Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
▪ „În secolul al XX-lea, tutunul a făcut 100 milioane de victime.“ (ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII, ELVEŢIA)
▪ „În Marea Britanie, din 9 000 de pacienţi operaţi pe cord în perioada 1996–2003, cei cărora li s-au transfuzat globule roşii au fost de trei ori mai expuşi riscului de a muri în următorul an şi de aproape şase ori mai expuşi riscului de a muri în 30 de zile de la operaţie decât cei cărora nu li s-au făcut transfuzii. (NEW SCIENTIST, MAREA BRITANIE)
Timp de pace?
„Crăciunul este una dintre marile noastre sărbători, dar şi o perioadă de conflicte“, se spune în Vi Föräldrar, o revistă suedeză pentru părinţi. De fapt, în perioada Crăciunului, în familie au loc „mai multe neînţelegeri şi certuri decât în restul anului“. Revista amintită a intervievat 1 100 de părinţi care au copii mici întrebându-i care este atmosfera la ei acasă de sărbători. Circa 88% au răspuns că se ceartă fiindcă nu reuşesc să se hotărască „unde şi cum să petreacă Crăciunul“. Mulţi părinţi le reproşează bunicilor că îşi răsfaţă nepoţii cu dulciuri şi cu tot felul de cadouri inutile.
Mai ferice-i a da. . .
„Banii îţi aduc fericirea dacă îi dăruieşti“, titra cotidianul canadian The Globe and Mail. Deşi majoritatea celor intervievaţi în cadrul unui sondaj au fost de părere că sunt fericiţi când cheltuiesc pentru ei înşişi, cei care au cheltuit, indiferent cât, pentru a-i ajuta pe alţii au spus că au fost mai fericiţi. Ziarul concluzionează: „Numeroase studii au arătat că bogăţia nu aduce neapărat fericire. Dacă ai mai mulţi bani decât îţi trebuie pentru necesităţile de bază, nu eşti mai fericit“.
Le poţi cumpăra pe internet!
Oficiali ai guvernului american au hotărât să cerceteze dacă eventuali duşmani ar putea „să obţină prin internet echipament militar la care au acces, din motive de siguranţă naţională, doar persoane autorizate“, arată revista New Scientist. „Au fost uluiţi să vadă cât de uşor le-au putut obţine“. Cu ajutorul unor cunoscute site-uri comerciale, au achiziţionat online „elemente din uniforma de luptă a armatei americane, precum veste antiglonţ“, „un costum de protecţie împotriva armelor biologice, chimice şi nucleare, la mâna a doua“, piese pentru avioane de luptă şi „alte asemenea echipamente militare speciale“. Nu se ştie de unde aveau comercianţii aceste articole, dar unii dintre ei „sunt acum cercetaţi penal“, se mai arată în revistă.
Adeziv străvechi
În antichitate, romanii foloseau un adeziv special ca să lipească frunze de laur din argint pe coifurile purtate la paradele militare. Frank Willer, restaurator-şef la Muzeul de Istorie al Renaniei din Bonn (Germania), a făcut întâmplător descoperirea. Folosind un ferăstrău cu lamă fină, a desprins o bucată de metal de pe un coif de fier din secolul I î.e.n., care zăcuse pe fundul Rinului cel puţin 1 500 de ani. „De pe coiful încins de lama fierăstrăului au căzut frunzele de argint lăsând să se vadă urme fine de adeziv“. Analizele au arătat că puternicul adeziv fusese făcut din bitum, răşină şi grăsime de vită.