne poate reaminti lecții importante și principii pe care le-am învățat din Cuvântul lui Dumnezeu. (Ioa 14:26)

Fă cercetări. Când trebuie să iei o decizie, întreabă-te: „Ce versete sau relatări biblice mă pot ajuta să înțeleg ce simte Iehova în situația aceasta?”. Cere ajutorul lui Iehova în rugăciune și folosește-te de instrumentele de cercetare teocratice disponibile în limba ta pentru a găsi și a aplica principii biblice potrivite situației tale. (Ps 25:4)

VIZIONAȚI MATERIALUL TREBUIE „SĂ ALERGĂM CU PERSEVERENȚĂ” – SĂ AVEM O ALIMENTAȚIE HRĂNITOARE, APOI RĂSPUNDEȚI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:

  • La ce presiuni a fost supusă tânăra din materialul video?

  • Cum ai putea folosi instrumentele de cercetare pentru a face față unor presiuni asemănătoare?

  • Cum ne pot ajuta cercetările și studiul personal să luăm decizii bune? (Ev 5:13, 14)