Studiul 29

Cursivitatea, tonul de conversaţie şi pronunţia corectă

1–4. Enumeraţi cauzele şi simptomele lipsei de cursivitate a unui vorbitor?

¹ Cînd te prezinţi în faţa unui auditoriu, pentru a ţine o cuvîntare, te surprinzi adesea căutîndu-ţi cuvintele? Sau cînd citeşti cu voce tare, te poticneşti la unele expresii? Dacă da, înseamnă că ai probleme cu privire la cursivitate. Faptul de a avea o vorbire cursivă înseamnă să ai capacitatea de a folosi cu promptitudine cuvintele. A fi cursiv nu înseamnă însă a fi o persoană „limbută“ care dă drumul vorbelor să  curgă fără prea multă gîndire şi în mod nesincer. Cursivitatea este arta de a ne exprima cu uşurinţă şi eleganţă. Această calitate este înscrisă pe fişa Sfaturi pentru vorbire pentru a fi obiectul unei atenţii speciale.

² Absenţa acestei uşurinţe în vorbire are adesea drept cauză o lipsă de pregătire şi de claritate în idei. Ea poate fi, de asemenea, rezultatul unei sărăcii a vocabularului şi al unei slabe alegeri a cuvintelor. În citire, lipsa cursivităţii se explică de obicei prin lipsa practicii de a citi cu voce tare; de asemenea, absenţa unui vocabular suficient de bogat va cauza poticnire sau ezitare. Pentru cel care participă la serviciul de teren, lipsa de cursivitate se poate explica prin împletirea tuturor acestor factori, la care se adaugă adesea timiditatea şi nesiguranţa. Aici problema este deosebit de gravă, căci, în unele situaţii, auditorii ne-ar putea literalmente abandona. La Sala Regatului auditoriul nu ne va abandona literalmente, dar o poate face mintal, lăsîndu-şi gîndurile să vagabondeze în voie şi să piardă o mare parte din ceea ce spunem. Aşadar, este vorba de ceva serios; cursivitatea este, în mod cert, o calitate care trebuie dobîndită.

³ Mulţi vorbitori au neplăcuta manie de a-şi presăra cuvîntarea cu „ăăă . . .“ şi cu alte interjecţii inutile. Dacă nu eşti conştient de frecvenţa cu care întrebuinţezi asemenea interjecţii, ai putea pune pe cineva să te asculte şi să repete aceste cuvinte inutile ori de cîte ori le rosteşti. S-ar putea să rămîi surprins.

⁴ Există, de asemenea, vorbitori care se întrerup la mijlocul frazei şi o iau de la capăt în mod constant. Dacă ai acest rău obicei, încearcă să îl învingi în conversaţia de fiecare zi. Fă eforturi conştiente de a gîndi mai întîi şi de a-ţi concepe cu claritate ideile în minte. Apoi exprimă-ţi-le complet, de la început pînă la sfîrşit, fără să intercalezi alte idei şi fără să ţi le întrerupi „la jumătatea drumului“.

5–10. Ce sugestii le sînt date vorbitorilor pentru a-şi îmbunătăţi cursivitatea?

⁵ Şi încă ceva: instrumentele pe care sîntem obişnuiţi să le utilizăm pentru a ne exprima sînt cuvintele. Aşadar, dacă ştim exact ce vrem să spunem, cuvintele ne vor veni automat în minte. Nu este nevoie să ne gîndim la ele. Pentru a exersa, lucrul cel mai important este ca ideile să ne fie clare în minte. Dacă astfel stau lucrurile şi dacă ne concentrăm mai degrabă asupra ideilor decît asupra cuvintelor atunci cînd vorbim, cuvintele vor apărea automat, iar ideile vor fi exprimate exact aşa cum le simţim. Dar de îndată ce începem  să ne gîndim la cuvinte în loc să ne gîndim la idei, vorbirea noastră va deveni ezitantă.

⁶ Dacă lipsa ta de cursivitate se explică printr-o sărăcie a vocabularului, atunci este necesar să studiezi cu regularitate pentru a-ţi îmbogăţi vocabularul. Cînd citeşti Turnul de veghere şi alte publicaţii Watch Tower, acordă o atenţie deosebită cuvintelor care îţi sînt necunoscute şi adaugă unele dintre ele vocabularului tău zilnic.

⁷ Întrucît lipsa de cursivitate în citirea cu voce tare se explică în general prin necunoaşterea unor cuvinte, este bine să exersezi cu regularitate şi sistematic citirea cu voce tare, dacă aceasta este problema ta.

⁸ O posibilitate de a face lucrul acesta constă în a selecta un paragraf sau două şi în a citi acest text în tăcere pînă cînd îţi vor deveni familiare toate ideile exprimate în pasaj. Izolează grupele de idei, marcîndu-le dacă este necesar. După aceea treci la citirea cu voce tare a acestui text. Exersează citindu-l de repetate ori, pînă cînd vei putea să citeşti, fără ezitare şi fără să te opreşti într-un loc nepotrivit, fiecare grup de cuvinte care exprimă o idee.

⁹ Cuvintele dificile sau cele pe care nu le cunoşti trebuie pronunţate de mai multe ori, pînă cînd vei putea să le rosteşti fără nici o dificultate. După ce vei putea rosti cuvintele izolate, citeşte întreaga frază în care se găsesc ele, pînă cînd le vei putea citi tot atît de uşor ca pe cuvintele familiare.

¹⁰ Practică, de asemenea, citirea cu voce tare a unui text la prima vedere. De exemplu, citeşte întotdeauna textul zilei şi comentariile cu voce tare la prima vedere. Obişnuieşte-ţi ochii să cuprindă grupuri de cuvinte, idei, şi nu numai termeni izolaţi. Perseverînd în aceasta, vei putea dobîndi această calitate atît de importantă în vederea realizării unei vorbiri şi a unei citiri eficiente.

**********

11–15. În ce sens tonul de conversaţie depinde de termenii întrebuinţaţi?

¹¹ O altă caracteristică oratorică de dorit, trecută pe fişa Sfaturi pentru vorbire este „Tonul de conversaţie“. Pe acesta îl utilizezi în conversaţia de fiecare zi, dar îl ai oare şi atunci cînd ţii o cuvîntare? Unele persoane care conversează cu uşurinţă chiar şi cu un grup mai larg de oameni devin adesea prea solemne şi au un aer de „predicatori“ atunci cînd sînt invitate să „ţină o cuvîntare“. Însă modalitatea cea mai eficientă de a vorbi în public este pe ton de conversaţie.

 ¹² Termeni specifici conversaţiei. Eficacitatea cuvîntării prezentate pe ton de conversaţie depinde în mare măsură de termenii întrebuinţaţi. În general, cînd se pregăteşte o cuvîntare liberă trebuie să se evite repetarea cu exactitate a cuvintelor aşa cum apar ele în scris. Stilul scris diferă de cel al limbii vorbite. Exprimă-ţi ideile cu propriile cuvinte. Evită să foloseşti fraze cu o structură complicată.

¹³ Vorbirea ta de pe podium va reflecta conversaţia ta de fiecare zi. Nu ar trebui să cauţi să „îţi dai aere“. Bineînţeles, limbajul cuvîntării tale va fi în mod natural mai îngrijit decît în vorbirea de fiecare zi, întrucît ţi-ai pregătit ideile dinainte, ceea ce îţi va permite să te exprimi cu o mai mare cursivitate. În consecinţă, te vei exprima prin fraze mai bine construite.

¹⁴ Aceasta subliniază importanţa faptului de a exersa zilnic o vorbire îngrijită. Fii natural cînd vorbeşti. Evită argoul. Evită repetarea constantă a aceloraşi expresii şi fraze pentru a-ţi exprima diferitele idei. Învaţă să vorbeşti cu înţeles. Şlefuieşte-ţi vorbirea de fiecare zi şi, atunci cînd vei fi pe podium, vei găsi cu mai multă uşurinţă cuvintele şi vei putea vorbi pe un ton de conversaţie viu, uşor de înţeles şi acceptabil pentru orice auditoriu.

¹⁵ Lucrul acesta este valabil mai ales în ministerul de teren. Iar dacă îţi prezinţi temele de cursant ca şi cum i-ai vorbi unui locatar, caută să vorbeşti la fel ca în serviciul de teren, folosind expresii pe care le-ai utiliza în mod firesc şi cu uşurinţă pe teren. Aceasta va face ca expunerea ta să fie naturală şi, ceea ce este şi mai important, te vei antrena să faci prezentări şi mai eficiente în ministerul de teren.

16–19. Arătaţi cum poate stilul să influenţeze tonul de conversaţie.

¹⁶ Tonul de conversaţie al expunerii. Tonul de conversaţie nu depinde numai de termenii utilizaţi. Maniera sau stilul tău de a expune este, de asemenea, important. Acesta include tonul şi inflexiunea vocii, precum şi naturaleţea exprimării. Stilul expunerii trebuie să fie la fel de spontan ca în vorbirea curentă, însă amplificat pentru auditoriu.

¹⁷ Tonul de conversaţie este exact opusul grandilocvenţei. El nu are nimic de-a face cu tonul de „predică de la amvon“. El nu are nimic afectat.

¹⁸ Vorbitorii începători pierd adesea tonul de conversaţie deoarece se ţin prea strîns de modul de exprimare a ideilor conceput la pregătirea prealabilă. În pregătirea expunerii nu te gîndi că trebuie să o prezinţi cuvînt cu cuvînt, învăţînd-o practic pe de rost. Cuvîntarea liberă pretinde mai degrabă ca la pregătirea ei să se pună accentul pe o atentă  examinare a ideilor care trebuie exprimate. Pe acestea trebuie să le repeţi pînă cînd se vor succeda în mod logic în mintea ta. Dacă ele au fost dezvoltate în mod logic şi bine plasate, acest lucru nu va fi deloc greu, iar în timpul prezentării îţi vei exprima cu uşurinţă ideile. Astfel stînd lucrurile, şi dacă ele sînt expuse cu dorinţa de a comunica, tonul de conversaţie va constitui o parte intrinsecă a prezentării pe care o faci.

¹⁹ O modalitate de a face lucrul acesta constă în a depune efortul de a te adresa unor persoane individuale dintre auditori. Adresează-te direct unuia dintre ei. Presupune că acea persoană ţi-a pus o întrebare, iar tu îi răspunzi. Imaginează-ţi că te afli într-o conversaţie particulară cu acea persoană, dezvoltînd pentru ea ideea respectivă. Treci apoi la un alt membru al auditoriului şi repetă acelaşi lucru.

20–23. Cum se poate învăţa citirea pe ton de conversaţie?

²⁰ A citi pe ton de conversaţie este una dintre calităţile oratorice care se dobîndesc cel mai greu; totuşi ea este una dintre cele mai importante. Citirea efectuată de noi în public se limitează, desigur, în majoritatea cazurilor la Biblie, din care citim texte în legătură cu o cuvîntare liberă. Biblia trebuie citită cu sentiment şi fiind pe deplin conştienţi de semnificaţia a ceea ce citim. Lectura trebuie să fie însufleţită. Pe de altă parte, adevăraţii miniştri ai lui Dumnezeu nu vor adopta niciodată tonul afectat, de falsă devoţiune, al clerului religios. Slujitorii lui Iehova vor citi Cuvîntul său cu un accent natural şi cu un realism autentic, demne de limbajul viu al acestei Cărţi.

²¹ Acelaşi lucru este valabil în mare parte şi cu privire la citirea la studiul Turnului de veghere sau a paragrafelor la studiul de carte. Şi aici cuvintele şi frazele sînt concepute pentru stilul scris şi nu pot fi citite întotdeauna pe ton de conversaţie. Dar dacă sesizezi sensul a ceea ce citeşti, şi citeşti într-un mod cît se poate de natural şi expresiv, lectura ta poate lăsa impresia unei cuvîntări libere, chiar dacă stilul va fi puţin mai convenţional decît în mod obişnuit. De aceea, ar trebui să faci o practică din a-ţi nota, dacă te poţi pregăti dinainte, unele semne care să te ajute să citeşti pe un ton realist şi natural.

²² Cheia succesului pentru a citi sau a vorbi pe ton de conversaţie constă în sinceritate şi naturaleţe. Lasă ca inima ta să se reverse şi vorbeşte auditoriului în mod atrăgător.

²³ La fel ca bunele maniere, limbajul îngrijit nu poate fi îmbrăcat ca o haină, doar cu anumite ocazii. Dacă vei face însă o practică din a utiliza zilnic un limbaj îngrijit, aceasta  se va reflecta pe podium, tot aşa cum bunele maniere de care dai dovadă acasă se vor manifesta şi în public.

**********

24, 25. De ce trebuie evitată pronunţarea greşită?

²⁴ Pronunţia. Pronunţia este la fel de importantă şi figurează separat pe fişa Sfaturi pentru vorbire. La fel ca Petru şi Ioan, despre care s-a spus că erau oameni neînvăţaţi şi de rînd, nu toţi creştinii de astăzi au o pregătire laică superioară. Totuşi este important să evităm distragerea atenţiei de la mesajul nostru din cauza unei pronunţii greşite. Acesta este un lucru ce poate fi corectat cu uşurinţă dacă-i acordăm o atenţie adecvată.

²⁵ Dacă cineva are o pronunţie greşită, el riscă să transmită auditoriului idei eronate, fapt care, în mod categoric, nu ar fi de dorit. Un cuvînt pronunţat greşit are asupra auditoriului acelaşi efect pe care îl are lumina roşie a semaforului. Auditorii vor înceta să mai urmărească linia de argumentare a vorbitorului şi vor începe să se gîndească la cuvîntul pronunţat greşit. Atenţia lor se va concentra mai degrabă asupra modului de exprimare, decît asupra ideilor exprimate.

26, 27. Care sînt diferitele probleme de pronunţie?

²⁶ Se poate afirma că problemele legate de pronunţie se pot împărţi în trei categorii generale. Prima, constă într-o pronunţie greşită, în care accentul este pus greşit, iar sunetele sînt deformate. Majoritatea limbilor moderne au propriile lor reguli de accentuare, dar în limba română accentul este variabil, fapt care face ca problema să fie mai dificilă. A doua categorie se referă la o pronunţie corectă, dar exagerată sau prea exactă. Aceasta lasă o impresie de afectare şi preţiozitate, lucru care trebuie evitat. A treia categorie priveşte rostirea neglijentă, caracterizată printr-o constantă tendinţă de a „înghiţi“ cuvintele sau de a sări peste silabe. Şi lucrul acesta trebuie evitat.

²⁷ În conversaţia noastră zilnică utilizăm în mod obişnuit cuvinte pe care le cunoaştem bine; de aceea, pronunţia lor nu constituie o problemă. Probleme mari ridică lectura unui text. Martorii lui Iehova citesc mult atît în public, cît şi în particular. Noi le citim oamenilor din Biblie la uşile lor. Din cînd în cînd sîntem invitaţi să citim paragrafele la studiul Turnului de veghere, la studiul de carte sau la un studiu biblic la domiciliu. Este important ca citirea să fie exactă, iar pronunţarea să fie corectă. Altminteri, lăsăm impresia că nu ştim despre ce vorbim. De asemenea, am putea abate atenţia de la mesaj.

28–34. Cum poate fi ajutat cineva să-şi îmbunătăţească modul de a pronunţa?

²⁸ Nu trebuie să se exagereze cu sfaturile privitoare la pronunţie. Dacă este vorba de un cuvînt sau două care au  fost rostite greşit, va fi suficient ca supraveghetorul şcolii să-i dea cursantului un sfat în particular. Dar chiar dacă nu sînt pronunţate greşit decît cîteva cuvinte pe parcursul unei cuvîntări, însă dacă aceste cuvinte sînt folosite cu regularitate în minister sau în vorbirea noastră zilnică, ar fi util ca supraveghetorul şcolii să-i atragă atenţia asupra lor, astfel încît cursantul să înveţe să le pronunţe corect.

²⁹ Pe de altă parte, dacă un cursant citeşte un pasaj din Biblie şi pronunţă greşit unul sau două nume ebraice, lucrul acesta nu va fi considerat drept o slăbiciune remarcabilă. Dacă însă el pronunţă greşit multe nume, aceasta va fi o dovadă de lipsă de pregătire şi în acest caz va trebui sfătuit. Cursantul trebuie ajutat să înveţe cum să discearnă pronunţarea corectă a cuvintelor şi apoi s-o exerseze.

³⁰ La fel stau lucrurile cu pronunţarea exagerată. Dacă această slăbiciune devine jenantă în cadrul prezentării unei teme, trebuie să i se dea sfaturi cursantului. Trebuie observat, de asemenea, că, atunci cînd vorbesc rapid, majoritatea oamenilor au tendinţa de a înghiţi anumite cuvinte. Este inutil să se dea sfaturi în privinţa aceasta. Dar dacă ea devine o practică pînă acolo încît vorbirea cursantului este greu de urmărit şi astfel este deviată atenţia de la mesaj, este recomandabil ca el să fie sfătuit cu privire la modul de articulare.

³¹ Desigur, consilierul va ţine cont de faptul că, în funcţie de regiune, există diferenţe de pronunţie acceptate. Adeseori chiar dicţionarele semnalează mai multe variante de pronunţie acceptate. De aceea, supraveghetorul şcolii va fi mai degrabă rezervat în sfaturile cu privire la pronunţie. El nu-şi va impune propriile idei cu privire la aceasta.

³² Dacă pronunţia constituie pentru tine o problemă, străduieşte-te să te corectezi, iar lucrul acesta nu va fi prea greu dacă eşti hotărît să îl faci. Chiar şi vorbitorii experimentaţi, cînd li se repartizează o temă de citit, îşi verifică pronunţia cu ajutorul dicţionarelor în care caută anumite cuvinte pe care nu le cunosc prea bine. Ei nu fac din aceasta o chestiune de preferinţă personală. Serveşte-te, aşadar, şi tu de dicţionare.

³³ O altă metodă bună constă în a-i citi cu voce tare cuiva care ştie cum se pronunţă corect. Cere-i să te oprească şi să te corecteze de fiecare dată cînd faci o greşeală de pronunţie.

³⁴ O a treia metodă constă în a-i asculta cu atenţie pe vorbitorii buni. În timp ce asculţi, reflectează şi notează-ţi cuvintele rostite altfel decît le rosteşti tu. Caută-le apoi în  dicţionar şi exersează pronunţia lor corectă. În scurt timp îţi vei corecta pronunţarea defectuoasă. Cursivitatea şi tonul de conversaţie în expunere, precum şi o pronunţare corectă vor îmbunătăţi mult valoarea expunerii tale.

[Întrebări de studiu]